ICCJ. Decizia nr. 1381/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1381/2012
Dosar nr. 8298/2/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 485/F din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata G.L. la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 septembrie 2011 până la punerea în libertate prin Decizia penală nr. 3347 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro şi s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa D.N.A din 05 septembrie 2011.
A fost obligată inculpata la 5.200 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din 23 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata G.L., pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000.
Starea de fapt reţinută în actul de sesizare este următoarea:
Ancheta penală a fost declanşată ca urmare a denunţului formulat de către inspectorul de poliţie R.L., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul nr. 1, care a denunţat fapte de corupţie săvârşite de G.L., avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
S-a reţinut, astfel, că în cursul anului 2010, a fost înregistrat cu număr unic Dosarul nr. 4005/P/2010 având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de M.P.C., administrator al SC B.T.S.M. SRL, cercetările fiind efectuate iniţial de către agentul de poliţie I.M., din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov.
În cursul lunii iunie 2011, cauza penală a fost repartizată spre instrumentare inspectorului de poliţie R.L., împuternicit la comanda Biroului nr. 1 din cadrul Serviciului de Investigare a Fradelor, sub supravegherea procurorului C.N., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Procurorii şi poliţiştii, cu sprijinul organelor fiscale, au reţinut în timpul cercetărilor că SC B.T.S.M. SRL nu funcţiona la sediul social declarat, precum şi că, în urma activităţilor comerciale desfăşurate, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 3.000.000 RON.
M.P.C., care avea calitate de învinuit în Dosarul nr. 4005/P/2010, angajase, ca apărător ales, pe G.L.
În data de 19 august 2011, R.L. a ridicat, în original, acte contabile ale SC B.T.S.M. SRL de la G.L., aceasta prezentându-se cu documentele la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov, în urma unei solicitări adresate de către această instituţie.
Ulterior, ca urmare a insistenţelor repetate ale avocatei, precum şi în vederea audierii învinuitului M.P.C., ofiţerul de poliţie judiciară R.L., a stabilit ca termen ziua de 25 august 2011, dată la care la sediul S.I.F. Ilfov s-a prezentat doar G.L., care i-a spus poliţistului că M.P.C. refuză să răspundă citaţiei.
Cu aceeaşi ocazie, G.L. i-a reproşat ofiţerului de poliţie R.L. faptul că a ridicat documentele contabile de la ea, susţinând că învinuitul era deranjat de acea situaţie şi că îi adresa ameninţări, împreună cu alte persoane.
G.L. i-a propus inspectorului de poliţie să rezolve problema, sens în care i-a prezentat ca soluţie, distrugerea documentelor originale, pe care le ridicase de la ea în ziua de 19 august 2011.
La această dată, în jurul orei 09,30, învinuitul şi avocata s-au prezentat în biroul inspectorului de poliţie, M.P.C. fiind audiat cu privire la obiectul cauzei în care era cercetat.
După ascultarea lui, avocata i-a cerut învinuitului să părăsească încăperea, iar după ce a rămas singură cu ofiţerul de poliţie, G.L. i-a spus lui R.L. că în situaţia în care „nu se va atinge” de M.P.C., C.C., C.S. şi de reprezentantul SC A.C. SRL, îi va remite suma de 10.000 euro.
Înainte de a pleca , avocata a stabilit o nouă întâlnire cu ofiţerul de poliţie judiciară în ziua de 30 august 2011, ora 12,00, în vederea punerii la dispoziţie a unor documente.
Cu privire la oferta făcută de G.L., în legătură cu modul de instrumentare al dosarului, R.L. a relatat colegilor săi P.R. şi M.I.G., precum şi procurorului care supraveghează activităţile de cercetare în Dosarul nr. 4005/P/2010, C.N.
Întâlnirea celor doi a fost amânată pentru data de 31 august 2011.
În ziua stabilită, în jurul orei 14,30, G.L. s-a deplasat la Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind însoţită de M.I. şi M.G.
La un moment dat, profitând că a rămas în birou doar cu ofiţerul de poliţie, G.L. a reluat discuţiile purtate anterior cu acesta, asigurându-l că în ziua de 02 septembrie 2011 îi va remite 10.000 euro, urmând ca în schimbul sumei de bani R.L. să nu îşi exercite atribuţiile de serviciu în condiţiile legii, mai exact să procedeze în aşa fel încât persoanele menţionate de avocată să obţină o soluţie de netrimitere în judecată pentru infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite.
Întreaga discuţie purtată de ofiţerul de poliţie cu avocatul şi cu ceilalţi doi bărbaţi a fost înregistrată audio-video cu tehnică specială.
În data de 02 septembrie 2011, în jurul orelor 13,45, G.L. s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, la biroul ofiţerului de poliţie judiciară R.L.
G.L., în calitate de apărător ales al învinuitului M.P.C., a remis inspectorului principal R.L. suma de 10.000 euro, aflată într-o coală de hârtie format A4, conform promisiunii anterioare, scopul fiind ca ofiţerul de poliţie judiciară să adopte o soluţie favorabilă, în sensul netrimiterii în judecată a lui M.P.C., care avea calitatea de învinuit şi de a nu efectua cercetări faţă de M.G., C.C., C.S. în Dosarul nr. 4005/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
G.L. a fost surprinsă în flagrant delict de Direcţia Naţională Antirocupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti imediat după remiterea sumei de bani lui R.L.
Discuţiile purtate de G.L. şi R.L. au fost înregistrate cu tehnică specială, audio-video, fiind surprinse momentele în care avocata a remis ofiţerului de poliţie judiciară suma de 10.000 euro într-o coală de hârtie format A4 şi când acesta din urmă a verificat conţinutul.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- declaraţii denunţător R.L. din 31 august 2011, 02 septembrie 201;
- declaraţii M.I.D. din 31 august 2011 şi 02 septembrie 2011;
- declaraţie P.R. din 02 septembrie 2011;
- adresa nr. 334572 din 02 septembrie 2011 al D.G.A. şi procesul-verbal de verificare a lui R.L. întocmit de D.G.A.;
- procese-verbale din 03 august 2011 de verificare la O.N.R.C. şi în Tabloul Avocaţilor;
- adresa din 02 septembrie 2011 a I.P.J. Ilfov – S.I.F. prin care înaintează în copie mai multe documente din Dosarul penal nr. 4005/p/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, precum şi documentele solicitate;
- procesele-verbale din 01 septembrie 2011, 02 septembrie 2011, 20 septembrie 2011, de redare în formă scrisă a mai multor convorbiri telefonice;
- suport optic tip CD, ce conţine listinguri telefonice;
- proces-verbal din 21 septembrie 2011 - listing apeluri şi comunicări telefonice;
- procese-verbale din 01 septembrie 2011 şi 02 septembrie 2011 de redare a dialogurilor purtate între R.L. şi G.L. înregistrate în mediu ambiental în datele de 31 august 2011 şi 02 septembrie 211;
- proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşa fotografică anexă;
- declaraţie inculpată G.L. din data de 05 septembrie 2011;
- adresa din 06 septembrie 2011 a Baroului Bucureşti;
- 4 suporturi optice ce conţin interceptări telefonice, înregistrarea audio-video din 02 septembrie 2011 de la sediul I.P.J. ILFOV efectuată cu ocazia constatării flagrantului, precum şi dialogurile dintre R.L. şi G.L. din 31 august 2011 şi 02 septembrie 2011, înregistrate în mediu ambiental la sediul I.P.J. Ilfov.
În faţa instanţei, a fost audiată inculpata, care a declarat că recunoaşte fapta aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi că doreşte ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art. 3201 C. proc. pen.
Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a verificat regularitatea actului de sesizare, precum şi legalitatea şi temeinicia arestării preventive, menţinând starea de arest, inculpata fiind pusă în libertate ulterior, prin Decizia penală 3347 din 29 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Verificând actele şi lucrările dosarului, conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că din probele administrate la urmărirea penală fapta inculpatei este corect stabilită şi există în cauză suficiente date cu privire la persoana inculpatei care permit stabilirea unei pedepse.
Astfel, situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare a fost şi situaţia de fapt pe care a reţinut-o instanţa, constatându-se că aceasta corespunde realităţii şi este rezultatul probelor administrate.
De asemenea, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, dreptul la apărare al inculpatei a fost respectat, iar probele au fost administrate conform procedurii prevăzute de lege.
La stabilirea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi asigurarea atingerii scopului de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni prevăzut de art. 52 C. pen. Conduita anterioară comiterii faptei, precum şi atitudinea de recunoaştere şi regret a inculpatei, au fost reţinute ca fiind împrejurări care atenuează răspunderea penală. Pe de altă parte, pericolul social al infracţiunii şi împrejurările concrete în care a fost comisă, au fost reţinute ca fiind împrejurări care agravează răspunderea penală.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că insistenţa inculpatei în a da mită, împrejurarea că fapta s-a comis în sediul poliţiei, ceea ce arată o îndrăzneală şi siguranţă deosebite manifestate de inculpată şi modul de înţelegere a acţiunilor sale, care se desprinde din convorbirile purtate atât cu denunţătorul, cât şi cu M.P.C., constituie împrejurări care conduc la concluzia că, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi pentru realizarea constrângerii şi mai ales a reeducării, pedeapsa trebuie executată în regim de detenţie.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.L., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea căii de atac promovate, menţinerea cuantumului pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., ţinând seama şi de circumstanţele personale ale inculpatei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata a săvârşit infracţiunea art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000, de altfel aceasta recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta-inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate; şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatei, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale acesteia.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., se reţine că aceasta este neîntemeiată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nefiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei şi periculozităţii făptuitoarei.
Fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpatei nu se poate desprinde o asemenea concluzie, având în vedere calitatea în care a comis fapta, respectiv aceea de avocat, dar şi insistenţa inculpatei în a da mită, împrejurarea că fapta s-a comis în sediul poliţiei. Inculpata, comiţând fapta în circumstanţele anterior menţionate, corect reţinute de instanţa de fond pe baza probelor administrate, dovedeşte un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea acesteia şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenţie, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatei şi, respectiv, sancţiunea aplicată acesteia.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurenta-inculpată apar ca nefiind întemeiate, circumstanţele personale ale inculpatei, care este infractor primar, a avut o conduită corespunzătoare în faţa organelor judiciare, are părinţii bolnavi, având ea însăşi probleme de sănătate, nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârii, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.L. împotriva sentinţei penale nr. 485/F din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1369/2012. Penal → |
|---|
