ICCJ. Decizia nr. 1366/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1366/2012
Dosar nr. 10900/111/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 216 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. rap. la art. 109 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.S., arestat preventiv în baza încheierii nr. 31 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Bihor în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. rap la art. 109 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 71 C. pen. cu aplicarea deciziei nr. 50/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, i s-au interzis inculpatului, de la împlinirea vârstei de 18 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi au fost respinse cererile subsidiare de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 24 iulie 2011, la zi.
În baza art. 14-16 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 1000 alin. (1) şi art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T., la plata a 1.027,85 RON cu titlu de daune materiale către fiecare dintre părţile civile (succesori ai defunctului T.F.) T.A. (soţie), F.F. (fiică), F.A. (fiică) şi T.F.A. (fiu) şi au fost respinse în rest celelalte pretenţii, ca nefondate.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 94 C. proc. pen. cu aplic. art. 132-133 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, s-a dispus păstrarea şi conservarea mijloacelor materiale de probă depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 200 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T., la plata sumei de 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T., la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile, reprezentând onorariu apărător ales.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanţă la data de 16 septembrie 2011 sub nr. 10900/111/2011 a fost trimis în judecată inculpatul L.S. pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav, faptă prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi tâlhărie, faptă prev. şi ped. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
În sarcina inculpatului L.S. s-a reţinut că în data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în locuinţa victimei T.F., l-a ucis pe acesta, lovindu-l în mod repetat cu un scaun şi pumnii în cap şi provocându-i astfel un traumatism cranio-cerebral cu fracturi cominutive, care a determinat o hemoragie meningo-cerebrală şi un aspirat sanguin bronhopulmonar şi, în final, o insuficienţă cardio-respiratorie mixtă, în scopul însuşirii prin violenţă a sumei de 1.000 RON din locuinţă.
În cauză s-au administrat următoarele probe: proces-verbal din data de 23 iulie 2011 de consemnare a denunţului penal oral formulat de L.S.; proces-verbal din data de 23 iulie 2011 de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto din data de 24 iulie 2011; rezoluţia de începere a urmăririi penale din 24 iulie 2011; ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 24 iulie 2011; planşa foto de la examinarea criminalistică a căruţei lui L.T. din 26 iulie 2011; proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, drepturilor şi obligaţiilor procesuale din data de 24 iulie 2011; declaraţiile învinuitului/inculpatului L.S.; concluziile medico-legale provizorii din data de 24 iulie 2011; ordonanţă de delegare a organelor de cercetare penală din data de 23 iulie 2011; ordonanţă de reţinere din data de 24 iulie 2011; declaraţiile martorului L.T.; declaraţiile martorei S.V.; declaraţia martorei V.M.; declaraţia părţii civile T.A.; declaraţia martorei I.L.M.; declaraţia martorului G.F.; declaraţia martorului M.I.; dovada din 24 iulie 2011 de ridicare a bonurilor fiscale din data de 22 iulie 2011 de la magazinul A. din Groşi; proces-verbal din data de 24 iulie 2011 de depistare în trafic a căruţei lui L.T.; copie de pe cazierul judiciar al inculpatului; încheiere de arestare preventivă nr. 31 din 25 iulie 2011; mandat de arestare preventivă nr. 51 din 25 iulie 2011; încheiere de prelungire a arestării preventive nr. 37 din 09 august 2011; referat de evaluare nr. 119/R/2011 din 11 august 2011 al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; proces-verbal de confruntare din data de 25 august 2011; plic în care s-a depus bonul fiscal din 22 iulie 2011 ridicat de la S.V.; proces-verbal de reconstituire din data de 25 august 2011 şi planşa foto; raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 28 iulie 2011; raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică din 25 august 2011; dovadă de restituire a unor înscrisuri părţii civile T.A. din 29 iulie 2011; raport de constatare medico-legală nr. 1996/III/248 din 24 iulie 2011; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 09 septembrie 2011.
S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 117 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale s-a efectuat raportul de expertiză psihiatrică din 28 iulie 2011 din cuprinsul căruia rezultă că L.S. nu suferă de boală psihică şi discernământul său este păstrat în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii.
În conformitate cu prevederile art. 482 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale s-a efectuat şi referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
În faţa instanţei, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen., cerere respinsă de instanţă prin prisma prevederilor art. 3201 alin. (7) teza finală C. proc. pen.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului şi a martorilor L.T., I.L.M., M.I. şi S.V.
Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar din copia cazierului său judiciar rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt că, la data de 22 iulie 2011, aflându-se în locuinţa victimei T.F. din sat Groşi, jud. Bihor, inculpatul L.S. a suprimat viaţa victimei, în scopul însuşirii din locuinţa acesteia a sumei de 1.000 RON.
Această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea probelor legal administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului minor L.S., constând în aceea că la data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în locuinţa victimei T.F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu intenţia de a o omorî şi de a o tâlhări, cunoscând că aceasta avea în locuinţă sume de bani, lovituri care au determinat decesul victimei, lovituri urmate de sustragerea sumei de 1.000 RON din locuinţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
S-a reţinut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale celor două infracţiuni întrucât acţiunea de ucidere a avut rolul de a crea condiţiile favorabile săvârşirii tâlhăriei, în condiţiile în care inculpatul a prevăzut rezultatul loviturilor aplicate victimei (suprimarea vieţii acesteia) şi a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat în scopul săvârşirii tâlhăriei.
Circumstanţele anterioare, concomitente şi ulterioare faptei, precum şi atitudinea inculpatului (anterioară, concomitentă şi ulterioară săvârşirii faptelor), intensitatea loviturilor aplicate victimei, starea victimei urmare a acestora, percepută de inculpat, intenţia imediată a inculpatului de a profita de violenţele aplicate victimei pentru a-i sustrage sume de bani şi deplasarea sa exact spre locul în care acestea se aflau, urmată imediat de părăsirea locului faptei şi lăsarea victimei în locul în care aceasta a căzut urmare a loviturilor primite, au fost apreciate ca fiind elemente din care rezultă atât intenţia inculpatului de a curma viaţa victimei T.F., cât şi intenţia sa de a sustrage de la victimă sume de bani, urmare a acestei fapte.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în acest sens numărul, zonele şi intensitatea mare a loviturilor cauzate de inculpat victimei; disproporţia vădită de forţe, victima fiind în vârstă de 82 de ani; faptul că inculpatul era sub influenţa băuturilor alcoolice; atitudinea de total dezinteres faţă de consecinţele faptei sale; scopul urmărit de inculpat prin săvârşirea faptei, analizat prin prisma faptului că acesta nu are un loc de muncă, nicio sursă licită de obţinere a veniturilor şi a abandonat formarea şcolară. Instanţa de fond a mai avut în vedere şi vârsta inculpatului la momentul comiterii faptei - 17 ani şi 7 luni -, atitudinea sinceră a acestuia pe tot parcursul procedurilor judiciare, dar şi elementele pozitive expuse în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
Faţă de toate aceste criterii şi circumstanţe concrete, faţă de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., dar şi faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpat, instanţa a apreciat că se impune condamnarea inculpatului, pentru fiecare infracţiune, la câte o pedeapsă cu închisoarea, făcând aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen. pentru stabilirea limitelor de pedeapsă, inclusiv pentru infracţiunea prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen., având în vedere că instanţa s-a oprit asupra aplicării pedepsei cu închisoarea alternativă detenţiunii pe viaţă (astfel încât limitele de pedeapsă au fost raportate la pedeapsa închisorii de 15-25 de ani, cu limitele reduse la jumătate, fără ca în urma reducerii minimul pedepsei să fie mai mare de 5 ani, conform art. 109 alin. (1) teza finală C. pen. şi nu conform art. 109 alin. (2) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., rap. la art. 109 C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul L.S. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., rap. la art. 109 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că succesorii în drepturi ai victimei - respectiv T.A. (soţie), F.F. (fiică), F.A. (fiică) şi T.F.A. (fiu) s-au constituit părţi civile în cauză, cu suma de 4.111,42 RON reprezentând daune materiale şi suma de 20.000 euro reprezentând daune morale.
În privinţa daunelor materiale solicitate, instanţa de fond a reţinut că acestea au fost în totalitate dovedite cu facturile fiscale, chitanţa de plată şi bonurile fiscale depuse la dosar, acestea reprezentând cheltuieli pentru înmormântare şi pentru parastas.
Prin urmare, constatând că acest prejudiciu material a fost dovedit, că fapta inculpatului care a determinat decesul victimei, faptă săvârşită cu intenţie, este cea care a determinat aceste cheltuieli, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudiciu, constatând de asemenea că la momentul săvârşirii faptei (până la momentul arestării sale preventive), inculpatul se afla în întreţinerea, grija şi educarea tatălui său - partea responsabilă civilmente L.T. - cu care locuia în sat Chistag, jud. Bihor, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite atât condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru fapta proprie, conform art. 998 C. civ., cât şi condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a părintelui pentru fapta copilului său minor prev. de art. 1000 alin. (1) C. civ., dar şi cele ale solidarităţii legale a celor doi faţă de succesorii în drepturi ai victimei, prev. de art. 1003 C. civ.
În consecinţă, în baza art. 14-16 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 1000 alin. (1) şi art. 1003 C. civ. l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T., la plata a 1.027,85 RON cu titlu de daune materiale către fiecare din părţile civile succesori ai defunctului T.F.
În privinţa daunelor morale solicitate, instanţa le-a apreciat ca nefondate.
În acest sens, instanţa a reţinut că în cadrul dezbaterilor, părţile civile, prin apărător ales, au învederat instanţei că aceste daune morale reprezintă echivalentul suferinţei cauzate prin moartea victimei.
Or, la aprecierea acestora, instanţa a avut în vedere în primul rând relaţiile de rudenie dintre părţi, natura relaţiilor dintre victimă şi succesorii săi în drepturi, dar şi legăturile acestora înainte de decesul victimei.
Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut, din cuprinsul declaraţiei părţii civile T.A., că din luna aprilie 2011 nu a mai locuit împreună cu soţul ei, deoarece acesta o bătea, fiind nevoită să se mute la copiii săi. Din cuprinsul aceleiaşi declaraţii, a mai rezultat că victima nu agrea pe niciunul dintre copii, că în anul 2011, de sărbătoarea Floriilor, soţul ei a bătut-o şi a scos-o în stradă, fiind internată la spital de către unul dintre copii şi că a alungat-o pe ea şi pe fiica ei. Partea civilă F.F. a confirmat acelaşi comportament al victimei, aceasta arătând că tatăl ei consuma alcool în exces, că era violent şi că o bătea pe T.A. în mod repetat.
Faţă de cuprinsul acestor declaraţii, din care rezultă neechivoc starea conflictuală şi lipsa unei legături de afecţiune dintre victimă şi succesorii săi în drepturi, constituiţi părţi civile în prezenta cauză şi faţă de lipsa oricărei probe în sprijinul daunelor morale solicitate, suma de 20.000 euro a fost apreciată ca nejustificată, reţinându-se că sumele acordate cu titlu de daune morale nu se pot transforma în mijloace de îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind intenţia.
În acest sens s-a susţinut că inculpatul apelant nu a lovit-o pe victimă cu intenţia de a-i sustrage banii ci că, ulterior lovirii victimei, inculpatul a luat această hotărâre.
S-a mai arătat că ulterior lovirii victimei, pe durata de timp în care inculpatul-apelant a rămas în locuinţa acesteia, victima a fost conştientă, iar inculpatul nu a văzut urme de sânge.
A cerut inculpatul, în subsidiar, să se judece cauza potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, precum şi circumstanţe atenuante şi să se reducă pedepsele ce i-au fost aplicate.
S-a mai invocat faptul că inculpatului-apelant i-a fost încălcat dreptul la apărare, câtă vreme instanţa de fond nu a administrat decât probele solicitate de procuror şi de către părţile civile.
Prin Decizia penală nr. 78/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.S. împotriva sentinţei penale nr. 216 din 12 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost menţinută în întregime.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că aceasta este legală şi temeinică, iar apelul declarat de către inculpat este nefondat.
S-a constatat că, deşi iniţial inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, ulterior şi-a schimbat declaraţia, susţinând că victima l-a provocat, referindu-se în mod injurios la etnia din care face parte şi că a lovit-o doar odată, în zona capului şi că abia după aceea s-a hotărât să sustragă banii.
S-a reţinut în acest sens că în mod corect prima instanţă, raportat la probele administrate în cauză, a înlăturat aceste susţineri ale inculpatului, ţinând seama de probele administrate în cauză, relevante fiind declaraţiile martorilor, declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală, procesul-verbal de reconstituire, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică şi concluziile medico-legale provizorii din data de 24 iulie 2011.
Cât priveşte încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina acestuia atât infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. b) C. pen., cât şi cea de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
Astfel, nu a putut fi primită apărarea inculpatului apelant, în sensul că nu a comis fapta de omor cu intenţie, respectiv că a luat hotărârea de a comite tâlhăria abia după ce a lovit victima.
Nici cererea privind judecarea cauzei în procedura simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu a putut fi primită, în raport de faptul că una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul-apelant, respectiv cea prev. şi ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. d) C. pen., este pedepsită cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, iar potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
În legătură cu cererea de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuată legală prevăzută de art. 73 C. pen., instanţa de apel a reţinut că în cauză nu suntem în prezenţa unui exces de apărare datorat unei stări subiective excepţionale în care s-ar fi aflat inculpatul apelant, simpla susţinere a acestuia, în sensul că victima ar fi făcut remarci jignitoare la adresa ţiganilor, nefiind în măsură să ducă la concluzia că inculpatul ar fi comis fapta prin depăşirea limitelor unei apărări legitime sau că acesta s-ar fi aflat într-o stare de pericol care să justifice în vreun fel acţiunea sa.
S-a reţinut, de asemenea, că celelalte împrejurări invocate de apărare au fost avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, apreciindu-se că aceasta corespunde gravităţii faptelor, pericolului social pe care îl prezintă persoana făptuitorului, precum şi aptitudinii sale de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.S., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, la ale cărui concluzii a achiesat, admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei aplicate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv omor deosebit de grav prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., constând în aceea că, la data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în locuinţa victimei T.F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu intenţia de a o omorî şi de a o tâlhări, cunoscând că aceasta avea în locuinţă sume de bani, lovituri care au determinat decesul victimei, lovituri urmate de sustragerea sumei de 1.000 RON din locuinţă.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului-inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, fiind de remarcat numărul, zonele şi intensitatea mare a loviturilor cauzate de inculpat victimei, dar şi urmarea produsă.
Tot astfel, împrejurarea că inculpatul a fost sub influenţa consumului de alcool, vârsta acestuia la momentul comiterii faptei, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare, nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluţii de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptelor şi în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează în mod negativ persoana inculpatului.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalităţii de executare.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S. împotriva deciziei penale nr. 78/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1365/2012. Penal → |
|---|
