ICCJ. Decizia nr. 1369/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1369/2012
Dosar nr. 3374/114/2010
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116 din data de 20 septembrie 2011 a Tribunalului Buzău, secţia penală, a fost respinsă cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - părţi vătămate B.C. Broker de asigurare SRL, N.A.M.C. Broker de Asigurare SRL, SC A. Broker de Asigurare SRL şi D.I. Broker de Asigurare SRL şi art. 2151 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - părţi vătămate SC A. SA Bucureşti - sucursala Buzău şi SC C.A. Broker de Asigurare SRL.
Inculpatul D.I., administrator la SC O.E. Agent de Asigurări SRL, deţinut în Penitenciarul Focşani, judeţul Vrancea, a fost condamnat la:
- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de delapidare, prev. de art. 215 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. - faptă din ianuarie 2010.
S-a constatat că primele două infracţiuni sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1740/2009 a Judecătoriei Focşani, sentinţa penală nr. 1590 din 06 noiembrie 2009 a Judecătoriei Focşani şi sentinţa penală nr. 1924/2009 a Judecătoriei Focşani, iar cea de-a treia infracţiune, din luna ianuarie 2010, este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 956 din 15 iunie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Potrivit art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepselor de 2 ani închisoare, 1 an închisoare şi 3 luni închisoare, stabilite prin sentinţele penale nr. 1740/2009, 1590/2009 şi 1924/2009, toate pronunţate de Judecătoria Focşani.
S-a dispus descontopirea pedepselor rezultante în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare şi, respectiv, de 3 luni închisoare şi 3 luni închisoare, stabilite prin respectivele sentinţe penale.
Au fost contopite pedepsele aplicate pentru infracţiunile comise în anul 2009 cu cele pentru care s-a dispus anularea suspendării, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei rezultante cu pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea din luna ianuarie 2010 şi cu pedepsele de 2 luni închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 956/2010 a Judecătoriei Focşani, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în total urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea acestuia din 18 martie 2010, precum şi arestul preventiv de la 01 iulie 2009 până la 16 iulie 2009 şi, respectiv, de la 21 iulie 2010 la zi.
Soluţionând şi latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 1.100 RON către partea civilă B.C. Broker de Asigurare SRL, 155.297 RON către parteacivilă SC L.C. IPURL (pentru N.A.M.C. Broker de Asigurare SRL, 12.011 RON către partea civilă D.I. Broker de Asigurare SRL, 6.300 RON către partea civilă SC A. Broker de Asigurare SRL şi 16.865 RON către partea civilă SC A. Agent de Asigurare SRL - cu titlu de despăgubiri civile.
Totodată, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.E. Agent de Asig. SRL, la plata sumei de 5.598 RON către partea civilă SC A. SA Bucureşti - sucursala Buzău şi respectiv 18.252 RON către SC C.A. Broker de Asigurare SRL - cu acelaşi titlu.
În fine, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.E. Agent de Asig. SRL SRL la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 300 RON onorariu pentru apărător din oficiu şi 1.200 RON onorariu expert, sume ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situaţie de fapt:
În perioada martie – 27 mai 2009, inculpatul D.I., prezentându-se ca administrator la SC O.E.Agent de Asig. SRL Buzău, fapt neadevărat, folosindu-se de calitatea mincinoasă, a indus in eroare mai multe societăţi de asigurare cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de asistenţă de brokeraj.
La data de 02 martie 2009, SC B.C. Broker de Asigurări SRL a încheiat contractul de asistenţă în asigurări cu numitul R.C., poliţele RCA aferente acestui contract fiind ridicate de D.I. cu documentul de transfer din 12 martie 2009. Inculpatul a încheiat toate poliţele RCA, fără a preda în totalitate banii. Reprezentantul acestei societăţi, I.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.760,55 RON, însă, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, prejudiciul cauzat se ridică la suma de 1.100 RON.
D.I. Broker de Asigurare S.R.L. Bucureşti a formulat plângere la data de 01 iulie 2009 împotriva numitului R.C. pentru faptul că şi-a însuşit suma de bani provenind din încheierea poliţelor RCA.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că la data de 19 martie 2009, R.C. l-a împuternicit pe inculpat să ridice în numele său poliţe de asigurare de la D.I. Broker de Asigurare SRL Bucureşti şi să le predea, ulterior încheierii, acestei societăţi comerciale.
În baza acestei împuterniciri, inculpatul a încheiat contractul de asistenţă în brokeraj din 19 martie 2009, în baza căruia a ridicat de la broker, în baza proceselor-verbale de predare-primire din 19 martie 2009, din 20 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 01 aprilie 2009, din 03 aprilie 2009, din 07 aprilie 2009, din 09 aprilie 2009 poliţe RCA A., iar prin procesele-verbale din 20 martie 2009, din 20 martie 2009, din 24 martie 2009, din 30 martie 2009, din 01 aprilie 2009, din 07 aprilie 2009 şi din 09 aprilie 2009, poliţe RCA C., pe care le-a distribuit la reţeaua sa de agenţi, formată din U.I., B.I., R.Ş., A.C., N.N. sau le-a încheiat personal, folosind codul de agent atribuit lui R.C.
La începutul activităţii, inculpatul a predat poliţele RCA încheiate brokerului, împreună cu sumele de bani aferente, mai puţin comisionul de 10% convenit a i se cuveni ca urmare a efectuării tranzacţiei.
Ulterior, poliţele RCA încheiate au fost predate, însă contravaloarea acestora a fost însuşită de inculpatul D.I.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 15.498,89 RON, însă potrivit raportului de expertiză s-a reţinut că prejudiciul este de 12.011 RON.
La data de 09.04.2009, N.A.M.C. Broker de Asigurare SRL Bucureşti a încheiat contractul de asistenţă în brokeraj cu SC O.E. Agent de Asigurare SRL Buzău, reprezentată de inculpat; în baza acestui contract, inculpatul D.I. a ridicat mai multe poliţe RCA în alb aparţinând A. SA, C. Asig. SA, E. SA, OG SA; a încheiat personal sau prin reţeaua de agenţi formată din U.I., B.I., R.Ş., A.C., N.N. aceste poliţe, dar nu a predat sumele de bani aferente poliţelor.
S-a reţinut că în Dosarul nr. 33918/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vll-a comercială s-a deschis procedura insolvenţei pentru SC N.A.M.C. Broker de Asigurare SRL, dosarul nefiind finalizat, iar lichidatorul judiciar desemnat în cauză este SC L.C. IPURL prin L.E.
Suma cu care această societate s-a constituit parte civilă este de 234.662,86 RON, însă potrivit raportului de expertiză prejudiciul este de 155,297 RON.
La data de 05 mai 2009, SC A. Broker de Asigurare SRL Ploieşti a încheiat contractul de mandat cu SC O.E. Agent de Asig. SRL, reprezentată de inculpat, pentru intermedierea de poliţe RCA şi generale provenind de la E. şi C. Asig. Inculpatul a încheiat, în nume personal sau prin agenţi, aceste poliţe, dar nu a predat întreaga sumă obţinută din vânzarea acestor poliţe.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 7.000 RON, însă prejudiciul calculat de expert se ridică la suma de 6.300 RON.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a constatat că la data de 27 mai 2009, inculpatul a fost numit în funcţia de administrator la SC O.E. Agent de Asig. SRL conform informaţiilor primite de la Oficiul Registrului Comerţului.
După această dată, inculpatul a încheiat în calitate de administrator contracte de asistenţă în brokeraj cu SC C.A. Broker de Asigurare SRL şi SC Asigurare-Reasigurare A. SA Bucureşti, astfel:
La data de 04 iunie 2009, între SC C.A. Broker de Asigurare SRL şi SC O.E. Agent de Asig. s-a încheiat contractul de asistenţă în brokeraj în baza căruia L.L.I. i-a înmânat inculpatului 150 poliţe. Aceste poliţe RCA nu au fost returnate de inculpat brokerului, dar cu certitudine au fost încheiate, deoarece au fost înregistrate dosare de daună aferente acestor poliţe. Partea vătămată s-a costituit parte civilă cu suma de 18.252 RON.
La data de 26 iunie 2009, între SC Asigurare-Reasigurare A. SA Bucureşti şi inculpat în calitate de administrator al SC O.E. Agent de Asig. SRL, s-a încheiat contract de mandat în vederea încheierii contractului de asigurare.
Inculpatul a ridicat de la A. SA 25 poliţe RCA pe care le-a încheiat fără să predea sumele de bani obţinute din încheierea acestora.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6.575 RON, dar potrivit raportului de expertiză prejudiciul este de 5.598 RON.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a mai reţinut că în luna ianuarie 2010, inculpatul, în numele SC W.I. SRL, societate administrată de soţia sa, D.L.C., a ridicat de la SC A. Agent de Asigurare SRL, 124 poliţe RCA A. şi le-a încheiat pe o perioadă scurtă de timp (10 zile) pentru diferiţi clienţi de pe raza mun. Buzău şi Vrancea.
Prejudiciul cauzat prin săvârşirea acestei infracţiuni este de 16.865 RON, nefiind acoperit.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.
Întrucât inculpatul a dobândit calitatea de administrator al SC O.E. Agent de Asig. SRL la data de 27 mai 2009, s-a stabilit că infracţiunile comise în dauna SC A. SA Bucureşti şi SC C.A. Broker de Asigurare SRL întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen.
Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în dauna B.C. Broker de Asigurare SRL, N.A.M.C. Broker de Asigurare SRL, SC A. Broker de Asigurare SRL şi D.I. Broker de Asigurare SRL s-a diminuat, astfel fiind sub 200.000 RON, respectiv 174.708 RON. Pentru infracţiunea de înşelăciune din ianuarie 2010 prejudiciul este de 16.865 RON.
Aşa fiind, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a constatat că inculpatul a suferit anterior mai multe condamnări, după cum urmează:
Prin sentinţa penală nr. 1740 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 08 decembrie 2010, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Prin sentinţa penală nr. 956 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 03 decembrie 2010, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 1590 din 06 noiembrie 2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 22 noiembrie 2009, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Prin sentinţa penală nr. 1924 din 23 decembrie 2009, definitivă la 11 ianuarie 2010,inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză comise în anul 2009 sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 1740/2009, nr. 956/2010, nr. 1590/2009 şi nr. 1924/2009, fiind aplicabile dispoziţiile art. 85 C. pen., iar a treia infracţiune din prezenta cauză, comisă în anul 2010 (ianuarie), este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 956/2010.
În ceea ce priveşte infracţiunea comisă în luna ianuarie 2010, s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., ce reglementează recidiva postcondamnatorie, atrasă de condamnările suferite prin sentinţele penale nr. 1740/2009, nr. 956/2009 şi nr. 1590/2009 ale Judecătoriei Focşani.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite de către instanţa de fond pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor civile, a contractelor încheiate pentru acestea şi inculpatul D.I., declaraţii de martori, coroborate cu declaraţiile inculpatului.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi persoana inculpatului, care este recidivist, anterior fiind condamnat pentru infracţiuni de aceeaşi natură, dând dovadă astfel de perseverenţă infracţională.
A motivat instanţa că în cauză nu pot fi reţinute disp. art. 3201 C. proc. pen., pe considerentul că inculpatul D.I. nu a recunoscut în totalitate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar pe de altă parte, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 era începută cercetarea judecătorească.
Rezolvând şi latura civilă a cauzei, prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile către părţile vătămate - constituite părţi civile, în vederea acoperirii prejudiciilor cauzate de către acesta prin activitatea sa infracţională.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul D.I. şi partea civilă SC D.I. Broker de Asigurare SRL Bucureşti, invocându-se motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul D.I. a criticat sentinţa ca fiind netemeinică şi nelegală sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a considerat-o prea aspră şi pentru greşita aplicare a sporului de 8 luni închisoare, adăugat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, înlăturarea sporului de 8 luni închisoare şi reducerea pedepsei.
Partea civilă a criticat sentinţa primei instanţe pe considerentul că a fost omisă obligarea inculpatului D.I. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu pentru raportul de expertiză pe care l-a achitat în cursul cercetărilor penale în vederea stabilirii prejudiciului ce i-a fost cauzat. Sub acest aspect, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 500 RON.
Prin Decizia penală nr. 10 din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de inculpatul D.I., administrator la SC O.E. Agent de Asig. SRL Buzău şi de partea civilă SC D.I. Broker de Asigurare SRL, cu sediul în mun. Bucureşti, sector 3, împotriva sentinţei penale nr. 116 din data de 20 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latură penală, şi în consecinţă:
A înlăturat sporul de 8 luni închisoare prev. de art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul D.I. să execute în final, pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă reţinerea din 18 martie 2010 şi arestarea preventivă de la 01 iulie 2009 la 16 iulie 2009 şi, respectiv, de la 21 iulie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul D.I. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare (onorariu expertiză) către partea civilă SC D.I. Broker de Asigurare SRL, cu sediul în mun. Bucureşti, sector 3.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A dispus plata sumei de 200 RON onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Curtea de apel, verificând hotărârea atacată conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile invocate şi din oficiu, sub toate aspectele, a constatat că apelurile declarate de către inculpatul D.I. şi de partea civilă sunt fondate.
S-a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, iar probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului D.I. în comiterea infracţuiunilor pentru care a fost trimis în judecată, aşa încât, în mod legal şi temeinic s-a dispus condamnarea sa, încadrarea juridică a faptelor fiind, de asemenea, corespunzătoare.
Cât priveşte critica invocată în apel de către inculpatul D.I., referitoare la stabilirea şi individualizarea pedepsei, aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată, în sensul că în mod greşit după stabilirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, în cazul concursului de infracţiuni prev. de art. 34 lit. b) C. pen., a fost adăugat sporul de 8 luni închisoare.
S-a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. rezultă că atunci când instanţa a stabilit pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte în cazul concursului de infracţiuni săvârşite de către inculpat, putea să aprecieze că se impune aplicarea unui cuantum mai mare pentru acestea, în raport de valoarea mare a prejudiciilor cauzate şi de elementele ce caracterizează persoana infractorului şi numai în situaţia în care limita maximă nu este îndestulătoare putea să adauge un spor, aspect care de altfel este facultativ.
Ca atare, s-a constatat că nu se justifica sporirea pedepsei rezultante de 5 ani cu 8 luni închisoare. În rest, s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepselor stabilite de prima instanţă, aşa cum s-a solicitat de către inculpat, având în vedere modul şi condiţiile în care au fost săvârşite faptele, multitudinea acestora, prejudiciile cauzate mai multor societăţi comerciale.
S-a avut în vedere şi poziţia procesuală a inculpatului D.I., care nu a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, a avut o poziţie oscilantă în declaraţiile pe care le-a dat la urmărirea penală, cât şi în instanţă, dar şi faptul că inculpatul este recidivist, anterior fiind condamnat la pedepse pentru acelaşi gen de infracţiuni, de unde rezultă persistenţa sa infracţională în comiterea de fapte antisociale.
Cu privire la apelul declarat de partea civilă SC D.I. Broker de Asigurare SRL Bucureşti, s-a constatat, de asemenea, că acesta este fondat, având în vedere că prima instanţă a omis a-l obliga pe inculpat şi la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu expertiză pe care a suportat-o cu ocazia cercetărilor penale pentru stabilirea prejudiciului ce a fost cauzat.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.I., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, la ale cărui concluzii a achiesat, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi redozarea pedepsei. S-a susţinut că recurentul-inculpat ar trebui să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. întrucât, încă de la primele declaraţii, acesta a recunoscut faptele, mai puţin prejudiciul. Totodată, raportat la circumstanţele personale ale recurentului inculpat, s-a solicitat să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, încadrarea juridică a faptelor fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, ca urmare a îndepărtării de către instanţa de apel a sporului de 8 luni închisoare, aplicat de instanţa de fond, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului-inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurentului-inculpat, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, anterior fiind condamnat pentru infracţiuni de aceeaşi natură, dovedind astfel perseverenţă infracţională.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului (în sensul că anterior comiterii faptei a avut o conduită bună, a fost subofiţer în armată, având studii superioare, regretă comiterea faptei, este căsătorit) fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a i se aplica dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., se reţine că aceste prevederi nu sunt incidente în speţă întrucât au fost puse în discuţie la instanţa de fond, însă nu au fost aplicate având în vedere că inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, procedându-se la administrarea de probatorii.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim ele detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalităţii de executare.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul-inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii din data de 18 martie 2010 şi al arestării preventive de la 01 iulie 2009 la 16 iulie 2009 şi de la 21 iulie 2010 la 30 aprilie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 10 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii din data de 18 martie 2010 şi al arestării preventive de la 01 iulie 2009 la 16 iulie 2009 şi de la 21 iulie 2010 la 30 aprilie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1381/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1366/2012. Penal → |
|---|
