ICCJ. Decizia nr. 1365/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1365/2012
Dosar nr. 3032/119/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi art 176 lit. a) C. pen., cu reţinerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. raportat la art. 77 C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.V. la pedeapsa închisorii de 25 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. d) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. d) C. pen. pe durata de 10 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 25 iulie 2011, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului Z.V.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul Z.V. la plata către părţile civile B.V., Z.A. (prin reprezentant legal B.V.) şi Z.C. (prin reprezentant legal B.V.), domiciliate în comuna Barcani, jud. Covasna, a câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale.
În baza art. 525, 529, 531 C. civ., a fost obligat inculpatul Z.V. la plata către părţile civile minore Z.A. (prin reprezentant legal) şi Z.C. (prin reprezentant legal) a câte 112 RON lunar pentru fiecare minoră, cu titlu de pensie de întreţinere, ce se va indexa de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei şi se va plăti începând cu data formulării acţiunii civile, respectiv 03 octombrie 2011 şi până la majoratul minorelor sau până la finalizarea studiilor de către minore, dar cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani ori până la noi dispoziţii ale instanţei.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate pentru părţile civile minore Z.A. şi Z.C. de către reprezentantul legal al acestora B.V.
Inculpatul a fost obligat la plata către Serviciul de Ambulanţă Covasna a sumei de 172,29 RON reprezentând cheltuieli de deplasare la domiciliul victimei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Covasna a reţinut ca stare de fapt că, în noaptea de 24/25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al geloziei, fiind într-o stare de puternică tulburare, provocată de surprinderea soţiei sale Z.M. în pat cu alt bărbat, a aplicat acesteia repetate lovituri, timp îndelungat, cu o bucată de scândură care s-a fragmentat în aşchii datorită intensităţii loviturilor şi cu muchia metalică, respectiv coada unui topor, pe toata suprafaţa corpului, vizând şi zone vitale, cauzând victimei multiple plăgi, contuzii, hematoame, echimoze, fracturi (piramida nazală şi cubitus stâng), ce au avut ca şi consecinţă un şoc traumatic hemoragie care a condus la decesul victimei.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., apreciind, raportat la dispoziţiile art. 77 C. pen. şi funcţie de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că scopul şi funcţiile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea pedepsei închisorii de 25 de ani.
Faţă de natura şi gravitatea faptei comise, cât şi a circumstanţelor reale de săvârşire - uciderea cu o cruzime ieşită din comun de către tată, sub ochii unor minore de vârstă fragedă, a mamei, s-a apreciat că se justifică şi este în interesul superior al minorelor, în sensul exigenţelor C.E.D.O., ca pedeapsă complementară şi accesorie, interzicerea exerciţiului, pe lângă drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi a drepturilor părinteşti prevăzute la lit. d) a aceluiaşi articol C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv existenţa faptei ilicite, vinovăţia, legătura de cauzalitate şi prejudiciul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticile aduse de acesta vizând aspecte de netemeinicie relativ la cuantumul pedepsei principale ce i-a fost aplicată, apreciind că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut comiterea faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. A opinat în sensul că, atâta timp cât nu a acţionat cu intenţie directă, ci doar cu intenţie indirectă, aplicarea maximului pedepsei prevăzute de lege - urmare a reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării - nu se justifică.
Prin Decizia penală nr. 10/AP din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.V. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna, care a fost menţinută.
În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului Z.V., iar în baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a fost adăugat timpul de arestare scurs de la data de 21 noiembrie 2011, la zi.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat Z.V. la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de apel a reţinut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, iar inculpatul însuşi nu a negat-o, chiar în cuprinsul memoriului cu motivele de apel acesta precizând că „din probatoriul administrat în cauză (...) rezultă că victima a suferit un număr de 70-100 de lovituri, pe toată suprafaţa corpului, în urma cărora s-au produs numeroase plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriaţii şi fracturi”.
S-a reţinut că inculpatul, prin criticile aduse în apel, a vizat de fapt o schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de omor deosebit de grav, în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, câtă vreme acesta a menţionat că nu a acţionat cu intenţia de a ucide, ci cu intenţia de a cauza victimei vătămări corporale.
Aceste critici au fost apreciate ca fiind nefondate, având în vedere că toate elementele probatorii atestă că sunt întrunite, în mod cumulativ, elementele constitutive ale infracţiunii de omor, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
S-au constatat din raportul medico-legal de necropsie multiple plăgi contuze, multiple echimoze violacei şi multiple exccoriaţii brun pergamentate izolate, moartea numitei Z.M. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatico-hemoragic, consecinţa unui politraumatism soldat cu multiple plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriaţii şi fracturi, iar între leziunile traumatice, multiple, numeroase, care împreună au dus la instalarea stării de şoc şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Astfel, s-a stabilit că situaţia de fapt a fost corect încadrată în drept, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea apelată, în infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., reţinându-se că inculpatul a ucis-o pe soţia sa, prin acte de violenţă nu de o intensitate mare, ci una ieşită din comun, în condiţiile în care, din fotografiile judiciare, rezultă că nu a existat o parte a corpului victimei care să nu prezinte leziuni urmare a loviturilor aplicate, cu o mare intensitate, de către inculpat.
S-a reţinut că lovirea repetată a victimei cu un corp dur cu muchii şi suprafaţa neregulată (scândură) şi cu un corp dur alungit de formă cilindrică (topor), cât şi prin introducerea/tentativa de introducere în vaginul victimei a unui corp dur alungit cu suprafaţa neregulată (posibil aşchii/bucăţi de scândură de formă alungită), producându-i victimei un politraumatism soldat cu multiple plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriaţii şi fracturi ce au determinat instalarea unui şoc traumatico-hemoragic, denotă concluzia că inculpatul, în mod evident, a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunilor sale, rezultat pe care nu numai că l-a acceptat, dar în raport de modul în care şi-a conceput şi realizat faptele, l-a şi urmărit, ceea ce caracterizează intenţia directă ca formă de vinovăţie a infracţiunii de omor, implicit a celei de omor deosebit de grav, iar nu praeterintenţia în cazul căreia, cu referire la încadrarea juridică solicitată de inculpat, lovirile sau vătămările nu provoacă prin ele însele rezultatul letal.
Totodată, a fost apreciată ca nefondată şi critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei principale ce i-a fost aplicată inculpatului. Astfel, s-a reţinut că pedeapsa detenţiunii pe viaţă se impunea în faţa pedepsei închisorii, cum a reţinut şi prima instanţă, prin raportare la modalitatea în care inculpatul a acţionat, aplicând cel puţin 70 de lovituri propriei sale soţii, loviturile au fost aplicate de faţă cu fiica lor minoră în vârstă de numai 9 ani, iar acesta, prin atitudinea nemiloasă, a lăsat-o pe victimă să agonizeze timp de mai multe ore, în loc să o ajute pe cea cu care a înţeles să îşi întemeieze o familie din care au rezultat şi doi copii, minori la data comiterii faptei. De asemenea, s-a reţinut că prima instanţă, după ce a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 77 C. pen., a coroborat toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă temeinică şi legală.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante ale inculpatului, care a recunoscut şi a regretat fapta, a colaborat cu organele penale, nu are antecedente penale, are un comportament corespunzător în societate şi doi copii minori.
Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 24/25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al geloziei, fiind într-o stare de puternică tulburare, provocată de surprinderea soţiei sale, victima Z.M., în pat cu alt bărbat, a aplicat acesteia lovituri repetate, pe o durată îndelungată în timp, cu o bucată de scândură şi cu muchia metalică, respectiv coada unui topor, pe toata suprafaţa corpului, fiind vizate şi zone vitale, cauzând victimei multiple plăgi, contuzii, hematoame, echimoze, fracturi (piramida nazală şi cubitus stâng), ce au avut ca şi consecinţă un şoc traumatic hemoragic care a condus la decesul victimei. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, susţinând însă că nu a acţionat cu intenţia de a-şi ucide soţia, ci cu intenţia de a cauza victimei vătămări corporale, aspect care a fost tranşat de instanţă, în mod corect stabilindu-se încadrarea juridică a faptei ca fiind infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen., forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul rezultând cu evidenţă din modalitatea concretă de comitere a faptei.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, în mod corect instanţa de fond s-a orientat către detenţiunea pe viaţă şi, reţinând circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 77 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 25 ani închisoare, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind stabilită într-un cuantum corespunzător gravităţii faptei, urmării produse, circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii - prin acte de o deosebită violenţă, prin aplicarea a peste 70 de lovituri victimei, pe toată suprafaţa corpului, în prezenţa copilului minor - precum şi circumstanţelor personale ale recurentului-inculpat, cunoscut ca fiind o persoană agresivă în familie pe fondul consumului de alcool.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Ca atare, constatând că în cauză nu se identifică elemente care să fundamenteze convingerea instanţei că o pedeapsă în cuantum mai redus ar fi aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere cu prilejul aplicării sancţiunii.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca ne fiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 25 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 10/AP din 07 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 25 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1366/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 135/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
