ICCJ. Decizia nr. 1426/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1426/2012
Dosar nr. 42020/3/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 656/F din 10 august 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi alin. ultim, 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.Ş.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi alin. ultim, art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei închisorii, sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen.
În conformitate cu art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă. Datele prevăzute la lit. b), c), d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Supravegherea se execută de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC V.R. SA în baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen. şi în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul R.Ş.D. la plata către partea civilă a sumei de 88.579,12 euro, în echivalent RON la data plăţii.
Inculpatul a fost obligat la 1.200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii în formă calificată şi cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals în concurs real, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că la data de 9 noiembrie 2007, inculpatul R.Ş.D. s-a prezentat la SC V.R. SA- Agenţia I.M., solicitând acordarea unui credit de acoperire cheltuieli personale în valoare de 88.000 euro, în vederea refinanţării unui alt credit contractat anterior de la P. Bank. În urma solicitării reprezentanţilor băncii de a prezenta documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea creditului, inculpatul a prezentat o adeverinţa de venit care atesta faptul că era angajat la SC B. SRL, în calitate de director general, cu un venitul lunar în valoare de 4.500 RON.
În urma analizelor efectuate de funcţionarii băncii s-a stabilit că inculpatul îndeplineşte condiţiile necesare acordării împrumutului, fîindu-i acordat un credit de acoperire de cheltuieli personale în valoare de 87.000 euro, pe un termen de 30 ani, în acest scop încheindu-se Convenţia de credit din 09 noiembrie 2007.
Inculpatul a achitat doar o parte din rate. Pentru această abatere V.R. a trecut la verificarea persoanei inculpatului la SC B. SRL, care a infirmat faptul că inculpatul a fost vreodată angajat al său. în urma acestei constatări, în data de 06 ianuarie 2010, SC V. SA a sesizat organele de urmărire penală.
Coroborând mijlocele de probă administrate în cauză, văzând şi poziţia procesuală a inculpatului, tribunalul a constatat că acestea susţin participaţia şi vinovăţia inculpatului şi conduc la pronunţarea unei soluţii de condamnare.
În drept, fapta inculpatului R.Ş.D. care, în data de 09 noiembrie 2007, s-a prezentat în calitatea falsă de director în cadrul SC B. SRL, folosind o adeverinţă de venituri falsă şi i-a indus în eroare pe reprezentanţii SC V.R. SA- Agenţia I.M., cu prilejul încheierii convenţiei de credit, contractând un împrumut în valoare de 87.000 euro, pe care l-a restituit doar parţial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii în formă calificată şi cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals în concurs real, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume dispoziţiile generale ale C. pen., cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, la concursul de infracţiuni, dispoziţiile părţii speciale a C. pen. care statuează limitele de pedeapsă pentru infracţiunile deduse judecăţii, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 din Legea nr. 202/2010 în sensul că inculpatul a recunoscut fapta înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi a înţeles să uzeze de probele din faza de urmărire penală, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă până la 1/3, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Au fost avute în vedere de instanţa de fond şi conduita anterioară a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, precum şi vârsta acestuia, tânăr, are o familie închegată, cu posibilităţi de reinserţie socială.
Reţinând că prin actele materiale comise, inculpatul a săvârşit tot atâtea infracţiuni, instanţa a constatat că se poate reţine concursul real de infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea din cele două aplicate.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Tribunalul a constatat că o modalitate legală dar şi oportună în cazul inculpatului este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei având în vedere vârsta inculpatului, faptul că are familie organizată şi posibilităţi reale de reinserţie socială, acesta realizând consecinţele faptelor comise şi reducând astfel riscul de recidivă infracţională, nu în ultimul rând avându-se în vedere şi lipsa antecedentelor penale.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că inculpatul, prin fapta ilicită, a produs un prejudiciu părţii civile, cu vinovăţie, întinderea fiind demonstrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.Ş.D., şi a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1), lit. a) şi c) C. pen., iar sub aspectul modalităţii de executare a solicitat aplicarea art. 81 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, faţă de înscrisul depus la dosarul cauzei precum şi faţă de prevederile ordonanţei nr. 50/2010, a considerat că acele clauze care sunt abuzive trebuie înlăturate, prin urmare a solicitat reducerea cuantumul sumei la care a fost obligat către societatea V.R. SA.
Prin decizia penală nr. 330/A din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.Ş.D., împotriva sentinţei penale nr. 656/F din 10 august 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penal şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A constatat că în raport de circumstanţele faptelor - prin mijloace frauduloase, producând un prejudiciu mare, şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, este tânăr, integrat în familie şi societate, cu posibilităţi de îndreptare şi reinserţie socială, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare ar fi de natură să corespundă gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpatului.
Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, a apreciat că simpla condamnare nu apare ca suficientă pentru a forma convingerea că inculpatul se va îndrepta şi nu va săvârşi alte fapte penale. Totodată, în raport de gravitatea faptei, de circumstanţele de săvârşire şi de cele personale, a apreciat că sunt necesare şi o serie de restrângeri de drepturi pentru ca inculpatul să resimtă consecinţele actului său antisocial şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală. Faţă de aceste considerente, a constatat că nu se impune în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., care, de altfel, nici nu ar fi posibilă în raport de dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen. şi de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a stabilit cuantumul acestuia în raport de suma rămasă de plată din cuantumul creditului de 84.652 euro şi penalităţile aplicate ca urmare a întârzierii la plata, în cuantum de 3927,12 euro, prejudiciu produs ca urmare a inducerii în eroare a funcţionarilor băncii. Temeiul răspunderii civile a inculpatului este fapta ilicită de inducere în eroare a băncii la momentul încheierii contractului, nefîind vorba de o răspundere contractuală, în temeiul convenţiei de credit. Prin urmare, orice modificare ulterioară a acestui contract nu influenţează în nici un fel cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, inculpatul fiind obligat să plătească despăgubiri băncii în temeiul hotărârii judecătoreşti şi nu a convenţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.Ş.D. şi a solicitat în temeiul casare prevăzut de art. 3859 pct. 14, reducerea pedepsei, iar ca modalitate de executare a solicitat aplicarea disp ar.81 C. pen. Cu privire la latura civilă a solicitat reducerea cuantumului daunelor vând în vedere că în timpul contractului de credit comisionul de risc nu poate fi modificat.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul R.Ş.D. este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator şi pedeapsa astfel cum a fost individualizată atât cu privire la cuantumul aplicat cât şi ca modalitate de executare, răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracţiunile săvârşite, respectiv înşelăciune prev de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi uz de fals prev de art. 291 C. pen.
Astfel, pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, în condiţiile prev de art. 861 C. pen., este justificată în raport de fapta săvârşită şi modalitatea de comitere acesteia.
Instanţa de fond, ca şi cea de apel, au dat eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., aplicând şi disp art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte constată că nu se impune coborârea şi mai mult sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege cât şi criteriile analizate, astfel că pedeapsa aşa cum a fost stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, reflectă o individualizare temeinică, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen.
Se constată totodată, că a fost respectat principiul proporţionalităţii, respectiv, pedeapsa aplicată inculpatului este adecvată situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
Relativ la solicitarea inculpatului privind aplicarea disp art. 81, Înalta Curte apreciază, în raport de fapta săvârşită de inculpat, că scopul pedepsei prev. de dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât printr-o serie de restrângeri de drepturi, fiind necesar ca inculpatul să se afle sub supravegherea şi controlul organelor judiciare pentru a se realiza exigenţele prev. de art. 52 C. pen., privind scopul educativ şi preventiv al pedepsei. Totodată, aplicarea disp. art. 81 alin. (2) C. pen., privind suspendarea condiţionată, nu ar fi posibilă în prezenta cauză, având în vedere că în caz de concurs de infracţiuni pedeapsa aplicată trebuie să fie de cel mult 2 ani închisoare.
Cu privire la latura civilă, Înalta Curte, constată că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata sumei de 88.579,12 euro, faţă de disp. art. 346 şi art. 14 C. proc. pen., având în vedere că acesta este prejudiciul produs părţii civile V.R. SA, ca urmare a inducerii în eroare a acesteia, prin comiterea faptei ilicite săvârşită de inculpat.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de inculpatul R.Ş.D. împotriva deciziei penale nr. 330/A din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Ş.D. împotriva deciziei penale nr. 330/A din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1424/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1427/2012. Penal → |
|---|
