ICCJ. Decizia nr. 2008/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2008/2012
Dosar nr. 5515/87/2011
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 197 alin. (1) raportat la alin. (3) teza I, C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru infracţiunea de viol.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 29 noiembrie 2011 la zi, respectiv 10 ianuarie 2012.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag cu mâner în lungime de 13 cm şi lama de 12 cm, cu inscripţia „S." pe lamă şi în baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a confiscat de la acesta un baston cu şocuri electrice model T., deţinut nelegal, obiecte depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Teleorman, conform dovezii seria B nr. x din data de 29 noiembrie 2011.
În baza art. 14, 161 alin. (2) şi (3) teza I şi 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.S. în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore M.A.A. (13 ani) şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 100.000 RON daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut - în fapt - următoarea situaţie:
Partea vătămată minoră M.A.A. are domiciliul în comuna B., judeţul Teleorman, însă urmează cursurile şcolare la Şcoala Generală „M.V." din municipiul Alexandria, unde este elevă în clasa a VlII-a C şi pentru a participa la cursurile şcolare aceasta se deplasează cu autobuzul de la domiciliu în municipiul Alexandria şi înapoi spre localitatea de domiciliu. În cazurile în care pierde mijlocul de transport în comun, partea vătămată revine la domiciliu cu un taxi pe care îl ia din Alexandria din staţia aflată pe strada L., zona bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena".
În ziua de 13 octombrie 2011, în jurul orei 14:00, după terminarea cursurilor şcolare, împreună cu martora B.C.O.A., colega sa de clasă, partea vătămată M.A.A. s-a deplasat la localul „M." din Alexandria, unde au consumat câte un suc, apoi cele două minore s-au despărţit şi întrucât pierduse autobuzul, partea vătămată a mers la staţia de taxi din zona bisericii „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena", cu intenţia de a lua un taxi pentru a se deplasa la domiciliul său din comuna B.
În staţia respectivă, se aflau inculpatul P.M.M. şi martorul I.T.H., persoane pe care partea vătămată le cunoştea şi care au ca preocupare căutarea de clienţi taximetriştilor care staţionează în zona respectivă sau persoanelor particulare, deţinătoare de autoturisme, şi care în mod neautorizat se ocupă cu transportul de persoane. În jurul orei 15:00, partea vătămată M.A.A. şi inculpatul P.M.M., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au urcat împreună în autoturismul marca „D.", condus de martorul S.V., de asemenea, persoană cunoscută de către partea vătămată.
Inculpatul şi-a motivat faţă de partea vătămată urcarea în taxi spunându-i acesteia că voia să se deplaseze la domiciliul său din comuna Ţ., judeţul Teleorman, comună aflată pe ruta de deplasare către domiciliu a părţii vătămate.
La ieşirea din municipiul Alexandria, inculpatul P.M.M., aflat în taxi pe bancheta din spate lângă partea vătămată, a imobilizat-o brusc pe aceasta şi i-a cerut apoi în mod imperativ martorului S.V. să conducă autoturismul în direcţia de mers pe care urma să i-o indice şi întrucât ştia că inculpatul se afla în stare de ebrietate, avea asupra sa un briceag şi îl cunoştea ca fiind o persoană foarte agresivă, martorului i-a fost teamă de inculpat şi a acceptat să conducă autoturismul în direcţia de mers indicată de către acesta.
Astfel, pe raza comunei P., la cererea inculpatului P.M.M., martorul S.V. a virat la dreapta pe drumul care conducea la şoseaua de centură a municipiului Alexandria şi după circa 1 km, tot la cererea inculpatului, a oprit autoturismul în dreptul unui drum de câmp care ducea spre o lizieră de salcâmi, aflată la circa 100 m depărtare de şoseaua de centură.
În timpul deplasării, în autoturism, partea vătămată M.A.A. i-a cerut inculpatului să o lase să meargă la domiciliul său, să nu-i facă niciun rău şi a încercat să scape din imobilizarea acestuia, fără să reuşească însă să se elibereze.
După ce martorul S.V. a oprit autoturismul cum i se ceruse de către inculpatul P.M.M., acesta din urmă a coborât-o cu forţa din autoturism pe partea vătămată, după care în acelaşi mod a dus-o în liziera de salcâmi din apropiere.
În liziera de salcâmi, inculpatul P.M.M. i-a propus părţii vătămate M.A.A. să întreţină cu el raport sexual şi întrucât a fost refuzat de către partea vătămată, inculpatul i-a oferit atunci acesteia suma de 50 RON pentru a accepta raportul sexual.
Fiind din nou refuzat, inculpatul a scos din buzunar un briceag ce avea lama de circa 12 cm cu care a ameninţat-o pe partea vătămată, spunându-i acesteia că îi va tăia şi hainele dacă nu va accepta să întreţină cu el raport sexual, după care a dezbrăcat-o cu forţa de pantaloni.
Deşi partea vătămată s-a opus şi plângând i-a cerut să o lase în pace, împotriva voinţei acesteia, imobilizând-o, inculpatul a întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale normale şi orale.
Apoi, inculpatul l-a sunat pe martorul I.T.H. şi i-a cerut să-i trimită un autoturism pentru a-l lua pe el şi pe partea vătămată de la locul faptei. Astfel, în jurul orei 16:00, la locul respectiv s-a deplasat martorul M.N., care conducea autoturismul marca „C.", autoturism în care se mai afla şi martorul I.T.H.
Inculpatul P.M.M. şi partea vătămată s-au urcat în autoturismul condus de martorul M.N., care i-a readus în municipiul Alexandria, unde inculpatul a coborât la intersecţia străzilor B. şi L., iar partea vătămată pe strada B., la circa 100 m de intersecţia cu strada C.V. Cu un autobuz, partea vătămată s-a deplasat apoi la domiciliul său din comuna B., însă în timp ce aştepta autobuzul i-a sunat pe martorii B.C.O.A., prietena sa, şi S.V., cărora le-a spus că a fost violată de către inculpat.
În ziua respectivă (13 octombrie 2011), întrucât îi era teamă de părinţi, partea vătămată nu le-a adus acestora la cunoştinţă ce i se întâmplase.
În ziua de 14 octombrie 2011, pe fondul schimbărilor vizibile prin care trecea partea vătămată, schimbări observate de către părinţi, aceasta le-a relatat că în ziua de 13 octombrie 2011 a fost violată de către inculpatul P.M.M.
Urmare acestui fapt, tot în ziua de 14 octombrie 2011, partea vătămată M.A.A., împreună cu părinţii săi, au sesizat Poliţia municipiului Alexandria cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol de către inculpat.
Partea vătămată a fost examinată la data de 14 octombrie 2011 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria de către un medic ginecolog, unde i s-au recoltat probe biologice pentru efectuarea unei constatări medico-legale de către SML Teleorman, iar din raportul de constatare medico-legală nr. 2043/F/2011 din data de 18 octombrie 2011 al SML Teleorman a rezultat că partea vătămată prezintă deflorare completă recentă ce poate data din data de 13 octombrie 2011.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza probelor administrate la urmărirea penală, arătate pe larg în motivarea sentinţei, întrucât la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2012, inculpatul P.M.M. a arătat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii, astfel cum a fost reţinută în sarcina sa în rechizitoriu şi solicită judecarea sa conform art. 3201 C. proc. pen., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care şi le însuşeşte.
De asemenea, a arătat că recunoaşte în totalitate pretenţiile părţii civile şi este de acord să o despăgubească cu suma solicitată reprezentând daune morale.
A fost audiată partea civilă şi inculpatul, ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.
Având în vedere solicitarea inculpatului şi poziţia sa procesuală, examinând probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa a apreciat că din coroborarea acestora rezultă că fapta inculpatului pentru care a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.
Instanţa fondului a concluzionat că fapta inculpatului P.M.M. - care pe fondul consumului excesiv de alcool, în ziua de 13 octombrie 2011, în jurul orei 15:00, într-o lizieră de salcâmi din extravilanul comunei P., aflată la circa 100 m depărtare de şoseaua de centură a municipiului Alexandria, prin ameninţarea cu un cuţit (briceag cu lama de 12 cm), a obligat-o pe partea vătămată M.A.A., minoră în vârstă de 13 ani, să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi normale, împrejurare în care aceasta a fost deflorată complet - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (3), teza I, C. pen., fiind antrenată răspunderea penală a acestuia pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
La încadrarea juridică a faptei, instanţa de fond a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. pen., în raport de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 23 februarie 2006 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti şi de dispoziţiile sentinţei penale nr. 68 din 25 ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. S-a constatat că inculpatul P.M.M. a săvârşit infracţiunea de viol dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât a fost săvârşită după împlinirea duratei pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, dar înainte de împlinirea termenului de reabilitare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei săvârşite de inculpat, împrejurările săvârşirii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită reduse cu o treime în raport de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., iar pe de altă parte circumstanţele personale ale inculpatului.
În soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reţinut că, în cauză, s-a constituit parte civilă tatăl părţii vătămate, M.S., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore M.A.A. (13 ani), cu suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale.
Cu privire la acţiunea civilă formulată de partea civilă, s-a constatat că inculpatul a recunoscut pretenţiile acesteia în totalitate, astfel încât, în baza art. 14, 161 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de aceasta şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale, constatându-se îndeplinite în cauză cerinţele impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal (la 19 ianuarie 2012), a declarat apel inculpatul P.M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
În susţinerile orale, s-a apreciat că sporul aplicat este prea mare şi s-a solicitat a se da o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, întrucât inculpatul a săvârşit infracţiunea pe fondul consumului de alcool, însă a avut o poziţie procesuală bună, a recunoscut fapta şi a înţeles să se prevaleze de disp. art. 32O1 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 89 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 2 din 10 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 5515/87/2011.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 29 noiembrie 2011 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea atacată, în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat ca prima instanţă a făcut o justă şi completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea infracţională desfăşurată de inculpat şi vinovăţia acestuia, activitate corect încadrată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care s-a acţionat.
S-a reţinut că infracţiunea de viol, asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiune, cu consecinţe tragice asupra viitorului unui minor sau poate chiar a vieţii în ansamblu, însă pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor (închisoarea de la 10 la 25 de ani), nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.
Periculozitatea socială a fost apreciată şi în contextul comportamentului manifestat de inculpat anterior, în timpul, dar şi după săvârşirea faptelor, acesta fiind recidivist [art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)], a comis infracţiunea sub ameninţarea unui cuţit, iar prin manifestările ulterioare a încercat să scape de răspundere penală. S-a apreciat că, în cauză, nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, faţă de modalitatea în care a acţionat inculpatul urmare a hotărârii infracţionale luate, iar în ceea ce priveşte comiterea faptei sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a reţinut că aceasta vine să contureze o dată în plus caracterul agresiv al inculpatului, reprezentând mai mult o stare de agravare, decât una de atenuare.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 11 ani, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M.M., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei aplicate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol reţinută în sarcina sa, de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii - asupra unei minore în vârstă de 13 ani, profitând de încrederea pe care partea vătămată o avea în acesta, prin conducerea ei într-un loc izolat, în prezenţa unei alte persoane, prin ameninţări cu acte de violenţă şi folosind un briceag , precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse asupra fizicului şi psihicului părţii vătămate minore.
Tot astfel, susţinerea apărării în sensul că inculpatul a fost sub influenţa consumului de alcool la momentul săvârşirii faptei, nu poate constitui un argument apt să conducă la adoptarea unei soluţii de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestei împrejurări nu i se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptei.
Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoaşterii de către inculpat a comiterii infracţiunii, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatului, dispoziţiile art. 32O1 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate faţă de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
Ca atare, având în vedere şi împrejurarea că pedeapsa a fost deja redusă prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., aceasta apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalităţii de executare.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 noiembrie 2011 la 11 iunie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva deciziei penale nr. 89 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 noiembrie 2011 la 11 iunie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1434/2012. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.).... → |
|---|
