ICCJ. Decizia nr. 1482/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1482/2012
Dosar nr.1353/44/2011
Şedinţa publică din 09 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta din data de 11 iunie 2010, întrucât fapta săvârşită de inculpat nu era prevăzută de legea penală la acea dată, constituind contravenţia prevăzută de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.
În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura sechestrului asigurator instituită prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila asupra autoutilitarei, autovehicul indisponibilizat şi sigilat în curtea Poliţiei oraşului Făurei, conform procesului-verbal din 11 iunie 2010, şi dispune restituirea acestui autoturism către proprietarul ei, respectiv către numitul A.I.L.
În baza art. 30 alin. (2) din OG nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990 s-a dispus comunicarea către Poliţia oraşului Făurei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri pentru a se lua măsurile ce se impun conform Legii nr. 12/1990 şi OG nr. 2/2001, a următoarelor acte:
- o copie a procesului verbal de depistare a inculpatului în com. Jirlău, jud Brăila la data de 11 iunie 2010;
- o copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 11 iunie 2010;
- o copie a dovezii privind predarea ţigărilor găsite în autoturismul condus de inculpat, către Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila;
- o copie a procesului-verbal din data de 11 iunie 2010 privind ridicarea sumei de 880 de lei de la inculpat, precum şi a recipisei de consemnare a acestei sume la CEC din 24 iunie 2010 şi a chitanţei;
- o copie a prezentei hotărâri. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză în perioada 16 septembrie 2010 – 20 septembrie 2010.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 1513/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a fost trimis în judecată Prin Rechizitoriul nr. 1513/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a fost trimis în judecată inculpatul L.L., pentru săvârşirea infracţiunii de ,,evaziune fiscală”, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În actul de sesizare a instanţei procurorul a reţinut în esenţă că la data de 11 iunie 2010, inculpatul L.L. a fost surprins în timp ce transporta 38000 de pachete de ţigări, fabricate în Republica Moldova, fără documente de provenienţă.
Pentru judecarea fondului cauzei, la data de 27 octombrie 2010 a fost sesizată Judecătoria Făurei, care, prin sentinţa penală nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnarea inculpatului L.L. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala cu suspendare condiţionată conform art. 81 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 112 lit. f) raportat la art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea in folosul statului a 38016 pachete de ţigări de la inculpatul L.L. A fost admisă acţiunea civila formulată în prezenta cauză şi în baza art. 14 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul L.L. la plata sumei de 362512 lei cu titlu de taxe vamale, acciza minima si TVA către partea civilă Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a fost menţinut sechestrul asigurator instituit asupra autoutilitarei prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 din 30 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Prin Decizia nr. 815/R din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul formulat de inculpatul L.L. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Făurei pronunţată în dosarul nr. 1541/228/2010.
S-a casat sentinţa penală nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Făurei şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brăila, ca instanţă de fond.
În motivarea Deciziei Curţii se arată următoarele:
„Faţă de data citirii actului de sesizare inculpatului se constată că intraseră în vigoare prevederile Legii nr. 202/2010 care, între altele, a modificat prevederile art. 27 C. proc. pen. privitoare la competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalelor, introducând la art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen. competenţa de judecată în primă instanţă în cazul infracţiunilor prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cum este şi cea de care este acuzat inculpatul prin rechizitoriu.
Normele de procedură penală fiind de imediată aplicare instanţa de fond trebuia să îşi decline competenţa în favoarea Tribunalului Brăila, ca instanţă de fond.
Acesta constituia şi un beneficiu al inculpatului privit ca un drept de a fi judecat în fond, de către o instanţă superioară.
Raportat la descrierea faptei din rechizitoriu, rezultă că încadrarea juridică a faptei nu este cea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi că există indiciile săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal al României).
În acest sens au fost cerute relaţii de la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila, singura în măsură să aprecieze prejudiciul cauzat prin introducere de ţigări netimbrate în ţară.
Această încadrare juridică îi este favorabilă inculpatului deoarece limitele de pedeapsă (2 – 7 ani închisoare) sunt mai mici decât limitele de pedeapsă pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu (2 – 8 ani închisoare) însă ridică problema necompetenţei materiale a organului de urmărire penală, astfel de infracţiuni fiind instrumentate în faza de urmărire penală de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) potrivit art. 12 lit. l) din Legea nr. 508/2004.
Din probele administrate rezultă că inculpatul a fost oprit în trafic la data de 11 iunie 2010 în timp ce conducea autoutilitara, în care se aflau 88 baxuri a câte 432 de pachete de ţigări, produse în Republica Moldova fără a avea documente de provenienţă ori înscrisuri privind plata taxelor vamale, ţigări care au fost confiscate de organele în drept.
S-a constatat astfel că ţigările nu au pătruns pe „piaţa neagră”, astfel încât perceperea de accize şi TVA de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila şi includerea acestora în prejudiciu, nu se justifică.
Pe cale de consecinţă urma, funcţie de valoarea taxelor vamale datorate, ca instanţa de fond să analizeze oportunitatea menţinerii sechestrului asigurator.”
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 27 mai 2011.
În cursul cercetării judecătoreşti, în prezenta rejudecare, inculpatul nu a dorit să facă nicio declaraţie, arătând totodată că nu înţelege să se judece conform procedurii reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
La ultimul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie toate problemele ridicate în motivarea Deciziei de Curţii de Apel Galaţi, precum şi faptul că art. 270 alin. (3) C. vam. a fost introdus abia prin OUG nr. 54 din 23 iunie 2010 publicată în M. Of. Nr. 421 din 23 iunie 2010.
Faţă de dispoziţiile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 în referire art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen. Tribunalul a constatat că este legal învestit să rejudece pe fond prezenta cauză.
Analizând întregul material probator administrat în cauza Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 11 iunie 2010, în jurul orei 07:40, un echipaj de poliţie a oprit pentru control autoutilitara, ce se deplasa pe DJ 203, pe raza com. Jirlău, jud. Brăila, către municipiul Buzău, iar cu acea ocazie a fost identificat conducătorul autoutilitarea ca fiind inculpatul L.L.
Procedând la efectuarea controlului mărfurilor transporatate cu autoutilitara şi al existenţei documentelor însoţitoare, organele de poliţie au constatat că inculpatul transporta cantitatea de 88 baxuri a câte 432 pachete de ţigări fiecare, produse în Republica Moldova, fără documente de provenienţă, ori înscrisuri privind plata taxelor vamale.
Prin adresele din 14 iulie 2010 şi 13 septembrie 2010 emise de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila, s-a precizat că valoarea totală a prejudiciului adus bugetului consolidat al statului prin deţinerea celor 38.016 pachete de ţigări nelegal introduse pe teritoriul României este de 362.512 lei şi se compune din 46.240 lei taxă vamală, 230.571 lei acciza minimă şi 85.701 lei TVA, sumă cu care această instituţie s-a constituit parte civilă.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul L.L. a declarat iniţial că a cumpărat bunurile de la două persoane necunoscute, probabil cetăţeni moldoveni, în apropierea unei benzinării de la intrarea în municipiul Galaţi, iar ulterior a revenit, susţinând că în realitate ţigările au fost cumpărate (identificat ca fiind făptuitorul I.L.) şi au fost încărcate din garajul aflat în curtea locuinţei acestuia din urmă, locuinţă fără însemne vizibile în sensul desfăşurării de activităţi comerciale. Reţinând această situaţie de fapt, procurorul a concluzionat că în drept, fapta inculpatului L.L., care la data de 11 iunie 2010 a fost depistat în timp ce transporta 38016 pachete de ţigări fabricate în Republica Moldova, fără documente de provenienţă, în scopul de a se sustrage de la plata taxelor vamale, accizelor şi TVA în cuantum total de 362.512 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;.
Elementul material al acestei infracţiuni presupune îndeplinirea a două condiţii cumulative, şi anume:
1) acţiunea de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile ;
2) această acţiune de ascundere să fie săvârşită săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Neîndeplinirea oricăreia dintre cele două condiţii atrage după sine imposibilitatea reţinerii în sarcina făptuitorului a infracţiunii de evaziune fiscală.
Or, astfel cum s-a arătat şi în Decizia Curţii de Apel Galaţi, situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului s-a apreciat că nu se circumscrie acestui text de lege.
Astfel, inculpatul L.L. a fost oprit în trafic de către organele de poliţie, pe un drum judeţean, pentru un control de rutină.
Inculpatul a oprit autovehiculul, iar în urma controlului, echipajul de poliţie a constatat că acesta transporta 88 de baxuri de ţigări, fără a avea documente de provenienţă.
Relevant este că ţigările nu erau ascunse în autoturism, ci erau depozitate „la vedere”.
În aceste condiţii nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit vreo acţiune de natură „a ascunde bunul” sau că a încercat în vreun fel să ascundă marfa pe care o transporta.
A interpreta altfel, ar însemna că orice persoană care transportă mărfuri cu autoturismul, să fie acuzat că ascunde marfa.
Nici simplul fapt că inculpatul nu avea documente de provenienţă a mărfii nu înseamnă că a ascuns această marfă.
De altfel, nici procurorul nu a reţinut că depistarea în trafic a inculpatului care transporta ţigări fără documente de provenienţă înseamnă că a ascuns această marfă. Cu alte cuvinte, procurorul a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fără să reţină elementul material – prevăzut de lege în cazul acestei infracţiuni.
Tribunalul a mai reţinut că prin acelaşi simplu fapt al depistării în trafic a unei persoane care transportă o marfă fără documente de provenienţă, nu se poate reţine nici scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
Nu în ultimul rând, infracţiunea de evaziune fiscală presupune existenţa unui subiect activ calificat - făptuitorul trebuie să datoreze impozite, taxe, etc. din cele la care se referă textul de lege incriminator.
Inculpatul L.L. este o simplă persoană fizică care nu datorează accize sau TVA şi nici taxe vamale atâta timp cât el nu a fost acuzat şi de introducerea în ţară a mărfii respective.
S-a mai arătat că această concluzie se desprinde din următoarele dispoziţii : art. 2 alin. (1) din Cod fiscal care reglementează categoriile de impozite şi taxe ; art. 13 din acelaşi Cod, care stabilesc categoriile de contribuabili; art. art. 39; art. 40, art. 41; art. 46 care stabilesc impozitul pe venit ; art. 1121 care defineşte microintreprinderea; art. 113 care stabileşte impozit în sarcina nerezidenţilor; art. 122 care stabileşte că este contribuabil şi reprezentanţa autorizată să funcţioneze în România; art. 1251 pct. 18, pct. 20 şi pct. 21 care stabileşte conţinutul noţiunilor de persoană impozabilă, persoană neimpozabilă şi persoană.
Tribunalul a constatat că, raportat la data săvârşirii faptei, 11 iunie 2010, în sarcina inculpatului nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal al României), întrucât infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) a fost introdusă ulterior datei săvârşirii faptei din speţă, respectiv prin OUG nr. 54 din 23 iunie 2010 publicată în M. Of. Nr. 421 din 23 iunie 2010.
S-a reţinut că,este drept că fapta săvârşită de inculpatul L.L. se circumscrie acestui text de lege care prevede că: Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, însă având în vedere principiul neretroactivării legii penale, reglementat de art. 11 C. pen, inculpatul nu poate fi acuzat de o infracţiune care la data săvârşirii faptei nu era prevăzută de legea penală.
S-a precizat că nici art. 270 alin. (1) C. vam. nu poate fi reţinut în cauză câtă vreme inculpatul nu a fost acuzat de introducerea în ţară a acelor baxuri de ţigări.
Faţă de cele expuse, instanţa a reţinut că la data comiterii faptei de către inculpatul L.L., respectiv 11 iunie 2010, depistarea în trafic a acestuia transportând mai multe baxuri de ţigări produse în republica Moldova, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă sau înscrisuri privind plata taxelor vamale, nu era incriminată de nici o dispoziţie penală.
Până la intrarea în vigoare a OUG nr. 54 din 23 iunie 2010, această faptă constituia o simplă contravenţie, întocmai ca transportul oricăror alte mărfuri fără documente de provenienţă, respectiv contravenţia prevăzută de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.
Potrivit acestui text de lege „Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: lit. e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;”Potrivit art. 2 din acest act normativ - (1) Constituie contravenţii faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) şi se sancţionează după cum urmează: c) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei; Tot acelaşi act normativ, în art. 3, stabileşte că sunt infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare - doar faptele prevăzute la art. 1 lit. l) - p).
Văzând aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi art. 11 C. pen. Tribunalul a dispus achitarea inculpatului L.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta din data de 11 iunie 2010, întrucât fapta săvârşită de inculpat nu era prevăzută de legea penală la acea dată, constituind contravenţia prevăzută de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.
Având în vedere temeiul achitării, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale asupra autoutilitarei, instanţa a constatat următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 din 30 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra autoutilitarei, autovehicul indisponibilizat şi sigilat în curtea Poliţiei oraşului Făurei, conform procesului-verbal din 11 iunie 2010.
Temeiul instituirii acestei măsuri asiguratorii a fost art. 11 din Legea nr. 241/2005 potrivit căruia, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Or, acest text prevede doar obligativitatea instituirii unor măsuri asiguratorii, însă cazurile şi condiţiile în care se pot dispune astfel de măsuri sunt cele prevăzute la art. 163 C. proc. pen. Ca urmare, art. 11 din Legea nr. 241/2005 trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 163 C. proc. pen.
Potrivit art. 163 C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
Prin Ordonanţa sa procurorul nu a prevăzut şi scopul instituirii sechestrului asigurator, respectiv dacă a dispus măsura în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, sau pentru garantarea executării unei eventuale pedepse cu amenda aplicate în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005.
Instanţa a constatat că această măsură nu putea fi dispusă în vederea confiscării speciale conform art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât mijlocul de transport nici nu a fost produs, modificat sau adaptat în scopul săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, pentru cele ce se vor arăta în continuare, nici nu aparţine inculpatului.
Cel mai probabil, în speţă măsura asiguratorie a fost dispusă în vederea reparării pagubei, respectiv în vederea acoperirii pretinsului prejudiciu cauzat bugetului de stat, caz în care această măsură se putea dispune doar asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Prin procesul-verbal încheiat de organul de poliţie şi anexat, se precizează că la data de 14 iunie 2010 s-a prezentat la sediul I.P.J. Brăila numitul A.I.L. care a pus la dispoziţia organelor de poliţie 1 certificat de înmatriculare şi o factură din 22 mai 2010, care dovedesc că acesta era adevăratul proprietar al autoutilitarei, autovehicul achiziţionat din Belgia, asupra căruia s-a instituit ulterior sechestrul asigurator.
În procesul verbal se precizează că organul de cercetare penală i-a pus în vedere acestei persoane că are dreptul să se adreseze fie Parchetului, fie I.P.J. Brăila pentru a cere restituirea autovehiculului, or acesta tocmai asta făcuse - se adresase ofiţerului de cercetare penală din cadrul I.P.J. Brăila.
Acesta avea obligaţia ca în acel moment, constatând dreptul de proprietate al altei persoane asupra autovehiculului indisponibilizat, să dispună restituirea lui către acea persoană, întrucât la acea dată nu exista Ordonanţa Procurorului de instituire a sechestrului, aceasta fiind dată câteva luni mai târziu – pe 30 septembrie 2010.
Mai mult, la data de 30 septembrie 2010, la dosar exista acel proces verbal amintit mai sus, cât şi actele care dovedeau calitatea altei persoane decât învinuitul, de proprietar asupra autovehiculului, astfel că măsura instituirii sechestrului asigurator dispusă la acea dată este nelegală, contravenind condiţiilor impuse de art. 163 C. proc. pen.
Astfel cum s-a arătat mai sus, chiar dacă art. 11 din legea nr. 241/2005 prevedea obligativitatea instituirii sechestrului asigurator, Procurorul putea dispune acest sechestru asupra ţigărilor, în vederea confiscării speciale, iar în vederea reparării pagubei, trebuia să identifice bunuri aparţinând inculpatului şi să restituie mijlocul de transport către adevăratul proprietar.
Ca urmare, constatând că măsura sechestrului asigurator dispusă de procuror prin Ordonanţa din 30 septembrie 2010 asupra unui autovehicul aparţinând altei persoane decât inculpatul, este nelagală şi având în vedere că adevăratul proprietar a cerut încă din faza de urmărire penală restituirea bunului, în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. Tribunalul s-a pronunţat în sensul revocării acestei măsuri şi a dispus restituirea autoturismului către proprietarul ei, respectiv către numitul A.I.L.
Având în vedere soluţia de achitare şi temeiul reţinut, în baza art. 30 alin. (2) din OG nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990 s-a dispus comunicarea către Poliţia oraşului Făurei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri pentru a se lua măsurile ce se impun conform Legii nr. 12/1990 şi OG nr. 2/2001, a următoarelor acte:
- o copie a procesului verbal de depistare a inculpatului în com. Jirlău, jud. Brăila la data de 11 iunie 2010;
- o copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului I.P.J. Brăila din 11 iunie 2010;
- o copie a dovezii privind predarea ţigărilor găsite în autoturismul condus de inculpat, către Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila;
- o copie a procesului-verbal din data de 11 iunie 2010 privind ridicarea sumei de 880 de lei de la inculpat, precum şi a recipisei de consemnare a acestei sume la CEC din 24 iunie 2010 şi a chitanţei;
- o copie a prezentei hotărâri. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză în perioada 16 septembrie 2010 – 20 septembrie 2010. În termen legal împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi. În dezvoltarea motivelor de apel procurorul a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând faptul că în cauză nu s-a efectuat cercetare judecătorească şi faptul că în mod greşit a fost citată ca parte vătămată Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila.
S-a mai criticat faptul că instanţa de fond a dispus achitarea pentru infracţiunea de „evaziune fiscală”, dar a motivat că fapta nu ar constitui infracţiunea de „contrabandă” şi că deşi temeiul achitării a fost cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., motivarea a vizat temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, aceasta a arătat că formulează apel atât în nume propriu, cât şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând soluţia de achitare şi de lăsare ca nesoluţionată a acţiunii civile, considerând că inculpatul trebuia condamnat şi obligat la plata prejudiciului produs prin introducerea în ţară a 38.016 pachete de ţigări, respectiv la plata sumei de 362.512 lei.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de către partea vătămată au fost apreciate ca fondate şi au fost admise.
Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma primelor motive de apel invocate de procuror, Curtea a constatat că acesta sunt fondate şi atrag desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Astfel, Curtea a constatat că, dacă în primul ciclu procesual inculpatul L.L. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., astfel că judecata s-a desfăşurat doar în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în rejudecarea cauzei după casarea hotărârii de instanţa de recurs inculpatul nu s-a mai prevalat de aceste dispoziţii legale ce vizează o procedură de judecată simplificată.
În aceste condiţii s-a apreciat că instanţa de fond trebuia să procedeze la judecarea cauzei potrivit normelor de procedură obişnuită, să dea dovadă de rol activ şi să administreze probe atât în acuzare cât şi în apărare.
S-a reţinut că este adevărat că în faţa instanţei inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, însă acesta a solicitat audierea unor martori, primul dintre aceştia dând o declaraţie şi în faza de urmărire penală, martori ale căror depoziţii ar fi fost utile pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, cu atât mai mult cu cât rejudecarea se dispusese de instanţa de control judiciar pentru a se clarifica situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii. Sub un alt aspect, Curtea a constatat că în cauză nu s-a lămurit modalitatea de calcul a prejudiciului reclamat de partea vătămată, instanţa de fond trebuind să dea dovadă de rol activ si să solicite părţii vătămate relaţii detaliate cu privire la felul în care a calculat prejudiciul cu care s-a constituit parte civilă şi la textele de lege pe care le-a avut în vedere atunci când a efectuat calculul respectiv. Din această perspectivă, Curtea a constatat că la dosar există doar o adresă (dosar urmărire penală) prin care se comunică valoarea totală a prejudiciului reclamat a se fi produs bugetului de stat, respectiv 362.512 lei (din care taxa vamală – 46.240 lei, acciza minimă – 230.571 lei, TVA – 85.701 lei), fără însă ca în respectiva adresă să se detalieze modalitatea de calcul pentru a putea fi supusă examinării critice a instanţelor de judecată. Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cauză trebuia citată ca parte vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Operaţiuni Vamale Galaţi, care de altfel a şi declarat apel în cauză, aceasta fiind persoana juridică ce poate formula în numele satului pretenţii financiare şi nu Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila, instituţie subordonată pe linie ierarhică Autorităţii Naţionale a Vămilor. Pentru aceste motive apelurile declarate în cauză au fost admise, cu consecinţa desfiinţării sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării tuturor probelor necesare şi utile pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi a legalei citări a părţii vătămate. În rejudecare urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de apelanţi, din această perspectivă Curtea constatând că instanţa de fond a analizat calitatea de contribuabil a inculpatului în raport de prevederile art. 13 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), ce se referă la persoanele juridice obligate la plata impozitului pe profit în vreme ce art. 2 lit. a) din Legea nr. 241/2005, lege în raport de dispoziţiile căreia inculpatul a fost trimis în judecată, cuprinde o definiţie mai largă a noţiunii de contribuabil, respectiv orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, inculpatul a declarat recurs, înregistrat la această instanţă sub numărul arătat mai sus.
Pentru termenul de azi, apărătorul ales al recurentului inculpat L.L. a înaintat instanţei un înscris prin care a declarat, că inculpatul îşi retrage recursul.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă privind soluţionarea acestei cauze, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 308/A din 29 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 308/A din 29 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1481/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
