ICCJ. Decizia nr. 1575/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1575/2012
Dosar nr. 4858/116/2010*/a5
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. 4858/116/2010* (152/2012), în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.M.L..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că temeiurile de fapt şi de drept prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în data de 26 octombrie2010 faţă de inculpat se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a constatat că inculpatul a fost deja condamnat în primă instanţă, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 175/F din 15 decembrie2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 4858/116/2010*, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. i) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. şi art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.M.L., în vederea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în calea de atac exercitată nefiind administrate până la momentul pronunţării încheierii din 23 aprilie 2012 probe noi, care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, apreciindu-se astfel că, deşi inculpatul continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârşit faptele de care este acuzat.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acesta este cercetat pentru infracţiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, care rezultă nu doar din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor pentru care inculpatul este cercetat (pe fondul consumului de alcool, în loc public, prin aplicarea mai multor lovituri victimei cu o ţeava metalică într-o zonă vitală, după lovirea victimei deplasându-se la domiciliul acesteia, unde a lovit pe ceilalţi membri ai familiei, a distrus bunuri), din urmarea produsă (cauzarea de multiple leziuni victimei care, în final, au condus la decesul acesteia), din datele ce caracterizează persoana inculpatului - care, deşi minor, a dat dovadă de impulsivitate şi violenţă deosebită, anturajul său dovedind lipsa de supraveghere a minorului de către reprezentanţii legali, prin comportamentul adoptat acesta sfidând valorile sociale fundamentale apărate de lege -, precum şi din rezonanţa socială negativă a acestui tip de infracţiuni, care generează o stare şi insecuritate în rândul societăţii civile.
S-a apreciat că timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Totodată, în raport de stadiul procesual al cauzei, s-a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii, iar durata acesteia nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil.
Împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M.L., apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.L. împotriva încheierii din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. 4858/116/2010* (152/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1451/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1576/2012. Penal → |
|---|
