ICCJ. Decizia nr. 1574/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1574/2012
Dosar nr. 511/122/2012/a1
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul nr. 511/122/2012 (1069/2012), în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.I. şi s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 96 din 12 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 511/122/2012, printre altele, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 71-64 C. pen., s-a dispus ca pe durata executării pedepsei să-i fie interzis inculpatului exerciţiul drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 175 C. pen. rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 ore din data de 05 octombrie2011 şi arestarea preventivă începând cu 06 octombrie2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.I..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.I..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a reţinut că există indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză, iar pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de natura şi împrejurările comiterii faptei, s-a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind avută în vedere, în plus, şi împrejurarea că a intervenit faţă de inculpat pronunţarea unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate.
Astfel fiind, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv faţă de inculpat, fiind avute în vedere în acest sens şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor ppreventive.
Împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penalăpronunţată în Dosarul nr. 511/122/2012 (1069/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1647/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1569/2012. Penal → |
|---|
