ICCJ. Decizia nr. 1644/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1644/2012
Dosar nr. 917/45/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 311 din 3 iunie 2010 a Tribunalului laşi, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei U.M., împotriva rezoluţiei din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul iaşi dată în Dosarul nr. 1019/P/2009.
A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare.
Tribunalul a reţinut că prin rezoluţia din 12 ianuarie 2010 dispusă în Dosarul nr. 1019/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea de sub urmărire penală a numitului L.S., ag. şef principal de poliţie în cadrul I.P.J. laşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Pentru a motiva această soluţie procurorul a reţinut că intimatul a făcut demersurile necesare pentru găsirea numitei T.E..
Împotriva acestei soluţii, petenta a formulat plângere la prim-procuror, iar după respingerea plângerii de către prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi prin rezoluţia nr. 145/11/2/2010 din data de 02 martie 2010, petenta s-a adresat în termen legal instanţei cu plângerea ce face obiectul cauzei de faţă.
În accepţiunea dispoziţiilor art. 3 şi 4 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului,organele de urmărire penală fiind obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Conform acestor principii, organele de urmărire penală au obligaţia nu doar să facă o cercetare penală completă, dar şi să procedeze la o justă apreciere şi interpretare a probatoriului administrat, interpretarea fiecărei probe impunându-se a fi făcută, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în urma examinării tuturor probelor.
În cauza de faţă, organele de urmărire penală au respectat aceste dispoziţii legale în ceea ce priveşte justa apreciere şi interpretare a probelor şi în mod corect s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea de sub urmărire penală a numitului L.S., ag. şef principal de poliţie în cadrul I.P.J. laşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Astfel, articolul 249 C. pen. statuează că încălcarea din culpă, de către funcţionarul public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau unei instituţii de stat ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Aplicând aceste dispoziţii în coroborare cu lucrările Dosarului de urmărire penală nr. 1019/P/2009, respectiv, cercetarea la faţa locului şi în împrejurimile localităţii, identificarea şi audierea rudelor şi persoanelor care ar fi putut da relaţii cu privire la aspectele cercetate, solicitarea de date privind antecedentele medicale ale persoanei dispărute, întocmirea Dosarului de dispariţie, difuzarea fotografiei şi a semnalmentelor numitei T.E. pentru căutarea acesteia, realizarea de comparaţii date prin intermediul Institutului de Criminalistică Serv. Il, dispoziţia I.G.P.R. nr. 416200, corespondenţa de căutare cu toate I.PJ.-urile din ţară ori cu spitale care tratează afecţiuni psihice, verificarea în baza de date a Direcţiilor de Asistenţă Socială din fiecare judeţ pentru găsirea numitei T.E., compararea semnalmentelor persoanei dispărute cu ale altor persoane cu identitate necunoscută găsite în timp în toată ţara după darea în exploatare a programului automatizat de comparaţii, instanţa apreciază că fapta nu există, intimatul îndeplinind atribuţiile de serviciu, în urma demersurilor efectuate stabilindu-se ca o persoană fără identitate găsită decedată este T.E..
Referitor la susţinerea petentei în sensul că fiica sa a fost ucisă instanţa nu a putut s-o reţină în condiţiile în care sarcina de serviciu a intimatului era de identificare şi găsire a persoanei dispărute - aspect ce a fost realizat, iar certificatul medico-legal constatator al decesului a precizat că moartea victimei s-a datorat asfixierii mecanice prin înec.
Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta U.M. cu domiciliul în comuna S., sat B., jud. laşi împotriva rezoluţiei din data de 12 ianuarie 2010 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi în Dosarul nr. 1019/P/2009 şi împotriva rezoluţiei din 02 martie 2010 pronunţată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi în Dosarul nr. 145/P/2010 cu privire la intimatul L.S., citat la locul de muncă, I.PJ. laşi, Serviciul de Investigaţii Criminale - Compartimentul urmăriri.
În termen legal, petenta U.M. a recurat sentinţa penală, fiind nemulţumită de cercetările efectuate în cauză, de faptul că nu i-au fost administrate probele solicitate - probe pe care le solicită şi instanţei de recurs.
Prin Decizia penală nr. 746 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel laşi, recursul petentei a fost respins ca nefondat.
A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare.
Curtea a reţinut că petenta a formulat o plângere penală faţă de intimatul L.S., care în calitate de agent de poliţie a rezolvat necorespunzător reclamaţia acesteia făcută la data de 07 I.e 2005.
S-a mai reţinut că procurorul a analizat temeinic motivele invocate de petentă în plângere, memorii, audiere, a desfăşurat acte de cercetare (adrese, martori, cercetări la faţa locului), (actele medicale constatatoare a decesului), constatând în mod just că agentul de poliţie şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, nefiind conturate în cauză niciunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împotriva deciziei instanţei de recurs a formulat contestaţie în anulare petenta fără a preciza motivele pe care îşi întemeiază cererea.
Cauza înregistrată sub forma acestei căi de atac este de fapt un memoriu în care se descrie o situaţie de fapt fără a se preciza cazul de contestaţie în anulare dintre cele invocate la art. 386 C. proc. pen.
Întrucât contestaţia în anulare a deciziei penale nr. 746 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel laşi nu cuprindea motivul pe care se sprijină iar în conţinutul memoriului petentei nu s-a regăsit niciunul dintre motivele enumerate la art. 386 C. proc. pen., s-a constatat că cererea nu este admisibilă în principiu şi pentru aceste considerente;
Prin Decizia penală nr. 24 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel laşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 391 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petenta U.M. împotriva deciziei penale nr. 746 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel laşi.
Împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs petenta U.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 917/45/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta U.T.M., este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel laşi este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de U.T.M. împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta U.T.M. împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta revizuienta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţa publică, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1645/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1643/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
