ICCJ. Decizia nr. 1646/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1646/2012
Dosar nr. 808/64/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Constată că la data de 9 septembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 808/64/2011, plângerea formulată de către petentul T.V., în conformitate cu procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului din data de 1 august 2011 dată în Dosarul nr. 564/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia Procurorului General nr. 818/11/2/2011.
În motivarea plângerii formulate, dosar instanţă şi cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la data de 17 octombrie 2011, petentul a invocat în faţa instanţei următoarele critici: A arătat că a atacat rezoluţiile date de procuror deoarece i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO şi garantat în Constituţie la art. 21, egalitatea în drepturi prevăzută în CEDO în art. 14 şi garantată în Constituţie în art. 16, dreptul la apărare garantata în Constituţie la art. 24. Atât argumentele doamnei procuror general prin care se respingea plângerea, cât şi cele ale procurorului de caz care a cercetat-o pe C.M. sunt lipsite de temei juridic, la limita legii sau chiar o încalcă. Cauza sa în care formulase plângere penală împotriva angajaţilor de la finanţe a stat un an şi 6 luni la procurorul de caz, timp în care s-au luat trei declaraţii olografe şi s-au efectuat câteva acte de căutare a doamnei D., care se sustrăgea cercetărilor, fără însă să o dea în urmărire generală conform Legii nr. 218/2002 art. 26 pct. 13. Petentul a criticat şi preluarea Dosarului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, dar şi neaudierea sa de către procuror.
De asemenea, petentul a mai invocat si critici legate de modul de administrare a probatoriului în Dosarul 858/P/2009.
În susţinerea plângerii formulate, petentul a depus în copie Dosarul nr. 858/P/2009, astfel cum a precizat şi în faţa Curţii, motiv pentru care nu s-a mai solicitat de către instanţa investită cu soluţionarea prezentei plângeri ataşarea şi a respectivului dosar ce fusese soluţionat de către procurorul C.M., cercetată în această cauză.
Analizând actele şi lucrările Dosarului, Curtea a constatat următoarele.
Prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, din data de 1 august 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. şi abuz în serviciu în forma reglementată de art. 247 C. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie procurorul de caz a reţinut următoarele.
In data de 17 mai 2011, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a fost înregistrată plângerea numitului T.V. împotriva numitei C.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, plângere din care rezultă în esenţă următoarele.
În data de 27 noiembrie 2006, numitul T.V. a depus o plângere la Poliţia Oraşului Predeal, plângere îndreptată împotriva numitelor D.A., R.M. şi B.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, înşelăciune şi abuz în serviciu, plângere care a fost înregistrată sub numărul nr. 9698/P/2006, fără ca procurorul C.M. să dea dispoziţii şi îndrumări scrise astfel cum prevede art. 216 C. proc. pen.
Procurorul C.M. nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 202 C. proc. pen., având în vedere că Dosarul a stagnat 1 an şi 6 luni, iar organele de cercetare penală au refuzat să administreze probele propuse de petent.
Petentul a arătat că în data de 27 mai 2008, la solicitarea procurorului, Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, soluţia fiind dată doar în data de 21 octombrie 2010, timp în care s-a şi împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
În vederea adoptării soluţiei în cauză a fost solicitat Dosarul nr. 9698/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, dosar care în data de 29 ianuarie 2009 a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov fiind înregistrat sub nr. 858/P/2009.
Examinând actele Dosarului, s-au stabilit următoarele.
În data de 27 noiembrie 2006, T.V. a depus o plângere la Poliţia Oraşului Predeal, plângere care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov sub numărul 9698/P/2006, respectându-se prevederile Ordinului nr. 10/2004 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform acestui ordin plângerile adresate fie direct organelor de poliţie, fie direct unităţilor de parchet se înregistrează şi se iau în supraveghere de parchete primind un număr unic ce se înscrie pe actul de sesizare. Din economia textului ordinului mai sus menţionat, rezultă că plângerile se trimit înapoi organelor de poliţie în vederea efectuării actelor premergătoare fără a se menţiona obligativitatea întocmirii notelor de îndrumare la care face referire petentul.
În cauză organele de cercetare penală au dispus audierea făptuitoarelor precum şi a martorilor începând cu data de 27 decembrie 2006 şi până la data de 05 mai 2008. De asemenea, organele de cercetare penală au efectuat demersuri pentru ataşarea de înscrisuri utile soluţionării cauzei încă din anul 2006 (note de serviciu, ordine de deplasare, autorizaţie de construire, fişa postului), au efectuat investigaţii cu privire la persoanele indicate în plângere începând cu luna aprilie a anului 2007 şi până în luna februarie a anului 2008.
Dosarul în care organul de poliţie a întocmit propunerea de a nu se începe urmărirea penală la data de 13 mai 2008 a fost preluat în data de 11 februarie 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, iar procurorul C.M. a dispus în data de 21 octombrie 010 neînceperea urmării penale faţă de D.A., R.M. şi B.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor şi înşelăciune, fapte constând în refuzul acestora de restituire T.V.A. 10 respectiv promisiunea făptuitoarei D.A. de restituire T.V.A. în schimbul unei declaraţii a persoanei vătămate de renunţare la o parte din cuantumul T.V.A. - ului.
Neîndeplinirea de către procuror a obligaţiei impusă de dispoziţiile art. 216 alin. (4) C. proc. pen., conform cu care în exercitarea activităţii de supraveghere procurorul ia măsuri şi dă dispoziţii în scris şi motivat nu poate atrage răspunderea penală în sensul dorit de petent cu atât mai mult cu cât organele de poliţie efectuează acte de cercetare şi ca urmare a dispoziţiilor date în mod verbal de procuror, acte de cercetare care, de altfel, au fost efectuate în dosar.
Tergiversarea soluţionării Dosarului, de asemenea, nu are conotaţii penale luând în considerare volumul de activitate al unităţilor de parchet locale cât şi faptul că, la momentul adoptării soluţiei de procurorul C.M. s-au aplicat dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) au fost constatate ca fiind aplicabile de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în data de 06 decembrie 2010, cu ocazia soluţionării plângerii contra soluţiei adoptată în Dosarul nr. 858/P/2009.
Procurorul C.M. a aplicat dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., adoptând o soluţie doar în urma examinării întregului material probatoriu.
S-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 147 C. pen. (nu s-a constatat îngrădirea de către procurorul C.M. a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor persoanei vătămate, astfel cum cere textul de lege) şi art. 264 C. pen. faţă de argumentele mai sus menţionate.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, plângere care a fost soluţionat prin rezoluţia procurorului general din data de 18 august 2011 dată în Dosarul nr. 819/11/2/2011. Prin această din urmă rezoluţie s-a respins plângerea formulată de către petentul T.V. şi a fost menţinută în integralitatea sa rezoluţia procurorului de caz. Pentru a pronunţa această rezoluţie procurorul general a constatat că în mod corect procurorul de caz a pronunţat soluţia de neîncepere a urmării penale. A mai arătat că organele de cercetare penală în baza rolului activ au procedat la audierea martorilor în vederea clarificării stării de fapt. S-a arătat şi faptul că neaudierea petentului în Dosarul instrumentat de procurorul C.M. nu contribuiau la schimbarea stării de fapt şi nu erau necesare deoarece acesta depusese o plângere şi o declaraţie olografă detaliată. în ceea ce priveşte audierea făptuitoarei D.A. s-a arătat că nu a fost posibilă deoarece aceasta era plecată din ţară aspect atestat de înscrisurile depuse la dosar. S-a mai arătat că în Dosarul nr. 858/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nu a fost identificată nicio cerere prin care T.V. să fi propus probe în susţinerea plângerii.
Analizând actele Dosarului de cercetare penală nr. 564/P/2011, rezoluţiile pronunţate de către procurorul de caz şi procurorul general în acest dosar, dar şi înscrisurile pe care Ie-a depus petentul în faţa instanţei de judecată, înscrisuri care reprezintă o copie a Dosarului de cercetare penală instrumentat de către procurorul C.M. şi în care petentul avea calitate de parte vătămată, Curtea a constatat că soluţiile adoptate de către procuror sunt legale şi temeinice urmând a fi menţinute pentru următoarele considerente.
S-a constatat că petentul T.V. în luna noiembrie 2006 a depus o plângere penală la Poliţia Predeal ce a fost ulterior înregistrată sub nr. 9698/P/2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, plângere prin care solicita cercetarea penală a numitelor D.A., R.M. şi B.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, 246 şi 289 C. pen., constând în refuzul de a-i restitui T.V.A- ui. Ca urmare a acestei plângeri organele de cercetare penală investite cu soluţionarea plângerii au audiat făptuitoarele, martori, au efectuat cercetări ataşând la Dosarul cauzei înscrisurile relevante. La data de 13 mai 2008 poliţia a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmării penale şi l-a înaintat parchetului, cauza fiind preluată în luna februarie 2009 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, iar procurorul C.M. pronunţând rezoluţia de neîncepere a urmării penale la data de 21 octombrie 2010. Actele Dosarului de cercetare penală în care a pronunţat rezoluţia procurorul arătată anterior au fost depuse de către petent în faţa instanţei aşa cum am arătat anterior dovedind faptul că în cauză s-au efectuat cercetările necesare de către organele de poliţie şi că nu se poate susţine că nu s-au efectuat demersuri în sensul investigării aspectelor relatate de către petent în prima plângere penală.
Aşa cum rezultă din conţinutul rezoluţiei dată în Dosarul nr. 858/P/2009 de procurorul C.M. acesta a analizat pe fond plângerea penală a petentului şi a dispus o soluţie de neîncepere a urmării penale pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost cercetate făptuitoarele D.A., R.M. şi B.R.. Această rezoluţie din Dosarul Curţii a fost temeinic motivată de procurorul de caz C.M. arătându-se care sunt mijloacele de probă care au condus la adoptarea respectivei soluţii.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluţia din 06 decembrie 2010, a respins plângerea formulată de către petent şi a arătat în motivare faptul că s-a împlinit termenul de răspundere penală pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a menţinut rezoluţia procurorului de caz este legală şi temeinică. Petentul nu a uzat de procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. şi nu s-a adresat instanţei de judecată cu o plângere în acest sens.
Instanţa a constatat că principala nemulţumire a petentului constă în acea că procurorul de cercetare în această cauză nu a exercitat rol activ timp de 1 an şi 6 luni, motiv pentru care s-a împlinit termenul pentru prescripţia răspunderii penale.
Curtea, a constatat că, în modul de derulare a activităţii de cercetare penală ce a format obiectul Dosarului nr. 858/P/2009 nu se evidenţiază vreun aspect care să denote că procurorul ar fi omis cu rea - credinţă să procedeze la soluţionarea Dosarului în care petentul formulase plângere penală. Preluarea Dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov s-a făcut conform dispoziţiilor legale şi în baza unui ordin care îi îndreptăţeşte pe procurori să preia cauze de la parchetele inferioare în cazul unui mare volum de activitate. Este evident că la aprecierea modului de desfăşurare al activităţii de către procurorul de caz C.M. nu poate să fie omis volumul de activitate al unităţii de parchet din care făcea parte acesta. Tocmai acest volum mare de activitate dovedeşte faptul că procurorul nu a fost de rea - credinţă în sensul că a pronunţat o soluţie în acel dosar într-un termen de 1 an şi 6 luni de la data preluării. Durata de timp în care un procurorul îşi efectuează lucrările nu poate să constituie obiectul de analiză de către o instanţă de judecată în sensul angajării răspunderii penale a acestui procuror pentru infracţiunea de abuz în serviciu sau cea de favorizare a infractorului aşa cum se susţine de către petent. Există alte autorităţi ale statului care verifică şi analizează din punct de vedere al duratei modul în care un procuror îşi soluţionează lucrările, în urma unei astfel de anchete putându-se declanşa o eventuală răspundere disciplinară şi nicidecum o răspundere penală a procurorului.
Petentul avea la îndemână posibilitatea de a formula plângere la procurorul ierarhic superior pentru tergiversarea cercetărilor penale în Dosarul ce era supravegheat de către procurorul C.M..
Curtea a procedat în această cauză la verificarea soluţiei dată de către procurorul C.M. şi a înscrisurilor care au stat la baza acestei soluţii pentru a verifica dacă se pot reţine aspecte de natură să evidenţieze reaua -credinţă a magistratului procuror, având în vedere că acesta a fost cercetat pentru infracţiunile de favorizare a infractorului şi abuz în serviciu.
Aşa cum a arătat şi petentul acesta nu a uzat de plângere împotriva rezoluţiei procurorului în faţa instanţei, acceptând aşadar şi însuşindu-şi soluţiile date în Dosarul nr. 858/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Prin urmare, apărările pe care petentul Ie-a făcut în faţa acestei instanţe în sensul că rezoluţia dată de procurorul C.M. nu este legală şi temeinică deoarece procesele verbale prin care s-au constatat sumele datorate cu titlu de T.V.A. sunt false, ar fi trebuit să fie făcute în faţa instanţei competente să soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiei din Dosarul nr. 858/P/2009.
S-a reţinut că nu este fondată apărarea petentului în sensul că în Dosarul arătat anterior ar fi trebuit să fie administrate şi alte mijloace de probă deoarece, s-a apreciat de către procuror că sunt inutile alte mijloace de probă. Mai mult petentului i s-a arătat în motivarea rezoluţiei din 06 decembrie 2010 că litigiul pe care el l-a avut cu Administraţia Financiară a Oraşului Predeal legat de restituirea T.V.A. poate să fie soluţionat potrivit legii contenciosului administrativ, petentul a şi avut de altfel o astfel de cauză pe rolul Tribunalului Braşov unde a fost admisă parţial acţiunea, iar Administraţia Financiară a fost obligată să-i restituie o sumă de bani.
S-a mai reţinut că nu este fondată nici critica formulată de către petent în sensul că nu a fost audiat, deoarece în rezoluţiile atacate s-a motivat de ce nu s-a procedat la această audiere, respectiv pentru faptul că avea o plângere penală detaliată şi o declaraţie olografă la fel. Organul de cercetare penală a procedat la verificarea aspectelor învederate de petent în prima plângere penală şi nu a găsit necesare lămuriri din partea persoanei vătămate.
De asemenea s-a mai reţinut că nu sunt fondate nici criticile formulate de către petent, în sensul că nu a fost primit în audienţă, deoarece avea posibilitatea să depună orice fel de înscrisuri prin serviciul registratură pentru a-şi face apărarea în acea cauză penală sau de a formula, de asemenea, orice cerere în acea cauză, în formă scrisă pe care să o depună prin acelaşi serviciu de registratură. Or petentul nu a depus demersuri de acest fel.
Pentru toate aceste considerente;
Prin sentinţa penala nr. H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul T.V. împotriva rezoluţiei nr. 564/P/2011 din data de 1 august 2011, dată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia Procurorului General nr. 819/11/2/2011, pe care a menţinut-o.
Împotriva sentinţei nr. H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs petentul T.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 808/64/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent T.V., este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul T.V. împotriva rezoluţiei nr. 564/P/2011 din data de 1 august 2011, dată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia Procurorului General nr. 819/11/2/2011, pe care a menţinut-o, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinţei penale nr. H4/F din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinţei penale nr. H4/F din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov- secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1576/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1645/2012. Penal → |
|---|
