ICCJ. Decizia nr. 1642/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1642/2012
Dosar nr. 1393/36/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Analizând lucrările din dosar constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 1393/36/2011 inculpatul V.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 497/118/2010.
În motivarea cererii se arată de către contestator că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar la data judecării recursului nu a fost legal citat, neavând cunoştinţă despre termenul de judecată, totodată aflându-se în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei, întrucât se afla la muncă în Spania.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 386 lit. a), b), e) C. pr. pen.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul V.L., prin prisma cazurilor şi motivelor invocate, curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 470/din 30 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 497/118/2010 s-a dispus: 1) în baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. si art. 76 lit. e) C. pen. condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 26 C. Pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse stabilite inculpatului C.D. şi a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare .
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului C.D. asupra disp. prev. de art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (4) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
2) În baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare .
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. 2 C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului V.L. acesta executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. a menţinut liberarea condiţionată privind restul de 1.067 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului V.L. prin sentința penală nr. 2367/2003 a Judecătoriei Medgidia.
3) În baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse stabilite inculpatului J.D. si a aplicat acestuia în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului J.D. prin sentința penală nr. 326 din 11 februarie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitivă la 23 februarie 2003 și adaugă aceasta pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, inculpatul J.D. executând în final pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.
4) În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare .
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 .lit. e) C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului B.C. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare .
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. a menţinut liberarea condiţionată privind restul de 1.023 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.C. prin sentința penală nr. 8166/2004 a Judecătoriei Mangalia.
5) în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 .lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului P.I. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare .
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. a menţinut liberarea condiţionată privind restul de 914 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.I. prin sentința penală nr. 944/1999 a Judecătoriei Constanta .
A luat act ca B.C.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A luat act ca B.C.R. Asigurări SA a renunţat la pretenţiile civile formulate. În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul V.L. suma de 11.196,60 RON şi de la inculpatul J.D. suma de 12.634,81 RON.
Prin Decizia penală nr. 562 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Constanţa s-au dispus următoarele.
În baza art. 379 pct. l lit. b) C. pr. pen;
A respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi B.C., P.I., ŞI C.D. - împotriva sent.pen. nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 8141/212/2007.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen.;
A admis apelurile declarate de apelanţii inculpaţi V.L. şi J.D. împotriva sentinţei penale nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 8141/212/2007.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând dispune: A redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul V.L. de la suma de 11.196,60 RON la suma de 10.000 RON.
A redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul J.D. de la suma de 12634,81 RON la suma de 9.000 RON.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Obligă apelantul inculpat B.C. la plata sumei de 512 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului din care suma de 400 RON.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaţilor V.L. şi J.D.,rămân în sarcina statului (din care suma de 400 RON ptr. inculpatul V.L., reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanţa av.M.S. -deleg.- nr. 601/2010 şi suma de 150 RON ptr. inculpatul J.D., reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanţa-av.P.A.-deleg.nr. 599/2010 se avansează din fondurile Min.Justiţiei).
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii V.L., J.D., B.C. şi P.I..
Prin Decizia penală nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 497/118/2010 au fost respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii V.L., J.D., B.C. şi P.I. împotriva deciziei penale nr. 562 din 15 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 497/118/2010.
Prin Decizia penală nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în baza art. 391 alin. (1) C. pr. pen. respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat V.L. împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 497/118/2010.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că potrivit art. 391 alin. (2) C. pr. pen. contestaţia în anulare este admisibilă atunci când este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Motivele pentru care se poate formula contestaţie în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, regăsindu-se în conţinutul art. 386 C. pr. pen. Conform acestor prevederi se poate formula contestaţie în anulare în următoarele cazuri.
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d)când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâridefinitive pentru aceeaşi faptă;
e)când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultare a acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, atunci când este întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen.
Prin urmare, în această fază prealabilă, instanţa se limitează, fără citarea părţilor, numai la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor legale folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu.
În cauza de faţă, deşi contestaţia în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., s-au invocat unele din cazurile prev. de art. 386 C. pr. pen., însă s-a reţinut că nu este îndeplinită şi cerinţa existenţei unor probe care să susţină cazurile invocate.
Contestatorul a motivat incidenţa a două cazuri de contestaţie în anulare privind nelegala citare la data judecării recursului, respectiv imposibilitatea de a se prezenta sau de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, însă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 386 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., care reglementează 3 cazuri de contestaţie în anulare, context în care curtea va analiza toate cele 3 motive regăsite în dispoziţiile legale invocate de contestator.
Referitor la primul motiv inovat curtea a constatat că în Dosarul nr. 497/118/2010 al Curţii de Apel Constanţa primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 februarie 2011, termen pentru care contestatorul V.L. a fost citat la adresa pe care chiar acesta a indicat-o în declaraţia de recurs, respectiv com. Mereni, jud. Constanţa, iar citaţia pentru termenul din 22 februarie 2011 a fost primită personal de inculpat.
Potrivit art. 291 alin. (3) C. pr. pen. „partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum şi partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepţia situaţiilor în care prezenţa acestora este obligatorie potrivit legii".
În condiţiile în care contestatorul V.L. a primit personal citaţia pentru termenul din 22 februarie 2011, acesta a dobândit termen în cunoştinţă, astfel că nu mai era obligatorie citarea acestuia de către instanţa de recurs pentru celelalte termene de judecată.
Cu toate acestea, la următoarele 2 termene din datele de 22 martie 2011 şi 12 aprilie 2011 contestatorul a mai fost citat la aceeaşi adresă, citaţiile fiind primite de părinţii săi, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare.
Pentru ultimul termen de judecată din data de 10 mai 2011, când au şi fost judecate recursurile, contestatorul nu a mai fost citat, instanţa de recurs constatând la termenul anterior din 12 aprilie 2011 că acesta are termen în cunoştinţă, potrivit art. 291 alin. (3) C. pr. pen.
Astfel, s-a constatat că pentru termenul când a fost judecat recursul contestatorului V.L., procedura de citare era legal îndeplinită cu acesta, având termen în cunoştinţă, în temeiul art. 291 alin. (3) C. pr. pen., întrucât pentru termenul din 22 februarie 2011 acesta a primit personal citaţia, împrejurarea că ulterior datei de 22 februarie 2011 a plecat din ţară fiind lipsită de relevanţă din punct de vedere al procedurii de citare a contestatorului.
Referitor la al doilea temei invocat s-a observat că nu subzistă cazul prevăzut în art. 386 lit. b) C. pr. pen., deoarece, conform încheierii de dezbateri din data de 10 mai 2011 nici inculpatul V.L. şi nici apărătorul desemnat din oficiu, nu au solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, astfel că nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legiuitor.
Din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Fără a echivala, obligatoriu, cu forţa majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar şi să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundaţie, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulaţiei între sediul instanţei şi locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse şi alte situaţii: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neaşteptat şi care l-au pus pe cel în cauza în situaţia de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanţei.
În cazul în care inculpatul V.L. s-ar fi găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, avea obligaţia să încunoştinţeze instanţa de recurs despre această împiedicare. Cu toate acestea nu a formulat vreo cerere, fiind reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.
Sub aspectul împiedicării de încunoştinţa re a instanţei de recurs, aceasta trebuie să fie datorată unor situaţii care au întrerupt nu numai posibilităţile de transport, dar şi comunicările prin poşta, telegraf, fax, telefon etc, împiedicare care nu a fost însă invocată de contestator.
În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiţii de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicaţii (telefonie fixă şi mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părţii la proces nu afectează posibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre situaţia intervenită.
În raport cu cele menţionate, s-a observat că susţinerile contestatorului în sensul că la data soluţionării recursului de afla la muncă în Spania nu constituie împrejurări de natură a-l pune într-o situaţie obiectivă de imposibilitate de prezentare la instanţa de recurs, precum şi în imposibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre această situaţie. Este evident că cel puţin sub aspectul încunoştinţării instanţei de recurs, contestatorul V.L. dispunea de suficiente mijloace de comunicare pentru a anunţa instanţa, chiar dacă se afla în Spania.
Cu privire la cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. pr. pen., prin indicarea acestui temei, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs ar fi trebuit să-l audieze personal.
Apreciind asupra motivului invocat, curtea a constatat că acesta nu subzistă în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. pr. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, ascultarea inculpatului V.L. nu era obligatorie, având în vedere dispoziţiile art. 38514 alin. (11) teza a II-a C. pr. pen., audierea sa de instanţele de fond şi soluţia de condamnare la pedeapsa închisorii. Chiar şi în ipoteza în care inculpatul ar fi fost achitat de instanţele de fond şi nu ar fi fost audiat, în lipsa inculpatului V.L., curtea nu avea oricum posibilitatea efectivă a ascultării acestuia.
Ţinând seama de considerentele expuse, curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 391 alin. (2) C. pr. pen. pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat V.L. împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 497/118/2010.
Împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs contestatorul V.L..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1393/36/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385 alin. (1)) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către recurentul inculpat, este inadmisibil, având în vedere că Decizia atacată cu prezentul recurs este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul contestator la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 mai 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 164/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
