ICCJ. Decizia nr. 1645/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1645/2012
Dosar nr. 70571/3/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 941/F din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I penală în Dosarul nr. 70571/3/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.V.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin sentinţa penală nr. 100/F din 11 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia I penală, în Dosarul cu nr. 25333/3/2009 revizuientul M.V.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. si art. 80 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 261/A/ 02 decembrie 2010 a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa nr. 100 din 11 februarie 2010 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală și rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în baza acestui text s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani. S-a făcut aplicarea disp. art. 71-64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicata a reţinerii din 31 august 2007, până la 01 septembrie 2007. S-a dispus înlăturarea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. privind confiscarea de la inculpat a unui cuţit. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Condamnarea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 787 din 01 martie 2011 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.V.I.
Prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".
Din analiza motivelor invocate de revizuient instanţa a reţinut că acestea nu se regăsesc în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen..
La instanţa de fond au fost audiaţi martorii G.O., I.G., C.E.. Cu privire la martorii L.S.C., C.P., C.L., S.M. și L.R. s-a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii nemijlocite a acestora în fața instanţei de judecată, ţinându-se seama de declaraţiile lor date în faza de urmărire penală. Instanţa de fond a considerat ca se poate reţine în cauză incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen. privind scuza provocării în raport de materialul probator administrat în cauză.
În cursul judecării apelului declarat de parchet s-a dispus readministrarea întregului probatoriu. Întrucât inculpatul nu a fost prezent în cursul judecaţii la instanţa de fond si nu a fost audiat, a fost audiat de către instanţa de apel. Cu aceasta ocazie inculpatul a relatat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis in judecată. A fost audiată partea vătămată. Au fost audiaţi martorii I.G., C.P., C.L., L.R., G.O., L.C.S.. S-a observat ca instanţa de control judiciar a continuat cercetarea judecătorească, pentru ca martorii audiaţi în cursul urmăririi penale sa fie audiaţi în mod nemijlocit şi în cursul cercetării judecătoreşti. În baza materialului probator administrat, instanţa de control judiciar a apreciat ca trebuie înlăturate disp. art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind dovedită comiterea faptei datorată unei provocări din partea părţii vătămate.
Astfel, s-a apreciat că faptele si împrejurările noi invocate de către revizuent au făcut obiectul analizei instanţelor de fond la momentul adoptării soluţiei de condamnare, neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu consecinţa admiterii in principiu a cererii de revizuire.
Prin urmare, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire,iar revizuientul obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuientul M.V.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, că există fapte şi împrejurări noi pe care celelalte instanţe nu le-au avut în vedere la judecarea cauzei, respectiv faptul că persoana respectivă a intrat în casa lui şi a fost nevoit să se apere, săvârşind fapta în legitimă apărare.
Examinând hotărârea apelată în raport de motivul de apel invocat cât şi din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele.
Prin cererea de revizuire formulată s-a invocat existenţa unor fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la judecarea cauzei, respectiv că fapta de tentativă de omor a fost comisă în legitimă apărare, partea vătămată fiind cea care l-a atacat atât pe el, pe concubina acestuia cât şi pe copilul lor în vârstă de 8 luni. în plus, revizuientul a arătat că a fost judecat în lipsă, aşa încât nu a putut formula cereri şi apărări în cauză, iar declaraţiile martorilor L.C., I.G. şi L.R. nu au fost luate în considerare de instanţa de condamnare.
Curtea de Apel Bucureşti, în acord cu instanţa de fond, a constatat că declaraţiile martorilor L.C., I.G. şi L.R. au fost avute în vedere de către instanţe cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, învinuirea adusă inculpatului fiind confirmată de cercetarea judecătorească.
Astfel, prima instanţă a ţinut seama de declaraţiile date de martori în cursul urmăririi penale, făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.. Instanţa de apel a continuat cercetarea judecătorească şi i-a audiat nemijlocit pe toţi acei martori care în faţa primei instanţe nu au putut fi audiaţi.
Aşa fiind, critica revizuientului în sensul că nu au fost audiaţi anumiţi martori ale căror declaraţii ar fi putut releva fapte şi împrejurări noi nu a putut fi primită, instanţele de fond, apel şi recurs referindu-se, în mod expres, prin considerentele hotărârilor cu privire la acest aspect.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a constatat că asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenței depoziţiilor martorilor audiaţi (în cauză fiind audiaţi toţi martorii care au fost prezenţi la momentul comiterii faptei), instanţele au apreciat deja cu prilejul judecării cauzei. Mai mult, instanţele au analizat pe larg toate apărările pe care inculpatul a înţeles să le formuleze, acesta fiind el însuşi audiat în faţa instanţei de apel, cu ocazia readministrării întregului probatoriu.
Tot în sensul celor de mai sus, Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului - revizuent, iar nu apărări noi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar.
Conform prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.
Or, poziţia petentului condamnat - de recunoaştere a comiterii faptei în faţa instanţei de apel şi cea de solicitare a reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării prev.de art. 73 lit. b) C. pen. - în faţa instanţei de recurs, cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, a fost cunoscută şi evaluată de instanţele investite cu judecarea cauzei pe fond.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care pune în discuţie autoritatea unei hotărâri penale definitive, fiind limitată de legiuitor la anumite cazuri expres prevăzute în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Motivul invocat de condamnat în susţinerea cererii de revizuire, respectiv faptul că în cauză s-a ţinut seama că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ enumerate de textul de lege menţionat.
Mai mult, s-a constatat că pe parcursul procesului inculpatul (revizuient în prezenta cauză) a invocat comiterea faptei în stare de provocare, circumstanţă atenuantă judiciară care deşi reţinută în încadrarea juridică dată faptei în primă instanţă a fost înlăturată de instanţele de control judiciar care au constatat-o a fi lipsită de suport probatoriu pertinent.
În consecinţă, Curtea a constatat că solicitarea formulată de revizuient, de desfiinţare a sentinţei atacate şi trimitere a cauzei, la prima instanţă, pentru rejudecarea admisibilităţii în principiu nu este fondată, fiind întemeiată soluţia de respingere, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de revizuire.
În acord cu prima instanţă, Curtea de Apel a apreciat că motivele invocate de petentul revizuent nu se circumscriu cerinţelor impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar nu poate fi reţinută nici incidenţa vreunui alt caz strict şi limitativ prevăzut de art. 394 C. proc. pen..
Pentru considerentele expuse;
Prin Decizia penală nr. 24/A din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, apelul revizuientului M.V.I împotriva sentinţei penale nr. 941/F din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia I penală, în Dosarul nr. 70571/3/2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.V.I care, în motivele de recurs susţinute oral, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale de condamnare şi admiterea cererii de revizuire, criticând sentinţa atacată iniţial pentru că instanţa nu a luat în considerare declaraţiile martorilor propuşi de partea vătămată respectiv, numiţii L.C., I.G. şi L.R. martori care au cunoscut desfăşurarea situaţiei de fapt precum şi împrejurarea că recurentul revizuient a săvârşit fapta în legitimă apărare.
A solicitat reaudierea martorilor amintiţi anterior.
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul M.V.I a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţată şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este nefondată şi că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen.
Solicitarea recurentului revizuient în cererea de revizuire şi ulterior reiterată în motivele de recurs de a se dispune admiterea cererii de revizuire în vederea audierii martorilor L.C., I.G. şi L.R., se apropie mai degrabă de unul din cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi valorificate de revizuient în căile de atac declarate.
Pe de altă parte martorul I.G. a fost audiat în faza de urmărire penală dar şi la instanţa de fond iar martorii L.S.C. şi L.R. au fost audiaţi în faza de urmărire penală iar în faţa instanţei de fond au fost aplicate disp. 327 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii nemijlocite a acestora în faţa instanţei de judecată şi totodată s-a ţinut cont de declaraţiile date de aceştia în faza de urmărire penală.
Împrejurarea că acesta a învederat că instanţa care a dispus condamnarea sa nu a ţinut cont de aceste declaraţii este nereală întrucât instanţa a avut în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare întregul probatoriu administrat astfel încât motivul invocat nu poate constitui un motiv de revizuire în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea nu poate constitui motiv de revizuire în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a). C. proc. pen. nici afirmaţia inculpatului că instanţa nu a ţinut cont de împrejurarea că a săvârşit fapta în legitimă apărare, întrucât aceste critici au fost învederate în faţa instanţei de condamnare şi au fost analizate în contextul pronunţării hotărârii de către instanţele de control judiciar care Ie-a înlăturat ca fiind lipsite de suport probator.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul M.V.I împotriva deciziei penale nr. 24/A din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.V.I împotriva deciziei penale nr. 24/A din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publica, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1646/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1644/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
