ICCJ. Decizia nr. 168/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 168/2012
Dosar nr.458/45/2011
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.Ş. împotriva rezoluţiei din 5 aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi de neîncepere a urmăririi penale, verificată şi menţinută prin rezoluţia din 13 mai 2011 dată în dosar nr. 443/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe care o menţine.
A obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Pentru a hotăra astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut:
Prin rezoluţia din 5 aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspectorul de poliţie C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunţa rezoluţia, procurorul a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lână Curtea de Apel Iaşi, persoana vătămată B.Ş. a sesizat săvârşirea infracţiunilor sus menţionate de către inspectorul C.I., în dosarul nr. 6184/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Prin referatul întocmit la data de 17 iunie 2005, inspectorul C.I. care a efectuat cercetări în cauză, a propus printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.Ş. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen. propunere însuşită şi de magistratul procuror care a soluţionat cauza.
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, persoana vătămată a susţinut faptul că inspectorul sus menţionat, în cauza respectivă a săvârşit o serie de abuzuri, ilegalităţi ce au constat în următoarele:
A efectuat cercetări în dosar şi a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul B.Ş. deşi, fiind vorba de o infracţiune flagrantă (aşa cum susţine persoana vătămată din prezenta cauză), nu a fost întocmit de către organele de poliţie un proces-verbal de constatare, astfel încât, în lipsa procesului verbal respectiv, cercetările nu puteau fi declanşate.
A mai susţinut că, martorii nu au fost audiaţi la data de 4 octombrie 2004 când s-a dispus începerea urmăririi penale, ci abia în luna martie 2005, nu denotă un abuz al inspectorului C.I., intervalul de timp scurt, de la începerea urmăririi penale şi până la data audierii, putând fi determinat de cauze obiective şi nicidecum de cele de ordin subiectiv.
Audierea martorilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 85 şi urm. C. proc. pen., a avut drept scop lămurirea cauzei sub toate aspectele şi nicidecum intenţia inspectorului sus menţionat de a vătăma interesele legale ale persoanelor cercetate. De asemenea, simpla susţinere a persoanei vătămate B.Ş., potrivit căreia de la dosarul nr. 6184/P/2004, lipsesc anumite acte (o declaraţie dată de făptuitorul B.Ş. şi un procesul verbal de constatare a infracţiunii, datate 20 septembrie 2004), susţinere neconfirmată de actele existente în dosarul nr. 6184/P/2004, nu poate constituit temei al învinuirii sub aspectul săvârşirii de către inspector a infracţiunii prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.
Totodată, a susţinut faptul că, acelaşi inspector, cu prilejul efectuării cercetărilor, nu a asigurat învinuitului B.Ş. un apărător din oficiu.
Procurorul a apreciat că afirmaţia nu corespunde realităţii, întrucât, la data de 11 octombrie 2004 când a fost audiat în calitate de învinuit, B.Ş. nu a solicitat apărător, fapt ce rezultă atât din consemnarea „nu solicit apărător" făcută de poliţistul care a procedat la audierea învinuitului, cât şi din menţiunea olografă a acestuia din urmă, existentă în finalul declaraţiei: „acestea declar, susţin, semnez pe răspundere după ce mi s-a citit cuvânt cu cuvânt şi cele consemnate corespund cu cele relatate verbal de mine, fără a solicita apărător".
Partea vătămată a mai susţinut că inspectorul C.I. a săvârşit şi infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât în referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a consemnat faptul că învinuitul B.Ş. a dat conducerii SC M. SA o „notă explicativă" pe când în realitate fusese dată o notă informativă (a se vedea referatul de la dosar).
Procurorul a apreciat că menţiunea respectivă, fiind făcută din eroare, nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi nu întruneşte elementele constitutive ale nici unei alte infracţiuni, neavând, pe de altă parte, nici relevanţă în dosarul nr. 6184/P/20004.
Prin rezoluţia din 13 mai 2011, dată în dosarul nr. 443/II/2/2011, procurorul general a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de numitul B.Ş. împotriva rezoluţiei dispusă în dosarul penal nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva rezoluţiei din data de 05 aprilie 2011 a formulat plângere numitul B.Ş. care a susţinut că soluţia este nelegală şi nefondată reluând argumentele menţionate în cuprinsul plângerii penale.
Curtea de Apel Iaşi a constatat că soluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.I., este legală şi temeinică şi nu se impune a fi infirmată.
Împotriva sentinţei penale nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, a declarat recurs, petiţionarul B.Ş. Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 iunie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1682/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1679/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
