ICCJ. Decizia nr. 1682/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1682/2012
Dosar nr. 3843/118/2011
Şedinţa publică din 22 mai 201.
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 345 din 15 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosarul nr. 3843/118/2011 s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. sau de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., formulată de inculpaţii S.A., I.A., P.R. şi P.I.. De asemenea, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor S.A., I.A., M.S., P.R. şi P.I. în infracţiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, formulată de reprezentantul Ministerului Public, după care, instanţa de fond a dispus următoarele.
1) în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) inculpatul B. I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen..
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
2) inculpata S.A. a fost condamnată în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Conform prevederilor art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 521 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 277/2006 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3278/2007 a Î.C.C.J şi a fost contopită cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunându-se ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatei s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă cu începere de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei.
3)în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpata I.A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a 11-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea şi arestarea preventivă de la 07 februarie 1011 la 19 I.e 2011. Totodată, s-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată faţă de inculpată dispusă prin încheierea din 14 I.e 2011 până la data soluţionării definitive a cauzei, dacă nu se va dispune revocarea sau înlocuirea ei în căile de atac.
4)inculpatul M.S. a fost condamnat, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 378/2001. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilorprevăzută de art. 64 lit. a) teza a 11-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen..
Conform prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.S. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
5)în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.R. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Conform prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
6)în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 februarie 2011 la zi iar conform prevederilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin sentinţă s-a luat act că partea vătămată S.E.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat suma de 200 euro de la inculpatul B. I. şi suma de 1.000 euro de la inculpata S.A. în folosul statului.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii P.R. şi P.I. au fost obligaţi la plata sumei de câte 4.650 RON iar inculpaţii B. I., S.A., I.A. şi M.S. au fost obligaţi la plata sumei de câte 5.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele: Partea vătămată S.E.E. a sesizat la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de urgenţă „112", faptul că a fost răpită, vândută succesiv şi obligată să se prostitueze.
Astfel, în urma cercetărilor, s-a reţinut că în ziua de 16 ianuarie 2011 inculpatul B. I., împreuna cu concubina sa, s-au deplasat in Staţiunea M., unde ştiau ca locuia partea vătămată S.E.E. într-o clădire dezafectată, în zona hotelului P., în apropierea sediului postului de televiziune P. TV.
Ajungând acolo si sesizând că partea vătămata este singura, iar concubinul acesteia lipseşte, au luat-o cu forţa, inculpatul B. I. a exercitat violente fizice, apoi a urcat-o într-un autoturism taxi cu care s-au deplasat până la locuinţa sa, situată în municipiul Constanţa, în spatele galeriilor S., unde a continuat să o lovească, iar la scurt timp le-a contactat telefonic pe inculpatele S.A. şi I.A., ce au venit acolo si au plătit pentru partea vătămata suma de 200 euro.
Inculpatele S.A. şi I.A. au dus-o pe partea vătămată la locuinţa lor situată în municipiul Constanţa, unde, împreună cu inculpatul M.S., i-au spus ca a fost cumpărata si va trebui sa se prostitueze in folosul lor, alături de o altă fată care locuia tot acolo, identificată ulterior de organele de poliţie în persoana numitei T.I., ce se afla în evidenţele bolnavilor de HIV-SIDA.
Deşi partea vătămata S.E.E. a refuzat acest lucru, având în vedere că prezenta mai multe leziuni în zona costală ce o puneau în imposibilitatea să se ridice din pat, au obligat-o, prin violenţă şi ameninţare, pe aceasta să se prostitueze în folosul lor, clienţii fiind aduşi în acea locuinţă, unde de altfel, locuiau efectiv toţi cei trei inculpaţi, respectiv S.A., sora acesteia I.A. şi fiul primei inculpate M.S., care o şi ţinea sub observaţie şi încasa banii de la clienţi.
Acest lucru s-a perpetuat până în ziua de 18 ianuarie 2011 când cei trei inculpaţi, nemulţumiţi de prestaţia părţii vătămate si de sumele încasate, au vândut-o inculpaţilor P.R. şi P.I., ce au venit la locaţia situată în Constanta, pentru suma de 1.000 de euro.
Inculpaţii P.R. şi P.I. au cazat-o la locuinţa lor din P.M. şi au obligat-o pe partea vătămată S.E.E. să se prostitueze în folosul lor în zona popasului C. de pe DN2A, până în ziua de 24 ianuarie 2011 când aceasta a reuşit să alerteze organele de poliţie, apelând serviciul de urgenţă „112" de la un telefon mobil, cu cartelă SIM preplătită, fără credit, pe care i l-au dat inculpaţii P.R. şi P.I. pentru a o putea contacta si verifica.
Partea vătămată a fost dusă împreuna cu martorele B.M. şi M.I., persoane ce practicau prostituţia în zona Popasului C., de către organele de poliţie sosite la faţa locului, la sediul Poliţiei Oraşului O. şi după ce s-a asigurat că este izolată şi nu este auzită de celelalte două fete, aceasta a reclamat săvârşirea faptelor.
S-a reţinut că aspectele relatate de partea vătămata sunt confirmate de conţinutul convorbirilor telefonice efectuate de către inculpatul P.R. de la postul telefonic mobil, utilizat de către acesta aşa cum a şi declarat la data de 07 februarie 2011, în care arată că a cumpărat o fată pe care a dat suma de 700 euro şi care a fugit. Inculpatul se plânge de paguba suferită. Tot din conţinutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpaţii P.R., P.I. şi B. I. au căutat-o pe partea vătămată S.E.E., acesta din urmă făcând chiar investigaţii cu privire la locul în care aceasta se află şi puneau la cale modalitatea în care o vor lua de acolo. Din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi redate în scris, rezultă că şi inculpatul P.I., este implicat în traficul de persoane, ceea ce confirmă afirmaţiile persoanei vătămate cum că acesta a săvârşit fapta împreună cu inculpatul P.R.. Afirmaţiile părţii vătămate S.E.E. cum că a fost cumpărată şi obligată să se prostitueze sunt confirmate şi de împrejurarea că inculpaţii B. I., P.R. şi P.I. au căutat-o ulterior zilei de 24 ianuarie 2011, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice. De altfel, partea vătămată S.E.E. a fost căutată de către inculpaţi, aşa cum rezultă şi din fişa privind intervenţia efectuată de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Secţia 2 Poliţie, din ziua de 05 februarie 2011 când aceasta a reclamat că persoane necunoscute au încercat să o răpească.
Din coroborarea probelor, instanţa de fond a reţinut că deşi inculpaţii nu au recunoscut faptele, vinovăţia acestora a fost dovedită pe baza convorbirilor telefonice purtate de aceştia, a declaraţiilor părţii vătămate, a martorilor M.L., P.R,. A.N., Ş.L., a proceselor verbale de percheziţie domiciliară la locuinţele inculpaţilor B. I., P.R. şi P.I., a procesului verbal din data de 08 februarie 2011 a fişei de intervenţie la eveniment şi a procesului verbal de sancţionare contravenţională a numitei B.M..
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. I. a suferit mai multe condamnări la pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare şi 5 luni închisoare, contopite prin sentinţa penală nr. 1892 din 13 septembrie 2005 a Judecătoriei Medgidia şi din executarea căreia a fost eliberat condiţionat la 17 ianuarie 2006, cu un rest neexecutat de 160 zile, s-a reţinut starea de recidivă a inculpatului, conform prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
De asemenea, având în vedere că inculpata S.A. a fost condamnată anterior, ultima dată prin sentinţa penală nr. 277/2006 a Tribunalului Constanţa, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi a fost eliberată condiţionat la 12 octombrie 2010 cu un rest neexecutat de 521 zile închisoare, instanţa de fond a făcut faţă de aceasta aplicarea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 61 C. pen.
Instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii S.A., I.A., P.R. şi P.I. motivat. în esenţă, de împrejurarea că victima a fost obligată prin violenţă şi ameninţare să practice prostituţia în folosul inculpaţilor, aspecte ce întrunesc elementele materiale ale infracţiunii de trafic de persoane, iar nu ale infracţiunii de prostituţie. Şi cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, cerere formulată de procuror, a fost respinsă cu motivarea că se tinde la schimbarea situaţiei avută în vedere de procurorul ce a instrumentat cauza penală, dar şi de situaţia de fapt reţinută de instanţă, şi nu a solicitat extinderea procesului penal şi pentru infracţiunea de proxenetism. Totodată, instanţa de fond a reţinut că nu există situaţia tranşată la pct. 5 din Decizia nr. 16/2007 a Î.C.C.J pronunţată în recurs în interesul legii.
Reţinând că sunt întrunite cerinţele legale pentru condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, instanţa de fond, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a apreciat că se impune aplicarea de pedepse cu închisoarea peste limita minimă prevăzută de lege, în cazul inculpaţilor recidivişti, şi în cuantum egal cu limita minimă legală pentru inculpaţii fără antecedente penale.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii B. I., S.A., M.S., P.R., P.I. şi I.A..
Apelanţii inculpaţi P.R. şi P.I. au criticat hotărârea instanţei de fond în sensul schimbării încadrării juridice, pentru primul în art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., iar pentru al doilea în art. 329 alin. (1) C. pen. Totodată, inculpaţii au criticat hotărârea de fond şi pentru netemeinicie, în legătură cu individualizarea pedepselor, susţinând că acestea sunt prea mari, solicitând reducerea cuantumului acestora, şi să se facă aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. în privinţa executării, motivat de vârsta lor, de recunoaşterea faptelor şi de lipsa antecedentelor penale.
Apelantul inculpat B. I. a criticat hotărârea instanţei de fond în privinţa individualizării pedepsei, apreciată ca aspră în condiţiile în care singurele probe de vinovăţie sunt convorbirile telefonice care nu prezintă relevanţă în contextul relaţiilor de prietenie existente între familia sa şi partea vătămată. în concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă prevăzută de lege.
Apelanta inculpată S.A. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată şi a solicitat ca, prin reaprecierea circumstanţelor personale, să se reducă cuantumul acesteia către limita minimă prevăzută de lege.
Apelantul M.S. a criticat hotărârea pentru nelegalitate în legătură cu condamnarea sa şi a solicitat, în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., să fie achitat întrucât partea vătămată a locuit la el numai 3 zile şi a fost luată de inculpatul B.I., care a dat-o inculpaţilor P.R. şi P.I., aşa încât el nu a săvârşit respectiva faptă. în subsidiar, apelantul inculpat M.S. a susţinut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră şi a solicitat ca, reţinându-se ca şi circumstanţă atenuantă împrejurarea că nu are antecedente penale, să se reducă pedeapsa sub limita minimă legală. în privinţa modalităţii de executare a solicitat ca, în eventualitatea reducerii cuantumului pedepsei, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării, conform prevederilor art. 861 C. pen.
Apelanta inculpată I.A. a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări, în condiţiile în care nu s-a probat vinovăţia ei, şi a solicitat achitarea în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere, în baza art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 154 P din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B. I., S.A., I.A., P.R., P.I. şi M.S..
În temeiul art. 3002 C. proc. pen., art. 160b C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor B.I., S.A., M.S., P.R. şi P.I..
Au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. în sumă de câte 1.000 RON.
Având în vedere că prezentul dosar are ca obiect exclusiv recursul inculpatei I.A., Înalta Curte reţine că, pentru a dispune soluţia de respingere a apelului său, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.
Inculpata I.A., sora inculpatei S.A. şi mătuşa inculpatului M.S. a însoţit-o pe sora ei la momentul când partea vătămată S.E.E. a fost cumpărată de la inculpatul B. I. cu suma de 200 Euro, a acceptat ca aceasta să fie cazată la locuinţa deţinută de ea, de sora ei şi de nepotul ei. şi ca partea vătămată să fie obligată la practicarea prostituţiei în folosul ei şi al celorlalţi doi inculpaţi. prin acte de violenţă din partea inculpatei S.A., oferindu-i acesteia susţinere în exploatarea sexuală a părţii vătămate, toate aceste activităţi întrunind, şi în opinia instanţei de apel. elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Vinovăţia inculpatei I.A. este probată cu declaraţiile părţii vătămate, ce a recunoscut-o din planşele fotografice ca fiind persoana ce a însoţit-o pe inculpata S.A. la momentul cumpărării ei de la inculpatul B. I., cât şi la momentul vânzării către inculpaţii P.R. şi P.I., coroborate cu declaraţiile martorilor M.L. şi P.R., care cunoşteau că partea vătămată a fost cumpărată de inculpaţii P. de la nişte persoane care locuiau pe în municipiul Constanţa, unde locuieşte şi inculpata I.A., în scopul obligării ei la practicarea prostituţiei. Prezenţa inculpatei I.A. la cumpărarea/vânzarea părţii vătămate S.E.E. dovedeşte nesinceritatea susţinerii acesteia, în sensul că nu a cunoscut motivul traficării părţii vătămate, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.R. a văzut-o pe partea vătămată la domiciliul inculpatei purtând evidente urme de lovituri, urmare violenţelor prin care aceasta era obligată să se prostitueze şi pe care inculpata nu putea să nu le observe şi să nu le cunoască provenienţa. Chiar dacă inculpata I.A. nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, câtă vreme a ştiut că aceasta este obligată astfel să se prostitueze, şi a acceptat această situaţie, beneficiind de o parte din sumele încasate de inculpatul M.S. de la clienţii părţii vătămate, justifică reţinerea în sarcina inculpatei a infracţiunii de trafic de persoane.
S-a reţinut că inculpatei I.A. i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar lipsa circumstanţelor atenuante nu permite coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege. Faţă de cuantumul pedepsei aplicate inculpatei I.A. este exclusă aplicarea prevederilor art. 861 C. pen., întrucât una din cerinţele textului de lege menţionat este ca pedeapsa de executat să nu fie mai mare de 4 ani închisoare.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpata I.A. a declarat recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., motivele de recurs fiind identice cu cele de apel.
În condiţiile în care în recurs nu au fost solicitate şi administrate probe noi pe situaţia de fapt, probe care să impună reevaluarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, Înalta Curte îşi însuşeşte integral argumentele de fapt şi de drept expuse în cele două hotărâri judecătoreşti atacate cu privire la inculpata I.A., apreciind că nu este necesară reluarea lor, ci numai unele completări.
Potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt. având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Prin,,eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. În ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie .gravă" trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.
Din examinarea acestor dispoziţii legale, astfel cum au fost interpretate în doctrină şi jurisprudenţă, apare ca neîntemeiată critica inculpatei referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea acesteia (solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. „fapta nu a fost săvârşită de inculpat"), deoarece, în sinteză, aşa cum s-a arătat, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute de instanţă cu probele administrate.
Apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, şi confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării, în sensul că nu sunt probe în acuzare, că inculpata doar la locuit în casa surorii sale, fără a avea vreo contribuţie la exploatarea părţii vătămate în scopul practicării prostituţiei, are caracter de generalitate, nefiind suficientă şi de natură să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în condiţiile menţionării de către ambele instanţe atât a faptelor săvârşite, cât şi a probelor care dovedesc activitatea infracţională şi vinovăţia inculpatei.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpata beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligată să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acesteia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpata, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă. În măsura în care inculpata nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.
În recurs, aşa cum rezultă din dezbateri, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arăta, la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri judecătoreşti în condiţiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatei, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la individualizarea pedepsei deoarece, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, este sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Inculpatei i-a fost aplicată de către instanţa de fond o pedeapsă de 5 ani închisoare. egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de textul incriminator al faptei. în cele două hotărâri atacate fâcându-se referire la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, criticile inculpatei, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, sunt neîntemeiate, iar cererea sa pentru reducerea pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.
Datele menţionate în fişa de cazier a inculpatei, din care rezultă o condamnare de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. nu sunt de natură a contribui la convingerea instanţei că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat printr-o pedeapsă mai redusă şi într-o modalitate neprivativă de libertate.
În concluzie, în acord cu cele două instanţe, Înalta Curte - însuşindu-şi integral argumentele instanţei de fond şi de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secţiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatei.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu şi suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată S.E.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 168/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
