ICCJ. Decizia nr. 1685/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1685/2012
Dosar nr. 2590/118/2010
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 106/P din 6 octombrie 2011, pronunţata de Tribunalul Neamţ, secţia penală, în Dosarul nr. 2590/188/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului V.I., cu domiciliul în judeţul Neamţ, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. c) - 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5(cinci) luni închisoare.
În temeiul art. 81 şi 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de suspendare condiţionată a pedepsei închisorii.
Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL, judeţul Neamţ să plătească părţii civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Neamţ, suma de 2.894,33 RON cu titlu de T.V.A. neachitat, sumă actualizată la data plăţii efective.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele: conform rechizitoriului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2008 - 2009, în calitate de administrator al SC L. SRL judeţul Neamţ, a vândut material lemnos către SC G.G. SRL Botoşani aplicând forma simplificată de taxare inversă, deşi beneficiarul nu era plătitor de T.V.A., prejudiciind bugetul de stat cu suma de 2.894,33 RON. La termenul de judecată din data de 23 iunie 2011, când inculpatul V.I. s-a prezentat în instanţă, şi înainte de a se începe cercetarea judecătorească, i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură simplificată de judecată, cu condiţia de a recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi de a-şi însuşi probele administrate în cursul urmăririi penale. în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat, în mod expres, că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi că înţelege să fie judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care şi le însuşeşte în integralitatea lor. De asemenea, a arătat că este de acord să achite integral prejudiciul cauzat părţii civile D.G.F.P. Neamţ în sumă de 2.894,33 RON.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, în baza art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 11 august 2010, s-a înregistrat plângerea formulată de Garda Financiară Neamţ privind pe inculpatul V.I. în calitate de administrator la SC L. SRL, pentru evaziune fiscală. Prin adresa nr. 111191/NC/704281 din 17 iunie 2010 I.P.J. Neamţ, a solicitat Gărzii Financiare Neamţ efectuarea de verificări în evidenţa contabilă a societăţii, pentru a se determina dacă a fost aplicată forma de taxare inversă în operaţiunile comerciale cu masă lemnoasă derulate în perioada 2008 - 2010 cu SC G.G. SRL Botoşani. în urma controlului efectuat, a rezultat că societatea SC L. SRL a vândut material lemnos către SC G.G. SRL Botoşani în perioada 26 octombrie 2008 - 24 martie 2009 fiind emise un număr de cinci facturi fiscale, aplicând forma simplificată de taxare inversă. Deşi SC G.G. SRL Botoşani, nu era plătitor de T.V.A. în accepţiunea art. 153 din Legea nr. 571/2003, a fost aplicată forma simplificată de taxare inversă prevăzută la art. 160 din aceeaşi lege, având drept rezultat sustragerea SC L. SRL - administrată de către inculpatul V.I., de la plata T.V.A. în sumă de 2.894,33 RON. Conform art. 160 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este că atât furnizorul cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de T.V.A. conform art. 153 din acelaşi act normativ, operaţiunile comercializare de material lemnos fiind incluse în aria de aplicare a acestor măsuri simplificate, potrivit art. 160 alin. (2) lit. c) din lege. Aceste dispoziţii obligatorii pentru participanţii la circuitul fiscal au fost încălcate de către inculpat, deşi avea obligaţia legală să verifice situaţia fiscală în care se afla beneficiarul masei lemnoase, având drept consecinţă sustragerea de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.894,33 RON reprezentând T.V.A. pe care avea obligaţia să-l colecteze şi să-l vireze mai departe către bugetul de stat. Omisiunea evidenţierii cotei de T.V.A. în deconturile lunare pe care inculpatul le-a depus la organele fiscale teritoriale în vederea evidenţierii T.V.A.-ului colectat, a avut drept consecinţă directă prejudicierea bugetului de stat. Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerţului, rezultă că inculpatul a avut calitatea de administrator al SCL. SRL judeţul Neamţ, de la înfiinţare -08 noiembrie 2004 şi până la data de 12 martie 2010 când a fost numit un administrator judiciar. Inculpatul V.I. a adoptat o poziţie procesuală sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, însă şi-a întemeiat apărarea pe necunoaşterea legii fiscale. S-a apreciat de instanţa de fond că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunii, persoana inculpatului, precum şi împrejurările care ar putea atenua sau agrava răspunderea penală. S-a reţinut că infracţiunea este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, urmând să opereze efectele aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a acestor limite legale. Instanţa de fond a constatat că, din fişa de cazier a inculpatului V.I., rezultă că nu are antecedente penale, şi - din celelalte probe - că a manifestat regret faţă de fapta comisă, îşi câştigă existenţa prin muncă şi are un comportament bun în familie şi societate, fiind reţinută şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., pedeapsa aplicată fiind stabilită sub minimul special prevăzut de lege şi de natură a-şi atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Deoarece s-a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi că reeducarea inculpatului se poate realiza fară executarea pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată, A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Neamţ - s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 2.894,33 RON, reprezentând T.V.A. neachitat. Faţă de cererea părţii civile, instanţa a constatat că pretenţiile civile au fost recunoscute de către inculpat şi, pe cale de consecinţă, cererea a fost admisă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.894,33 RON reprezentând T.V.A. neachitat, sumă care se va actualiza la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Neamţ, şi inculpatul V.I..
Apelul părţii civile s-a referit la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la acordarea accesoriilor fiscale şi asupra cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 163 C. proc. pen.
Apelul inculpatului V.I. a vizat greşita soluţie de condamnare adoptată de prima instanţă. în motivarea acestei critici, apelantul a apreciat că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni în raport de cuantumul redus al prejudiciului cauzat prin infracţiunea comisă şi a împrejurării că acesta a fost recuperat integral anterior ultimului termen de judecată. în considerarea motivelor de apel expuse, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de condamnare şi achitarea în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012. Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Neamţ cu privire la omisiunea acordării accesoriilor fiscale şi luării unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, a desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspecte şi, rejudecând, a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, şi la plata accesoriilor fiscale calculate conform art. 120 C. proCod Fiscal, aferente sumei de 2.894,33 RON. în baza art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului V.I. şi părţii responsabile civilmente SC L. SRL, jud Neamţ, până la concurenţa sumei de 2.894,33 RON la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condiţiile legii, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.
Instanţa de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului, o încadrare juridică corectă şi a pronunţat faţă de inculpat o pedeapsă just individualizată.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Curtea de apel a apreciat că nu poate reţine apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că prejudiciul produs prin infracţiunea comisă a fost recuperat. Având în vedere că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine că prejudiciul cauzat prin infracţiune a fost recuperat, iar partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F.- Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Neamţ, îşi susţine în continuare cererea de constituire de parte civilă, în mod corect prima instanţă, constatând întrunite condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale, a admis acţiunea civilă formulată obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile solicitate. Este adevărat, constată instanţa de apel, apelanta partea civilă a depus la dosarul cauzei un înscris a cărui conţinut creează aparenţa stingerii creanţelor fiscale avute de aceasta faţă de inculpat însă, în lipsa unei poziţii procesuale neechivoce a părţii civile exprimate în cursul procesului penal, în sensul renunţării exprese la acţiunea civilă din cauză, nu se poate acorda valoare probatorie înscrisului menţionat, nefiind apt de a dovedi precis şi decisiv achitarea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F prin Direcţia Finanţelor Publice Bacău a solicitat şi plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere. Cu toate acestea, instanţa de fond nu a procedat la acordarea sumelor ce s-ar fi cuvenit cu titlu de dobânzi şi majorări de întârziere, deşi în considerentele sentinţei recurate s-a indicat necesitatea acordării acestor accesorii fiscale. Potrivit art. 119 alin. (1) din OG nr. 92/2003 pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se datorează, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Conform art. 120 alin. (1) din OG nr. 92/2003 dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. în sfârşit, în temeiul art. 1201 alin. (1) din OG nr. 92/2003 plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că prejudiciul creat statului este compus din obligaţia principală, impozit pe profit, şi accesoriile aferente acesteia, calculate începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv (2894,33 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condiţiile legii), dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere după această dată, până la data plăţii efective.
În ce priveşte critica părţii civile referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 163 C. proc. pen., s-a apreciat că şi aceasta este întemeiată. Prima instanţă în mod greşit a nesocotit cererea părţii civile de înfiinţare a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, formulată prin înscrisul de constituire de parte civilă, instanţa având obligaţia de a se pronunţa asupra acestei cereri. Examinând cerinţele legale de instituire a unei măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a apreciat că legiuitorul, prin conţinutul art. 163 C. proc. pen., nu a impus organelor judiciare identificarea prealabilă a bunurilor inculpatului şi stabilirii valorii de circulaţie a acestora, această obligaţie revenind organelor care aduc la îndeplinire măsura asiguratorie, aspect ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 164 alin. (3) teza ultimă C. proc. pen. Prin urmare, întrucât măsura sechestrului asigurător priveşte o universalitate de bunuri, instanţa de fond era datoare să instituie măsura asupra acestei universalităţi, urmând ca identificarea bunurilor inculpatului asupra cărora există certitudinea titularului şi valorii de circulaţie să fie adusă la îndeplinire de organul de executare.
În opinia curţii de apel nu este întemeiată critica inculpatului referitoare la greşita condamnare în considerarea împrejurării că fapta comisă de către acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, impunându-se, în consecinţă, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Or, din probele dosarului rezultă că instanţa fond a procedat la o corectă corelare a criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi cu cele indicate mai sus, determinând corespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecăţii, ceea ce a avut drept efect justa condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. Astfel, fapta inculpatului care, în calitatea sa de comerciant, s-a sustras de la plata T.V.A. în cuantum de 2.894,33 RON, aferentă unor operaţiuni comerciale, prezintă un evident pericol social în raport cu circumstanţele concrete de săvârşire, demonstrând astfel un comportament lipsit de respect faţă de obligaţiile fiscale către stat.
Împotriva deciziei, inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs, motivele fiind expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum se menţionează în partea introductivă a prezentei hotărâri.
În prealabil, se constată că motivul de recurs este acelaşi cu motivul de apel, acesta constând în cererea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 181 C. pen. combinat cu art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. a fost examinată de instanţa de apel, aceasta - cu argumente de fapt şi de drept - respingând cererea şi justificând că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol social, precum şi celelalte elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute în legea specială, Înalta Curte însuşindu-şi aceste argumente şi apreciind că nu este necesară reluarea lor.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Or, în condiţiile arătate anterior, şi în raport cu prejudiciul cauzat, nu se poate concluziona că sunt întrunite trăsăturile caracteristice prevăzute de art. 181 C. pen., pedeapsa de 5 luni închisoare, cu executare în modalitatea neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen., fiind singura de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 6 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1692/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1682/2012. Penal → |
|---|
