ICCJ. Decizia nr. 1722/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1722/2012
Dosar nr. 1767/33/2011/a6
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1767/33/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A.S. - fiul lui G. şi M., născut în Focşani, domiciliat în Cluj Napoca, strada I., jud. Cluj, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş -, respingându-se, ca nefondată, cererea formulată de acest inculpat, prin apărătorul său ales, de înlocuire a acestei măsuri preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen.
Totodată, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.C.M., prin apărătorul său ales, de a se modifica una dintre obligaţiile instituite în sarcina sa prin Decizia nr. 1172 din 13 aprilie 2012 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv de a i se permite a comunica cu martorii audiaţi deja de instanţă la termenul de judecată din 14 mai 2012.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul A.S. a fost deferit justiţiei la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor penale incriminate de:
- art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (18 acte materiale);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale);
- art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte materiale);
- art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale);
- art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale);
- art. 256 C. pen.
Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă iniţial dispusă faţă de o persoană, care are calitatea de inculpat într-o cauză penală, se poate înlocui, cu o altă măsură preventivă, când a intervenit o schimbare a temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la luarea iniţială a respectivei măsuri. Potrivit alin. (35) din art. 139 C. proc. pen., măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu una din măsurile preventive prev. de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c), când, conform tezei finale a alin. (1) din acelaşi text legal invocat, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. La acest moment procesual, cu referire la inculpatul A., instanţa de fond a constatat că nu există nici un motiv de fapt sau de drept pentru care să se dispună înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu alta mai blândă, respectiv cu cea reglementată de art. 145 C. proc. pen.
Analizând conţinutul prev. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţa de fond a mai constatat că această prevedere legală continuă să subziste faţă de inculpat, deoarece acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la spălare de bani, luare de mită, complicitate la spălare de bani, primire de foloase necuvenite, sunt infracţiuni ce sunt sancţionate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. O parte din aceste infracţiuni sunt reţinute a fi comise în formă continuată, iar lăsarea în libertate a inculpatului şi la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică (ce nu confundă cu pericolul social al faptelor imputate, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 18 C. pen.), rezultă din circumstanţele reale, reţinute drept cadru al săvârşirii faptelor, care îi sunt imputate acestui inculpat. Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale şi a celui administrat în faza cercetării judecătoreşti, ce de-abia a debutat, probatoriul prezentat de declaraţiile de învinuiţi/inculpaţi, declaraţiile martorilor N.G.L., I.O.M., P.l., T.A.-E. (aceşti prim patru martori fiind audiaţi la termenul de judecată din 14 mai 2012), M.N., M.R.M., L.A., H.S.H., V.A.M., L.A.A., etc., copiile certificate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii din prezenta cauză şi de inculpaţi cu terţi şi o parte însemnată a martorilor, înscrisurile ridicate de la inculpaţi cu ocazia efectuării percheziţiilor, înscrisurile administrate din partea persoanelor juridice din prezenta cauză, rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia, constituie pericol actual concret pentru ordinea publică şi în prezent. Această concluzie rezultă din natura relaţiilor sociale, vătămate prin activitatea infracţională ce îi este imputată, relaţii sociale care vizează exerciţiul funcţiei de primar, ca reprezentant al administraţiei publice locale, apariţia evidentă a unui sentiment de indignare, în rândul comunităţii, din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor (primarul fiind reprezentant al statului, al administraţiei publice locale, ce este ales prin vot secret, direct, universal) şi care sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni grave, ar putea beneficia de clemenţa nejustificată a organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate. Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracţiuni de violenţă, este acuzat de săvârşirea, într-un interval de timp substanţial, a unor infracţiuni, atât de pericol, cât şi de rezultat, ce au avut, în materialitatea lor, un caracter repetativ. De precizat că, la şase dintre capetele de acuză ce sunt reţinute în sarcina sa, este reţinută incidenţa prev. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispoziţie legală pe care instanţa de fond a avut-o în vedere, atunci când a reţinut repetativitatea materială a unora dintre acuzele reţinute faţă de acesta. Acest inculpat avea, la momentul la care se susţine că ar fi comis faptele imputate, calitatea de primar a municipiului Cluj - Napoca, funcţie publică, ce implică autoritatea statului şi care are la bază încrederea şi respectul cetăţenilor, care, participând la procesul electiv, au apreciat că acesta este cel care trebuie să le reprezinte pe plan local şi naţional, interesele, dar, acuzele ce planează asupra sa, demonstrează, la acest moment procesual, că acesta ar fi ";trădat"; încrederea ce i-a fost acordată de membrii comunităţii ce l-a votat, şi care este acum nesigură, în mod cert, pe opţiunile făcute.
Chiar dacă inculpatul A.S. a înţeles să facă referire şi la faptul că, anterior ocupării funcţiei de primar al acestui important municipiu al ţării, avea calitatea de cadru universitar, fiind profesor în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a Municipiului Cluj Napoca, instanţa de fond a apreciat că natura acuzelor reţinute în sarcina sa justifică menţinerea acestuia în arest preventiv, în contextul în care, la nivelul acestei forme de învăţământ superior, un magister trebuie să aibă în faţa discipolilor săi un comportament mai presus de orice bănuială, aspect care în prezenta cauză nu este îndeplinit. Pentru orice elev sau student, profesorul este un exemplu de urmat, iar, la acest moment procesual, modalitatea în care se susţine că inculpatul şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională imputată, modul în care acesta s-ar fi servit de calitatea de primar pentru a săvârşi aceste infracţiuni, la comiterea cărora ar fi fost sprijinit şi de soţia sa (ce are calitatea de coinculpată în cauză) nu justifică lăsarea sa în libertate, chiar şi supus unor restricţii, de natura celor vizate de legiuitorul român în conţinutul art. 145 C. proc. pen.
Este perfect adevărat că s-au invocat aspecte personale, favorabile, în prezenta cauză, pentru a se justifica cererea subsidiară formulată de către acest inculpat în sensul înlocuirii celei mai drastice măsuri preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dar reevaluând întregul probatoriu al cauzei şi analizând comparativ conţinutul declaraţiilor date de cei patru martori, audiaţi în şedinţă publică, la termenul de judecată din 14 mai 2012, cu cele date de aceleaşi persoane în faza urmăririi penale şi cu aspectele rezultate din redarea convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii din prezenta cauză cu terţi (printre care se află şi aceşti patru martori) s-a constatat că, la acest moment procesual, este oportună menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea sa subsidiară (la care s-a făcut referire mai sus) deoarece prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă faţă de acesta.
Ancheta judecătorească ce se află la debut va impune, în mod cert, şi realizarea unor confruntări între martori şi inculpaţi, pentru ca astfel să se realizeze o justă soluţionare a cauzei, prin prisma tuturor aspectelor ce se impun a fi clarificate, cu privire la starea de fapt, ce va primi adecvata calificare juridică.
În ceea ce priveşte cererea formulată de coinculpatul S.C.M., prin apărătorul său ales, de a se păşi la modificarea conţinutului, uneia dintre obligaţiile stabilite, în sarcina sa, prin Decizia nr. 1172 din 13 aprilie 2012, a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date fiind prevederile ultimului alineat ale art. 145 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat caracterul nefondat al acesteia, cu motivarea că inculpatul S. a învederat faptul că audierea celor patru martori de la termenul de judecată, din 14 mai 2012, impune ca, ultima obligaţie, instituită, în sarcina sa, prin decizia anterior menţionată, să aibă un conţinut modificat, deoarece cele patru persoane au expus, în calitatea lor de martori audiaţi sub prestare de jurământ, în şedinţă publică, toate aspectele ce le cunoşteau şi care aveau relevanţă în cauză.
S-a invocat de către acesta că, dată fiind calitatea ce o deţine martora I.O.M. la societăţile comerciale ce le administrează inculpatul, este necesar să i se asigure contactul şi comunicarea cu aceasta, pentru a asigura buna desfăşurare a obiectului de activitate a acestor agenţi economici.
Instanţa de fond a reţinut că nu poate împărtăşi un asemenea punct de vedere, deoarece probatoriul în prezenta cauză este abia la debut, s-a procedat la audierea primilor patru martori propuşi în acuzare, din cei 36 enumeraţi în rechizitoriu, se va proceda la reaudierea, atât a inculpatului S., cât şi a inculpatului A., iar conţinutul convorbirilor telefonice purtate în ultima decadă a lunii octombrie 2011 şi prima decadă a lunii noiembrie a aceluiaşi an, de către inculpatul S. cu angajaţi ai SC T.T.C. SRL, justifică ca acestui inculpat să nu i se modifice conţinutul niciuneia din obligaţiile stabilite în sarcină de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (se au în vedere aici conţinutul declaraţiilor inculpaţilor din prezenta cauză, ale celor patru martori audiaţi în şedinţă publică şi convorbirile telefonice redate în volumul IV de urmărire penală). Nu se poate proceda la o asemenea modificare, la acest moment procesual, a obligaţiei ultime instituite în sarcina inculpatului petent, prin Decizia penală 1172 din 13 aprilie 2012, deoarece avându-se în vedere aspectele reieşite din probatoriul cauzei, este oportună realizarea procedurii confruntării inculpaţilor cu o parte din martorii acuzării, între cei 36 de martori ce figurează în rechizitoriu, făcând parte şi doi dintre aceşti martori audiaţi la termenul de judecată din 14 mai 2012. Oportunitatea modificării acestei obligaţii nu există la acest moment procesual, fiind în interesul justei soluţionări a cauzei ca această obligaţie să nu fie modificată.
B. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii A.S. şi S.C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, critici care au fost expuse pe larg în practicaua deciziei.
1. La termenul de soluţionare a recursului din data de 23 mai 2012, recurentul - inculpat S.C.M. a arătat că înţelege să îşi retragă recursul, astfel că, văzând şi dispoziţiile art. 3854 alin. (2) rap. la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a părţii.
2. Examinând recursul declarat de inculpatul A.S., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul A.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 în formă continuată prev. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 în formă continuată prev. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale), primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În raport de complexitatea cauzei, precum şi faţă de împrejurarea că aceasta este abia la începutul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi inculpaţii şi primii 4 martori din rechizitoriu, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune menţinerea stării de arest a inculpatului.
Această concluzie se impune întrucât, deşi există prezumţia de nevinovăţie iar regula este cercetarea în stare de libertate a inculpatului până la stabilirea definitivă a vinovăţiei acestuia, Curtea apreciază că, în concret, menţinerea măsurii arestării preventive se justifică prin prisma existenţei în cauză a indiciilor care relevă necesitatea protejării ordinii publice, al cărei conţinut îl constituie şi buna desfăşurare a procesului penal, care prevalează în raport de interesul privat al inculpatului, de a fi judecat în stare de libertate; totodată, specificul infracţiunilor deduse judecăţii, amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, precum şi impactul asupra întregii colectivităţi - pentru care lăsarea inculpatului în libertate ar fi considerată ca o manifestare nejustificată de clemenţă din partea instanţei, de natură să încurajeze astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la aplicarea şi respectarea legilor -, justifică menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - pedepsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte constată neîntemeiată critica recurentului - inculpat A.S. privind nemotivarea încheierii recurate, întrucât instanţa de fond a analizat în mod detaliat atât pericolul actual concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului A. - ce rezultă din natura relaţiilor sociale vătămate prin activitatea infracţională ce îi este imputată, relaţii sociale care vizează exerciţiul funcţiei de primar, ca reprezentant al administraţiei publice locale, apariţia evidentă a unui sentiment de indignare, în rândul comunităţii, din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor (primarul fiind reprezentant al statului, al administraţiei publice locale, ce este ales prin vot secret, direct, universal) şi care sunt acuzate de comiterea unor infracţiuni grave, ar putea beneficia de clemenţa nejustificată a organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate; incidenţa prev. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) -, cât şi circumstanţele personale invocate de inculpat pentru a justifica alegerea unei măsuri preventive alternative.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca neîntemeiate şi celelalte critici ale recurentului - inculpat privind greşita apreciere a gravităţii faptelor de care inculpatul este cauzat, prezumarea existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, ignorarea prezumţiei de nevinovăţie şi neanalizarea factorilor care ar impune punerea sa în libertate, constatând că încheierea instanţei de fond este legală, măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului fiind justificată inclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind iniţial reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune (lit. c)), iar ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunţate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie).
Înalta Curte mai consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată întrucât subzistă unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, cel prevăzut de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; totodată, Curtea apreciază că sunt în continuare îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., individualizarea măsurii preventive fiind lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului; totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, la acest moment, cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, ca măsură alternativă la arestarea preventivă este neîntemeiată, întrucât nu s-au modificat sau încetat temeiurile care au determinat privarea de libertate a acestuia, raportat la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi la împrejurarea că cercetarea judecătorească este în faza de debut.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, prin prisma propriului examen, apreciază că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului şi nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2012 pronunţată A.S. de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1767/33/2011, urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza aceluiaşi temei de drept, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi inculpatul S.C.M. care şi-a retras recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.C.M. împotriva Încheierii din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în Dosarul nr. 1767/33/2011.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat A.S. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat S.C.M. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1721/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1728/2012. Penal → |
|---|
