ICCJ. Decizia nr. 1846/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1846/2012

Dosar nr. 3838/114/2008

Şedinţa publică din 30 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Buzău, secţia penală a pronunţat sentinţa penală nr. 59 din 12 aprilie 2011 prin care a hotărât următoarele:

A respins cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de inculpaţi în cauză, din art. 248 – 2481 C. pen., în art. 246 sau 249 C. pen. ; din art. 254 C. pen., în art. 256 C. pen., respectiv de înlăturare a disp. art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

A condamnat inculpaţii, după cum urmează:

1. B.V.,

În baza art. 248 - 2481 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 10 ani închisoare şi la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 7 ani închisoare şi la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., (cu excepţia dreptului de a alege) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a)- 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai mare, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul a executat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pe o durată de 4 ani.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b), c), C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

2. O.F.,

În baza art. 248 - 2481 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 9 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., (cu excepţia dreptului de a alege) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a)- 34 lit. b) C. pen., inculpata a executat pedeapsa cea mai mare, aceea de 9 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., inculpata a executat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pe o durată de 3 ani.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

3. S.D.,

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 248-2481 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., (cu excepţia dreptului de a alege) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

4. C.L.,

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 248 - 2481 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. b) -76 lit b) C. pen., la o pedeapsa de 2 ani închisoare şi la 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei că săvârşirea de noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare va determina revocarea suspendării condiţionate, caz în care va executa această pedeapsă în regim de detenţie, alături de noua pedeapsă.

S-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

5. N.M.,

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 248 - 2481 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsa de 8 ani închisoare şi la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 33 lit. a)- 34 lit. b) C. pen. inculpatul a executat pedeapsa cea mai mare, aceea de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul a executat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pe o durata de 4 ani.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen., (cu excepţia dreptului de a alege).

6. N.M.,

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsa de 3 ani închisoare şi la 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) (cu excepţia dreptului de a alege) pedeapsă complementară, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia asupra disp. art. 83 C. pen.

S-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a dispus obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile către partea civilă R.A.M. Buzău, după cum urmează:

Inculpaţii B.V., O.F., N.M. (N.M. a fost obligat pentru toate sumele, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, SC O.D. SRL), în solidar, la suma totală de 1.785.500,36 RON.

Din totalul acestei sume, 1.755.546,36 RON a fost achitată de aceştia în solidar şi cu inculpatul S.D., iar suma de 29.954 RON în solidar şi cu inculpata C.L.

S-a constatat că inculpata C.L. a achitat suma de 29.954 RON către partea civilă, urmând ca partea achitată de ea în plus să o recupereze separat, la momentul punerii în executare a dispoziţiilor civile din prezenta sentinţă, de la inculpaţii B.V., O.F. şi N.M. (cu partea resp. civilmente).

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanţele nr. 508/P/2005 din 01 iulie 2005, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău asupra bunurilor inculpaţilor B.V., O.F., S.D., în vederea reparării pagubei, aduse la îndeplinire de către organele de poliţie ale I.P.J. Buzău prin procesele-verbale încheiate la data de 05 iulie 2005 asupra bunurilor acestora, după cum urmează:

- casă de locuit situată în municipiul Buzău, str. P. şi două suprafeţe de teren proprietatea comună a soţilor B.V. şi B.E.;

- apartament situat în municipiul Buzău, str. I.B., judeţ Buzău, proprietatea soţilor O.F. şi O.T.;

- apartament situat în municipiul Buzău, str. S.H., judeţ Buzău, proprietatea soţilor S.D. şi S.V.;

S-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra apartamentului situat în municipiul Buzău, str. B., proprietatea comună a soţilor C.L. şi C.A. şi asupra unor bunuri mobile.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor false reţinute în cauză, respectiv cele 55 facturi fiscale emise de SC O.D. SRL către R.A.M. Buzău, având ca obiect lucrări de amenajare:

- seria BZACA nr. 9465522 din 14 aprilie 2003, seria BZACA nr. 9465408 din 05 mai 2003, seria BZACA nr. 9492935 din 22 mai 2003, seria BZACA nr. 9536875 din 12 iunie 2003, seria BZACA nr. 9492893 din 30 mai 2003, seria BZACA nr. 9492896 din 30 mai 2003, seria BZACA nr. 9536905 din 12 iunie 2003, seria BZACA nr. 9536939 din 01 iulie 2003, seria BZACA nr. 9588309 din 22 iulie 2003, seria BZ ACB nr. 0309411 din 28 octombrie 2003, seria BZ ACB nr. 0309412 din 29 octombrie 2003, seria BZ ACB nr. 0305879 din 05 noiembrie 2003, seria BZACB nr. 0683713 din 29 decembrie 2003 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683716 din 29 decembrie 2003 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683715 din 29 decembrie 2003 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683717 din 29 decembrie 2003, seria BZACB nr. 0683731 din 30 ianuarie 2004 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683732 din 30 ianuarie 2004 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683736 din 30 ianuarie 2004 (cu anexă), seria BZACB nr. 0683737 din 30 ianuarie 2004, seria BZACB nr. 0683738 din 30 ianuarie 2004, seria BZACB nr. 0683739 din 30 ianuarie 2004, seria BZACB nr. 0683740 din 30 ianuarie 2004, seria BZACB nr. 0683741 din 30 ianuarie 2004, seria BZACB nr. 0683748 din 28 februarie 2004 (cu anexă), seria BZACB nr. 072395 din 29 martie 2004, seria BZACB nr. 072396 din 29 martie 2004, seria BZACB nr. 072397 din 29 martie 2004, seria BZACB nr. 1022904 din 22 aprilie 2004, seria BZACB nr. 1022905 din 22 aprilie 2004, seria BZACB nr. 1022903 din 22 aprilie 2004, seria BZACB nr. 1022957 din 30 aprilie 2004, seria BZACB nr. 1022959 din 30 aprilie 2004, seria BZACB nr. 1037052 din 17 mai 2004, seria BZACB nr. 1037053 din 17 mai 2004, seria BZ ACB nr. 1170526 din 31 mai 2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170566 din 04 iunie 2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170625 din 21 iunie 2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170629 din 25 iunie2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170536 din 28 iunie2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170547 din 01 iulie 2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170549 din 09 iulie 2004 (cu anexă), seria BZ ACB nr. 1170550 din 26 iulie 2004 (cu anexă), seria BZ VDP nr. 3740107 din 29 iulie 2004 (cu anexă), seria BZ VDP nr. 3740132 din 10 august 2004 (cu anexă), seria BZ VDS nr. 3629937 din 14 septembrie 2004, seria BZ VDS nr. 8213112 din 01 noiembrie 2004, seria BZ VDS nr. 8213113 din 01 noiembrie 2004, seria BZ VDS nr. 8213175 din 01 decembrie 2004, seria BZ VDS nr. 8213176 din 01 decembrie 2004, seria BZ VDT nr. 1897311 din 23 decembrie 2004, seria BZ VDT nr. 1897312 din 23 decembrie 2004, seria BZ VDT nr. 1897403 din 31 ianuarie 2005 (cu anexă), seria BZ VDT nr. 1897375 din 02 februarie 2005 (cu anexă) şi facturile fiscale seria BZ ACB nr. 0735009 din 26 mai2004, nr. 0735013 din 07 iunie 2004, nr. 0735018 din 25 iunie 2004, nr. 0735047 din 21 octombrie 2004 şi nr. 0735048 din 22 octombrie 2004 şi chitanţele fiscale nr. 0405003 din 26 mai 2004, nr. 0405004 din 07 iunie 2004, nr. 0405005 din 25 iunie 2004, nr. 0405011 din 21 octombrie 2004 şi nr. 0405012 din 22 octombrie 2004 – emise de SC A.C. SRL către B.E.R.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 20.896,26 euro de la inculpatul B.V. şi a sumei de 5918,12 euro de la inculpata O.F., reprezentând contravaloarea bunurilor şi lucrărilor de amenajare ce au făcut obiectul infracţiunilor de luare de mită reţinute în sarcina lor (echivalentul în lei la data efectuării plăţii).

În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea către Oficiul Registrului Comerţului Buzău a hotărârii în ceea ce îl priveşte pe N.M.

A obligat inculpaţii din prezenta cauză (N.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente conform art. 193 alin. (4) C. proc. pen.) la câte 3.117 RON cheltuieli de judecată către R.A.M. Buzău, reprezentând taxă expertiză.

A obligat inculpaţii la câte 5.000 RON (N.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente) cheltuieli judiciare către stat; inculpaţii C.L. şi S.D. vor achita şi câte 300 RON onorariu apărător din oficiu, B.V. 700 RON, iar M.N (în solidar cu partea responsabilă civilmente) 200 RON cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa o atare hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

- Inculpatul B.V. în calitate de director general al R.A.M. Buzău, a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 60/2001 şi HG nr. 461/2001 privind achiziţiile publice, în luna martie 2003, un contract de execuţie cu SC O.D. SRL din comuna M., judeţul Buzău, iar în timpul derulării acestuia, în perioada martie 2003 – 31 decembrie 2004, prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acceptat plata unor lucrări neexecutate şi a unor bunuri supraevaluate către această societate, cauzând astfel un prejudiciu Regiei, în sumă de 1.803.073.014 RON (333 acte materiale), săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 248 C. pen., rap.la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Inculpatul B.V. în aceeaşi calitate, în perioada 2003 – 2004, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la reprezentanţii SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, bunuri în sumă de 12.494,30 RON, reprezentând echivalentul a 3.083,26 euro, calculat la valoarea de referinţă din anul 2004, precum şi alte foloase materiale necuvenite, constând în executarea unor lucrări de amenajare la locuinţele deţinute de el şi de familia sa, evaluate la suma de 17.786 euro, în schimbul atribuirii către firma respectivă a unor lucrări la R.A.M. Buzău, cu nerespectarea OUG nr. 60/2001 şi HG nr. 461/2001, dar şi pentru efectuarea unor plăţi nelegale şi cu prioritate către această societate, săvârşind astfel infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap.la art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cele două fapte aflate în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

- Inculpata O.F. în calitate de director economic la R.A.M. Buzău, a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 60/2001 şi HG nr. 461/2001 privind achiziţiile publice, în luna martie 2003 un contract de execuţie cu SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, iar în timpul derulării acestuia, în perioada martie 2003–21 aprilie 2005, cu intenţie, prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acceptat plata unor lucrări neexecutate şi a unor bunuri supraevaluate către respectiva societate, cauzând un prejudiciu Regiei în sumă de 1.803.073,14 RON, (333 acte materiale) săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 248 C. pen., rap.la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, în aceeaşi calitate, în perioada 2003 – 2004 în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la reprezentanţii SC O.D. SRL, bunuri în valoare de 3.496,26 RON, (echivalentul a 856,12 euro, calculat la valoarea de referinţă din anul 2004), precum şi alte foloase materiale necuvenite, constând în executarea unor lucrări de amenajare la locuinţele proprietatea sa, lucrări evaluate la suma de 5.062 euro, în schimbul atribuirii către firma respectivă a unor lucrări la R.A.M. Buzău, cu nerespectarea actelor normative arătate mai înainte, dar şi pentru efectuarea unor plăţi nelegale şi cu prioritate către societatea menţionată (două acte materiale), reţinându-se astfel că inculpata se face vinovată de infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte aflate în concurs, conform art. 33 lit. a) C. pen.

- Inculpatul S.D. în calitate de administrator a R.A.M. Buzău, în perioada 2003–29 aprilie 2005, cu intenţie, prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a ajutat pe inculpaţii B.V. şi O.F. să efectueze plăţi nelegale către SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, având ca obiect lucrări neexecutate şi bunuri supraevaluate, vizând ca bune de plată facturile fiscale emise de societatea respectivă, fără ca acestea să fie însoţite de situaţii de lucrări, având astfel o contribuţie la cauzarea prejudiciului total în dauna Regiei, în sumă de 1.773.119,14 RON, (102 acte materiale) instanţa reţinând că inculpatul a comis infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 248 C. pen. - art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- Inculpata C.L. în calitate de şef Departament Resurse Umane în cadrul R.A.M. Buzău, în luna iulie2003 a vizat ca bune de plată două facturi fiscale, neînsoţite de devize emise de SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, ce conţineau lucrări neexecutate, ajutându-i în acest mod pe inculpaţii B.V. şi O.F., să efectueze plăţi nelegale către această societate, contribuţia sa la cauzarea prejudiciului total în dauna R.A.M. Buzău, fiind de 29.954 RON (două acte materiale), instanţa reţinând comiterea de către inculpată a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 248 C. pen.–art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- Inculpatul N.M. în calitate de administrator al SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2003–2005 a dat dispoziţii angajatelor sale M.M., B.M. şi C.M., să completeze un număr de 55 facturi fiscale, emise de R.A.M. Buzău, acestea fără vinovăţie au inclus la indicaţiile inculpatului lucrări ce nu au fost executate în sediile aparţinând Regiei, facturile fiind ulterior depuse spre decontare la Regie, (55 acte materiale) inculpatul comiţând astfel infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Totodată, inculpatul N.M. în aceeaşi calitate, cu intenţie, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2003–2005 prin intermediul inculpatei M.N. şi a altor angajate, a pus la dispoziţia inculpaţilor B.V. şi O.F., 113 facturi fiscale emise de SC O.D. SRL către R.A.M. Buzău, în care au fost incluse lucrări de amenajare, care în realitate nu au fost executate (55 facturi), precum şi bunuri supraevaluate, folosite la dotarea sediilor Regiei (58 facturi) ajutându-i în acest mod pe cei doi inculpaţi să le îndeplinească în mod defectuos îndatoririle de serviciu şi să efectueze plăţi nelegale către societatea sa, ceea ce a condus la prejudicierea Regiei cu suma de 1.803.073,14 RON, instanţa de fond reţinând că inculpatul a săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 248 C. pen. – art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptele aflându-se în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.;

- Inculpata M.N. în perioada 2003–2004, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice a intermediat pretinderea şi primirea de către inculpaţii B.V. şi O.F., primul în calitate de director general, iar cel de-al doilea în calitate de director economic a R.A.M. Buzău, mai multe bunuri de uz casnic, materiale de construcţii şi alte foloase materiale necuvenite, respectiv executarea unor lucrări de amenajare la imobilele pe care le deţineau de la administratorul SC O.D. SRL, judeţul Buzău–inculpatul N.M., în schimbul atribuirii către această firmă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, a unor lucrări la R.A.M. Buzău şi a efectuării cu prioritate a plăţilor aferente acestor lucrări, inculpata săvârşind astfel infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 254 alin. (1) cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Instanţa de fond–Tribunalul Buzău a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor pe baza înscrisurilor aflate la dosar, constând printre altele din facturi fiscale emise de SC O.D. SRL comuna M., judeţul Buzău, documente de plată emise de R.A.M. Buzău către SC O.D. SRL, procese verbale de predare – primire şi recepţie, nota de constatare nr. 201707 din 08 iulie 2005 încheiată de Garda Financiară Buzău la SC O.D. SRL comuna M., nota de constatare nr. 201691 din 08 iulie 2005 încheiată de Garda Financiară Buzău la SC A.C. SRL Buzău, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert D.I., precum şi suplimentele de la acelaşi raport de expertiză, raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert C.C., procesele verbale de percheziţie domiciliară, declaraţii de martori şi coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

De menţionat este faptul că atât în faza cercetărilor penale cât şi în instanţă, inculpaţii au arătat că nu se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor, aşa cum au fost arătate mai înainte.

Împotriva sentinţei penale nr. 59 din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Buzău, secţia penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii B.V., O.F., S.D., C.L., N.M. şi M.N., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia acestei hotărâri, potrivit motivelor de apel depuse în scris la dosarul cauzei şi susţinute oral, prin apărători aleşi şi din oficiu (inculpata M.N.).

În ceea ce priveşte criticile invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti, se susţine că unul din motivele de nelegalitate a sentinţei adoptate de instanţa de fond, priveşte confiscarea contravalorii bunurilor şi lucrărilor de amenajare ce au făcut obiectul infracţiunilor de luare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor B.V. şi O.F. în moneda euro.

Se arată că această dispoziţie este greşită, deoarece în prezent moneda naţională este „leul" şi chiar în condiţiile aderării României la U.E. nu s-a recunoscut încă prin lege organică, circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii.

De asemenea, s-a susţinut nelegalitatea hotărârii şi prin aceea că există diferenţă între conţinutul minutei în cuprinsul căreia nu au fost evidenţiate în mod expres înscrisurile false cu privire la care instanţa a dispus anularea şi conţinutul dispoziţiilor hotărârii, unde aceste înscrisuri sunt menţionate.

Totodată, hotărârea este şi netemeinică, deoarece în mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de 20.896,26 euro, de la inculpatul B.V., în condiţiile în care suma corectă este echivalentul în lei la data comiterii faptelor.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi înlăturarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Ploieşti a apreciat apelurile ca fiind fondate, reţinând că hotărârea primei instanţe este nelegală prin aceea că a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal.

Un prim motiv de nelegalitate reţinut a fost acela că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa inculpatului B.V., care a fost în imposibilitate de a se prezenta la judecată şi neacordarea ultimului cuvânt acestui inculpat.

De asemenea, s-a reţinut că minuta întocmită de judecătorul fondului a fost scrisă olograf pe actul de sesizare a instanţei şi cuprind modificări şi ştersături, atât prin alterarea scrierii cât şi prin ştergerea acestuia punând sub semnul întrebării momentul când s-au efectuat aceste modificări.

Totodată, fiind o minută întocmită olograf, pe actul de sesizare, nu se poate determina în ce mod s-a întocmit cel de-al doilea exemplar original al minutei şi care trebuie să se afle spre conservare la registrul de minute al instanţei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 309 alin. (3) C. proc. pen.

Aceste motive atrag nulitatea actului şi constituie temei de desfiinţare a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, s-a apreciat că este necesară şi completarea probatorului, mai ales prin dispunerea unei noi expertize în specialitatea construcţiei care să stabilească dacă în cauză a fost creat vreun prejudiciu părţii civile R.A.M. Buzău.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 197 din 19 decembrie 2011, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii B.V., O.F., S.D., C.L., N.M. şi M.N., a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpata O.F., care au criticat-o pentru greşita trimitere a cauzei spre rejudecare, reţinându-se, neîntemeiat, că aceasta este lovită de nulitate absolută.

Recursurile sunt întemeiate.

Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât din perspectiva criticilor formulate de recurenţi, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în cauză s-a făcut o greşit aplicare a legii (caz de casare prevăzut art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), ceea ce a condus la o soluţie netemeinică de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Astfel, un prim motiv al desfiinţării hotărârii primei instanţe l-a constituit judecarea cauzei în lipsa unei părţi (inculpat) aflat în imposibilitate de a se prezenta şi care, astfel a fost privată de acordarea ultimului cuvânt.

Curtea de Apel Ploieşti, pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că instanţa de fond, procedând la judecarea cauzei în lipsa unei părţi care, deşi a fost legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta, a încălcat dispoziţiile exprese ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd, sub sancţiunea nulităţii absolute, dispoziţiile relative la prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Această motivarea a instanţei de apel nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente: dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. sunt aplicabile atunci când inculpatul a fost în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei la data judecării în fond şi cumulativ, a fost în imposibilitatea de a înştiinţa instanţa despre această situaţie.

În speţă, cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, deoarece, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, la termenul din 31 martie 2011 apărătorul ales al inculpatului B.V. - avocat O.N.F. din cadrul Baroului Prahova, a învederat instanţei că B.V. a fost internat în aceeaşi zi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău din cauza stării sale precare de sănătate şi nu poate fi prezent la judecată, depunând la dosar, în acest sens, adeverinţa medicală din Dosarul nr. 3938/114/2008 al Tribunalului Buzău.

Totodată, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile referitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii.

Or, în cauză, prezenţa inculpatului nu era obligatorie, acesta neaflându-se în situaţia reglementată de art. 314 C. proc. pen.

În condiţiile în care inculpatul B.V. nu a fost prezent la judecată, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiile art. 341 alin. (1) C. proc. pen., neacordarea de către instanţa de judecată a ultimului cuvânt inculpatului neîncadrându-se, de altfel, în încălcările de lege care atrag nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti.

B.V. a fost reprezentat la dezbateri de apărătorul ales, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 68 din 12 decembrie 2008 (al Dosarului nr. 3938/114/2008 al Tribunalului Buzău), care a şi formulat concluzii scrise, depuse la dosar la data de 11 aprilie 2011, ulterior datei la care inculpatul s-a externat din spital (05 aprilie 2011), astfel încât nu se poate reţine că, neparticipând la judecată şi nesusţinându-şi ultimul cuvânt înainte de a se încheia dezbaterile, inculpatului B.V. i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

De asemenea, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 309 alin. (3) C. proc. pen. atrage nulitatea actului în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi constituie motiv de desfiinţare a sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.

Curtea de Apel a constat că în speţa dedusă judecăţii, minuta întocmită de către judecătorul fondului care a fost scrisă olograf pe actul de sesizare a instanţei, respectiv, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cuprinde modificări şi ştersături, atât prin alterarea scrierii, cât şi prin ştergerea acesteia, punând astfel sub semnul întrebării momentul când s-au săvârşit aceste modificări: înainte de pronunţarea hotărârii sau după pronunţare, odată cu motivarea sentinţei.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte „cel de-al doilea exemplar original al minutei şi care trebuie să se afle spre conservare la dosarul al minute al instanţei - aşa cum prevăd dispoziţiile art. 309 alin. (3) C. proc. pen., este greu de presupus că îl constituie tot un act al rechizitoriului şi pe care să fie desfăşurată minuta cu corecturile şi modificările de care s-a făcut vorbire mai înainte".

În consecinţă, având în vedere această motivare, se constată că instanţa de apel, fără a avea nici un indiciu că nu există cel de-al doilea exemplar original al minutei, a reţinut în cauză încălcarea dispoziţiilor art. 309 alin. (3) C. proc. pen., încălcare ce atrage nulitatea minutei în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, Curtea de Apel a ignorat faptul că la dosarul instanţei de fond, pe lângă minuta scrisă olograf pe actul de sesizare a instanţei, există al doilea exemplar, tehnoredactat, al sentinţei nr. 59 din 12 aprilie 2011 (Dosar nr. 3939/114/2008 al Tribunalul Buzău), semnat în original de către preşedintele de complet şi care, pe ultima pagină, cuprinde şi menţiuni olografe ale grefierului de şedinţă datate 12 aprilie 2011, referitoare la comunicarea dispozitivului sentinţei penale inculpaţilor B.V., M.N., SC O.D. SRL prin lichidator, ceea ce demonstrează că acest înscris a fost redactat la data pronunţării - 12 aprilie 2011.

Întrucât această minută are un conţinut identic cu minuta scrisă pe rechizitoriu, este nefondată şi susţinerea instanţei că există suspiciuni cu privire la „momentul când s-au săvârşit modificările efectuate de judecătorul fondului: înainte de pronunţarea hotărârii sau după pronunţare, odată cu motivarea sentinţei" (27 mai2011).

În concluzie, având în vedere că modificările minutei olografe au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor art. 194 C. proc. pen., înainte de pronunţarea hotărârii, precum şi faptul că minuta a fost întocmită în două exemplare originale, în cauză nu se constată încălcări ale dispoziţiilor legale, astfel încât, inculpaţilor neaducându-li-se nici o vătămare şi acest motiv de desfiinţare a hotărârii judecătoreşti invocat de Curtea de Apel Ploieşti este nelegal.

Cât priveşte necesitatea completării probatoriului, aceasta nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare şi, de altfel, nici instanţa de apel nu a constatat acest lucru, în acord cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 378 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate, va casa Decizia Curţii de Apel Ploieşti şi va trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpata O.F. împotriva deciziei penale nr. 197 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia penală recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Ploieşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenta intimată inculpată O.F. şi intimaţii inculpaţi C.L., M.N. şi B.V., în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi S.D. şi N.M., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1846/2012. Penal