ICCJ. Decizia nr. 1839/2012. Penal
| Comentarii |
|
Asupra recursului penal de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 478/PI din 24 noiembrie 2011 a Tribunalului Timiș a fost condamnat inculpatul C.I. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din data de 22 iulie 2011 la zi.
în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2816,935 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:
Victima F.M. era concubina inculpatului C.I., ei locuind ocazional la reședința victimei din Sânnicolau Mare.
în seara zilei de 17 iulie 2011, victima F.M. împreună cu concubinul său, inculpatul C.I. cu care locuia ocazional la reședința victimei din Sânnicolau Mare, s-au deplasat la Saravale, județul Timiș, la domiciliul părinților inculpatului. Acolo, inculpatul, victima și trei frați ai inculpatului, C.P., C.D. și O.C., au băut bere până târziu în noapte, în fața casei.
în jurul orelor 23:00 - 23:30, victima a dorit să plece către casă, la Sânnicolau Mare. Inculpatul a dorit să rămână la părinții săi, refuzând să o însoțească pe F.M. spre casă. Cu toate acestea victima a plecat, iar la scurt timp după aceea, inculpatul, enervat de atitudinea concubinei sale, a pornit în urmărirea ei.
După ce a ajuns-o din urmă pe F.M., inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și-a lovit concubina cu pumnii și picioarele. în condițiile în care victima a căzut la pământ și a început să se vaite de durere, inculpatul a chemat salvarea prin Serviciul de Urgență 112. După ce a urcat victima în ambulanță, inculpatul a dorit să o însoțească la spital, dar a fost refuzat de către asistenții medicali.
S-a reținut că F.M. a fost transportată la Spitalul din Sânnicolau Mare, dar întrucât starea ei s-a înrăutățit, a fost adusă cu Salvarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, unde a decedat în ziua de 20 iulie 2011.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului C.I. de a aplica victimei F.M. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în zona abdominală, provocându-i leziuni ce au condus în final la decesul acesteia, întrunește, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
S-a reținut că nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în seara zilei de 17 iulie 2011, în jurul orei 19:30 - 20:00, s-a deplasat împreună cu victima la domiciliul părinților săi situat în comuna Saravale. Acolo au consumat băuturi alcoolice împreună cu frații săi (aproximativ 16 l de bere), iar în jurul orei 23:00 - 23:30 victima a plecat către casă. De asemenea, s-a reținut că acesta a declarat că după aproximativ o jumătate de oră, observând că partea vătămată nu a revenit, a plecat în căutarea ei până la șosea. Inculpatul a arătat că a găsit victima pe marginea șoselei, căzută la pământ. întrebând-o ce s-a întâmplat, F.M. i-a spus că a lovit-o cineva, fără a-i spune cine anume.
Inculpatul a mai arătat că a sunat la 112, iar după ce salvarea a venit la fața locului, a urcat victima în mașină, fără a o însoți însă la spitalul din Sânnicolau Mare sau la Timișoara.
S-a constatat că, în final, inculpatul a precizat că a căutat-o pe concubina sa la spital însă nu a mai putut discuta cu ea deoarece fusese operată.
Prima instanță a constatat că susținerile inculpatului sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză. Potrivit raportului întocmit la data de 20 iulie 2011 de către organele de cercetare penală, în jurul orei 1:30, organele de poliție au fost informate despre faptul că la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare a fost internată o femeie care a fost bătută.
S-a reținut că organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului și au discutat cu partea vătămată, care le-a relatat faptul că a fost bătută de către inculpatul C.I., concubinul ei. Totodată, victima le-a povestit polițiștilor faptul că a fost bătută de către inculpat pe raza localității Saravale.
în cauză au fost audiați, în calitate de martori, și numiții D.D., M.D. și M.I.-C., toți angajați ai I.S.U. Banat - Stația de pompieri Sânnicolau Mare, martorii lucrând practic pe Ambulanța S.M.U.R.D. care au preluat victima în noaptea de 17/18 iulie 2011, prima instanță reținând faptul că martorul D.D. a precizat că el a fost comandantul echipajului care a efectuat intervenția din Saravale. în momentul în care a fost preluată de ambulanță, victima a fost însoțită de un bărbat, care de altfel a și dorit să vină cu ea la spital. Inculpatul a fost refuzat întrucât regulamentul nu permite transportul unor însoțitori, însă pe drumul spre spital victima le-a povestit că a fost bătută de către cel care a însoțit-o la ambulanță, respectiv de inculpat. Martorul a mai subliniat faptul că victima a refuzat să vorbească atâta timp cât inculpatul a fost de față, ea relatând cele întâmplate abia după ce C.I. a fost coborât din mașină, afirmând explicit că îi este frică de inculpat.
S-a constatat că aceleași aspecte au fost relatate și de martorii M.D. - șoferul Ambulanței S.M.U.R.D. și M.I.C. - servant pe Ambulanța S.M.U.R.D.
S-a mai reținut că organele de urmărire penală au procedat și la audierea martorilor S.A. și B.I., asistenta medicală și infirmiera care au asigurat serviciul de gardă la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare în noaptea de 17/18 iulie 2011, martorul S.A. precizând că în noaptea respectivă, în jurul orei 2:00, victima a fost adusă la spital, plângându-se că are dureri abdominale și de spate. Totodată, victima a afirmat explicit că a fost bătută concubinul ei "L." (porecla sub care este cunoscut inculpatul), aceleași împrejurări fiind evidențiate și de martorul B.I., infirmieră la spitalul din Sânnicolau Mare, aceasta menționând că victima se plângea de dureri puternice și că "L. a omorât-o de data aceasta".
S-a constatat că la rândul său, martora M.S.-M., asistent medical la Serviciul de Ambulanță Timiș - Substația Sânnicolau Mare, a menționat că în dimineața zilei de 18 iulie 2011, în jurul orei 4:00, a fost solicitată să transporte victima la spital la Timișoara. Au preluat partea vătămată de la spitalul din Sânnicolau Mare și au transportat-o până în localitatea Biled, unde a fost preluată de o ambulanță venită din Timișoara, iar pe drum victima i-a povestit că a fost bătută de inculpat, fiind lovită cu picioarele în zona abdominală și în zona spatelui.
Prima instanță a mai reținut că victima a fost preluată în localitatea Biled de către o ambulanță în care se afla martorul B.D.-P., asistent medical, și care a povestit faptul că i s-a transmis de către colegii din Sânnicolau Mare că victima a fost bătută de concubin, pe drum dându-și seama că starea victimei este gravă întrucât aceasta se plângea de dureri.
în consecință, prima instanță a apreciat că nu poate fi pusă la îndoială împrejurarea că victima a fost bătută de inculpat, această concluzie întemeindu-se și pe comportamentul adoptat de către inculpat ulterior agresării victimei.
Prima instanță a reținut, în primul rând, că inculpatul niciodată nu a explicat motivul pentru care a pornit în urma victimei după ce aceasta a plecat de la domiciliul părinților săi. Inculpatul a arătat că în jurul orei 23:00 victima i-a spus că dorește să plece acasă la Sânnicolau Mare, moment în care i-a cerut să plece deoarece el intenționa să mai rămână. în acest context s-a apreciat că nu există nicio explicație rezonabilă în legătură cu motivul pentru care inculpatul, potrivit propriilor sale susțineri, după aproximativ o jumătate de oră a plecat în căutarea părții vătămate. Inculpatul a afirmat că a pornit să o caute pe F.M. întrucât aceasta nu se întorsese și a crezut că plecarea ei este o glumă. O astfel de explicație nu a fost acceptată atâta timp cât nu există nici un element din care să rezulte că dorința victimei de a pleca nu era reală, toate persoanele prezente în acel loc, inclusiv inculpatul, observând faptul că victima a plecat cu adevărat și nu intenționa deloc să se întoarcă.
Apoi, prima instanță a constatat că martorii audiați în cauză, respectiv angajații Ambulanței S.M.U.R.D., au învederat faptul că victima se temea de inculpat, refuzând să vorbească în prezența acestuia, astfel explicându-se motivul pentru care inculpatul a dorit să însoțească victima chiar cu ambulanța cu care numita F.M. a fost transportată la spital, el dorind în realitate să o intimideze pe aceasta, prin prezența sa, pentru ca victima să nu relateze asistenților medicali împrejurările în care a fost agresată. Intenția reală a inculpatului nu a fost aceea de a o însoți la spital fiind îngrijorat de starea de sănătate a victimei, ci, după cum s-a arătat deja, dorința inculpatului a fost aceea de a intimida. în situația în care ar fi dorit, cu adevărat, să se intereseze de starea de sănătate a victimei, inculpatul, chiar dacă a fost refuzat de angajații ambulanței, ar fi avut posibilitatea de a se deplasa la spital cu un alt mijloc de transport.
Convingerea primei instanțe s-a format și în urma analizării declarațiilor date de inculpat în cursul cercetării judecătorești. Cu ocazia audierii sale în fața instanței, s-a reținut că inculpatul a afirmat că după momentul în care s-a deplasat la spital a discutat cu o asistentă și i-a cerut să cheme poliția întrucât dorea să fie și el de față în momentul în care era audiată partea vătămată. S-a constatat că inculpatul nu a oferit nicio explicație în legătură cu motivul pentru care el trebuia să asiste la audierea părții vătămate de către organele de urmărire penală. în opinia instanței, singura explicație plauzibilă este aceea că victima se temea de inculpat, iar în prezența acestuia nu ar fi relatat organelor de urmărire penală faptul că a fost bătută de el.
Concluziile instanței de fond au fost justificate și prin raportare la aspectele consemnate în cuprinsul referatului de evaluare întocmit pe numele inculpatului de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș. Consilierul de probațiune a arătat că inculpatul este descris în comuna Saravale ca fiind o persoană extrem de agresivă. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri pentru acte de agresiune comise împotriva apropiaților săi, ceea ce certifică comportamentul violent al acestuia.
S-a mai reținut faptul că, consilierul de probațiune a evidențiat împrejurarea că, fiind întrebat în legătură cu fapta ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul a manifestat incoerență și contradicție în afirmații, fapt care a pus sub semnul întrebării veridicitatea informațiilor oferite de el, precum și atitudinea de sinceritate a acestuia.
La soluționarea cauzei prima instanță nu a luat în considerare declarațiile fraților inculpatului, respectiv ale martorilor C.C., C.D. și C.P.V.
S-a reținut că martorul C.D. a menționat că într-adevăr, în seara zilei de 17 iulie 2011 inculpatul s-a aflat la locuința părinților săi din Saravale, unde a venit însoțit de F.M. Martorul a arătat că cei doi au consumat băuturi alcoolice, dar nu știe ce s-a întâmplat întrucât el a adormit și s-a trezit abia dimineață.
De asemenea, s-a reținut că aceleași aspecte au fost relatate și de martorul C.P.V., care a menționat faptul că inculpatul, împreună cu alți trei frați și cu partea vătămată, au consumat băuturi alcoolice în seara zilei de 17 iulie 2011, dar nu știe ce s-a întâmplat mai departe întrucât în jurul orei 21:30 el s-a culcat.
Și martorul C.C. s-a reținut că a afirmat că, deși a băut împreună cu inculpatul și partea vătămată în seara incidentului, nu știe ce s-a întâmplat întrucât s-a culcat, iar când s-a trezit nu mai era nimeni afară.
în consecință, în contextul în care s-a reținut că cei trei martori, potrivit susținerilor lor, nu cunosc împrejurările în care s-a produs plecarea victimei și urmărirea acesteia de către inculpat, s-a apreciat că declarațiile lor nu pot servi la soluționarea prezentei cauze.
Pe de altă parte, prima instanță a luat în considerare și concluziile referatului de evaluare întocmit pe numele inculpatului de către Serviciul de Probațiune. Consilierul de probațiune care a subliniat faptul că există o puternică tendință a familiei inculpatului de a ascunde comportamentul acestuia, cu toate că există date certe care relevă faptul că inculpatul și-a agresat fizic chiar și frații. în acest context, instanța de fond a apreciat că declarațiile celor trei martori sunt puțin credibile, aceste declarații fiind influențate de dorința martorilor de a ascunde activitatea infracțională a fratelui lor.
împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul C.I., solicitând în scris trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că se consideră nevinovat, chiar dacă este recidivist. A arătat că a avut o relație de concubinaj cu victima, el a fost cel care a chemat ambulanța și a ajutat la salvarea victimei pe care a găsit-o în agonie.
Cu ocazia susținerii apelului formulat, apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat reducerea pedepsei aplicate în cauză.
Prin Decizia penală nr. 43/A din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanța de prim-control judiciar a constatat că starea de fapt dedusă judecății a fost corect stabilită pe baza întregului material probator administrat în cauză, dar și vinovăția inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., constând în aceea că în noaptea de 17/18 iulie 2011 a lovit-o cu pumnii și picioarele pe concubina sa F.M., care ulterior, la data de 20 iulie 2011 a decedat la spital, ca urmare a leziunilor provocate de inculpat.
Inculpatul, pe parcursul întregului proces penal a negat vinovăția sa în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat, arătând în motivele de apel că el a fost cel care a apelat la serviciile de urgență pentru a se acorda primul ajutor victimei aflate în agonie, însă din declarațiile martorilor D.D., M.D. și M.I.C., lucrători la ambulanța S.M.U.R.D. care a preluat victima, a rezultat în mod clar că victima le-a spus acestora că a fost bătută de către cel care a însoțit-o la ambulanță, respectiv inculpatul, care a dorit să vină cu ea la spital, însă a fost refuzat întrucât regulamentul nu permite transportul unor însoțitori, victima refuzând să vorbească în prezența inculpatului, fiindu-i frică de acesta.
Declarațiile martorilor arătați mai sus se coroborează și cu declarația victimei dată organelor de cercetare penală, dar și cu cele date de martorele S.A. și B.I., asistente medicale, precum infirmieră la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, care au asigurat serviciul de gardă în noaptea de 17/18 iulie 2011, cărora victima le-a spus explicit că a fost bătută de concubinul ei, inculpatul, dar și cu declarația martorei M.S.M., care a transportat victima spre Timișoara, iar pe drum victima i-a povestit că a fost bătută de inculpat fiind lovită cu picioarele în zona abdominală și în zona spatelui, iar martorul B.D.P., asistent medical, de asemenea a aflat de la victimă că a fost bătută de concubin.
Astfel, din coroborarea tuturor probelor aflate la dosar, inclusiv concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 321/A/2011 întocmit de I.M.L. Timișoara, a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., între activitatea violentă a inculpatului și rezultatul socialmente periculos, respectiv moartea victimei, existând un raport de cauzalitate, inculpatul acționând în forma intenției depășite, acesta dorind să-i provoace părții vătămate o vătămare corporală, însă s-a produs moartea acesteia, rezultat care îi poate fi imputat inculpatului sub forma culpei simple, motiv pentru care s-a produs în mod corect, condamnarea inculpatului.
Cu privire la martorii C.C., C.D., și C.P.V., instanța de fond în mod judicios a înlăturat declarațiile acestora, întrucât depozițiile acestora nu au putut servi la descoperirea adevărului în cauză, astfel că nu au fost avute în vedere la pronunțarea soluției.
în ceea ce privește întărirea convingerii instanței cu privire la stabilirii vinovăției inculpatului, a contribuit și comportamentul inculpatului, acesta neputând să dea o explicație rezonabilă cu privire la faptul că a plecat în urma victimei în noaptea respectivă, dar și frica victimei de inculpat în prezența angajaților ambulanței S.M.U.R.D., precum și insistența inculpatului în ceea ce privește prezența acestuia la audierea părții vătămate de către organul de urmărire penală.
în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a negat vehement participarea sa în actul infracțional, se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare din a cărei executare a fost liberat condiționat la 1 martie 2005, perseverând în activități infracționale, astfel că pedeapsa de 8 ani închisoare este de natură să conducă la reeducarea inculpatului.
împotriva Deciziei penale nr. 43 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara în termen legal a declarat recurs inculpatul C.I., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.
Inculpatul a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, să se reducă pedeapsa.
în drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Probele administrate în cauză în ambele faze procesuale dovedesc fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în noaptea de 17/18 iulie 2011 a lovit-o pe concubina sa F.M. cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire - aplicarea de lovituri multiple cu pumnii și picioarele victimei - datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Astfel, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind prezenta infracțiune în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ceea ce dovedește perseverența infracțională a acestuia.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, omor deosebit de grav, lovire și alte violențe, ceea ce denotă perseverența inculpatului în activitatea infracțională și periculozitatea acestuia.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, încercând să acrediteze ideea că o altă persoană ar fi agresat victima.
Prin cuantumul său și modalitatea de executare, pedeapsa de 8 ani aplicată recurentului este în măsură să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei.
Inculpatul a solicitat în recurs aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. (1) și 7 C. proc. pen., însă nu poate beneficia de aceste dispoziții legale întrucât la data sesizării instanței prin rechizitoriu - 30 august 2011 - textele de lege referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției erau în vigoare, iar inculpatul nu a înțeles să recunoască fapta reținută în actul de sesizare a instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
în consecință, în raport cu considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2011 la zi.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1831/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1834/2012. Penal → |
|---|
