ICCJ. Decizia nr. 1984/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1984/2012
Dosar nr. 833/91/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul O.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 166 din 04 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele.
Prin rechizitoriul nr. 2254/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost trimis în judecată inculpatul O.C., pentru comiterea infracţiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în faptul că la data de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 14:35 a fugit de sub escortă când a ieşit din incinta Judecătoriei Râmnicu - Sărat şi urma să urce în autoduba penitenciarului.
Inculpatul a recunoscut şi regretat fapta în cursul urmăririi penale.
Astfel, din declaraţiile martorilor C.V., C.D., G.L., M.E. şi B.D., rezultă fără dubiu că la data de 21 septembrie 2010, inculpatul O.C., aflat în stare de arest preventiv într-o cauză a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, în momentul în care, împreună cu alte persoane arestate au ieşit din clădirea Judecătoriei pentru a fi urcaţi în duba penitenciarului, a fugit prin spaţiul dintre perete şi autodubă şi a părăsit curtea instanţei.
Inculpatul a fost somat să se oprească, însă nu s-a conformat astfel că, în urmărirea lui au plecat agenţii C.D., D.C. şi C.V., care l-au prins în stradă după cca. 50 m.
Împotriva sentinţei penale nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi apel peste termen inculpatul O.C.
În ambele apeluri, hotărârea a fost criticată pe motive de nelegalitate.
Un prim motiv de nelegalitate a vizat faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare este în alte limite decât cele prevăzute de lege, infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. fiind pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Al doilea motiv a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 269 alin. (3) C. pen., deoarece în momentul evadării, inculpatul nu se afla în executarea unei pedepse ci se afla arestat preventiv şi cercetat de către Judecătoria Râmnicu Sărat pentru o infracţiune pe care o săvârşise şi pentru care a fost condamnat abia ulterior, fiind vorba de sentinţa penală 76 din 16 februarie 2011.
Prin decizia penală nr. 65/ A din 16 martie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi apelul peste termen declarat de inculpatul O.C. - în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi adus prin transfer din Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 215 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 833/91/2011 şi în consecinţă a casat în parte sentinţa penală nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:
A înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile prin care;
- în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 166 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat;
- în baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 166 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca în total inculpatul O.C. să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. este pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Aşa fiind s-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege şi se impune reducerea acesteia.
S-a mai reţinut că regimul sancţionator prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. este aplicabil numai în situaţia în care infracţiunea de evadare este săvârşită în cursul executării unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre penală definitivă.
S-a arătat că, la momentul săvârşirii infracţiunii de evadare, inculpatul se afla în stare de arest preventiv şi nu în executarea unei pedepse şi aşa fiind s-a apreciat că regimul sancţionator aplicabil este cel prevăzut de art. 83 C. pen. şi nu cel prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal inculpatul O.C.. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivului de recurs invocat conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanţă de control judiciare este corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Astfel în mod corect instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. este pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Aşa fiind, se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege, impunându-se reducerea acesteia.
Regimul sancţionator prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. este aplicabil numai în situaţia în care infracţiunea de evadare este săvârşită în cursul executării unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre penală definitivă.
Cum în cauză, la momentul săvârşirii infracţiunii de evadare, inculpatul se afla în stare de arest preventiv şi nu în executarea pedepsei, regimul sancţionator aplicabil este cel prevăzut de art. 83 C. pen. şi nu cel prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen.
Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări în afara celor reţinute de instanţa de apel care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O . C . împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori .
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1995/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1980/2012. Penal → |
|---|
