ICCJ. Decizia nr. 2006/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2006 /2012
Dosar nr. 13794/118/2011
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 482 din 7 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 13794/118/2011, Tribunalul Constanţa a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul L.V., fiul lui M. şi S., deţinut în Penitenciarul Slobozia, prin care a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 150 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 632/118/2006, menţinută prin Decizia penală nr. 118/P din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa şi modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul revizuent a fost obligat la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul nr. 17120/118/2010, în temeiul prevederilor art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul L.V. referitor la Sentinţa penală nr. 150 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 632/118/2006, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele Sentinţei penale sus menţionate s-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 618/P/2005 din 28 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost trimis în judecată inculpatul L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanţa, atât cu prilejul încheierii, cât şi pe parcursul derulării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71, a indus în eroare furnizoarea C.I. G. SA Bucureşti, prin emiterea la data de 25 februarie 2002 a unui număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, prejudiciind astfel partea vătămată, care s-a constituit parte civilă.
Prin Sentinţa penală nr. 150 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa (Dosar nr. 632/118/2006), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.V. pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi s-au respins ca nefondate pretenţiile civile formulate de partea civilă, constatându-se că inculpatului nu i se pot reţine valenţe frauduloase îndreptate către vânzător, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 118 din 11 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de partea civilă C.I. G. SA Bucureşti, reţinând că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, iar soluţia de achitare este legală şi temeinică.
Prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de partea civilă C.I. G. SA Bucureşti, a casat hotărârile pronunţate anterior şi, rejudecând, l-a condamnat pe inculpatul L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară şi l-a obligat la plata sumelor de 672.253,41 RON, reprezentând contravaloare marfă şi de 18.108,54 dolari S.U.A. sau contravaloarea în RON la data efectuării plăţii efective, calculată la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare marfă şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 15 din Actul adiţional nr. 1 din 22 februarie 2002 al contractului de vânzare-cumpărare nr. 4016/2001.
Înalta Curte a stabilit. că fapta inculpatului L.V., care în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanţa, atât cu prilejul încheierii cât şi pe parcursul derulării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 (zece) autobuze G 71, a indus în eroare C.I. G. SA Bucureşti, prin aceea că la data de 25 februarie 2002 a emis un număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, cauzând părţii vătămate un prejudiciu în sumă de 6.722.534,145 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, mijloacele de probă administrate în cauză evidenţiind intenţia frauduloasă a inculpatului care a efectuat plăţi în avans cu ordine de plată transmise electronic şi, ulterior a emis bilete la ordin semnate de el, deşi ştia că vor fi refuzate la plată, creând o stare de insolvabilitate în detrimentul părţii civile, prin înstrăinarea bunurilor.
Ulterior, condamnatul a formulat cerere de revizuire, ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanţa - întemeiată pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - în care a arătat că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea fondului cauzei.
Prin Sentinţa penală nr. 425/CEA din 11 noiembrie 2009, cererea a fost respinsă, instanţa reţinând că motivele invocate de revizuent, vizând lipsa de vinovăţie în comiterea infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată, prin aceea că nu a indus în eroare partea civilă şi că biletele la ordin emise pentru efectuarea plăţii erau valide şi puteau produce efecte juridice chiar şi numai cu semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu constituie fapte ori împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei. Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Odată cu cererea de revizuire înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa la data de 25 mai 2010, în fundamentarea acesteia au fost depuse mai multe înscrisuri, şi anume:
- ordinele de plată prin care revizuentul înţelege să facă dovada că nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, dar aceste documente au fost invocate şi depuse cu ocazia primei cereri de revizuire soluţionată prin Sentinţa penală nr. 425/CEA din 11 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanta;
- Sentinţa civilă nr. 1661/C din 16 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov, care însă nu are legătură cu obiectul cauzei penale, care priveşte modalitatea de achiziţie a autobuzelor, deoarece vizează un fapt ulterior şi anume, restituirea unor autobuze de către un terţ care efectuase lucrări de reparaţii şi dotare, instanţa civilă reţinând că se invocă un drept de retenţie, obligând terţul SC R. SA Braşov să restituie proprietarului bunurile, întrucât între părţi se stipulase în baza unui contract de gaj fără deposedare, că autobuzele vor rămâne în posesia şi folosinţa societăţii reclamante, respectiv proprietara bunurilor;
- adrese emanând de la UŢB prin care se arată că operaţiunile bancare puteau fi efectuate în condiţiile contrasemnării de către numitul F.C. a biletelor la ordin care sunt incomplete în raport cu fişa specimenului de semnături, însă în cursul soluţionării pe fond a cauzei, încă din prima fază procesuală, s-a solicitat punctul de vedere al susmenţionatei bănci, punct de vedere aflat la dosar, din care reiese că biletele la ordin nu puteau fi onorate la plată în lipsa uneia din semnături;
- contractul de gaj general din 24 aprilie 2002 şi actele de licitaţie, înscrisuri care, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că se regăsesc în dosarul de urmărire penală;
- hotărâri pronunţate de instanţele civile şi acte depuse în respectivele dosare civile, ce au fost invocate şi depuse odată cu cererea de revizuire anterioară;
- expertiza contabilă judiciară întocmită de expert B.M. şi expertizele tehnice judiciare întocmite de experţii A.I.M. şi V.D., care se află şi în dosarul de urmărire penală, nefiind elemente necunoscute de instanţe care să fundamenteze cererea de revizuire;
- expertiza contabilă extrajudiciară efectuată de expert C.T.C., care a fost depusă cu ocazia soluţionării primei cereri de revizuire, în calea de atac a apelului, neconstituind aşadar un element de noutate, iar instanţa de apel a reţinut că nu poate fi luată în considerare, fiind un mijloc de probă extrajudiciar;
- documente constitutive ale societăţii şi documente bancare ce se referă la deschiderea contului, acte ce au fost depuse în mare parte în dosarul de urmărire penală, fără a evidenţia elemente noi;
- s-a solicitat audierea a patru martori, respectiv, F.C., L.I., C.N. şi B.F., fără a se motiva în ce ar consta elementele de noutate care să formeze convingerea asupra necesităţii audierii acestora.
S-a mai reţinut că înscrisurile depuse la dosar, analizate, nu conduc la descoperirea unor fapte ori împrejurări noi care să determine reţinerea unei alte situaţii de fapt, că ele evocă apărări ale condamnatului formulate în diferite stadii procesuale şi nu pot fi apreciate drept „ fapte sau împrejurări noi " în accepţiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.
Instanţa de recurs a reţinut pe baza probatoriilor administrate, intenţia frauduloasă a inculpatului L.V. care s-a prezentat ca fiind abilitat să angajeze în relaţiile contractuale, SC D.R. SRL, a efectuat plăţi în avans cu ordine de plată transmise electronic şi ulterior a emis un număr de 8 bilete la ordin semnate numai de el, deşi ştia că nu puteau fi onorate la plată de către bancă, cauzând starea de insolvabilitate în detrimentul părţii civile, prin înstrăinarea bunurilor. Contractul de vânzare-cumpărare a celor 10 autobuze destinate transportului interurban persoane, cele două acte adiţionale la contract, biletele la ordin şi corespondenţa ulterioară, sunt semnate pentru SC D.R. SRL de către L.V., în condiţiile în care numitul F.C., avea dreptul la a doua semnătură pe contul societăţii ( drept pe care îl obţinuse în urma dobândirii calităţii de garant al împrumutului pe care sus-menţionata societate l-a obţinut de la D.R. SA - Sucursala Constanţa), situaţie faţă de care era necesară semnătura acestuia pe biletele la ordin. Cum biletele la ordin nu au fost semnate conform fişei specimenelor de semnături autorizate depuse la bancă, datorită lipsei de mandat a semnatarului, C.I. G. SA Bucureşti - care nu cunoştea că instrumentele de plată emise de inculpat nu erau apte de a produce efecte juridice, deoarece acesta nu îi adusese la cunoştinţă limitele mandatului său - a fost prejudiciată.
Din perspectiva prezentei cereri de revizuire, tribunalul a reţinut că revizuentul condamnat şi-a întemeiat-o, în drept, pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei”, invocând în acest sens ca temeiuri justificative înscrisurile noi de natură civilă, care atestă în mod indubitabil validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui, în calitate de administrator al SC „D.R." SRL, în lipsa semnăturii lui F.C., înscrisuri noi reprezentate de hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziţie la executare",acţiune formulată de SC „D.R." SRL în contradictoriu cu C.I. G. SA Bucureşti, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi respectiv, prin Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost respinsă opoziţia la executare şi datorită faptului că emiterea biletelor la ordin, numai sub semnătura administratorului SC D.R. SRL, L.V., nu afectează validitatea acestora din perspectiva lipsei de mandat a semnatarului; s-a susţinut că aceste hotărâri se referă la împrejurări care constituie chestiuni prealabile cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. proc. pen., respectiv încheierile de şedinţă succesive date în Dosarele nr. 16117/2002, nr. 16118/2002, nr. 16119/2002, şi nr. 11455/2005, la cererea C.I. G. SA, prin care Judecătoria sector 1 Bucureşti s-a pronunţat în sensul învestirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC D.R. SRL, recunoscând validitatea acestora chiar şi numai cu semnătura lui L.V.; de asemenea, s-a învederat şi împrejurarea de fapt cu caracter de noutate constând în aceea că în perioada de referinţă - aceea în care contractul se afla în derulare, în numele şi pentru SC D.R. SRL, în afară de modalitatea emiterii biletelor la ordin, L.V. a mai efectuat plăţi prin ordine de plată şi anume: O.P. nr. 90 din 04 aprilie 2002; O.P. nr. 103 din 17 aprilie 2002; O.P. nr. 202 din 23 iulie 2002; O.P. nr. 204 din 26 iulie 2002; O.P. nr. 133 din 17 mai 2002; O.P. nr. 207 din 29 iulie 2002; O.P. nr. 148 din 28 mai 2002, acest fapt nou fiind de natură să demonstreze că niciodată cu prilejul negocierii, încheierii sau pe parcursul derulării contractului, L.V. nu a dorit, nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă sub aspectul efectuării de plăţi sau în legătură cu respectarea oricărei alte clauze contractuale.
Instanţa de fond, contrar susţinerilor revizuentului, a reţinut că motivele invocate de acesta şi care se referă la lipsa vinovăţiei sale în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, deoarece nu a indus în eroare partea vătămată, iar biletele la ordin emise pentru efectuarea plăţii erau valide şi puteau produce efecte juridice chiar dacă purtau numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, de natură să justifice revizuirea hotărârii de condamnare potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste apărări au fost invocate de revizuent, chiar dacă sub forme diferite, de două ori în faţa instanţelor de fond şi au fost examinate succesiv de către instanţele de apel şi de recurs care au apreciat materialul probator existent la dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, inclusiv prin prisma acestor apărări, pe care le-au înlăturat ca neîntemeiate. În consecinţă, s-a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnat în considerarea unei împrejurări de fapt verificată de instanţele de fond, apel şi recurs, de două ori consecutiv, cu ocazia soluţionării cauzei este inadmisibilă din următoarea perspectivă:
Condamnatul L.V. a solicitat revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen."s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei pe baza cărora, astfel cum impun în completare dispoziţiile alin. (2) al textului de lege amintit „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare", respectiv a Deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care a fost condamnat definitiv în recurs, prin reaprecierea materialului probator aflat la dosar, la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanţa, cu prilejul încheierii şi executării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71 în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA, a indus în eroare partea contractantă vânzătoare, C.I. G. SA Bucureşti asupra potenţialului financiar propriu al SC D.R. SRL, precum şi a calităţii sale de administrator cu puteri depline al societăţii cumpărătoare - în conformitate cu specimenul de semnătură din 12 iulie 2001 depus la UTB de către DC D.R. SRL prin administratorul unic L.V., operaţiunile bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate împreună cu numitul F.C., garant al împrumuturilor acordate de D. SS, Sucursala Constanţa, societăţii SC D.R. SRL pentru derularea Contractului 4016/2001 - astfel că, începând cu data de 25 februarie 2002, un număr de 8 bilete la ordin în valoare de 177.500 dolari S.U.A. emise numai cu semnătura inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la plată pe motivul „lipsă mandat" conform Instrucţiunilor cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001.
Ca atare, faptul principal de natură a realiza inducerea în eroare - elementul material al infracţiunii de înşelăciune susmenţionate în raport cu care a fost adoptată în recurs hotărârea de condamnare ce se solicită a fi revizuită- l-a constituit ascunderea faţă de partea contractantă la încheierea şi executarea contractului a unor împrejurări cu privire la potenţialul financiar propriu al SC D.R. SRL Constanţa şi la condiţiile suplimentare de legalitate instituite pentru efectuarea operaţiunilor financiare necesare în derularea contractului încheiat între părţi, (în realitate, lipsită de resurse financiare proprii, societatea cumpărătoare administrată de inculpat a fost nevoită să asigure garantarea împrumuturilor financiare făcute la D. - Sucursala Constanta de către numitul F.C., deţinător al unei companii locale de transport care şi-a adjudecat ulterior pe acest temei, autobuzele achiziţionate de inculpat, efectuarea plăţilor din împrumuturile amintite necesitând sub condiţia validităţii acestora semnătura alăturată a garantului F.C. potrivit specimenului de semnătură din 12 iulie 2001, în conformitate cu Instrucţiunile cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001).
Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este funcţie de constatările cumulative că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", iar pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare". În acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată şi nu modificată soluţia atacată; în caz de condamnare - cum este situaţia în speţă - trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale, infracţiunea şi autorul ei; faptele şi împrejurările cu caracter de noutate expuse în cererea de revizuire de către condamnat sub aspectul învinuirii reţinute cu autoritate de lucru judecat în sarcina sa sunt lipsite de concludenţă, nu modifică şi cu atât mai mult nu schimbă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. pentru a cărei săvârşire a fost decisă condamnarea definitivă a recurentului la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, întrucât se referă la efectele ulterioare ale conduitei culpabile sus-menţionate şi nu la faptul principal anterior prezentat ce constituie obiectul cauzei penale; ca atare, pretinsele înscrisuri noi reprezentând hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziţie la executare", acţiune formulată de SC D.R. SRL în contradictoriu cu C.I. G.SA Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti şi Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă opoziţia la executare în legătură cu validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui L.V. administrator al SC D.R. SRL şi în lipsa semnăturii lui F.C., nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de instanţa de recurs sub aspectul elementului material constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii; de altfel, potrivit întâmpinării depuse la dosar de partea civilă C.I. G. SA Bucureşti, aceasta a recunoscut şi chiar a invocat şi în faţa instanţei civile împrejurarea că biletele la ordin sunt valide numai cu semnătura administratorului L.V.
În consecinţă, examinarea în principiu, fiind o procedură premergătoare şi eliminatorie ce are ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive şi neîntemeiate,- pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se verifică dacă noile fapte şi împrejurări sunt de natură să ducă la schimbarea soluţiei din condamnare cu achitare şi invers, căci dacă ar atrage menţinerea soluţiei ori doar modificarea ei, cazul de revizuire nu este întemeiat- soluţia ce se impune a fi pronunţată este cea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Anterior formulării prezentei cereri de revizuire, petentul a mai formulat două cereri de revizuire, ambele respinse, prima cerere de revizuire a făcut obiectul Dosarului nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanţa, iar cea de-a doua cerere a făcut obiectul Dosarului nr. 17120/118/2010 al Tribunalului Constanţa, în prezent, petentul fiind la a treia cerere de revizuire în această cauză.
Petentul arată în motivarea cererii de revizuire că organele judiciare nu au verificat condiţiile de valabilitate a instrumentelor de plată care au fost recunoscute de bancă, ulterior, ca fiind valide şi că instanţa de recurs i-a încălcat dreptul la apărare (aceste argumente au fost susţinute şi anterior în celelalte cereri de revizuire formulate în cauză).
Ca împrejurări noi, petentul invocă faptul că instrumentele de plată erau valabile, iar funcţionarul bancar a indus în eroare organele de cercetare penală, cerând să se solicite relaţii de la instituţia bancară în acest sens, precum şi împrejurarea că ulterior, instanţele civile au admis executarea silită a debitorului D.R. în baza biletelor la ordin emise de el.
În susţinerea cererii, petentul a depus în copie Sentinţele civile nr. 2707/COM din 15 mai 2006 şi nr. 1190 din 12 mai 2008, ambele ale Tribunalului Constanţa, prin care s-a început procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi respectiv, s-a încheiat această procedură prin radiere, o încheiere de învestire cu formulă executorie a unui bilet la ordin (toate acestea în copii nelegalizate fiind la rândul lor copii de pe alte exemplare ce ar fi fost conforme cu originalul, dar aceste copii depuse nu au mai fost la rândul lor verificate de instanţa competentă pentru a fi legalizate corespunzător spre a fi folosite) şi mai multe copii de pe ordine de plată şi bilete la ordin.
Cu privire la împrejurările noi relevate de condamnat s-a reţinut că acestea au fundamentat şi cererile de revizuire anterioare, că în prezenta cerere, revizuentul a formulat aceleaşi apărări, ca şi în cererile anterioare şi anume că nu a dorit şi nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, iar ordinele de plată emise erau valide.
În consecinţă, invocând şi Decizia în interesul legii nr. 36 din 2009 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărare, tribunalul a concluzionat că soluţia ce se impune a fi pronunţată este aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii, în cauză, operând autoritatea de lucru judecat.
Apelul declarat de revizuentul condamnat L.V. prin care a solicitat casarea Sentinţei şi admiterea în principiu a cererii de revizuire cu consecinţa parcurgerii procedurii reglementate de art. 345 şi urm. C. proc. pen., a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În considerentele Deciziei, instanţa de apel a reţinut că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări noi, în sensul legii.
S-a apreciat că, în mod corect tribunalul a concluzionat că aspectele invocate de revizuentul condamnat L.V. în cererea formulată sunt de fapt, apărări care au fost menţionate şi în cererile de revizuire anterioare în sensul că, nu a dorit şi nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă şi că instrumentele de plată folosite erau valabile.
Împotriva Deciziei a declarat recurs revizuentul condamnat L.V. care prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 171 C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru ca aceasta să procedeze la administrarea probelor constând în audierea învinuitului B.F. şi a beneficiarului refuzului la plată a celor 7 bilete la ordin, în persoana lui F.C.
În concret, apărarea a susţinut că în cererea de revizuire (a treia) care a fost soluţionată prin Sentinţa penală menţinută prin decizia ce face obiectul recursului de faţă, a invocat fapte şi împrejurări noi, diferite de cele menţionate în cererile de revizuire anterioare şi care constau în aceea că:
- este evident că B.F. a indus în eroare organele judiciare cu privire la valabilitatea biletelor la ordin pe care le-a emis revizuentul, în condiţiile în care, SC D.R. a fost executată silit în baza hotărârilor pronunţate de instanţele civile care au stabilit. că biletele la ordin erau valide, chiar dacă purtau numai semnătura revizuentului, nu şi pe cea a lui F.C. Totodată, revizuentul a cerut ca Unicredit/Sucursala Constanţa- să prezinte acordul scris semnat de revizuent, de garantul F.C. şi de directorul unităţii bancare, B.F., faţă de împrejurarea că în declaraţia dată în Dosarul nr. 3056/P/2011, la 14 iunie 2011, acesta din urmă arată că „la momentul contractării împrumutului a existat un acord scris între dl. L.V. şi dl. F.C. privind efectuarea tranzacţiilor bancare, semnarea instrumentelor bancare trebuia să fie făcută de ambele părţi”;
- s-a constatat o diferenţă netă între documentele de plată găsite la sediul D.R. SRL şi cele care se află în arhiva Unicredit/Sucursala Constanţa,/fapt aparent imposibil de înţeles, dar care poate fi explicat prin aceea că, în perioada aprilie 2002/august 2003, B.F. l-a chemat la sediul băncii pe F.C. şi l-a pus să semneze o serie de documente de plată, cu excepţia biletelor la ordin incriminate;
- se impune audierea directorului Unicredit/Sucursala Constanţa/B.F. pentru a clarifica problemele ce au apărut pentru prima dată în declaraţiile pe care acesta le-a dat la organul de urmărire penală la 14 iunie 2011, 14 octombrie 2011 şi 1 iunie 2012, probleme care se referă la:
- acordul scris privind semnarea tranzacţiilor bancare, tripartite, semnat de L., F. şi B.;
- de ce a refuzat la plată biletele la ordin prezentate de recurent, în condiţiile în care instanţele civile, respectiv, Judecătoria Sector 1 - prin Încheierile nr. 2520 din 13 decembrie 2002 şi nr. 2405/2005 - şi Judecătoria Braşov -prin încheierea din 31 iulie 2002- au constatat valabilitatea acestora; adunătorul semnăturilor era chiar B.F., iar adresele de la instituţia bancară la care a lucrat, confirmă valabilitatea instrumentelor de plată respective. Audierea lui B.F. se impune cu atât mai mult cu cât el este semnatarul adresei din 23 martie 2006 emisă de Unicredit România S.A. şi care a fost preluată „tale quale” de instanţa de recurs care a pronunţat condamnarea revizuentului la pedeapsa de 12 ani închisoare.
- se impune reaudierea martorului F.C., beneficiar al afacerii şi complice al lui B.F.;
- analiza art. 44 alin. (3) C. proc. pen. constituie în opinia apărării, un fapt şi o împrejurare nouă.
În susţinerea recursului, apărarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: rezoluţia din 28 martie 2012 dată în Dosarul nr. 3056/P/2011, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a confirmat începerea urmăririi penale faţă de B.F. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. constând în aceea că în calitatea sa de director al sucursalei D Constanţa a refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7 bilete la ordin, motivând lipsa de mandat a semnatarului, cauzând un prejudiciu în valoare de 150.000 euro, precum şi vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate; declaraţii date de B.F. la organul de urmărire penală la 14 iunie 2011 şi 14 octombrie 2011; adresa emisă de Unicredit România la data de 23 martie 2006, semnată de B.F. în calitate de director, din care rezultă că biletele la ordin emise la 25 februarie 2002 de către revizuent nu puteau fi onorate la plată în lipsa uneia dintre semnăturile celor care aveau dreptul să efectueze operaţiuni bancare pentru S.C. D.R. SRL, fiind refuzate la plată pe motiv de lipsă de mandat a semnatarului; procesul-verbal de licitaţie din 28 mai 2003; procesul-verbal de predare-primire a autobuzelor încheiat la 31 martie 2005 între SC „C.A.” SA Constanţa şi SC „D.R.” SRL; publicaţia de vânzare; Încheierea nr. 2590 din 13 decembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Constanţa de încuviinţare a cererii de începere a procedurii de executare silită formulată de C.I. G. SA în calitate de creditor în contradictoriu cu debitorul SC D.R. SRL; Încheierea din 24 mai 2005 dată în Dosarul nr. 11455/2005 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti prin care s- a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de SC D.R. SRL în favoarea C.I. G. SA, la data de 25 februarie 2002; Încheierile din 31 iulie 2002 pronunţate de Judecătoria Braşov în Dosarele nr. 13.004/2002 şi nr. 13.003/2002 prin care sunt învestite cu formulă executorie biletele la ordin emise la 25 februarie 2002 de către SC D.R. SRL, urmare admiterii cererii formulată de creditoarea SC R. SA. Braşov; declaraţia dată de B.F. în calitate de învinuit la 1 iunie 2012 la I.P.J. Constanţa.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de revizuent, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 171 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. constă în omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa:
- asupra unei fapte imputate inculpatului, situaţie în care lipseşte judecata;
- asupra unor probe administrate; în acest caz, instanţa omite să menţioneze faptul că a administrat anumite probe sau numai le menţionează, fără să le evalueze;
- asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să le garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului. Cererile trebuie să fie formulate cu respectarea condiţiilor legale, iar instanţa să omită a se pronunţa asupra lor sau să le respingă fără a arăta motivele.
Pentru a opera acest caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esenţiale ale părţilor, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influenţeze soluţia procesului. Astfel, cererea trebuie să fie de aşa natură, încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluţia cauzei.
Raportând consideraţiile teoretice susmenţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că niciuna din ipotezele prevăzute în dispoziţiile legale susmenţionate nu este incidentă în cauză.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o greşită aplicare a legii aşa cum a susţinut revizuentul şi, în consecinţă, că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe care şi-a întemeiat recurentul cererea de revizuire, este condiţionată de constatarea îndeplinirii cumulative a două condiţii şi anume, că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei” şi că pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare”; în acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată şi nu doar modificată soluţia atacată (în caz de condamnare/cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii/trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale- infracţiunea şi autorul ei).
Raportat la cerinţele textului de lege susmenţionat, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au apreciat în mod corect că motivele invocate de recurent în cererea formulată, nu constituie fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci sunt apărări care au fost formulate şi în cererile de revizuire anterioare- soluţionate definitiv prin respingere- şi care au vizat faptul că nu a dorit şi nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, că cele 8 bilete la ordin pe care le- a emis erau apte să producă efecte juridice, chiar în condiţiile în care erau semnate numai de către el şi, în consecinţă, că nu trebuiau refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de mandat a semnatarului.
În ce priveşte înscrisurile depuse la dosar în recurs de către revizuent prin apărător şi anume: adresa emisă la data de 23 martie 2006 de către U România, semnată de către B.F. în calitate de director, din care rezultă că biletele la ordin emise la data de 25 februarie 2002 au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă de mandat a semnatarului; procesul-verbal de licitaţie din data de 28 mai 2003 prin care autobuzele au fost adjudecate de SC „C.A.” SA Constanţa/administrată de F.C.; Notificarea din data de 19 mai 2003 prin care F.C. aduce la cunoştinţa SC D.R. SRL, administrată de recurent, că va proceda la executarea silită a bunurilor gajate prin licitaţia ce va avea loc la data de 28 mai 2003; corespondenţa purtată între SC R. S.A. Braşov şi SC D.R. SRL Constanţa; contractul de gaj general încheiat între SC D.R. SRL şi F.C. la data de 3 aprilie 2002 având ca obiect gajarea tuturor autobuzelor deţinute de societatea administrată de recurent în favoarea celui din urmă; procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 31 martie 2005 între SC „C.A.” SA şi SC „D.R.” SRL având ca obiect predarea-primirea autobuzelor, se constată că au fost avute în vedere de instanţa de recurs/astfel cum rezultă din considerentele Deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie/cu ocazia judecării recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de partea civilă C.I. G. SA, recursuri ce au fost admise cu consecinţa casării Deciziei şi Sentinţei prin care inculpatul L.V. (recurentul din prezenta cauză) fusese achitat şi condamnării acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., la 12 ani închisoare.
Referitor la hotărârile judecătoreşti prin care s-a încuviinţat cererea de începere a procedurii de executare silită formulată de creditorul C.I. G.SA în contradictoriu cu SC D.R. SRL, ori s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC D.R. SRL Constanţa, depuse în recurs ca şi înscrisuri noi, Înalta Curte constată că prin intermediul lor, şi de această dată, recurentul încearcă să facă dovada valabilităţii biletelor la ordin- pe care le- a emis pentru achiziţionarea de la partea civilă a celor 10 autobuze-, chiar dacă acestea poartă numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu şi semnătura lui F.C., apărări pe care le-a formulat atât în faţa instanţei care a pronunţat decizia de condamnare, cât şi în cererile de revizuire anterioare, soluţionate prin respingere, prin Sentinţa penală nr. 425 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9279/118/2009 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), respectiv prin Sentinţa penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 17120/118/2010 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
În esenţă, în hotărârile penale susmenţionate se reţine că hotărârile pronunţate de instanţele civile nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de instanţa de recurs- care a pronunţat condamnarea recurentului- sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave pentru care recurentul a fost trimis în judecată şi că nu sunt de natură să pună la îndoială existenţa vinovăţiei penale a acestuia, apărările formulate prin prisma respectivelor înscrisuri echivalând cu o prelungire a probatoriului, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.
Solicitarea de a fi audiat B.F./fostul director al U România - şi de reaudiere a numitului F.C., a fost invocată de recurent şi în cererea de revizuire formulată la data de 25 mai 2010 şi care a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 17.120/118/2010, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împrejurarea că împotriva lui B.F./fost director al U. România SA/s-a început urmărirea penală la data de 28 martie 2012 pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute şi pedepsite de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. pentru că a refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7 bilete la ordin, motivând lipsa de mandat a semnatarului şi faptul că potrivit susţinerilor recurentului există diferenţe între documentele de plată aflate la sediul societăţii administrată de recurent şi cele existente în arhiva băncii, constând în aceea că documentele aflate la bancă sunt semnate de către F.C., iar cele găsite la sediul SC D.R. SRL nu poartă semnătura acestuia, nu constituie motive de revizuire, neavând semnificaţia unei fapte sau a unei împrejurări noi în sensul cerut de art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. Faptele şi împrejurările la care se raportează textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la acele fapte şi împrejurări care au legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii şi nu la acte procesuale ale procurorului. Simpla rezoluţie a procurorului prin care se confirmă începerea urmăririi penale împotriva fostului director al SC Unicredit SA nu constituie caz de revizuire deoarece, numai în baza ei, nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a recurentului revizuent, cerinţă prevăzută expres în art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
Susţinerea recurentului revizuent în sensul că în cauză nu-şi găseşte aplicabilitate Decizia în interesul legii nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că „cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acesteia”, deoarece între prezenta cerere de revizuire şi cererile anterioare, nu există identitate decât în privinţa persoanei şi a temeiului legal invocat, nu şi referitor la motivele invocate şi apărările formulate, nu poate fi primită.
În acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar şi contrar susţinerilor revizuentului, Înalta Curte constată că, deşi fundamentate într-o altă formulare, atât motivele invocate, cât şi apărările efectuate de revizuent în cadrul celor trei cereri de revizuire sunt identice sub aspectul conţinutului lor.
Faţă de cele ce preced, reţinând că Decizia penală nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este legală şi temeinică, recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către revizuentul L.V. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul L.V. împotriva Deciziei penale nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1997/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1985/2012. Penal → |
|---|
