ICCJ. Decizia nr. 2018/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2018/2012
Dosar nr. 8237/62/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 314 din 16 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov s-a dispus următoarele.
În baza art. 9 alin (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin (2), art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B.M.S. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 57 acte materiale.
În baza art. 14 din OUG nr. 16/2001 raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată - 57 acte materiale.
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 43 din 2 februarie 2011 pronunţată în Dosarul penal nr. 8328/62/2010 al Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 60 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare aplicate prin această hotărâre cu pedeapsa de 5 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatei.
În baza art. 862 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare 5 ani.
În baza art. 863 C. pen. a fost obligată inculpata să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere.
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv de la 18 octombrie 2010 la 22 octombrie 2010.
S-a constatat disjunsă latura civilă prin încheierea din 9 noiembrie 2011 (Dosar nr. 13807/62/2011 al Tribunalului Braşov).
S-a menţinut măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpată a sumei de 2.000 RON dispuse prin sentinţa penală nr. 43 din 2 februarie 2011 pronunţată în Dosarul penal nr. 8328/62/2010 al Tribunalului Braşov.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea în parte, numai în ceea ce priveşte inserarea nereală a menţiunii,, vânzătorul B.M. declară pe propria răspundere că deşeurile provin din gospodăria proprie" a unor contracte de vânzare-cumpărare şi adeverinţe de primire şi plată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 08 septembrie 2010, organele de poliţie judiciară din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov - Biroul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpata B.M.S., în perioada 2009-2010, a predat la SC R. SA Braşov mari cantităţi de fier vechi, declarând că acestea provin din gospodăria proprie.
Astfel, inculpata a predat deşeuri reciclabile de materiale feroase şi neferoase în cantitate de 303.460 kg, în baza a 57 adeverinţe de primire şi plată. Pentru cantitatea de fier vechi menţionată, SC R. SA Braşov a eliberat către inculpata B.M.S. cele 57 adeverinţe de primire şi plată, pe aceste documente fiind menţionat, potrivit declaraţiei făcute de către învinuită, că deşeurile de fier vechi provin din gospodăria proprie, aceasta predând materiale reciclabile şi primind contravaloarea acestora.
În urma cercetărilor s-a stabilit că respectiva cantitate de 303.460 kg nu provenea din gospodăria proprie, ci a fost colectată de la persoane fizice, iar inculpata nu a respectat realitatea operaţiunilor efectuate, declarând în mod nereal provenienţa deşeurilor, încălcând astfel prevederile art. 7 din OUG 16/2001 şi ale anexei nr. 4 din ordinul nr. 265/S003/2001 şi s-a sustras de la plata unui impozit de 16% din venitul obţinut, care trebuia stopat la sursă şi achitat către bugetul de stat de către SC R. SA Braşov. Aceste aspecte au rezultat atât din declaraţiile date de către învinuită, cât şi din nota explicativă dată la 06 decembrie 2010 în faţa organelor de inspecţie fiscală.
Prin raportul de inspecţie fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a stabilit la capitolul „Determinarea impozitului pe profit" că inculpata B.M.S., în perioada ianuarie 2009 -august 2010 a predat către SC R. SA Braşov o cantitate de 303.460 kg deşeuri reciclabile de materiale feroase şi neferoase. Pentru aceste cantităţi de deşeuri reciclabile de metale, SC R. SA a eliberat adeverinţe de primire şi plată pe care s-a menţionat că deşeurile reciclabile de materiale feroase şi neferoase provin din gospodăria proprie, aşa cum a declarat învinuita la predarea deşeurilor reciclabile şi la primirea contravalorii acestora.
Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov a rezultat faptul că inculpata B.M., împreună cu soţul acesteia, B.A., figurează ca administratori şi asociaţi la SC B. SRL, înfiinţată în anul 2004, având ca obiect principal de activitate "recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile", însă activitatea SC B. SRL a fost suspendată la data de 25 noiembrie 2009.
Din declaraţia inculpatei dată în faţa organelor de cercetare penală la data de 18 octombrie 2010, a rezultat faptul că în anul 2007 societatea a fost autorizată să colecteze fier vechi, iar pentru cantităţile de fier vechi primite de la persoane fizice elibera adeverinţe de primire şi plată pe care ulterior le înregistra în contabilitate. O dată cu introducerea impozitului forfetar, activitatea societăţii a început să meargă foarte prost, motiv pentru care s-a decis suspendarea activităţii societăţii. Cu toate acestea, fiind cunoscut în localitate că se ocupă de colectarea deşeurilor reciclabile, cetăţenii au continuat să aducă fier vechi. Inculpata a recunoscut că aceste cantităţi pe care le achiziţiona de la populaţie erau predate la R. ca persoană fizică, prezentând cartea sa de identitate, declarând în mod nereal că provenienţa deşeurilor era gospodăria proprie. Din verificarea adeverinţelor de primire şi plată a rezultat că în perioada 28 ianuarie 2009-17 august 2010, inculpata a predat în calitate de persoană fizică la SC R. SA cantitatea totală de 303.460 kg deşeuri reciclabile, pentru care a primit suma de 176.889 RON, aceasta desfăşurând în acest mod acte de comerţ cu deşeuri metalice, iar veniturile obţinute din colectarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase provenite din alte surse decât gospodăria proprie se încadrează în prevederile HG nr. 44/2004, pct. 152, norme metodologice de aplicare a art. 78 din Legea nr. 571/2003 privind Cod fiscal modificată, potrivit cărora veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurile de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea şi care nu provin din gospodăria proprie se includ în categoria "alte surse".
S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările ulterioare, astfel de venituri trebuiau impozitate de către plătitorul de venituri (adică SC R. SA) prin reţinere la sursă, aplicându-se cota de 16% asupra venitului brut de 176.889 RON, iar impozitul obţinut trebuia virat la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Impunerea venitului realizat de inculpată prin reţinere la sursă cu un impozit în cotă de 16% nu s-a reţinut de către SC R. SA datorită falsului în declaraţii al acesteia, aşa cum este incriminat prin dispoziţiile art. 14 din OUG 16/2001, potrivit cu care "falsul în declaraţia deţinătorului de deşeuri industriale reciclabile referitoare la provenienţa acestora, precum şi furturile sau sustragerile de materiale, produse sau echipamente în vederea valorificării ca deşeu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform C. pen.".
Prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului de 176.889 RON obţinut de către inculpată prin predarea deşeurilor reciclabile feroase şi neferoase, organele fiscale au calculat un impozit pe profit în valoare de 28.302 RON. La această sumă, potrivit art. 119 şi art. 120 alin. (2) şi alin. (7) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi în sumă de 8.405 RON, astfel încât prejudiciul total produs de către inculpata B.M.S. bugetului de stat este în sumă totală de 36.707 RON.
În temeiul raportului de inspecţie fiscală şi a celor constatate în cuprinsul său, organele de control fiscal au emis Decizia de impunere privind impozitul pe venit nr. 273 din 08 decembrie 2010.
Starea de fapt astfel prezentată a fost reţinută pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; raport de inspecţie fiscală; notă explicativă a inculpatei din data de 06 decembrie 2010; certificat de înregistrare menţiuni; istoric SC B. SRL; adeverinţe de primire şi plată şi declaraţiile inculpatei.
S-a reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este săvârşită într-o legătură indisolubilă cu infracţiunea incriminată prin dispoziţiile art. 14 din OUG nr. 16/2001, căci fără existenţa acestei forme speciale de fals în declaraţii, evaziunea nu ar subzista, aflându-ne în prezenţa unui concurs de infracţiuni ce presupune o conexitate etiologică.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 14 din OUG nr. 16/2001, s-a reţinut că potrivit anexei 1 din această lege, sunt deşeuri industriale reciclabile "deşeuri metalice feroase, deşeuri metalice neferoase, deşeuri de hârtie-cartoane, deşeuri de sticlă, deşeuri de mase plastice, deşeuri de cauciuc, deşeuri textile", iar potrivit Anexei 2 „colectarea deşeurilor industriale presupune strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) a deşeurilor în vederea transportării spre valorificare".
Partea vătămată Statul Român prin ANAF prin Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Braşov s-a constituit parte civilă la urmărire penală cu suma de 28.302 RON reprezentând impozit pe profit şi 8.405 RON reprezentând obligaţii fiscale accesorii, în total valoarea prejudiciului fiind de 36.707 RON; din această sumă inculpata a achitat în cursul urmăririi penale 5.500 RON, iar la instanţă încă 8.500 RON.
Prin încheierea de la termenul de judecată din 9 noiembrie 2011, în baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., instanţa a dispus disjungerea laturii civile, formându-se un nou dosar sub nr. 13807/62/2011.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social moderat al faptelor, împrejurările săvârşirii acestora, numărul mare al actelor materiale şi perioada îndelungată de timp în care s-a săvârşit activitatea ilicită, faptul că inculpata a încercat să atenueze urmările faptelor, achitând o mare parte din prejudiciul cauzat statului, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei, care este în vârstă de 37 ani, a avut o atitudine sinceră şi de regret, însă a fost condamnată definitiv prin sentinţa penală nr. 43 din 2 februarie 2011 pronunţată în Dosarul penal nr. 8328/62/2010 al Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 60 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 81 C. pen. (respectiv în contextul în care inculpata era cercetată în calitate de făptuitor în prezentul dosar, înregistrat iniţial sub nr. 9035/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, a oferit efectiv suma de 2.000 RON ofiţerului de poliţie care instrumenta cauza pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu legate de stabilirea existenţei caracterului penal al faptei şi tragerea la răspundere penală a persoanei responsabile).
Faţă de argumentele prezentate, văzând cauza legală de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., reţinând în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin (1) lit. a), c) pentru ambele infracţiuni, iar în plus cea prevăzută de art. 74 alin (1) lit. b) C. pen. relativ la infracţiunea de evaziune fiscală, dar apreciind potrivit art. 80 alin. (2) C. pen. că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
Constatându-se că prezentele fapte sunt concurente cu fapta de dare de mită pentru care inculpata a fost condamnată anterior, instanţa de fond, în temeiul art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 5 luni închisoare şi în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare, 2 luni închisoare şi 5 luni închisoare, inculpata având de executat pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei.
Ministerul Public a mai arătat că Legea nr. 211 din 2011 a intrat în vigoare la data de 25.11.2011, iar prin dispoziţiile art. 68 din lege a fost abrogată OUG nr. 16/2001, ceea ce atrage soluţia de achitare a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 14 din OUG nr. 16/2001 raportat la art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (57 acte materiale), în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
Suplimentar, cu prilejul dezbaterii apelului, Ministerul Public a solicitat şi comunicarea deciziei atât Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cât şi A.N.A.F. pentru a fi înscrisă în cazierul fiscal.
Prin Decizia penală nr. 5/Ap din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Braşov,secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 314 din 16 noiembrie 2011 Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, a omisiunii privind comunicarea hotărârii în registrul comerţului şi în cazierul fiscal şi, rejudecând în aceste limite.
A înlăturat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatei B.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., de la 1 an şi 4 luni închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei B.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 14 din OUG nr. 16/2001 rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A menţinut aplicarea art. 861 C. pen. şi a majorat în mod corespunzător termenul de încercare de la 5 ani la 5 ani şi 6 luni.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată, s-a dispus comunicarea hotărârii către Registrul Comerţului.
În baza art. 4, 6 alin. 11 din OG nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea hotărârii către A.N.A.F. Braşov pentru a fi înscrisă în cazierul fiscal.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Verificându-se hotărârea atacată în raport cu prevederile art. 378 C. proc. pen., s-a constatat că este întemeiată critica formulată de Ministerul Public cu privire la condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 14 din OUG nr. 16/2001 raportat la art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (57 acte materiale), deoarece Legea nr. 211 din 2011 a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2011, prin dispoziţiile art. 68 din lege a fost abrogată OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002, cu modificările ulterioare, ceea ce atrage soluţia de achitare a inculpatei, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
S-a reţinut că la data pronunţării sentinţei dispoziţiile amintitei ordonanţe erau încă în vigoare, Legea nr. 211/2011 fiind publicată la data de 25 noiembrie 2011, astfel că prima instanţă nu putea cunoaşte aceste dispoziţii.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a constatat că au fost respectate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), însă a fost avut în vedere că pentru una dintre cele două infracţiuni componente ale concursului urmează a se dispune achitarea conform art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu mai este prevăzută de legea penală), ceea ce este de natură a reduce pericolul social al faptei, iar pe de altă parte, că în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. referitoare la acordul de vinovăţie.
Instanţa de control judiciar a apreciat că în situaţia în care sunt aplicabile şi circumstanţe atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73-741 C. pen. în favoarea inculpatei, aplicarea efectelor circumstanţelor atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Totodată, a fost avută în vedere şi persoana inculpatei, împrejurarea că este în vârstă de 37 ani, că a avut o atitudine sinceră şi de regret, însă a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 81 C. pen..
În acest context, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., faţă de numărul mare de acte materiale, respectiv 57, dar şi faţă de împrejurarea că a fost definitiv condamnată pentru o infracţiune de corupţie comisă în strânsă legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, apreciindu-se că pedeapsa aplicată se impune a fi majorată, cu menţinerea suspendării sub supraveghere a executării acesteia, o astfel de pedeapsă fiind suficientă şi de natură să conducă la reeducarea inculpatei şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală, cu majorarea corespunzătoare a termenului de încercare şi menţinerea obligaţilor stabilite în sarcina sa.
Faţă de dispoziţia legală din norma de incriminare, s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pe o perioadă de 1 an de la terminarea executării pedepsei principale.
Cum legea prevede obligativitatea înscrierii hotărârii de condamnare în Registrul Comerţului şi în cazierul fiscal, în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată, s-a dispus comunicarea deciziei către Registrul Comerţului, iar în baza art. 4, 6 alin. (11) din OG nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea hotărârii către Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi înscrisă în cazierul fiscal.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpata B.M.S..
În motivele scrise de recurs depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen., însă cu prilejul susţinerii orale a recursului, procurorul de şedinţă a arătat că la baza promovării căii de atac se situează doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., precizând că în mod greşit a fost indicat în motivele scrise şi cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
S-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei, având în vedere numărul mare de acte materiale, respectiv 57, perioada îndelungată de timp pe care s-a întins activitatea ilicită, dar şi prejudiciul cauzat.
Totodată, a fost criticată hotărârea atacată şi sub aspectul neaplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu menţiunea că era obligatorie aplicarea acesteia, în condiţiile în care pedeapsa principală este de 2 ani închisoare.
Recursul inculpatei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. S-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate, în ceea ce priveşte înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea cuantumului pedepsei principale, susţinându-se că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este în măsură a asigura respectarea dispoziţiilor art. 52 C. pen. Ca atare, s-a solicitat menţinerea sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte pedeapsa principală, modalitatea de executare şi termenul de încercare.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că este întemeiat doar recursul declarat de inculpata B.M.S., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov fiind nefondat pentru considerentele care urmează.
Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta intimată inculpată apar ca fiind întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii ceRON mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei, aplicând o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sentinţa tribunalului este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
S-a ţinut cont în acest sens de pericolul social moderat al faptelor, de împrejurările comiterii acestora, dar şi de persoana inculpatei. Pornind de la aceste elemente, în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante, aplicând pedepse care, deşi nu au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere şi dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., au fost stabilite într-un cuantum adecvat.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speţă, având în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatei - a încercat să atenueze urmările faptelor, achitând o mare parte din prejudiciul cauzat statului, are vârsta de 37 ani, a avut o atitudine sinceră şi de regret -, în mod corect s-a apreciat că inculpata dovedeşte un comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 861 şi urm. C. pen., ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Astfel fiind, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatei, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În acest context, criticile formulate de parchet referitoare la majorarea cuantumului pedepsei şi la greşita neaplicare a pedepsei complementare, apar ca fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata B.M.S. împotriva deciziei penale nr. 5/Ap din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa Decizia penală atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 314/S din 16 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta intimată inculpată, în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata B.M.S.
Împotriva deciziei penale nr. 5/Ap din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 314/S din 16 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta intimată inculpată, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2015/2012. Penal → |
|---|
