ICCJ. Decizia nr. 2036/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2036 /2012

Dosar nr. 8935/99/2010

Şedinţa publică din 12 iunie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 147 din 14 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8935/99/2010 a dispus condamnarea inculpatului B.I., fiul lui C. şi E., născut în comuna Todireşti, domiciliat în municipiul Paşcani, având reşedinţe stabile în Italia, Roma, respectiv în Italia, Roma, Via Rocco Cencia, cetăţean român, căsătorit, muncitor calificat, studii 10 clase, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”, prev. art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

A condamnat pe inculpata B.M., fiica lui M.T. şi M.A., născută în comuna Lespezi, judeţul Iaşi, domiciliată în municipiul Paşcani şi reşedinţa în Italia, Roma, cetăţean român, căsătorită, ocupaţia - menajeră, studii 10 clase, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata de 2 ani.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificări ulterioare cu referire la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B.M. durata arestării provizorii pe teritoriul statului italian în vederea extrădării către România, de la 03 noiembrie 2007 la 14 decembrie 2007.

În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi urm., art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii, în solidar, să achite părţilor civile următoarele sume de bani:

- părţii civile B.G., domiciliat în judeţul Iaşi, suma de 700 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plăţii;

- părţii civile B.M., domiciliat în judeţul Iaşi suma de 700 euro în echivalent RON, la data plăţii cu titlu de daune materiale şi suma de 200 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- părţii civile A.C., domiciliat în judeţul Iaşi, suma de 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plăţii;

- părţilor civile E.A. şi E.M., ambii cu domiciliu judeţul Iaşi, suma de 600 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale,

- părţii civile G. (D.) M., domiciliată în judeţul Iaşi, suma de 600 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi suma de 400 euro, în echivalent RON, la data plăţii cu titlu de daune morale;

- părţilor civile F.C. şi F.V., ambii cu domiciliu în judeţul Iaşi, suma de 450 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile G.R., domiciliată în judeţul Iaşi suma de 1.250 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile A.D., domiciliat în judeţul Iaşi, suma de 500 Euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile B.V., domiciliat în judeţul Iaşi suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plăţii, respectiv suma de 1.200 euro în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile B.M., domiciliată în judeţul Iaşi suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plăţii, respectiv suma de 1.100 euro în echivalent RON, la data plăţii cu titlu de daune materiale;

- părţii civile M.T., domiciliată în judeţul Iaşi, suma de 1.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale;

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 219/D/P/2009 al Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/DIICOT/Serviciul Teritorial Iaşi, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor B.I. şi B.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând, în esenţă, în aceea că în perioada 2003 - 2004 cei doi inculpaţi (soţ şi soţie) au racolat, transportat, găzduit prin fraudă şi înşelăciune un număr de 14 părţi vătămate cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă în Italia, fără forme legale, obţinând astfel beneficii materiale de aproximativ 10.000 euro.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale în conformitate cu dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi/instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:

În fapt, în anul 1994 inculpatul B.I. a plecat în Italia pentru a munci, angajându-se în construcţii. Din anul 2002 în Italia a plecat şi soţia inculpatului, inculpata B.M., împreună cu copiii. După o perioadă de timp, inculpaţii şi-au stabilit reşedinţa în Roma. Ca urmare a timpului îndelungat petrecut în Italia şi ca urmare a relaţiilor stabilite, inculpatul a început să desfăşoare activităţi de recrutare şi transportare a cetăţenilor români, plasându-i la diverse locuri de muncă „la negru”, în Italia. Deşi probele cauzei nu a relevat condiţiile în care inculpatul a început să desfăşoare această activitate, în care a antrenat-o şi pe inculpata B.M., cvasitotalitatea persoanelor audiate au relevat că era de notorietate în Paşcani că inculpatul ducea oameni la lucru în Italia, fiind vorba de multiple şi numeroase transporturi.

Având în vedere că potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, urmează a fi analizată exclusiv situaţia părţilor vătămate din prezenta cauza.

I) Părţile vătămate B.M. şi B.G. l-au cunoscut prin intermediul unor cunoştinţe pe inculpatul B.I. despre care au aflat că se ocupă cu găsirea unor locuri de muncă în străinătate. Stabilind o întâlnire cu acesta, inculpatul le-a explicat care sunt condiţiile de lucru în Italia, respectiv masa, cazare şi un salariu de 700 - 800 euro pentru început. Fiind de acord cu condiţiile propuse de inculpat, acesta le-a comunicat că pentru serviciile sale trebuie să avanseze suma de 700 euro de persoană, din care suma de 150 euro reprezenta contravaloarea transportului.

În data de 09 mai 2003, părţile vătămate au plecat cu un microbuz până în Suceava, iar din Suceava au luat un autocar care le-a dus până în Italia. Părţile vătămate au achitat suma de 200 euro numitului B.F. din dispoziţia telefonică a inculpatului B.I. La sosire, în Roma, au fost aşteptaţi de un cetăţean român care i-a condus acasă la familia B., unde au fost aşteptaţi de inculpata B.M. care a primit suma de 500 de euro de la fiecare parte vătămată, plata fiind înscrisă de inculpată într-un carnet cu coperţi roşii pe numele fiecărei părţi vătămate. Ulterior, părţile vătămate au fost duse de o persoana la agenţia numitului Franco care s-ar fi ocupat cu plasarea forţei de muncă, fiind lăsate în faţa agenţiei care era vis-a vis de gara. Părţile vătămate au rămas acolo trei nopţi în gară şi deşi l-au sunat pe inculpatul B.I., acesta nu a răspuns la nici un număr de telefon. Ulterior, prin intermediul unui alt român, fără nici o legătură cu inculpatul B., părţile vătămate au fost duse la LP unde au muncit şi trăit în condiţii improprii, fiind plătiţi cu suma de 100 euro pe săptămână. Întrucât nu au mai putut rezista, după o lună jumătate părţile vătămate s-au reîntors în România.

Instanţa a dat prevalenţă declaraţiilor părţilor vătămate din cursul judecăţii, în condiţiile în care în cursul urmăririi penale nu s-a lămurit pe deplin chestiunea implicării inculpatului B.I. în angajarea părţilor vătămate B. la LP. Or, audiate, potrivit principiului nemijlocirii, părţile vătămate au declarat că angajarea lor la LP s-a realizat prin intermediul altei persoane şi nu prin intermediul inculpatului B.I.

În consecinţă, instanţa a reţinut că inculpatul B.I. s-a angajat faţă de părţile vătămate B.M. şi B.G. să le găsească locuri de muncă în Italia şi pentru aceste servicii, inculpatul şi soţia sa au luat de la fiecare din părţile vătămate suma de 550 de euro, ulterior ambii inculpaţi abandonând părţile vătămate pe teritoriul statului italian.

Inculpatul a negat că ar fi primit bani de la părţile vătămate, deşi a recunoscut că le-a intermediat găsirea unor locuri de muncă în Italia, prin intermediul agenţiei numitului „F.”. Inculpatul a negat că părţile vătămate s-ar fi întâlnit în Italia cu el sau cu soţia sa, precum şi faptul că le-ar fi promis acestora asigurarea cheltuielilor legate de cazare masă. Inculpatul nu justifică în concret intermedierea unor locuri de muncă, dar a arătat că numitul F. are o asociaţie care s-ar fi ocupat cu diverse activităţi, agricultură, restaurante şi un circ, programul de lucru fiind de 8 - 9 ore pe zi, iar plata a fost în jur de 25 - 30 euro pe zi. Inculpatul a precizat că dacă patronul oferea mai putini bani pe zi, acesta putea în schimb să ofere cazare şi masă, reţinând însă actele de identitate ale beneficiarului pentru a se asigura împotriva unor acte ilicite cu privire la bunurile sale.

II) Partea vătămată A.C. a declarat că întâlnindu-se cu naşul său de cununie în Paşcani, a apărut B.I. care l-a întrebat dacă nu e interesat să plece la muncă în Italia. Deşi partea vătămată i-a spus că are loc de muncă în România şi a fost calificat, inculpatul i-a spus că are diverse locuri de muncă şi pentru şoferi şi pentru sudori, etc, spunându-i că îl costă 700 de euro locul de muncă în Italia. Partea vătămată a indicat că s-a gândit, iar a doua zi l-a sunat pe inculpat şi i-am spus că are doar 500 euro. Inculpatul a acceptat să plătească doar suma de 500 euro cu tot cu transport şi a plecat spre Italia, fiind două microbuze pline de romani. Partea vătămată a indicat că microbuzele au parcat direct în faţa locuinţei familie B., unde au stat câteva ore. Acasă a fost doar inculpata B.M. care a trecut într-un carnet roşu suma de bani plătită de fiecare persoană şi numele. Partea vătămată a indicat că el a plătit suma de 500 de euro şi nu a dat nici un ban pentru transport. Ulterior, însoţiţi de o persoană de încredere de-a familiei B., căruia i se spunea T., au fost conduşi în localitatea Noccere la o bătrâna pe nume G., rămânând închişi în casă timp de câteva zile, primind mâncare foarte proastă. Contactându-l pe naşul său în România, acesta l-a sunat pe inculpatul B.I. care i-a spus că i-a găsit un loc de muncă la Napoli. Plecând la Napoli, a arătat partea vătămată că a ajuns la un circ, unde mai lucrau trei români, care i-au spus că patronul le-ar fi datorat sume mari de bani. Partea vătămată a indicat că a lucrat la circ o lună şi 3 săptămâni, de la 7 dimineaţa până la 2 noaptea şi a primit doar suma de 50 de euro. Partea vătămată a arătat că dormea într-un vagon cu compartimente, fiind 2 inşi într-un compartiment, de dimensiunile 2 metri pe 2,5 metri, cu mâncarea fiind ajutat de ceilalţi români, cărora le-a lăsat la final suma de 50 euro primită pentru munca depusă.

Partea vătămată a indicat că în timp ce lucra la circ a vorbit cu naşul său şi acesta i-a spus că B. a replicat în legătura cu reproşurile aduse cu privire la condiţiile de muncă că „nu le place să muncească". Partea vătămată a precizat că după ce s-a întors în România a încercat să ia legătura cu inculpatul dar acesta nu i-a mai răspuns.

Inculpatul a arătat că partea vătămată A.C. a fost din aceiaşi localitate Topile, Valea Seacă şi la fel i-a solicitat să-i găsească un loc de muncă în Italia, motiv pentru care a vorbit pentru această parte vătămată la aceeaşi asociaţie din care făcea parte şi F.

Inculpatul a negat că ar fi trimis partea vătămată să lucreze la o persoană numită G., că ar fi primit vreo o sumă de bani de la partea vătămată sau că ar fi cazat-o pe partea vătămată la el acasă.

III) Partea vătămată E.A., audiată în faţa instanţei a arătat că un verişor de-al său l-a cunoscut pe inculpatul B.I. şi a ştiut că acesta s-ar fi ocupat cu intermedierea locurilor de muncă, trimiţând diverse persoane la muncă în Italia. Întâi a plecat soţul său şi apoi a fost sunată şi ea să meargă în Italia, întrucât le-a găsit locuri de muncă pentru amândoi, la o familie mai departe. După ce au ajuns în Italia, atât ea, cât şi soţul său au fost trimişi la Napoli, iar din Napoli au trebuit să meargă mai departe undeva în sudul Italiei. Din Napoli s-au dus singuri, însă nu i-a aşteptat nimeni şi au dormit prin boscheţi şi au rămas şi fără mâncare. Ulterior, şi-au găsit singuri de lucru în agricultură şi au lucrat 4 zile, câştigând banii necesari pentru întoarcerea acasă. Partea vătămată a atestat că inculpatul B. le-a promis că le va găsi un loc de muncă la amândoi, la o familie, ea prin casă, iar soţul său pe afară. Cazarea şi masa nu erau incluse în înţelegere, iar B.I. le-a cerut 600 de euro pentru fiecare loc de muncă, bani pe care i-a dat inculpatei B.M. când a ajuns în Italia şi nu ştie ce a făcut cu ei.

Partea vătămată E.M., audiat în faţa instanţei a indicat că a plecat la sfârşitului lunii februarie 2003 în Italia, prin intermediul inculpatului B.I. căruia i-a dat 500 euro, acesta găsindu-i un loc de muncă la o stână. Programul de muncă a fost de la orele 7 dimineaţa la 1 noaptea, locul de dormit era într-o cameră fără baie şi mâncarea s-ar fi dat de două ori pe zi la 11 dimineaţa şi la ora 1 noaptea, salariul fiind de 500 de euro pe lună. Partea vătămată a indicat că după o perioadă de timp i-a telefonat lui B.I. şi i-a spus că nu mai rezistă şi să-i găsească un alt loc de muncă pentru el şi soţia sa. B. l-a sunat şi i-a spus că a găsit un alt loc de muncă la o familie mai în sud, motiv pentru care i-a spus şi soţiei sale să vină în Italia la muncă. B. a venit şi l-a luat personal de la ferma de oi şi i-a dat atunci 600 de euro pentru noul loc de muncă găsit şi l-a dus acasă la el. Acasă la el a găsit-o pe soţia sa care venise din România şi care i-a dat inculpatei B.M. suma de 600 de euro. După o noapte petrecută în casa familiei B. au fost duşi de B. într-o gară, dincolo de Napoli într-un bloc la un anume „F.”, unde au rămas peste noapte. A doua zi li s-a spus că li s-a găsit şi lor un nou loc de muncă şi au fost conduşi la un autocar, spunându-li-se să meargă la Rossano că acolo i-ar fi aşteptat cineva. Au coborât la locul stabilit, dar acolo nu i-a aşteptat nimeni, motiv pentru care au sunat-o pe B.M. şi aceasta le-a spus că nu-i nici o problemă şi să mai aştepte, situaţie care s-a repetat la alte câteva ore de aşteptare.

După alte câteva ore, când au sunat din nou nu le-a mai răspuns nimeni. Partea vătămată a indicat că au dormit prin boscheţi în acea noapte, iar a doua zi un italian din gară le-a propus să lucreze în agricultură. Au lucrat la săpat ardei şi au câştigat în 4 zile suma de 160 euro, bani cu care soţia sa s-a reîntors în România. Partea vătămată a indicat că s-a reîntors la ferma de oi, a discutat cu patronii de acolo şi s-a reangajat, chemându-şi ulterior şi cei doi băieţi.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei 600 euro, daune materiale.

Inculpatul a arătat că pe părţile vătămate E.M. şi E.A. le-a cunoscut din Valea Seacă şi E.M. l-a rugat să-i găsească un loc de muncă în Italia. Inculpatul a indicat că întrucât a cunoscut un italian care s-ar fi ocupat cu agroturismul pe nume Robert şi acesta era interesat de o persoană care să-l ajute, l-a recomandat pe partea vătămată E.M. Din câte s-a cunoscut partea vătămată E.M. a lucrat cam 7 ani în Italia la R. şi şi-a chemat ulterior şi soţia. Inculpatul a susţinut că partea vătămată E.A. a fost chemată de soţul său şi nu a fost adevărat că le-ar fi intermediat aceloraşi părţi vătămate să lucreze la o fermă în localitatea Rossano.

IV) Partea vătămată G.M. (D.M.) a arătat că prin intermediul unui moş de al său care a plecat tot prin intermediul inculpatului B. la muncă, a avut numărul de telefon al inculpatului. L-a sunat pe acesta şi a stabilit o întâlnire, solicitându-i să-i găsească un loc de muncă pentru ea şi soţul său. Inculpatul B. i-a spus că e mai uşor să plece ea la început şi ulterior i-ar fi găsit loc de muncă şi soţului său, pentru că e mai uşor de găsit un loc de muncă pentru o femeie. Acesta i-a solicitat suma de 700 euro pentru găsirea unui loc de muncă, spunându-i că va lucra ca menajeră sau îngrijitoare pentru un copil, urmând a beneficia la început de un salariu de 500 - 600 euro cu masă şi cazare gratuită.

Partea vătămată a relatat că a plecat cu un autocar şi a ajuns în Roma unde a fost condusă, atât ea, cât şi alte femei din autocar, de către un băiat, la inculpata B.M. acasă, căreia i-a predat suma de 400 de euro, întrucât suma de 300 de o dăduse anterior inculpatului B., în ţară. Inculpata B.M. a avut un carneţel şi şi-a notat sumele de bani primite. Ulterior, inculpata B. a vorbit la telefon cu o persoană de sex feminin, N., care a venit la casa inculpatei însoţită de un domn P. Partea vătămată a indicat că inculpata B.M. i-a spus să meargă cu ei căci aceştia o vor duce la locul de muncă. Astfel, de la N. şi P., a aflat că locul de muncă a fost în localitatea Messi, unde s-a deplasat singură. Deşi nu a fost aşteptată, conform înţelegerii de vreo persoană, totuşi la insistenţele soţului său care i-a telefonat inculpatului B.I., a venit o persoana şi a dus-o la o familie de italieni care au avut un depozit şi un magazin. Partea vătămată a arătat că s-a lucrat tot timpul, de dimineaţa până seara şi făcea inclusiv muncă de bărbat. Programul începea dis - de/dimineaţa, când se mătura pe afară, magazinul fiind deschis la ora 8.00. Apoi se făcea curăţenie în magazin, iar ulterior se mergea la depozit. În depozit efectiv se lucra la făcut detergenţi, ambalat scobitori, iar seara se făcea din nou curăţenie în magazin şi se ducea gunoiul la o anumită distanţă de unde era magazinul şi depozitul. Partea vătămată a precizat că deşi a cerut de nenumărate ori să i se reducă programul de muncă măcar până la 10 seara, i s-a spus că gunoiul trebuia dus la ore cât mai târzii. Partea vătămată a indicat că după o săptămâna de muncă în aceste condiţii a primit doar suma de 65 de euro.

Partea vătămată a precizat că şi-a dat seama că nu mai suportă şi a sunat-o pe M., comunicându-i acest fapt, iar aceasta i-a spus să se întoarcă la ea. Partea vătămată a indicat că s-a întors la Roma, plătind din nou transportul din banii săi dintre localitatea Messi şi Roma, fiind chemaţi din nou, de către inculpata B.M., P. şi N., care au dus-o la o familie pentru a avea grijă de un copil mic de 10 - 11 luni. Partea vătămată a relatat că din prima seara, italianul a dus-o în oraş şi i-a spus că îi va face acte numai ca să rămână, scenariul repetându-se în fiecare seară ulterior, italianul încercând să o convingă să aibă o relaţie cu el. La un moment dat, întrucât i-a refuzat avansurile, italianul a lăsat-o într-o gară, în plin câmp.

În aceste condiţii, a plecat din acea gară din nou la Roma şi s-a dus din nou la inculpata B.M., care a fost foarte surprinsă când a văzut-o. Aceasta i-a spus să nu mai zică la nimeni despre cele întâmplate şi că totul va fi bine. Partea vătămată a indicat că, luând legătura cu soţul său şi prin intermediul unei cunoştinţe a reuşit să plece din Italia, autocarul fiind plătit la venirea în ţară.

În ceea ce priveşte declaraţia de la urmărire penală prin care a arătat că inculpatul B.I. i-a restituit soţului său suma de 400 euro, partea vătămată precizat că poate i-a restituit soţului său însă ea nu a ştiut nimic.

Inculpatul a arătat că pe partea vătămată D.M. a cunoscut-o, întrucât a fost tot din oraşul Paşcani şi aceasta l-a rugat să o ajute cu găsirea unui loc de muncă în Italia. Inculpatul a arătat că a vorbit cu o rudă de-a lui G. care ar fi avut un copil mic, partea vătămată urmând a realiza activităţi specifice de bonă. Inculpatul a negat că ar fi dus-o pe partea vătămată la o persoană numită "P." la o fermă în localitatea Messe pe lângă Veneţia şi că i-ar fi dat soţului lui D.M. suma de 400 euro. Inculpatul a arătat că din câte ar fi cunoscut pe teritoriul statului italian s-a formulat plângere împotriva părţii vătămate D.M. pentru neglijenţa care a adus la vătămare integrităţii fizice a copilului ce l-a avut în grijă la familia de italieni.

V) Părţile vătămate F.V. şi F.C. sunt tată şi fiu.

Partea vătămată F.C., audiat în faţa instanţei, a indicat că datorită faptului că a fost vecin cu B.I. şi s-au cunoscut din vedere, a apelat la acesta spunându-i că ar fi interesaţi de obţinerea unui loc de muncă în Italia. B.I. a fost de acord să le găsească un loc de munca contra sumei de 2.100 de dolari, sumă ce a reprezentat contravaloarea serviciilor prestate, precum şi transportul din România în Italia.

Tatăl său i-a dat inculpatului B.I. suma de 1.050 de dolari înainte de a pleca spre Italia, iar suma de 1.050 dolari i-a fost plătită inculpatei B.M., când au ajuns în Italia, la Roma, la locuinţa acesteia. B.M. a înscris într-un carneţel suma primită. După ce au petrecut o zi la B.M., au fost duşi în alt loc, la o anume G.. Partea vătămată a indicat că acasă la G. au fost ţinuţi câteva zile, neavând voie să părăsească casa, primind de mâncare doar macaroane. Ulterior, B.I. i-a trimis să muncească la un depozit de mobilă, lucrând 4 - 5 zile fără a primi vreun ban, B.I. promiţându-le că vor primi banii la sfârşitul lunii. Ulterior au fost trimişi să lucreze în agricultură, undeva în sudul Italiei. După ce au lucrat trei patru zile în condiţii improprii, partea vătămată a indicat că s-a reîntors la Roma împreună cu tatăl său, locuind la un prieten al lui B. şi lucrând circa o săptămână în Roma. Ulterior B.I. le-a spus că nu mai este de lucru şi a refuzat să le dea vreun ban. Întrucât i-au comunicat inculpatului că îi vor face plângere la ambasadă, acesta le-a dat suma de 900 euro, spunându-le că restul sumei îl vor primi în ţară. Partea vătămată a precizat că s-au reîntors în ţară, iar ulterior prin intermediul unui cunoscut de-al inculpatului B. au mai primit suma de 900 euro.

Partea vătămată F.V., audiat în faţa instanţei, a indicat că în anul 2000 a fost în Israel şi a lucrat cu contract de muncă, iar în 2001 s-a întors acasă, întrucât s-a stricat afacerea. Întrucât B. a fost cunoscut în zonă ca ocupându-se cu transportul persoanelor la muncă în Italia, s-a întâlnit cu acesta, care i-a solicitat suma de 2100 dolari pentru a-i transporta şi a le găsi un loc de muncă în Italia pentru el şi fiului său. Conform înţelegerii a plătit suma de 1.050 de dolari lui B.I. înainte de a pleca din tara, iar restul sumei i-a dat-o inculpatei B.M. când au ajuns la casa acesteia din Roma, B.M. trecând într-un caiet studenţesc suma primită. După ce au stat o zi la inculpat acasă, au fost duşi la numita”G.”, unde au stat circa 2 zile. Partea vătămată a indicat că nu au lucrat nimic, bătrâna dându-le macaroane pentru a nu muri de foame. După aceea au fost duşi la un depozit unde am lucrat trei - patru zile, la desfăcut mobilă folosită. Ulterior B. i-a trimis la Rossano să lucreze în agricultură. Acolo condiţiile au fost foarte grele, ziua de muncă plătindu-se cu 5 euro şi au lucrat câteva zile făcând inclusiv curat într-o ghenă de gunoi unde nu ai fi putut să stai în picioare. Deşi l-a sunat pe inculpatul B.I. pentru a le găsi alte locuri de muncă, acesta nu le-a răspuns la telefon. Partea vătămată a precizat că a trebuit să vândă un ghiul de aur, pentru a face rost de bani pentru a se întoarce înapoi la Roma, unde au mai lucrat câteva zile la turnat betoane. Întrucât B.I. a refuzat să le dea banii înapoi şi banii pentru munca prestată, partea vătămată a arătat că i-a spus că vor face plângere la ambasadă, motiv pentru care inculpatul le-a dat suma de 900 euro şi le-a promis că restul banilor vor fi trimişi în ţara. Prin omul lui de încredere, B.F., inculpatul i-a trimis ulterior 900 de euro.

Inculpatul a arătat, în legătură cu acuzele aduse, că pe părţile vătămate F. le-a ajutat să-şi găsească un loc de muncă, întrucât acestea au fost vecini cu el în Paşcani. Inculpatul a precizat că pentru aceste părţi vătămate a vorbit cu acelaşi italian, G. Patronul italian G. i-a cazat în acelaşi bloc cu el, la o altă scară, la etajul 1, el locuind la altă scară, la etajul 2, dar nu a primit nici un ban de la aceste părţi vătămate. Inculpatul a negat că ar fi trimis aceste părţi vătămate la o femeie pe nume G. sau în localitatea Rosano pentru a se ocupa de agricultură şi nu le-a promis părţilor vătămate că le-ar fi restituit sume de bani dacă îşi vor retrage plângerile.

VI) Partea vătămată G.R., audiată în faţa instanţei, a arătat că a discutat cu inculpatul B.I. pentru un loc de muncă în Italia şi acesta i-a cerut 500 de euro pentru intermedierea unui loc de muncă în Italia şi 200 de euro pentru transport, urmând a-i găsi un post de muncă ca menajeră, cu 900 de euro pe lună, cazare şi mâncare gratuite. Când a ajuns în Italia a mers acasă la familia B. şi i-a dat suma de 500 de euro inculpatei M.B. şi a mai stat circa 2 ore. Partea vătămată a relatat că inculpatul a luat o femeie care venise o dată cu ea şi a dus-o la gară, iar pe ea a luat-o altă fată care ar fi locuit în casă la B. şi a dus-o cu autobuzul la gară. În respectiva gară, fata i-a cerut 25 de euro pentru a plăti un bilet până într-o localitate Castelplanio, aceştia fiind ultimii săi bani. Cu trenul a ajuns în localitatea respectivă în jurul orelor 5 după amiază, dar nu a fost aşteptată de nimeni. A arătat partea vătămată că în jurul orelor 22 a înţeles că nu a venit nimeni după ea şi a început să plângă, dându-şi seama că a fost o femeie singură, într-o ţară străină, fără bani şi fără nici un pic de mâncare. Prin bunăvoinţa unor străini a fost dusă la o casă de maici şi după o lună jumătate s-a reîntors în România.

Inculpatul a arătat că partea vătămată G.R. a fost din aceiaşi localitate, sat Topile, comuna Valea Seacă şi i-a solicitat în acelaşi condiţii să-i găsească un loc de muncă. Inculpatul a precizat că a vorbit tot la asociaţia lui F. şi din câte a înţeles aceasta a venit dar nu a fost acceptată din cauza vârstei.

VII) Partea vătămată A.D. (care nu a putut fi audiată în faţa instanţei) a declarat la urmărire penală că la începutul lunii mai 2003, a aflat, că inculpatul B.I. s-ar fi ocupat cu intermedierea găsirii de locuri de muncă pentru cetăţenii romani, în Italia. Astfel, s-a întâlnit cu inculpatul şi acesta i-a spus că îi poate face rost de un loc de muncă în Italia, în zootehnie, urmând a primi un salariu de 600 euro, cazarea fiind asigurată. Inculpatul i-a cerut suma 700 de euro, însă întrucât nu a putut face rost de întreaga sumă, partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 500 de euro.

Pe data de 30 mai 2003, partea vătămata a plecat în Italia, cu un autocar în care s-a aflat şi inculpatul, fiind dus de acesta la o locuinţa pe care o folosea împreuna cu soţia sa, la Roma. Partea vătămată a indicat că în Italia a lucrat la gazda inculpatului, un anume „G.", efectuând lucrări de curăţenie şi reparaţii acoperişuri, programul de muncă fiind de 10 - 12 ore pe zi. Partea vătămata a arătat că inculpatul B.I. i-a promis că îl va plăti cu 600 euro în fiecare lună, însă el nu a primit nici un ban, întreţinându-se toată perioada cât a lucrat în Italia, cu diverse sume de bani, modice, pe care le-a primit de la cetăţeanul italian „G.". Partea vătămată A.D. a arătat că s-a reîntors în România fără nici un ban. El l-a căutat pe inculpatul B.I. în repetate rânduri, solicitându-i restituirea banilor pe care i-i dăduse şi a celor asupra cărora se înţeleseseră să îi primească pentru munca prestată şi, în cele din urmă a primit de la acesta 500 $ şi 200 euro, urmând a-i mai da încă 500 euro, aceasta din urmă sumă nu a mai primit-o.

Inculpatul a negat faptele imputate, arătând că partea vătămată l-a contactat prin intermediul aceloraşi persoane din Topile, Valea Seacă. Inculpatul a precizat că nu a primit nici un ban de la partea vătămată şi i-a găsit acesteia loc de muncă la un patron italian la care el însuşi a lucrat 7 ani de zile. Pe respectivul patron italian îl cheamă G., patron care i-a spus că a putut să-i dea chitanţa pentru sumele cu care a plătit-o pe partea vătămată, însă nu i-a plătit perioadele cât nu a lucrat sau nu a fost corespunzător la locul de muncă. Inculpatul a precizat că în fapt cazarea pentru partea vătămată A.D. a fost asigurată de patronul italian G., iar A.D. a fost vecin cu locuinţa la care stătea el la acea dată. Inculpatul a precizat că dintre părţile vătămate A. a lucrat împreună cu el, având aceleaşi condiţii de muncă, în sensul că lucra 8/9 ore pe zi, a fost cazat la G. şi mâncarea şi-a asigurat-o singur. Inculpatul a subliniat că partea vătămată a primit întreaga sumă stabilită cu titlu de salariu, având contract de muncă provizoriu.

VIII) Partea vătămată B.M. şi persoana vătămată B.V. sunt copiii martorului B.V. Audiat în faţa instanţei, martorul a indicat că prin intermediul unei cunoştinţe a aflat că inculpatul B.I. duce oameni la muncă în străinătate şi a stabilit telefonic o întâlnire cu acesta. În cadrul întâlnirii martorul a relatat că i-a spus inculpatului că are un băiat şi o fetită, în vârstă de 19 ani şi ar dori să le găsească locuri de muncă în Italia. Inculpatul i-a promis că le va găsi la amândoi de muncă într-un bar urmând să primească 800 de euro pe lună, mâncare şi cazarea gratuită. Martorul a precizat că a plătit inculpatului suma de 500 euro şi 600 de dolari, afacerea fiind de anvergură, fiind câte două transporturi pe săptămână pe care le-a organizat B.I..

Partea vătămată B.M. a relatat în cursul urmăririi penale că în data de 05 iunie 2003, împreună cu fratele său, B.V. Jr., au plecat spre Italia cu un autoturism F, condus de numitul P.C., care a lucrat ca şofer pentru inculpat, ajungând la Roma, unde au fost preluaţi de către inculpata B.M., ce i-a cazat într-o vilă pe care a deţinut-o, aflată în construcţie. Fratele său, B.V. a fost apoi preluat de către un alt şofer al inculpatului B.I., poreclit „T." şi a fost dus să lucreze, fără forme legale şi fără condiţii minime de trai, pentru un circ ambulant. Partea vătămată B.M. a arătat că a doua zi a fost dusă de către inculpatul B.I. în localitatea N"Y"a, de lângă Napoli, fiind lăsată în grija unui cetăţean italian, pe nume „F.", inculpatul B.I. promiţându-i că acesta îi va găsi de lucru. Numitul F. a dus-o la un bar condus de un alt cetăţean italian, „S.", pentru care a lucrat ca ospătar, circa 1 lună, 12 ore pe zi, fără a avea întocmite forme legale. La sfârşitul perioadei respective, fără a fi primit nici un ban, partea vătămată B.M. a fost luată de un cetăţean rus care i-a spus că trebuie să meargă la locuinţa lui F. Partea vătămată a indicat că l-a întrebat pe acest cetăţean despre banii pe care ar fi urmat să-i primească pentru munca prestată însă acesta i-a spus că nu este treaba ei, banii vor fi daţi inculpatului B.I. Partea vătămata a relatat că a fost dusă de cetăţeanul rus la un alt italian, pe nume „ G.", care i-a spus că a „cumpărat-o” de la F. cu suma de 600 de euro, ei cerându-i să se prostitueze în folosul său. La refuzul categoric al părţii vătămate „ G." a pus-o pe aceasta să spele vase într-un restaurant ce i-a aparţinut, numit „D.", lucrând aici 2 luni, fără contract de muncă şi fără a primi vreun ban. După această perioadă, partea vătămată B.M. a relatat că a fost dusă de un nepot al lui „G." în localitatea Padova, unde acesta i-a remis suma de 100 de euro şi paşaportul, pe care „G." i l-a reţinut la sine în toată perioada cât partea vătămată a lucrat pentru el. Cu ajutorul paşaportului şi a sumei respective, partea vătămată a reuşit să ajungă acasă. Partea vătămată a declarat că a fost sunată de către inculpatul B.I. care i-a solicitat să îi ceară tatălui ei să îşi retragă plângerea penală, în caz contrar ea nu ar mai fi ajuns ajunge acasă.

Partea civilă B.V. a indicat că după ce a fost dus în Italia, a fost trimis la muncă la un circ unde au lucrat în condiţii inumane, primind doar resturi de mâncare şi dormind într-o camioneta cu scule. După o lună de muncă nu a primit nici un ban, solicitând obligarea inculpatului B.I. la plata sumei de 800 de dolari, plătită pentru locul de muncă şi 1.200 euro contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian.

Martorul B.V. a relatat că după plecarea copiilor săi, după o lună când ar fi trebui să primească salariul, a primit telefon de la partea vătămată B.M. care i-a spus că B. o mută de la locul de muncă, iar banii pentru luna de muncă au fost aduşi de inculpatul B. în ţară, iar ea a fost dusă de F. în altă parte. Martorul a precizat că după discuţia cu fata sa l-a sunat pe inculpat să vadă ce se întâmplă, iar inculpatul B. i-a spus să stea liniştit că îi va aduce banii ce i se cuveneau fiicei mele pentru luna lucrată. Ulterior a primit un alt telefon de la fiica sa care i-a spus că se află cu un cetăţean care îi spune că a „cumpărat-o” de la F., iar pe viitor nu ar mai fi lucrat dar s-ar fi ocupat de nişte italieni. Ca urmare a acestui telefon, martorul a indicat că a mers direct la comandantul poliţiei din Paşcani şi i-a povestit toate cele ce s-au întâmplat, iar comandantul l-a sunat pe B. pe numărul de telefon care i l-a dat şi i-a spus să aducă copii acasă. Martorul a indicat că într-o zi a venit la uşa sa numitul B.G., pe care nu l-a cunoscut şi nu l-a văzut niciodată, spunându-i că fiul său l-a trimis şi i-a spus că este absolut necesar să-l aducă acasă că altfel ar fi murit acolo, că de la 80 de kg a ajuns la 40 kg. Martorul a precizat că prin intermediul unei cunoştinţe a adus imediat copii acasă, iar B. nu i-a dat vreo sumă de bani ulterior.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor imputate şi a arătat că a fost contactat de o rudă a familiei B., căreia i-a comunicat că transportul şi alte cheltuieli ar fi trebuit să fie avansate de persoanele care ar fi plecat. Inculpatul a arătat că el doar a vorbit cu un alt membru al asociaţiei din care a făcut parte şi F. să o angajeze pe partea vătămată. Pe acest patron l-a chemat G. şi a lucrat pe o rulotă în domeniul panificaţiei, iar ulterior a aflat că partea vătămată s-a plâns că nu a fost mulţumită de condiţiile de muncă. Inculpatul a indicat că numitul F. nu s-a ocupat cu traficul de persoane, cunoscând un român angajat cu carte de muncă la acesta. De asemenea inculpatul a negat că i-ar fi cerut tatălui părţii vătămate B.M. să-şi retragă plângerea formulată.

IX) Partea vătămată M.T., audiată în cursul urmăririi penale, a indicat că a aflat că inculpatul B.I. s-a ocupat cu activităţi de intermediere a obţinerii unor locuri de muncă în Italia.

Pe data de 13 decembrie 2003, în prezenţa soţului său, M.M., partea vătămată a discutat cu inculpatul B.I. care s-a angajat să îi găsească un loc de muncă plătit cu 700 euro pe lună. El s-a angajat să o cazeze pe partea vătămată într-unul din cele 2 locuinţe pe care le-a închiriat în Roma, până i-ar fi găsit un loc de muncă. Partea vătămată a fost de acord, i-a remis inculpatului suma de 1.000 de euro (din care suma de 300 euro cu titlu de împrumut) fiind transportată în Italia unde a fost cazată la Roma, la locuinţa inculpaţilor. A doua zi inculpatul i-a spus părţii vătămate că ar trebui să plece în Sicilia, în localitatea Catania, întrucât acolo munca s-ar fi plătit mai bine. Neavând bani şi neavând ce face, partea vătămata a acceptat, în Catania fiind aşteptata de un cetăţean italian care a transportat-o la locuinţa unui alt cetăţean italian, „A.". Acesta din urmă, prin semne i-a explicat că urmează să desfăşoare activităţi de prostituţie pentru sine, întrucât o „cumpărase" de la inculpatul B.I. Partea vătămata s-a împotrivit, însă în următoarele zile a fost forţată de către cetăţeanul italian să întreţină cu el relaţii sexuale. Partea vătămată a arătat că l-a sunat pe B.I. şi i-a spus ce se întâmplă şi nu a crezut acest lucru, dar i-a spus să rămână să facă bani pentru a se întoarce acasă. În cele din urmă partea vătămata a reuşit să plece de la cetăţeanul italian, ajungând la Roma, la locuinţa inculpaţilor B.M. şi B.I. A reuşit să îşi recupereze bagajele, inculpata B.M. refuzând să îi restituie şi banii pe care i-a dat soţului sau. Partea vătămata s-a întors apoi în România cu un autocar, preţul călătoriei fiind plătit de o femeie căreia i s-a făcut milă de ea.

Inculpatul a recunoscut că a intermediat şi pentru această parte vătămată găsirea unui loc de muncă, dar nu şi-a amintit în concret unde, însă nu i-a cunoscut decât patronii italieni menţionaţi anterior G., G. şi F. Inculpatul a negat că ar fi pus-o în legătură cu un cetăţean italian A. şi nu a cunoscut că acesteia să i se fi cerut să întreţină relaţii sexuale contra cost. Inculpatul a negat că ar fi primit bani de la partea vătămată sau că ar fi cazat-o pe partea vătămată.

Dincolo de apărările concrete formulate de inculpat, acesta a arătat că în fapt după ce a fost contactat de diverse neamuri, prieteni care l-au solicitat să le găsească un loc de muncă pentru o anumită persoană, el a vorbit cu patronii italieni şi dacă

aceştia aveau nevoie de un om, le trimitea răspuns celor din România tot prin rudele pocăite. Răspunsul a fost transmis ori verbal prin alţi români care se întorceau în ţară, fie telefonic. Inculpatul a precizat că el le-a comunicat că a vorbit la patron, despre ce patron a fost vorba şi le-a indicat că ar fi trebuit să ajungă la Roma în gară, iar în gară să ia trenul către Nocce. În gară la Nocce au fost aşteptaţi de alţi angajaţi ai respectivului patron care îi ducea la acesta. Inculpatul a precizat că în caz că nu venea nimeni în gară, persoana avea numărul de telefon al patronului italian sau era sunată de angajatul care urma să vină să o ia din gară, iar părţile vătămate aveau şi numărul său de telefon. Inculpatul a susţinut că persoanele pentru care el a intervenit să-şi găsească loc de muncă au urmat să fie angajate cu forme legale şi nu să lucreze la negru. În discuţiile sale cu F., acesta i-a spus că dacă persoana a ajuns şi a acceptat să lucreze acesteia i s-a încheiat contract de muncă, a doua sau a treia zi. Patronii italieni i-au spus că vor fi aceleaşi condiţii de muncă ca la ceilalţi români, 8 - 9 ore pe zi. Inculpatul a subliniat că el le-a transmis doar că este un loc de muncă la asociaţia lui F., se lucrează 8 - 9 ore pe zi şi dacă au fost interesaţi să vină în Italia, dar nu le-a comunicat salariu, aceştia cunoscând de la alte persoane care lucraseră în Italia.

Inculpata B.M. s-a prelevat în faţa instanţei de dreptul la tăcere, însă în cursul urmăririi penale a negat orice responsabilitate în săvârşirea faptei de care a fost acuzată. A arătat că după ce s-a mutat în Italia, la parterul imobilului în care a locuit s-au mutat doi români pe nume F. tată şi fiu, dar nu a cunoscut în ce condiţii au ajuns acestea în Italia şi ce au făcut aceştia pe teritoriul italian. Inculpata a precizat că în afara de cei doi F. nu a cunoscut nici o altă persoana dintre părţile vătămate şi nu a desfăşurat niciodată activităţi de găsire a unor locuri de muncă şi nici nu a cunoscut ca soţul său să fi avut astfel de preocupări.

Faţă de apărările inculpaţilor, instanţa a reţinut că probele administrate în cauză sau fost convergente, declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de recunoaştere după fotografii, documentele de transport, actele emise de IGPFC, denotând implicarea activă a inculpaţilor în activităţi ilicite ţinând de recrutarea, transportarea persoanelor în vederea exploatării acestora prin muncă pe teritoriul statului italian. Datele cauzei au susţinut teza faptică, conform căreia inculpaţii intraseră la nivelul anilor 2002 - 2003 pe filiera traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă, în condiţiile în care, chiar profitând de faptul că terţe persoane le-au solicitat sprijinul în găsirea unor locuri de muncă, inculpaţii le-au preluat, le-au solicitat diverse sume de bani şi le-au plasat la alţi angajatori italieni sau i-au abandonat pe teritoriul statului italian.

De altfel, şi martorul C.G. audiat în faţa instanţei a indicat că fiul său a plecat prin intermediul lui B.I. în Italia în anul 2003, el personal plătindu-i inculpatului B.I. suma de 200 de euro pentru transport şi suma de 700 de euro pentru a-i găsi fiului său un loc de munca în Italia. În aceste condiţii fiul său a plecat în Italia şi nu a mai ştiut nimic de el timp de doi ani. Ulterior a aflat de la fiul său că B. l-a dus la un circ, la nişte ţigani, unde a fost sechestrat timp de 2 ani de zile.

De altfel, deşi inculpatul a recunoscut că a acţionat pentru găsirea unor locuri de muncă, el a invocat caracterul benevol şi gratuit al serviciilor. Teza defensivă a rolului inocent jucat de inculpaţii în racolarea, transportarea, cazarea şi plasarea părţilor vătămate a fost contrazisă de probele administrate în cauză. Deşi inculpatul B.I. a susţinut că doar credinţa religioasă a stat la baza ajutorului benevol acordat, toate părţile vătămate au relevat că nu au împărtăşit aceeaşi credinţă cu inculpatul, iar inculpatul nu a oferit vreun serviciu gratuit, ci a pretins plata unor mari sume de bani. Părţile vătămate au relevat că acţiunile inculpatului nu au avut caracter sporadic şi izolat, ci acesta organizase o adevărata filieră de transport şi plasare a forţei de muncă în Italia, dobândind venituri ilicite constante din aceasta activitate. Declaraţiile părţilor vătămate au fost unitare sub aspectul „notorietăţii” activităţii inculpatului, dar şi sub aspectul condiţiilor „contractării” locului de muncă. În acest sens, aşa cum s-a arătat, toate părţile vătămate au arătat că au apelat la inculpatul B.I. „pentru că se cunoştea în oraş că acesta duce oameni la muncă în Italia” şi că inculpatul le promitea găsirea unui loc de muncă la un salariu cel puţin acceptabil de 600 - 700 euro, cu condiţii bune de muncă şi trai, inculpata B.M. preluându-i pe teritoriul statului italian şi încasând sumele de bani solicitate. În acest context, susţinerile inculpatului referitoare la „angajatorii italieni” şi caracterul limitat al intervenţiei sale au rămas fără suport probatoriu şi nu au putut fi reţinute de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 69 C. proc. pen.

S-a remarcat că declaraţiile părţilor vătămate au fost aproape identice cu privire la modul de acţiune a inculpaţilor, declaraţii ce s-au coroborat atât între ele, cât şi cu declaraţia martorilor audiaţi. A fost improbabil ca toate părţile vătămate, persoane adulte şi responsabile, care nu s-au cunoscut între ele, să realizeze aproape simultan alegaţii acuzatorii grave, similare cu privire la persoanele inculpaţilor, fără vreun fundament real. Rolul inculpatului B.I. a constat în stabilirea condiţiilor plecării părţilor vătămate la muncă, prin promisiunea în mod direct, a unor condiţii de muncă şi trai superioare celor reale, asigurarea transportului părţilor vătămate în Italia şi plasarea forţei de muncă necesară unor exploatatori italieni, a căror responsabilitate nu a făcut obiectul sesizării prezentei instanţe. Rolul inculpatei B.M. a fost în preluarea părţilor vătămate, primirea banilor stabiliţi şi coordonarea activităţilor de plasare, în lipsa inculpatului B.I. Descrierile părţilor vătămate referitoare la condiţiile improprii de trai şi de muncă, lipsa resurselor financiare, lipsa plăţilor sau efectuarea unor plăţi modice la sfârşitul unei lungi şi grele perioade de muncă, au fost suficiente pentru a permite aprecierea conform cărora forţa de muncă a acestora a fost exploatată în scopul unor avantaje patrimoniale pentru inculpaţi.

Inculpaţii au profitat de starea materiala precară a părţilor vătămate şi de lipsa de instrucţie a acestora, promiţându-le locuri de muncă avantajoase pe teritoriul statului italian şi inducându-le în eroare cu privire la condiţiile reale de viaţă şi trai. În acest context, consimţământul părţilor vătămate de a pleca la muncă a fost lipsit de relevanţa juridică, în condiţiile în care părţile vătămate au fost duse în eroare fie cu privire la realitatea locului de muncă însuşi, fie la realitatea condiţiilor de muncă, a salariului sau a condiţiilor de viaţa (cazare, masă).

Chiar dacă inculpaţii au încercat în cursul urmăririi penale să dovedească buna lor credinţă, prin depunerea unor declaraţii a unor terţe persoane, instanţa a reţinut că aceste declaraţii au caracter extrajudiciar, au fost tipizate şi nu au putut fi reţinute, mai ales în condiţiile în care inculpaţii nu au putut aduce în faţa instanţei, pentru audiere nemijlocită, tocmai martorii propuşi pentru dovedirea rolului lor în plasarea forţei de muncă.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Datele cauzei au relevat că infracţiunea imputată inculpaţilor a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună care au conlucrat şi au primit aportul altor persoane. De asemenea, instanţa a reţinut forma continuată a acestei infracţiuni, întrucât recrutarea şi transportul victimelor a avut loc, evident în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi modalităţi, în acelaşi scop. Într-adevăr în sensul acestei concluzii sunt şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 678/2001 din care a rezultat că infracţiunea de „trafic de persoane” are un obiect juridic special, având de regulă un subiect pasiv multiplu. Or, tocmai numărul subiecţilor pasivi a fost, de multe ori, de natură să releve o rezoluţie infracţională unică, când s-a acţionat în aceleaşi condiţii.

În cauză scopul urmărit de inculpaţi, pentru faptele reţinute în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părţilor vătămate” a avut sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea 678/2001 cu modificările ulterioare care a stabilit. că prin exploatarea unei persoane se înţelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; prin urmare exploatarea prin muncă a presupus nu numai supunerea unei persoane la o muncă forţată, dar şi folosirea muncii acesteia în condiţii ilegale referitoare la felul muncii, normarea acestei, timpul de muncă, remunerarea, asigurările sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din „Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate”, activităţile de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate pot fi desfăşurate doar de către societăţile comerciale cu sediul în România sau de către filialele ori sucursalele societăţilor comerciale străine (autorizate să funcţioneze în România, legal) numite „agenţi de ocupare a forţei de muncă”, care au ca obiect de activitate (chiar secundar) şi pe aceea de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate. Or inculpaţii nu au satisfăcut niciunul din criteriile legale nici pentru recrutarea forţei de muncă, nici pentru transportul internaţional de persoane, aceştia cunoscând şi urmărind realizarea activităţilor ilicite, în scopul exploatării prin muncă a părţilor vătămate.

Faţă de aceste considerente, nu s-a putut aprecia că faptele inculpaţilor nu au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau că răspunderea inculpaţilor, ar fi putut fi antrenată doar în materie civilă, în condiţiile în care dispozitivele normative speciale au încriminat alternativ acţiunile materiale diverse legate de „traficul de persoane”.

Chiar dacă unele din actele inculpaţilor au rămas la forma tentată (partea vătămată G.R., părţile vătămate B.M. şi B.G., E.A. şi E.M.), în condiţiile în care părţile vătămate au fost doar abandonate pe teritoriul statului italian, instanţa a reţinut că aceste acte materiale s-au absorbit în conţinutul unic al infracţiunii continuate, în forma autoratului.

Sub aspectul laturii subiective, tribunalul a reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, faptele fiind săvârşite în scopul obţinerii de venituri ilicite prin exploatarea părţilor vătămate.

Pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi găsiţi vinovaţi, inculpaţii au fost condamnaţi.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce a urmat a fi aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor s-a ţinut seama, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) atât de gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracţiuni (ridicat) de modalitatea şi împrejurările concrete în care acestea au fost comise. Instanţa a reţinut că inculpaţii au profitat de situaţia materială precară a părţilor vătămate, precum şi de buna credinţa a acestora care s-au încrezut în promisiunile inculpaţilor cu privire la obţinerea unor venituri suficiente ca urmare a prestării unei munci cinstite, prin forţe proprii. S-a remarcat că nici una din părţile vătămate nu a plecat în străinătate, decât ca urmare a neajunsurilor resimţite în ţara, fapt ce a înlesnit atingerea scopului infracţional urmărit de inculpaţi. Mai mult, la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere nu numai faptul că inculpaţii au acţionat în pofida dispoziţiilor legale, dar şi de situaţia dramatică a unora din părţile vătămate care fie au fost abandonate, fără venituri şi loc de cazare, pe teritoriul statului italian, fie au fost exploatate ca forţă de muncă şi au trăit în condiţii inumane (programe îndelungate de muncă, fără nici o plată, lipsa resurselor de hrană). Totodată, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a reţinut caracterul continuat al faptelor, scopul săvârşirii infracţiunilor/în vederea obţinerii unor venituri ilicite (inculpaţii pretinzând diverse sume de bani pentru „serviciile prestate” în contra dispoziţiilor legale) cât şi de poziţia procesuala a inculpaţilor. Tribunalul a reţinut că orice inculpat nu-i obligat să se autoacuze, în acest scop existând posibilitatea refuzului de a da declaraţii în procesul penal. Optarea însă pentru acordarea de declaraţii şi prezentarea în acest fel a unor situaţii faptice nereale a constituit o atitudine care nu poate rămâne fără efect, iar acest efect, în cazul de faţă, a constat în agravarea periculozităţii sociale a inculpatului B.I.. S-a reţinut, totodată că inculpaţii nu au înţeles gravitatea faptelor săvârşite, nu au manifestat nici regret şi nici compasiune faţă de părţile vătămate, care le-au cerut în repetate rânduri ajutorul. Reţinând însă că inculpaţii au fost infractori primari, având o locuinţa statornică, copii în întreţinere, aflaţi la studii, conform actelor depuse în cursul urmăririi penale, iar inculpata B.M. suferă de diferite afecţiuni medicale, instanţa a urmat a se orienta, în stabilirea pedepselor spre minimul special, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile aplicării unei pedepse moderate, executabila în regim privativ de libertate. Reducerea pedepsei sub minim-ul special, cum a solicitat apărarea, nu s-a impus în raport de circumstanţele reale ale faptei şi ar conduce la aplicarea unor pedepse netemeinice. De asemenea, potrivit art. 27 C. pen. la stabilirea pedepsei în caz de participaţie a fost necesar a se ţine cont de contribuţia fiecărui participant, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. penal. Din aceasta perspectivă este necesar a se face o distincţie procesuala în tratamentul sancţionator al celor doi inculpaţi, în condiţiile în care contribuţia infracţională a inculpatului B.I. a fost mai extinsă decât a inculpatei B.M., care deşi a acţionat şi ea în calitate de autor, a avut un rol mai restrâns.

Constatând ca obligatorie, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, faţă de felul şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, văzând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a opinat asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), instanţa în baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b C. pen. pe o durată distinctă, în raport de situaţia individuală a inculpaţilor, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie, implicând exerciţiul autorităţii de stat şi interzicerea dreptului de a fi administrator la o societate comerciala.

Faţă de împrejurarea condamnării inculpaţilor la o pedeapsă cu închisoare instanţa a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. şi a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b) c) C. pen.

Împotriva inculpaţilor au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 36/U din 18 mai 2007, respectiv 37/U din 18 mai 2007 în baza încheierii de şedinţa nr. 60 din 18 mai 2007 a Tribunalului Iaşi, măsura arestării preventive fiind revocată prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2008. Totuşi în cauză au fost emise mandate europene de arestare nr. 2475/99/2007 din 15 august 2007 pe numele inculpaţilor B.M. şi B.I.

Biroul Naţional Interpol cu adresa nr. 1779215/RV din 05 noiembrie 2007 a comunicat Tribunalului Iaşi că inculpata B.M. a fost arestată provizoriu la data de 03 noiembrie 2007 de autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România

Prin hotărârea Curţii de Apel din Roma, secţia a IV-a penală, dată în Dosar 58/2007 s-a revocat măsura custodiei cautelare în închisoare a inculpatei B.M., aceasta fiind pusă în liberate la data de 14 decembrie 2007.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificări ulterioare durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi a fost luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi s-a computat din durata pedepsei aplicate de instanţele române.

Faţă de dispoziţiile legale citate, instanţa, reţinând şi dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B.M. durata arestării provizorii pe teritoriul statului italian în vederea extrădării către România, de la 03 noiembrie 2007 la 14 decembrie 2007.

Biroul Naţional Interpol cu adresa nr. 1779214/RV din 08 noiembrie 2007 a comunicat Tribunalului Iaşi că inculpatul B.I. a fost arestat provizoriu la data de 07 noiembrie 2007 de autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România.

Din dosarul cauzei, au lipsit însă orice referiri la dată şi modalităţile punerii în libertate a inculpatului, astfel încât instanţa nu a putut proceda la deducerea perioadei arestării provizorii, situaţia inculpatului putând fi lămurită prin mijloacele procedurale legale, fie în căile de atac, fie prin formularea unei contestaţii la executare, în condiţiile rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte latura civila a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 euro daune materiale şi 200 euro daune morale.

Partea vătămată B.M. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 1.000 euro reprezentând 150 euro contravaloarea transportului în Italia, 650 euro, banii care i-a dat inculpatei B.M., 200 euro reprezentând daune pentru suferinţele pricinuite.

Partea vătămată A.C. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 500 euro daune materiale şi 200 euro daune morale.

Partea vătămată E.A. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 600 euro, daune materiale.

Partea vătămată E.M. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 600 euro, daune materiale.

Partea vătămată G. (D.) M. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 2.200 euro din care suma de 1.000 euro a reprezentat daune morale, suma de 700 de euro daune materiale (300 euro plătiţi lui B.I. şi 400 de euro plătiţi lui B.M.), iar suma de 500 euro a reprezentat costul transporturilor (din aceasta 150 de euro au fost plătiţi la întoarcerea în România şoferului), iar restul banilor au fost cheltuiţi cu transportul pe teritoriul statului italian.

Partea vătămată F.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.050 de euro, reprezentând contravaloarea muncii pe care a prestat-o pe teritoriul statului italian şi care nu i-a fost remunerată, suma rezultând din faptul că a lucrat trei săptămâni, iar o zi de muncă i s-a promis că se plăteşte cu 50 de euro pe zi.

Partea vătămată F.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.050 de euro reprezentând contravaloarea muncii pe care a prestat-o pe teritoriul statului italian şi care nu i-a fost remunerată, precum şi suma de 150 euro reprezentând diferenţa de sumă dintre banii plătiţi inculpaţilor şi banii returnaţi de către aceştia.

Partea vătămată G.R. a menţinut constituirea de parte civilă, majorând pretenţiile şi solicitând obligarea inculpaţilor la suma totală de 1.250 daune materiale (prejudiciu suferit, beneficiu nerealizat şi costul transportului).

Partea vătămata A.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 euro.

Partea vătămată B.V. a solicitat obligarea inculpatului B.I. la plata sumei de 800 de dolari plătită pentru locul de muncă şi 1.200 euro contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian.

Partea vătămata B.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.100 euro (900 euro reprezentând contravaloarea muncii în Italia, 200 euro transportul în România) şi 800 dolari (reprezentând banii achitaţi inculpatului B.I.).

Partea vătămată M.T. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 1.000 euro.

În ceea ce priveşte acţiunile civile, având în vedere că prin prezenta Sentinţa s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”, prev. art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) s-a reţinut că antrenarea răspunderii civile a inculpaţilor a avut loc potrivit art. 998 şi urm. C. civ., art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. În stabilirea despăgubirilor, instanţa a avut în vedere sumele achitate de părţile vătămate inculpaţilor, precum şi faptul că inculpaţii au fost ţinuţi la acoperirea integrală a prejudiciului, inclusiv a beneficiului nerealizat, precum şi de faptul că răspunderea civilă a fost solidară când delictul a fost săvârşit de mai multe persoane, potrivit art. 1003 C. civ.

Având în vedere că majoritatea declaraţiilor părţilor vătămate a indicat că salariul promis s-a ridicat la suma de 600 – 7.000 euro, instanţa a avut în vedere o medie de 30 euro/zi în stabilirea întinderii beneficiului nerealizat de părţile civile, ţinând cont şi de perioada lucrată de fiecare parte vătămată.

Totodată, instanţa a apreciat că în raport de condiţiile de muncă şi viaţă, părţile vătămate au suferit şi un prejudiciu moral, constând în suferinţele cauzate de condiţiile de trai, lipsa de siguranţă şi lipsa de protecţie legală, însă potrivit principiului disponibilităţii pe latura civilă a cauzei, repararea acestuia nu a fost posibilă decât pentru părţile civile ce au solicitat expres acest aspect.

În consecinţă, faţă de aceste considerente, instanţa în baza 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C.civ şi urm, art. 1003 C.civ, a obligat inculpaţii să achite părţilor civile următoarele sume de bani:

- părţii civile B.G. suma de 700 euro daune materiale şi 200 euro daune morale, în echivalent RON, la data plăţii şi părţii civile B.G. suma de 700 euro în echivalent RON, la data plăţii cu titlu de daune materiale şi 200 euro daune morale, în echivalent RON, la data plăţii (instanţa a acordat doar parţial suma solicitată cu titlu de daune materiale, având în vedere conţinutul declaraţiilor părţilor vătămate de la urmărire penală, care au fost apreciate ca fiind mai corecte şi realiste, în raport de data săvârşirii faptelor; sub aspectul daunelor morale, instanţa a apreciat că prejudiciul suferit de părţile vătămate nu s-a redus exclusiv la daunele materiale solicitate, ci a cuprins toate urmările produse prin faptele inculpaţilor/starea de nelinişte, drumurile efectuate, pierderea oportunităţii de câştig; sub aspectul cuantumului acestuia, instanţa a apreciat că suma acordată a fost de natură a reprezenta o satisfacţie echitabila pentru părţile civile.)

- părţii civile A.C., suma de 500 euro daune materiale (reprezentând suma achitată de partea civilă inculpaţilor) şi 200 euro daune morale (reprezentând satisfacţia materială pentru prejudiciu suferit de partea civilă ca urmare a condiţiilor precare de viaţa şi trai indurate pe teritoriul statului italian), în echivalent RON, la data plăţii;

- părţilor civile E.A. şi E.M. suma de 600 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând sumele de bani achitate de părţile vătămate inculpaţilor.

- părţii civile G. (D.) M. suma de 600 euro, cu titlu de daune materiale şi 400 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plăţii; (instanţa a acordat doar parţial suma solicitată cu titlu de daune materiale, având în vedere conţinutul declaraţiilor părţii vătămate de la urmărire penală prin care a recunoscut că inculpatul a restituit suma de 400 euro; instanţa va acorda părţii civile doar suma de 300 euro cu titlu de contravaloare transport, în lipsa unor dovezi concrete privind cuantum-ul sumelor cheltuite de partea vătămată, reţinând însă că, în fapt, doar costul transportului la întoarcerea în tara se cifra, conform declaraţiilor părţilor la suma de 150 de euro; instanţa a reţinut sub aspect probatoriu că există totuşi o imposibilitate obiectivă de a conserva toate dovezile referitoare la costul transporturilor, astfel că s-a apreciat că suma de 300 de euro, în echivalent RON a fost de natură a acoperi prejudiciul produs părţii civile; sub aspectul daunelor morale, instanţa a apreciat că prejudiciul suferit de partea vătămată a trebuit raportat la consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, dar şi la durata în timp a experienţei negative suferite de partea vătămată; faţă de toate aceste criterii, Tribunalul a apreciat că suma de 400 euro a fost de natura a reprezenta o satisfacţie echitabila pentru partea civilă).

- părţilor civile F.C. şi F.V. suma de 450 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian, avându-se în vedere, aşa cum s-a arătat, criteriul veniturilor promise de inculpaţi în racolarea forţei de muncă/600-700 euro şi perioada în care au lucrat părţile vătămate pe teritoriul statului italian/3 săptămâni.

- părţii civile G.R. suma de 1.250 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând suma de bani achitată inculpaţilor (500 euro), costul transporturilor (250 euro) şi beneficiu nerealizat (500 euro), reţinând că răspunderea inculpaţilor a fost integrală, aceştia fiind ţinuţi să acopere şi daunele produse părţii civile prin neasigurarea condiţiilor de muncă promise);

- părţii civile A.D. suma de 500 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale (suma achitată inculpaţilor);

- părţii civile B.V. suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plăţii (banii achitaţi inculpaţilor), respectiv 1.200 euro în echivalent RON, la data plăţii (reprezentând beneficiu nerealizat - contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian);

- părţii civile B.M. suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plăţii (banii achitaţi inculpaţilor), respectiv suma de 1.100 euro în echivalent RON, la data plăţii (reprezentând beneficiu nerealizat - contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian şi contravaloare transport);

- părţii civile M.T. suma de 1.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune materiale (banii achitaţi inculpaţilor).

În ceea ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării, instanţa a reţinut că potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001 banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. au fost supuse confiscării speciale, în condiţiile stabilite de acel articol. Sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă au aparţinut făptuitorilor.

Or, în lipsa administrării de către acuzare a oricăror probe privind bunurile sau valorile obţinute sau folosite de inculpaţi în săvârşirea faptelor, instanţa nu a putut dispune măsura de siguranţa a confiscării speciale.

2.Împotriva acestei sentinţe au formulat, în termen legal, apeluri inculpaţii B.I. şi B.M., criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

S-a susţinut că activitatea infracţională a celor doi inculpaţi nu se încadrează în dispoziţiile textului de lege în baza căruia au fost condamnaţi, respectiv art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, putând constitui cel mult infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., care califică o asemenea faptă de „inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material, injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă”.

S-a arătat, în acest sens, că, în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi racolat părţile vătămate, ci, dimpotrivă, părţile vătămate au rugat pe inculpatul B.I. să le ajute să se angajeze în Italia.

Apelanta inculpată B.M. a susţinut că fapta nu poate constitui autorat la infracţiunea ce a făcut obiectul judecăţii, în împrejurarea în care nu a racolat nicio parte vătămată, nu a transportat vreuna din acestea în scopul exploatării, astfel cum impun dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În plan subsidiar, inculpaţii au solicitat instanţei de prim control judiciar ca în condiţiile în care se va aprecia, totuşi că activitate lor infracţională se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 să procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei, prin acordarea eficienţei cuvenite circumstanţelor personale favorabile inculpatului cu consecinţa, aplicării unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege şi dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Curtea, verificând Sentinţa atacată, pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei şi a probelor noi în apel/declaraţii martori, înscrisuri, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de inculpaţi, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Inculpaţii B.I. şi B.M. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul procurorului DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că în perioada anilor 2003 - 2004, inculpaţii au racolat, transportat şi găzduit, prin fraudă şi înşelăciune mai multe părţi vătămate, obţinând beneficii materiale de aproximativ 10.000 euro.

Instanţa de fond a administrat un probatoriu amplu, just coroborat cu probele din cursul urmăririi penale, apărările şi susţinerile inculpaţilor, reţinând fără dubiu vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată şi dispunând condamnarea acestora.

În fapt, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor B.I. şi B.M. care, în perioada 2003 - începutul anului 2004 au racolat, transportat şi găzduit, prin frauda şi înşelăciune părţile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V.,A.C., A.D., G.R., M.T., cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă fără forme legale şi fără respectarea normelor privind asigurarea condiţiilor de protecţie socială a muncii în Italia, obţinând beneficii materiale de 8.450 Euro, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Instanţa de control judiciar a reanalizat întreg materialul probator sub toate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane (critica apelanţilor).

Dispoziţiile art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 prevăd: constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Probele administrate au conturat aceeaşi situaţie de fapt reţinută de instanţa de fond, ce nu a fost infirmată prin nici un mijloc de probă (nici chiar de martorii audiaţi de instanţă în apel), care a precizat aspecte ce au constituit acte materiale ale infracţiunii, anume că, inculpaţii au obişnuit să ajute persoane pentru găsirea unui loc de muncă.

Plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate B.M. şi B.G., A.C., E.A., E.M., G.M., F.V. şi C. etc./au conţinut aceleaşi aspecte ale modului în care şi-a desfăşurat inculpaţii actele materiale ilicite (contravaloarea anumitor servicii/transport, cazare, masă în scopul obţinerii locurilor de muncă solicitate de părţile vătămate)/acte ce au conturat ulterior, elemente constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane; faptul că „ofertele” inculpaţilor nu erau benevole, ci s-au constituit într-o filieră de transport şi plasare a forţei de muncă, toate părţile vătămate au arătat că au apelat la inculpatul B.I. „pentru că se cunoştea în oraş că acesta duce oameni la muncă în Italia” şi că inculpatul le-a promis găsirea unui loc de muncă la un salariu cel puţin acceptabil de 600 - 700 euro, cu condiţii bune de muncă şi trai, inculpata B.M. preluându-i pe teritoriul statului italian şi încasând sumele de bani solicitate. În acest context, susţinerile inculpatului referitoare la „angajatorii italieni”

Rolul inculpatului B.I. a constat în stabilirea condiţiilor plecării părţilor vătămate la muncă, prin promisiunea în mod direct, a unor condiţii de muncă şi trai superioare celor reale, asigurarea transportului părţilor vătămate în Italia şi plasarea forţei de muncă necesară unor exploatatori italieni, a căror responsabilitate nu a făcut obiectul sesizării prezentei instanţe. Rolul inculpatei B.M. a fost în preluarea părţilor vătămate, primirea banilor stabiliţi şi coordonarea activităţilor de plasare, în lipsa inculpatului B.I. Descrierile părţilor vătămate referitoare la condiţiile improprii de trai şi de muncă, lipsa resurselor financiare, lipsa plăţilor sau efectuarea unor plăţi modice la sfârşitul unei lungi şi grele perioade de muncă, au fost suficiente pentru a permite aprecierea conform cărora forţa de muncă a acestora a fost exploatată în scopul unor avantaje patrimoniale pentru inculpaţi.

Inculpaţii au profitat de starea materială precară a părţilor vătămate şi de lipsa de instrucţie a acestora, promiţându-le locuri de muncă avantajoase pe teritoriul statului italian şi inducându-le în eroare cu privire la condiţiile reale de viaţa şi trai. În acest context, consimţământul părţilor vătămate de a pleca la muncă a fost lipsit de relevanţa juridică, în condiţiile în care părţile vătămate au fost duse în eroare fie cu privire la realitatea locului de muncă însuşi, fie la realitatea condiţiilor de muncă, a salariului sau a condiţiilor de viaţa (cazare, masă).

Scopul urmărit de inculpaţi, pentru faptele reţinute în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părţilor vătămate” a avut sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare care au stabilit. că prin exploatarea unei persoane se înţelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de munca, salarizare, sănătate şi securitate; prin urmare exploatarea prin muncă presupune nu numai supunerea unei persoane la o muncă forţata, dar şi folosirea muncii acesteia în condiţii ilegale referitoare la felul muncii, normarea acestei, timpul de muncă, remunerarea, asigurările sociale.

Prin prisma acestor considerente, s-a constatat că faptele inculpaţilor, modul de acţiune, scopul urmărit/au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, săvârşită în formă continuată: recrutarea şi transportul victimelor a avut loc, evident în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi modalităţi.

Argumentele inculpaţilor vizând situaţia de fapt şi încadrarea juridică nu au fost probator întemeiate, chiar dacă unele din actele inculpaţilor au rămas la forma tentată (partea vătămată G.R., părţile vătămate B.M. şi B.G., E.A. şi E.M.), în condiţiile în care părţile vătămate au fost doar abandonate pe teritoriul statului italian, instanţa a reţinut că aceste acte materiale s-au absorbit în conţinutul unic al infracţiunii continuate, în forma autoratului.

În fapt şi în drept Sentinţa penală apelată a fost temeinică şi legală; vinovăţia inculpaţilor fiind cert rezultată probator: în perioada 2003 - începutul anului 2004 au racolat, transportat şi găzduit, prin frauda şi înşelăciune părţile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V.,A.C., A.D., G.R., M.T., cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă fără forme legale şi fără respectarea normelor privind asigurarea condiţiilor de protecţie socială a muncii în Italia, obţinând beneficii materiale de 8.450 euro, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Sub aspectul individualizării pedepsei prin prisma criticilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a constatat că instanţa de fond a evaluat temeinic circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi: gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracţiuni (ridicat) de modalitatea şi împrejurările concrete în care acestea au fost comise, materiala precară a părţilor vătămate, precum şi de buna-credinţă a acestora care s-au încrezut în promisiunile inculpaţilor cu privire la obţinerea unor venituri suficiente ca urmare a prestării unei munci cinstite, prin forţe proprii, caracterul continuat al faptelor, scopul săvârşirii infracţiunilor/în vederea obţinerii unor venituri ilicite (inculpaţii pretinzând diverse sume de bani pentru „serviciile prestate” în contra dispoziţiilor legale) cât şi de poziţia procesuala a inculpaţilor.

De asemeni, au fost evaluate circumstanţe personale ale fiecăruia dintre inculpaţi şi, raportat la aspectele invocate în faţa instanţei de recurs, la atitudinea procesuală ulterioară a inculpaţilor/regret în săvârşirea faptelor, declaraţiile martorilor audiaţi în apărare/instanţa de apel a constatat, că în realizarea scopului pedepsei prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen./a fost justificată reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate.

Prin prisma acestor argumente, a urmat a se constata, sub aspectul criticilor ce au vizat reindividualizarea pedepselor aplicate, că acestea sunt întemeiate.

Verificând Sentinţa apelată şi în latura civilă, reţinându-se vinovăţia inculpaţilor B.M. şi B.I. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/a rezultat antrenarea răspunderii civile a inculpaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., art. 14 şi art. 346 C. proc. pen.

Astfel, raportat la acţiunile civile formulate de părţile civile s-au apreciat prejudiciile în funcţie de sumele achitate de părţile vătămate şi beneficiul nerealizat, de faptul că răspunderea civilă a fost solidară; de condiţiile de muncă şi viaţă ale părţilor vătămate, suferinţele morale cauzate (condiţiile de trai, lipsa de siguranţă şi protecţia legală).

Temeinic au fost aplicate dispoziţiile art. 998 C. civ. şi art. 1003 C. civ. în referire la dispoziţiile art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi obligaţi inculpaţii la plata pretenţiilor civile către părţile civile.

În considerarea tuturor aspectelor expuse, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011 a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 147 din 14 martie 2011 a Tribunalului Iaşi, în latură penală. Rejudecând a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I. pentru fapta ce a făcut obiectul judecăţii/art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, respectiv de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru inculpata B.M.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei apelate, inculpaţii fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare.

3. Împotriva Deciziei penale evocate au formulat, în termen legal, recursuri inculpaţii aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

O primă critică avansată s-a circumscris cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., în condiţiile în care, potrivit apărării, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată cu aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen.

Se susţine din această perspectivă că hotărârile instanţelor sunt nelegale, în mod greşit considerându-se că activitatea desfăşurată de inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii.

În viziunea apărării, inculpaţii nu au exploatat părţile vătămate, constituite părţi civile, nu le-au supus unor servicii în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizarea, sănătate şi securitate, nu le-au ţinut în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, sau obligarea la practicarea prostituţiei.

S-a arătat că inculpaţii nu se încadrează în categoria unor persoane care au exploatat părţile vătămate punându-le la executarea unor munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat, cu încălcarea normelor, nu au avut şi nu au patronat persoane juridice sau fizice în care părţile vătămate să fi fost exploatate de către aceştia şi ei să beneficieze de activitatea în condiţiile arătate, astfel încât lipseşte latura obiectivă a infracţiunii deduse judecăţii, ceea ce impune achitarea inculpaţilor, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

O altă critică a vizat incidenţa cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., în contextul în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică în art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, în loc de art. 215 alin. (1) C. pen., respectiv înşelătorie.

Se susţine din acest punct de vedere că între cele două infracţiuni există deosebiri esenţiale, atât cu privire la obiectul juridic şi latura obiectivă a acestora, cât în deosebi privitor la trăsăturile specifice ce caracterizează latura lor subiectivă.

Se apreciază de către apărare că activitatea inculpatului B.I. ar putea constitui înşelăciune (art. 215 alin. (1) C. pen.), în raport cu acţiunile ilicite desfăşurate de acesta.

Dacă s-ar admite ipotetic că inculpaţii ar fi desfăşurat o activitate ce ar întruni elementele constitutive ale faptei deduse judecăţii, se invocă aspectul că inculpata B.M. nu ar putea fi calificată coautoare alături de inculpatul B.I., în condiţiile în care aceasta nu a săvârşit nemijlocit fapta, nu a derulat acte de executare, racolare, transport părţile vătămate în scopul exploatării.

În fine, într-un subsidiar cu totul îndepărtat, recurenţii inculpaţi prin apărătorii lor au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei evaluând în mod corespunzător şi acordându-le eficienţa cuvenită circumstanţelor personale favorabile inculpaţilor/lipsa antecedentelor penale, existenţa împrejurărilor familiale organizate, armonioase cu 3 copii, stabiliţi în Italia de 8 ani, asigurare existenţă prin mijloace licite, starea de boală a inculpatei B.M.

Se mai arată că instanţele nu au ţinut seama în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei de aspectul modalităţii de săvârşire a faptei/înşelăciune, ci nu ameninţare, violenţă, răpire, fraudă, etc, dar nici de faptul că probele cauzei nu au relevat că inculpaţii ar fi racolat părţile vătămate, ci dimpotrivă părţile vătămate au apelat la inculpaţi pentru a se angaja în Italia.

Se apreciază că pedepsele aplicate sunt atât în planul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, netemeinice şi apte a expune pe cei trei copii ai inculpaţilor în mod iminent unei existenţe mizere într-o ţară străină, inclusiv evacuării din locuinţă, ceea ce, în opinia recurenţilor inculpaţi, i-ar marca pe aceştia în mod grav viitorul, din punct de vedere al sănătăţii educative.

În considerarea celor expuse, recurenţii inculpaţi au solicitat aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării în conformitate cu art. 81 C. pen., arătând că există toate garanţiile că scopul pedepsei va fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei.

Examinând hotărârile recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor expuse, în raport cu materialul de la dosarul cauzei, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată:

Instanţele au administrat un probatoriu complet în baza căruia au reţinut o corectă situaţie de fapt, dând activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpaţii B.I. şi B.M. încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale şi cele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti de instanţa fondului dar şi în faţa instanţei de prim control judiciar au relevat că în perioada anilor 2003 - 2004 cei doi inculpaţi/soţ şi soţie au racolat, transportat şi găzduit prin fraudă şi înşelăciune părţile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V., A.C., A.D., G.R., M.T., promiţându-le să le facă rost de locuri de muncă în Italia, fără forme legale şi fără respectarea normelor privind asigurarea condiţiilor de protecţie socială, activitate ilicită de pe urma căreia inculpaţii au obţinut beneficii foloase materiale de 8.450 euro.

Analizând activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, în raport cu cerinţele întrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane/infracţiune incriminată prin dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005/cu reţinerea formei continuate, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, astfel cum instanţele au făcut-o, că actele ilicite deduse judecăţii se înscriu, atât în planul obiectului juridic,cât şi a laturii obiective şi subiective/în tiparul textului incriminatoriu.

Din această perspectivă, criticile aduse de către recurenţii inculpaţi, circumscrise cazului de casare prev. în art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., nu pot fi primite.

În raport cu obiectul juridic generic, infracţiunea de trafic de persoane se distinge de infracţiunea de înşelăciune prin natura valorilor şi relaţiilor sociale pe care legiuitorul a înţeles să le protejeze prin sancţionarea penală a celor ce aduc atingere/anume valoarea socială apărată prin textul art. 12 din Legea specială, fiind dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune proprii fiecărei persoane.

În speţa de faţă, în mod evident actele de recrutare, transportare, de primire a părţilor vătămate, prin înşelăciune, în scopul exploatării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, acţiunile ilicite ale inculpaţilor satisfăcând, atât cerinţele în plan obiectiv cât şi subiectiv.

Nici critica adusă de inculpata B.M. cu referire la forma participaţiei sale penale la derularea activităţii infracţionale nu este fundamentată, din probatoriul administrat în cauză rezultând că alături de inculpatul B.I., soţul său, inculpata a desfăşurat acte de executare specifice infracţiunii deduse judecăţii.

În acest sens, în mod corespunzător au reţinut instanţele că actele materiale executate de inculpaţi au conturat o filieră de transport şi plasare a forţei de muncă, în adevăr, părţile vătămate, apelând la serviciile inculpatului B.I., pentru a-şi găsi un destin mai bun în Italia.

Într-un asemenea registru faptic, inculpata B.M. era cea care prelua părţile civile pe teritoriul statului italian şi încasa sumele de bani solicitate şi coordona activitatea de plasare.

Se poate observa aşadar că prin acţiunile lor, inculpaţii desfăşurau acte ilicite specifice elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, consimţământul părţilor vătămate deşi existent, devenind irelevant în împrejurarea în care promisiunile inculpaţilor, situaţia prezentată de aceştia cu privire la condiţiile reale de viaţă şi muncă nu era conformă cu realitatea, părţile vătămate fiind induse în eroare.

În fine, scopul urmărit de cei doi inculpaţi, exploatarea părţilor vătămate, este, de asemenea, îndeplinit în cauză.

În raport cu critica avansată de recurenţii inculpaţi, vizând necesitatea reindividualizării judiciare a pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului, dar şi a modalităţii de executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune.

Examinând operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei efectuată de către instanţă, se observă că instanţa fondului a aplicat inculpaţilor B.I. şi B.M. pedepse principale cu închisoare de 6 ani şi, respectiv, 5 ani, precum şi pedepse complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., de 4 ani şi, respectiv 2 ani închisoare, aplicându-se, de asemenea, inculpaţilor pedepse accesorii.

În efectuarea controlului judecătoresc, instanţa de apel a apreciat că instanţa fondului a evaluat temeinic circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi, iar în reevaluarea circumstanţelor personale ale inculpaţilor şi raportat la atitudinea procesuală adecvată a acestora, s-a procedat la reducerea cuantumului pedepsei principale aplicate, precum şi a celor complementare aplicate inculpatului B.I..

S-a concluzionat că prin aplicarea unei pedepse principale de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară inculpatului B.I. şi, respectiv a unei pedepse complementare inculpatei B.M., scopul general şi special al prevenţiei sociale va fi îndeplinit.

În baza propriului examen cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpaţi, în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi din perspectiva asigurării scopului pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare, reinserţie socială a făptuitorului.

Numai într-o asemenea manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.

În operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere, în egală măsură persoana infractorului şi, respectiv, reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.

În prezenta cauză, evaluarea circumstanţelor reale, precum şi a datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor B.I. şi B.M., a gradului de pericol social a faptelor săvârşite permit concluzia că scopul pedepsei poate fi îndeplinit şi prin aplicarea instituţiei de drept penal în stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, anume dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Modalitatea concretă de comitere a faptelor prin actele de executare, acţiunile derulate de către cei doi inculpaţi, urmarea imediată şi în egală măsură, lipsa antecedentelor penale al inculpaţilor, aspectul că au o familie organizată (3 copii minori), conduita procesuală manifestată de-a lungul procesului penal, constituie în viziunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tot atâtea elemente care fundamentează aplicarea unor pedepse pentru care să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării, apreciindu-se că cei 2 inculpaţi prezintă garanţiile necesare care să asigure satisfacerea dublului scop al pedepsei şi fără executarea efectivă.

În virtutea considerentelor ce preced, se va admite recursurile formulate de recurenţii inculpaţi B.I. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va casa în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 147 din 14 martie 20011 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor în planul modalităţii de executare şi rejudecând în aceste limite:

Se va menţine pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.I. prin decizia atacată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani, stabilit. conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Se va menţine pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B.M. prin decizia atacată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit. conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Se va atrage atenţia inculpaţilor B.M. şi B.I. cu privire la dispoziţiile revocării suspendării.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu recurenţilor inculpaţi B.I. şi B.M., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 50 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru intimatele părţi civile B.G., B.M., F.C., F.V., D.M., E.M., E.A., A.C., A.D., G.R., B.M., B.V., M.T., în cuantum de câte 150 RON se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de recurenţii inculpaţi B.I. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 147 din 14 martie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor în planul modalităţii de executare şi rejudecând în aceste limite:

Menţine pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.I. prin decizia atacată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani, stabilit. conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Menţine pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B.M. prin decizia atacată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit. conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpaţilor B.M. şi B.I. cu privire la dispoziţiile revocării suspendării.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu recurenţilor inculpaţi B.I. şi B.M., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru intimatele părţi civile B.G., B.M., F.C., F.V., D.M., E.M., E.A., A.C., A.D., G.R., B.M., B.V., M.T., în cuantum de câte 150 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2039/2012. Penal. îndreptare eroare...		ICCJ. Decizia nr. 1997/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1985/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1995/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1997/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2006/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2039/2012. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2045/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2046/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2054/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs