ICCJ. Decizia nr. 2026/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2026/2012
Dosar nr. 2807/122/2011/a1
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2807/122/2011 (922/2012), în conformitate cu art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului D.F..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 46 din 15 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 2807/122/2011, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 113 alin (1) şi (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului corp delict depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Giurgiu, având sigiliul Ml nr. 39461.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.A.G.J..
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 04 septembrie 2011 la zi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.F..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta din urmă rezultând din modul de operare, din natura şi gravitatea faptei cercetate.
În plus, s-a reţinut că a intervenit faţă de inculpat pronunţarea unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate, fiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivii dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O..
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva încheierii din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2807/122/2011 (922/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2027/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2024/2012. Penal → |
|---|
