ICCJ. Decizia nr. 2032/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2032 /2012
Dosar nr. 4284/1/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din data de 06 iunie 2012 a Curţii Militare de Apel pronunţată în Dosarul nr. 4/81/2012, stabilindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 49 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la procurorul de şedinţă colonel magistrat N.N., în compunerea prev. de art. 52 alin. (1) C. proc. pen. completat cu art. 99 alin. (1) din Hotărârea nr. 1387/2005 a C.S.M. şi cu justificarea din Decizia în interesul legii nr. LXIX din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a procurorului militar colonel magistrat N.N., participant în Dosarul nr. 4/81/2012, formulată la 6 iunie 2012 de către inculpatul recurent cpt. (rez.) D.D..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în Şedinţa publică din termenul din data de 6 iunie 2012, inculpatul recurent cpt. (rez.) D.D. a formulat oral, conform art. 51 alin. (2) teza I C. proc. pen., cerere de recuzare a procurorului militar colonel magistrat N.N., prezent în şedinţă.
Inculpatul recurent a învederat că magistratul recuzat este interesat în cauză pentru condamnarea sa, situaţie prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în motivare, a arătat că domnul colonel magistrat N.N. a dat o ordonanţă la data de 8 mai 2012 în Dosarul nr. 51/P/2011 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militare de Apel prin care a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei ce-l priveşte, printre alţii, şi pe colonelul magistrat M.I.G. în favoarea D.N.A, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, prezentând în susţinerea cererii copie de pe ordonanţa invocată.
Din studierea actului depus pentru justificarea cererii de recuzare, instanţa a reţinut că prin ordonanţa din 8 mai 2012 dată în Dosarul nr. 51/P/2011 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militare de Apel, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea D.N.A, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, competentă în efectuarea cercetării faţă de numiţii col. S.F., col. V.P.R., plt. adj. S.S., col. magistrat M.I.G., plt. S.F.V., plt. D.D. şi col. G.M.M.
S-a reţinut însă că din nici un element al acestei ordonanţe (şi nici din altele) nu rezultă împrejurări care să demonstreze că procurorul militar care participă la soluţionarea recursului inculpatului la respectivul termen de judecată ar fi interesat sub orice formă în cauză, nefăcându-se nicio dovadă în acest sens.
Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea că dosarele aflate în curs de urmărire penală la procurori sunt repartizate acestora de alte persoane (prim-procurori sau procurori generali), soluţionarea lor fiind obligaţie deserviciu a acestora. În plus, s-a reţinut că, în speţă, propunerea magistratului a fost de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, acesta nepronunţându-se cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia vreunei persoane.
Împotriva încheierii anterior menţionate a declarat recurs inculpatul D.D., apreciind că aceasta este netemeinică întrucât i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, calea de atac promovată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogare de la regula stabilită prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
Pe de altă parte, se reţine că potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen., încheierea prin care s-a admis ori s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac.
În urma abrogării art. 52 alin. (7) C. proc. pen., prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia separat cu recurs.
O altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, în sensul posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a contrario a prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., nu poate fi admisă, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, aspect reliefat şi în conţinutul deciziei nr. 274 din 7 noiembrie 2005 a Completului de 9 judecători al instanţei supreme.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul D.D..
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva încheierii din data de 06 iunie 2012 a Curţii Militare de Apel pronunţată în Dosarul nr. 4/81/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2067/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2031/2012. Penal → |
|---|
