ICCJ. Decizia nr. 2021/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2021 /2012
Dosar nr. 1270/57/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de către petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu intimatul A.D.D. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, plângere formulată împotriva rezoluţiei procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost desfiinţată, în parte, această rezoluţie, precum şi rezoluţia procurorului general din data de 02 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011, în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul A.D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru această infracţiune.
S-a menţinut rezoluţia procurorului în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4 şi de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 28 noiembrie 2011, petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A.D.D. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, desfiinţarea rezoluţiei procurorului general din 02 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011 şi a rezoluţiei procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia .
În motivarea plângerii, s-a susţinut, în esenţă, că soluţiile date în cauză nu conţin motivele concrete pentru care a fost adoptată soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatului şi sunt nelegale şi netemeinice şi pentru următoarele motive.
- în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, s-a făcut dovada că intimatul a fost invitat să prezinte actele contabile în vederea realizării controlului şi acesta a ignorat aceste invitaţii;
- în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, din procesul-verbal de control rezultă că intimatul nu a depus nicio declaraţie prin care să declare obligaţiile de plată faţă de bugetul general consolidat, iar din informaţiile obţinute de la Baroul Hunedoara a rezultat că acesta a desfăşurat-activităţi din care a obţinut venituri şi, ca atare, intimatul a ascuns sursa impozabilă prin nedepunerea declaraţiilor speciale;
- în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, motivarea procurorului este superficială, întrucât intimatul nu a depus declaraţii şi nu a întocmit actele contabile pentru o perioadă de 4 ani şi astfel nu se poate justifica această omisiune prin faptul că evidenţele contabile s-ar fi aflat la numita M.S., care s-ar fi căsătorit şi ar fî lipsit o perioadă mare de timp din localitate; s-a mai arătat că în măsura în care intimatul nu ar fî avut încheiat un contract de ţinere a evidenţei contabile cu numita M.S., răspunderea îi revenea integral acestuia.
Din actele şi lucrările existente la dosar, instanţa a reţinut că prin sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28 ianuarie 2011, sub nr. 52/P/2011, petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimatul A.D.D. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4, art. 9 lit. a) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiind ataşat sesizării procesul-verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2010.
S-a arătat, în esenţă, că pentru perioada supusă controlului -01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 - intimatul nu a depus declaraţiile anuale de venit şi, la solicitarea organului de inspecţie fiscală, nu a prezentat documentele financiar contabile necesare efectuării inspecţiei fiscale, motiv pentru care s-a procedat la determinarea bazei de impunere şi a impozitului pe venituri, rezultând obligaţia acestuia de a plăti suma de 15.350 RON cu titlu de impozit pe venituri din activităţi independente.
Prin ordonanţa procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus efectuarea următoarelor acte premergătoare: audierea intimatului, inclusiv sub aspectul probelor de care înţelege să uzeze în apărare, ataşarea în xerocopie a evidenţei contabile condusă de Biroul Avocaţial în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, ataşarea în xerocopie a actelor contabile comunicate în baza dispoziţiilor legale Baroului Hunedoara, verificarea chitanţierelor aflate în posesia avocatului în intervalul susmenţionat, efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea modului în care a fost condusă contabilitatea Biroul de avocatură şi care să reflecte încasările în perioada de referinţă, administrarea oricăror mijloace de probă necesare şi utile.
În cauză au fost audiaţi intimatul A.D.D. şi numita M.S. şi s-au depus, în copie, chitanţe şi situaţia veniturilor declarate de intimat la Casa de Asigurări a Avocaţilor.
Prin rezoluţia procurorului din data de 30 septembrie 2011 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4), art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul A.D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4, art. 9 lit. a) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se că din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză rezultă că documentele financiar - contabile legale privind evidenţa şi operaţiile comerciale efectuate de Cabinetul individual de avocatură A.D.D. au fost deţinute de contabilul acestuia, numita G.(M.)S., care le-a primit de la susnumitul pentru calculul impozitului, însă a neglijat să le depună la organul fiscal, întrucât s-a căsătorit şi a lipsit o perioadă mare de timp din localitate. Martora M.S., deşi a fost anunţată de numitul A.D.D., după primirea somaţiilor din partea organului fiscal, aceasta a prezentat documentele doar la finele anului 2010, când a revenit în municipiul Deva pentru a-şi vizita părinţii.
Ca atare, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina numitului A.D.D. săvârşirea cu intenţie a vreunei fapte prevăzute de legea penală, recuperarea prejudiciului urmând a fi realizată pe cale fiscală.
Împotriva acestei rezoluţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a formulat plângere, în baza dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia procurorului general dată la 02 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 845/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel fiind, petenta s-a adresat instanţei de judecată, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Deşi plângerea a fost formulată împotriva ambelor soluţii, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a calificat-o ca fiind formulată împotriva rezoluţiei procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Analizând plângerea formulată, actele dosarului şi rezoluţia dată de procuror, instanţa a reţinut că intimatul A.D.D. este avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Hunedoara, exercitând o profesie liberă, în sensul dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 571/2003 privind Cod fiscal şi obţinând venituri impozabile.
În cauza de faţă, inspectorii din cadrul D.G.F.P. Hunedoara au demarat o inspecţie fiscală cu privire la modul de evidenţă, de calcul şi de declarare a obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul Individual de Avocatură A.D.D., pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, avizul de inspecţie fiscal fiind comunicat cabinetului prin înmânare directă la data de 21 septembrie 2010.
Ulterior, au fost expediate prin poştă invitaţiile din 27 octombrie 2010 şi 17 noiembrie 2010, însă până la data de 21 decembrie 2010 intimatul nu a prezentat evidenţa financiar contabilă, motiv pentru care D.G.F.P. Hunedoara a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit declaraţiilor intimatului, s-a reţinut că, la momentul când s-a prezentat la organul fiscal, le-a comunicat acestora că o parte a documentelor fiscale se află la contabila societăţii, care s-a căsătorit şi s-a mutat la Bucureşti şi că, întrucât o perioadă de timp şi-a desfăşurat activitatea la alt sediu din municipiul Deva, cu ocazia mutării a rătăcit o parte din acte.
Numita G. (M.) Simona a confirmat susţinerile intimatului în sensul că a primit de la acesta pentru calculul impozitului registrul de încasări şi plăţi prin luna iunie şi l-a returnat doar între Crăciun şi Anul Nou, întrucât s-a căsătorit şi s-a mutat la Bucureşti.
Având în vedere cele două declaraţii, instanţa a apreciat că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză sub aspectul infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 - constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile - instanţa a reţinut, de asemenea, că soluţia procurorului, chiar dacă nemotivată, este corectă deoarece această infracţiune nu poate fi reţinută în cazul veniturilor pentru care există atât obligaţia evidenţierii în contabilitate, cât şi obligaţia subsecventă a declarării acestor venituri, situaţie în care se poate reţine doar infracţiunea complexă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiune care absoarbe şi omisiunea evidenţierii în documentele legale (în speţă, declaraţia de impunere) a veniturilor realizate.
Analizând procesul-verbal de inspecţie fiscală şi actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv declaraţiile date de intimatul A.D.D. şi de numita M.S., Curtea de Apel a constatat însă că, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cercetările efectuate sunt incomplete.
Astfel, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor amintite, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
S-a constatat că în cauză s-au depus, în copie, chitanţe şi situaţia veniturilor declarate de intimat la Casa de Asigurări a Avocaţilor, iar numita G. (M.) Simona a afirmat că a primit de la intimat pentru calculul impozitului registrul de încasări şi plăţi prin luna iunie şi l-a returnat doar între Crăciun şi Anul Nou, întrucât s-a căsătorit şi s-a mutat la Bucureşti.
Cu toate acestea, nu s-au făcut verificări cu privire la existenţa vreunui contract de prestări servicii încheiat de expertul contabil cu intimatul, conform art. 131 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, republicat in M. Of. nr. 601 din 12 august 2008 şi nu s-a stabilit data încheierii unui asemenea contract, respectiv dacă acoperă toată perioada supusă controlului, respectiv 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009.
S-a apreciat astfel că, în funcţie de existenţa acestui contract şi perioada pentru care este încheiat, urmează a se determina dacă intimatul ar putea avea sau nu calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, Curtea de Apel a constatat că, împrejurarea că registrul jurnal de încasări şi plăţi s-ar fi aflat la contabila intimatului, nu justifică lipsa efectuării de cercetări, prin solicitarea, chiar la sfârşitul anului 2010, a actelor contabile, în contextul în care situaţia comunicată Casa de Asigurări a Avocaţilor este întocmită în baza veniturilor declarate de către intimat şi nu atestă ca atare că acestea sunt toate veniturile înregistrate în contabilitate.
S-a reţinut că organele de cercetare penală au obligaţia, în realizarea scopului procesului penal, consacrat de art. 3 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe (art. 62 C. proc. pen.), pentru a stabili, în concret, dacă fapta reclamată a fost săvârşită de intimat şi dacă aceasta constituie sau nu infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia şi prin ordonanţa procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus ataşarea în xerocopie a evidenţei contabile condusă de Biroul avocaţial în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 şi efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea modului în care a fost condusă contabilitatea Biroul de avocatură şi care să reflecte încasările în perioada de referinţă, iar faptul că intimatul a declarat că nu este necesară efectuarea unei expertize contabile nu justifică lipsa efectuării de cercetări pentru a se stabili dacă s-a omis sau nu, în tot sau în parte, evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a veniturilor realizate şi cine ar fi persoana responsabilă, în caz afirmativ.
S-a apreciat, prin urmare, că toate aceste aspecte sunt de competenţa organelor de urmărire penală şi nu a instanţei, faţă de obiectul cauzei, respectiv plângere împotriva rezoluţiei procurorului, drept pentru care Curtea de Apel a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale în cauză, urmând a se administra mijloacele de probă necesare pentru stabilirea faptelor şi a împrejurărilor mai sus expuse, urmând a se solicita de la intimat contractul de prestări servicii încheiat cu numita M.S. Elena, precum şi registrul jurnal de încasări şi plăţi şi evidenţa contabilă condusă de Biroul avocaţial în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, urmând ca, în funcţie de acele depuse, să se aprecieze asupra utilităţii administrării probei cu expertiza contabilă.
S-a stabilit, de asemenea, că, raportat la întreg materialul probatoriu administrat, se va identifica, dacă este cazul, persoana care urmează a fi trasă la răspundere penală, fapta săvârşită şi se va începe urmărirea penală împotriva acesteia, urmând a se administra toate probele necesare în vederea aflării adevărului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs făptuitorul A.D.D., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
La termenul din data de 11 iunie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea recursului, ca inadmisibil.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de făptuitorul A.D.D..
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. , cu consecinţa obligării recurentului făptuitor, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 193/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
