ICCJ. Decizia nr. 2024/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2024 /2012
Dosar nr. 4839/87/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 8 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 91 din 30 martie 2004 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 334 A din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, condamnatul B.M.S., aflat în stare de deţinere la Penitenciarul Jilava, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 91 din 30 martie 2004 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 334 A din 03 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivând că nu el este autorul faptei de omor, ci concubina sa de la data respectivă, N.M., care a făcut declaraţii mincinoase.
Prin referatul din 04 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a concluzionat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
Examinând cererea condamnatului, tribunalul a reţinut că cel în cauză se află în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în ziua de 26 ianuarie 2004, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei V.T., mătuşa sa, cu un ştachete şi o cană în zona capului, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.
Împotriva hotărârii de condamnare inculpatul a formulat apel şi recurs, căi de atac ce i-au fost respinse prin deciziile anterior menţionate.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen. în acest sens, s-a reţinut că dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu sunt aplicabile deoarece, potrivit textului legal, se cere ca faptele sau împrejurările invocate să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se ajungă la o reapreciere a probelor.
De altfel, inculpatul a fost condamnat pe baza probelor administrate pe parcursul întregului proces penal, fiind avute în vedere inclusiv declaraţiile de recunoaştere a faptei, date de inculpat, hotărârea fiind cenzurată de instanţele de control judiciar şi menţinută.
Împotriva sentinţei penale a formulat apel revizuentul condamnat B.M.S., cu motivarea că cererea de revizuire este admisibilă, solicitând readministrarea probelor, în sensul reaudierii martorilor, pentru a se stabili împrejurările în care s-a comis fapta.
Revizuentul a susţinut în cererea scrisă că nu este vinovat de comiterea infracţiunii de omor, iar cea care a omorât victima este fosta sa concubină, N.M., care a făcut afirmaţii mincinoase pentru a scăpa de răspunderea penală, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
În concluziile scrise depuse la dosar, revizuentul a arătat că au fost audiaţi martori care nu au fost la faţa locului, fapt care a denaturat adevărul în cauză, iar magistraţii care au soluţionat cauza au comis infracţiuni, indicând totodată o listă de şase martori a căror audiere o solicită.
Prin Decizia penală nr. 60 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat B.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 4839/87/2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent condamnat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând cererea condamnatului şi dispoziţiile legale, Curtea de Apel a constatat că apelul formulat de condamnat este nefondat, deoarece solicitarea acestuia de revizuire a sentinţei penale nr. 91 din 30 martie 2004 a Tribunalului Teleorman este inadmisibilă, raportat la motivele invocate.
S-a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., constatându-se că susţinerile condamnatului nu se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. şi nu pot conduce la o soluţie de achitare, potrivit aceluiaşi text de lege, în condiţiile în care apelantul face referire la situaţii şi apărări de fond care ar fi putut fi invocate şi avute în vedere de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei.
S-a reţinut că împotriva sentinţei penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare prevăzute de lege, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că revizuentul a avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în faţa instanţelor de apel şi recurs, inclusiv cu privire la audierea altor martori şi, de asemenea, a avut posibilitatea de a pune întrebări personal sau prin apărător martorei N.M., fiind avută în vedere şi împrejurarea că revizuentul a recunoscut comiterea faptei în cursul judecăţii în fond, ulterior afirmând că a lecturat rechizitoriul şi a ajuns la concluzia că nu este vinovat. în acest context, s-a reţinut că aspectele sesizate nu pot constitui împrejurări noi, pe care instanţa de fond să nu le fi cunoscut la momentul soluţionării cauzei.
Cu privire la martora N.M., audiată în fondul cauzei, despre care revizuentul susţine că ar fi autoarea infracţiunii de omor şi că aceasta a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, s-a reţinut că nu au fost efectuate cercetări pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă şi nu s-a dispus nicio soluţie în acest sens; de asemenea, afirmaţiile condamnatului relative la faptul că magistraţii care au soluţionat cauza ar fi comis infracţiuni, au fost apreciate ca fiind complet lipsite de suport real, nefiind dovedite cu înscrisurile cerute de art. 395 C. proc. pen.
Ca atare, s-a apreciat că aspectele invocate de condamnat nu constituie împrejurări noi, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitându-se practic o readministrare a probatoriului, în condiţiile în care inculpatul a avut posibilitatea de a adresa orice fel de întrebare martorilor, cu prilejul audierii, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărător în toate stadiile procesuale, iar existenţa cazurilor prevăzute de art. 394 lit. b), d) C. proc. pen. nu a fost dovedită cu probele cerute de lege.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.M.S., fără a indica motivele care stau la baza promovării căii de atac.
În motivarea orală a recursului, s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, solicitându-se pe această cale readministrarea probelor, în sensul reaudierii martorilor, pentru a se stabili împrejurările în care s-a comis fapta, având în vedere că nu recurentul revizuent este vinovat, ci concubina acestuia, aspect pe care acesta nu l-a cunoscut iniţial.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când.
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la faptul că martora N.M., concubina revizuentului de la acea vreme, că ar fi autoarea infracţiunii de omor, iar pe de altă parte, s-a susţinut că aceeaşi martoră ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au reţinut în mod corect că în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile de revizuire invocate de revizuent în cererea sa.
În legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 394 alin (1) lit. b) C. proc. pen., se reţine că nu au fost identificate indicii privind săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martora N.M., în cauză nefiind formulată o plângere în acest sens de către revizuent. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că acesta din urmă a recunoscut în faza de urmărire penală săvârşirea faptei, iar ulterior şi-a modificat poziţia, susţinând că este nevinovat.
De asemenea, se reţine că în mod corect s-a apreciat în cauză că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii cunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmăreşte, de fapt, o readministrare a probatoriului, făcând referire la situaţii şi apărări de fond care ar fi putut fi invocate şi avute în vedere de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) a) şi b) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.M.S. împotriva deciziei penale nr. 60 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2026/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2102/2012. Penal → |
|---|
