ICCJ. Decizia nr. 214/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 214/2012
Dosar nr.482/45/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Sub nr. 482/45/2011, pe rolul Curţii de Apel laşi, s-a înregistrat plângerea petentei G.R., împotriva Rezoluţiei Procurorului din 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii: N.L., O.R.N. şi P.I.M., judecători în cadrul Tribunalului Vaslui, A.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi faţă de numita T.M., grefier în cadrul Tribunalului Vaslui, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen şi neglijenţă în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Petenta a susţinut în fata instanţei în esenţă că, probele de la dosar nu au fost corect analizate de procurorul de caz si, solicită instanţei să se dispună desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăriri penale împotriva acestor persoane cercetate, pe baza acestor probe.
Examinând actele si lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Petenta G.R., a formulat plângere penală împotriva persoanelor amintite, reclamând săvârşirea infracţiunilor amintite mai sus, constând în aceea ca: magistraţii judecători N.L., O.R.N. şi P.I.M. au pronunţat, în dosarul cu nr. 3918/333/2009 al Tribunalului Vaslui, Decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010 prin care au respins, ca tardiv, recursul declarat de numita G.R.I. împotriva sentinţei penale cu nr. 582 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Vaslui. Magistratul A.G. a participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant al Ministerului Public, iar numita T.M. a fost grefier de şedinţa şi a tehnoredactat Decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010.
Petenta G.R., în plângerea formulată, a arătat că este nemulţumită de faptul că i-a fost respins recursul apreciind că judecătorii nu au analizat în mod corect actele din dosar şi au încălcat prevederile art. 3859 pct. 10 şi pct. 17 C. proc. pen.
Examinând si cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus în baza art. 228, alin. (6) şi art. 10 C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate, pe considerentul că faptele nu există.
S-a motivat ca că în legislaţia românească, cât şi în cea europeană este consacrat principiul independenţei magistratului, care este premisa statului de drept şi reprezintă o garanţie fundamentală pentru un proces echitabil.
Acest lucru presupune că nimeni nu poate intervenii în deciziile şi modul de gândire al judecătorului.
Legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti pot fi verificate numai de instanţa de judecată ierarhic superioară, în cadrul controlului juridic declanşat ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
Procurorul de caz a enunţat si prevederile art. 124 din Constituţia României care prevăd la alin. (1): "Justiţia de înfăptuieşte în numele legii" iar la alin. (3) prevede că: "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."
Petenta a formulat plângere si la Procurorul general al Parchetului de pa lângă Curtea de apel laşi si prin rezoluţia din 19 mai 2011 data în dosarul nr. 473/11/2/2011, plângerea petentei a fost respinsa cu aceeaşi motivare ca, faptele reclamate nu există, întrucât activitatea magistraţilor judecători şi procurori, bazată pe interpretarea unor norme juridice şi analizarea probelor administrate nu este susceptibilă de cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale vreunei persoane, întrucât eventualele interpretări diferite ale normelor juridice şi probelor pot fi reanalizate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Plângerea petentei G.R. este nefondată din următoarele motive:
Aşa cum a motivat pe larg si Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, jurisdicţia se înfăptuieşte în temeiul legii, prin adoptarea unor soluţii legale şi temeinice în raport de probele administrate, procedurile jurisdicţionale fiind detaliat şi riguros reglementate de lege. Independenţa şi autonomia persoanelor care îndeplinesc activităţi de jurisdicţie sunt de esenţa acestora. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (art. 124 alin. (3) din Constituţie şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004); procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii (art. 132 alin. (1) din Constituţie, art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată).
Se concluzionează că, dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri înseamnă că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil, iar dacă soluţiile definitive ar putea antrena angajarea răspunderii penale a persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, „se creează o insecuritate juridică". Achiesând la acest punct de vedere nu înseamnă a accepta ca, în eventualitatea nerespectării prevederilor legale de către un procuror sau judecător, prin care s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale părţilor sau ar încălca vădit garanţiile procesuale, acesta sa nu răspundă disciplinar, material sau chiar penal, dacă s-ar constata reaua credinţă sau grava neglijenţă a magistratului. Astfel, dacă o persoană consideră că i-au fost încălcate drepturile sau garanţiile procesuale, trebuie să folosească căile de atac prevăzute de lege, respectiv plângere la procurorul ierarhic superior, la instanţa judecată, recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţă.
A hotărî astfel ar însemna că s-ar pune în discuţie aspectele materializate într-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce este de natură a aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Din nici un mijloc de proba nu se poate trage vreun indiciu ca aceste persoane reclamate de petenta ar fi adus vreo vătămare petentei, aşa încât nu poate fi vorba de fapte penale.
Nemulţumirile petentei ulterioare privind această hotărâre ţin de un alt demers judiciar, care ar consta în căile de atac legale.
Nu se poate schimba o hotărâre judecătoreasca prin formularea unei plângeri penale faţă de judecătorii care au pronunţat această hotărâre.
Având în vedere cele expuse anterior, s-a constatat că infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen. nu există în materialitatea lor.
Neputându-se stabili vinovăţia persoanelor cercetate, in mod corect si legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale.
În atare situaţie, s-a reţinut că rezoluţia procurorului de caz este legală si temeinica si nu se impune desfiinţarea ei aşa cum au solicitat petenta.
Prin sentinţa penală nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R. împotriva rezoluţiei din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Împotriva sentinţei penale nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs petenta G.R., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 482/45/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petenta G.R., este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R. împotriva rezoluţiei din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionară în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 01 septembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petenta la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 01 septembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 213/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
