ICCJ. Decizia nr. 2102/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2102/2012
Dosar nr. 6765/3/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, asupra recursului penal de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 379 din 3 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 6765/3/2011 a respins cererea formulată de inculpatul S.R.E., prin apărător, având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat inculpatul S.R.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 3 ani, calculată conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 „alin. ultim" C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 34 comprimate metadonă rămasă în urma analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.R.E. la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 28 ianuarie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.R.E. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu – art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în esenţă în aceea că, la data de 18 februarie 2009 inculpatul a deţinut, fără drept, un număr de 44 comprimate metadonă în vederea consumului propriu.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288-291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe – instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestuia, sens în care a reţinut următoarele:
Deşi citat la numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011), inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei; cu adresa nr. 32753/DSDRD din 01 aprilie 2011 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor a învederat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unităţile subordonate acestei instituţii; de asemenea, D.G.P.M.B. a comunicat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unităţile subordonate acestei direcţii.
La termenul din data de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. în raport de conduita sa sinceră în cursul urmăririi penale.
Tribunalul, văzând prevederile art. 3201 C. proc. pen. a căror aplicare a fost solicitată, a constatat că potrivit acestor dispoziţii, pentru incidenţa lor până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, şi solicită ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Cum în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic din cuprinsul căruia să rezulte că înţelege să recunoască săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, Tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de textul de lege a cărui aplicare a fost solicitată, conduita inculpatului pe parcursul urmăririi penale a fost avută în vedere de instanţă la procesul de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului.
Analizând mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, Tribunalul, în raport şi de prevederile legale incidente, a reţinut următoarele:
La data de 18 februarie 2010 lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti - U.M. 0575/C, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 1 din capitală, au depistat pe strada H.B., o persoană de sex masculin, de aproximativ 1,70 m înălţime, constituţie atletică, păr brunet, îmbrăcat cu un trening de culoare albastru cu mâneci roşii şi încălţat cu o pereche de pantofi sport care, la vederea jandarmilor, a devenit agitat şi a încercat să-i evite.
Având în vedere acest comportament, jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că se numeşte S.R.E.
În prezenţa martorului asistent F.G.I., s-a procedat la efectuarea unei percheziţii corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept al bluzei de trening s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripţionate "SN".
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 522702 din 26 februarie 2009 cele 44 comprimate de culoare albă inscripţionate "SN" conţineau clorhidrat de metadonă, drog de mare risc prevăzut în Tabelul nr. II din Legea 143/2000.
Cantitatea de 34 comprimate metadonă au fost predate la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009.
Fiind audiat de procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul anului 2009 a fost consumator de heroină şi pentru a scăpa de dependenţa de droguri, obişnuia să consume metadonă, pe care o procura de la diferite persoane necunoscute pentru a scăpa de dependenţa de substanţe stupefiante.
Declaraţiile inculpatului s-au conformat exigenţelor art. 69 C. proc. pen. în sensul că s-au coroborat cu faptele şi împrejurările ce au rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare în flagrant; declaraţii martor asistent F.G.I.; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 522702 din 26 februarie 2009; planşe foto şi declaraţii învinuit S.R.E.
În drept, la procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările comiterii acesteia, circumstanţele vizând persoana inculpatului.
Conduita sinceră avută de inculpatul S.R.E. în cursul urmăririi penale a fost calificată de instanţă drept circumstanţă atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., urmând a fi valorificată la momentul individualizării pedepsei.
Prin Decizia nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curţi de Casaşie şi Justiţie, secţiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. şi a stabilit că „dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.".
Având în vedere Decizia susmenţionată şi prevederile art. 71 alin. (3) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului.
Avându-se în vedere vârsta inculpatului (22 ani), conduita acestuia pe parcursul urmăririi penale, instanţa a apreciat că scopul pedepsei astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 81 C. pen., dispunând suspendarea executării pedepsei închisorii pe o durată a termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 „alin. ultim" C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 34 comprimate metadonă, rămasă în urma analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009.
2. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Apelul declarat în cauză a fost înaintat de către Tribunal şi înregistrat pe rolul Curţii la data de 26 mai 2011.
Prin intermediul motivelor scrise de apel, susţinute ca atare şi cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2011, hotărârea instanţei de fond a fost criticată sub două aspecte:
1. Netemeinicia regimului de individualizare a pedepsei – rezultând din aceea că instanţa a aplicat regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, cu toate că nu a putut verifica îndeplinirea condiţiei legale prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., de vreme ce inculpatul nu s-a prezentat în cursul cercetării judecătoreşti, astfel încât instanţa să îşi fi putut forma o opinie în ceea ce priveşte datele privitoare la fapta săvârşită şi la făptuitor, la conduita anterioară a acestuia şi la orice alte date sau elemente care îl caracterizează. Pe de altă parte, sub acelaşi aspect s-a precizat că la dosarul de cercetare judecătorească era ataşată o copie de pe o condamnare recentă a acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru infracţiuni comise în acelaşi interval de timp (februarie-iulie 2009) privind Legea nr. 39/2003 şi trafic de droguri de mare risc. De asemenea s-a arătat că din cercetările efectuate de poliţie cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere în faţa instanţei de judecată rezultă că a fost luată legătura cu mama inculpatului, care a arătat că acesta se află într-o stare precară din cauza consumului de etnobotanice şi a drogurilor, iar în prezent vagabondează.
În concluzie s-a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de individualizare a executării pedepsei închisorii în regim de suspendare condiţionată, întrucât scopul pedepsei nu poate fi atins faţă de persoana condamnată, care are în continuare probleme legate de dependenţa de droguri, nu ţine legătura nici cu familia, vagabondează, nu are identitatea stabilită şi nu este capabil să se întreţină sau să se trateze.
2. Nelegalitatea hotărârii judecătoreşti pronunţată în primă instanţă prin lipsă de rol activ conform art. 318 C. proc. pen. – sub acest aspect s-a precizat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susţinute numai de persoane din anturajul inculpatului (mamă, fraţi), fără nicio bază legală, considerându-se că soluţionarea acestei chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu procesual chiar de o instanţă penală potrivit art. 44 C. proc. pen. în baza probelor şi a regulilor din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 şi practicii CEDO.
În concluzie, s-a susţinut că, fără stabilirea identităţii inculpatului, s-a pronunţat o hotărâre penală faţă de o persoană care nu există din punct de vedere al regulilor unei societăţi în care preeminenţa dreptului este unul dintre principiile statului de drept, iar pedeapsa aplicată în regim de suspendare condiţionată nu are niciun efect asupra persoanei condamnate, care în continuare este un subiect vulnerabil, fără identitate, fără perspective de integrare într-o societate, rolul educativ al procesului penal fiind doar o formalitate, o aparenţă fără consecinţe juridice.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menţionate, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, Curtea a constatat, că apelul cu care a fost sesizată este fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Astfel, Curtea a constatat că cea de-a doua critică invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate de Parchet este perfect îndreptăţită, numai că aceasta este în mod prioritar imputabilă organului de urmărire penală care eludând obligaţia de rol activ ce-i este impusă prin dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii tuturor datelor necesare lămuririi corecte şi complete a cauzei şi justei soluţionări a acesteia, a efectuat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără o identitate stabilită în condiţiile legii.
Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei de judecată, se numără şi datele privitoare la persoana inculpatului, ori în cazul de faţă, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită calitatea de inculpat şi care potrivit informaţiilor comunicate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu figurează în evidenţele acestei instituţii, au fost stabilite, în mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susţinerilor respectivei persoane şi ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile şi regulile din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.
În aceste condiţii, Curtea a constatat, din oficiu, încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi a impus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Constatarea, din oficiu, a cazului de nulitate absolută anterior menţionat, care, conform art. 197 alin. (3) C. proc. pen., poate fi invocat în orice stare a procesului şi nu poate fi înlăturat în niciun mod, a degrevat Curtea de a mai analiza celălalt motiv de apel invocat în susţinerea căii de atac declarate în cauză referitor la greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală – în baza deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 397/F din 3 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat în întregime sentinţa apelată şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti în vederea refacerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti invocând greşita restituire a cauzei la parchet.
Se arată că, în conformitate cu procesul-verbal de la dosarul de urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a dat o declaraţie potrivit căreia inculpatul se numeşte S.R.E. (anexând anterior un certificat de naştere emis cu data naşterii eronată), pe care-l recunoaşte din planşa foto, astfel încât, în opinia procurorului, identitatea inculpatului nu a fost stabilită în mod empiric, ci pe baza declaraţiei inculpatului şi mamei acestuia, instanţa de fond putând stabili identitatea acestuia conform art. 44 C. proc. pen. în cadrul soluţionării chestiunilor prealabile.
Se mai susţine că din dosarul Tribunalului Bucureşti rezultă că S.R.E. nu locuieşte la adresa din str. H.B., adresă la care a fost găsită mama lui, care a comunicat că inculpatul nu locuieşte la domiciliu, context în care s-ar fi impus citarea inculpatului atât la instanţa fondului, cât şi la cea de apel, şi prin afişare la Consiliul Local sector 1 Bucureşti.
În virtutea argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti în vederea stabilirii identităţii inculpatului conform art. 44 C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, a criticilor avansate, dar şi potrivit art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
În prezenta cauză, procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susţinute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului – mamă, fraţi - fără vreo reflectare în documente oficiale.
În acord cu concluziile la care a ajuns instanţa de prim control judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabilă instanţei de judecată, ci în mod prioritar, organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol activ potrivit art. 202 C. proc. pen. în scopul strângerii datelor necesare lămuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei soluţionări a cauzei în sensul trimiterii în judecată a unei persoane cu identitate stabilită în condiţiile legii.
Procedura trimiterii în judecată se efectuează prin rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemnează actul de dispoziţie al procurorului de trimitere în judecată. Este ştiut că în judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoană faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi este de la sine înţeles că persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.
Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecăţii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecată, fără îndeplinirea condiţiilor de esenţă, context în care în mod just instanţa de apel a apreciat cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, anume împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează dispoziţiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanţa de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei şi persoanei cuprinse în actul de sesizare.
Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre menţiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscriu şi acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civilă ce se impun a fi stabilite cu certitudine şi în baza evidenţelor de specialitate, ci nu într-o manieră empirică, exclusiv în baza susţinerilor anumitor persoane, fie ele şi apropiate persoanei inculpatului.
Îndeplinirea unor asemenea exigenţe se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecată, moment procesual de o deosebită importanţă în derularea procesului penal.
Contrar susţinerilor procurorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că rezolvarea unei chestiuni precum identitatea inculpatului, de către instanţa de judecată nelegal învestită din perspectiva datelor ce ar fi trebuit să conducă la identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în conceptul art. 44 C. proc. pen.
În acest sens, este de reţinut că aspectele ce ţin de obiectul judecăţii astfel cum e reglementat de art. 317 C. proc. pen. – anume fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei – nu pot fi lămurite de către instanţă în contextul unor chestiuni prealabile.
Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi însuşeşte punctul de vedere exprimat de instanţa de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronunţate, constatând încălcarea dispoziţiilor legii privitoare la sesizarea instanţei şi, în consecinţă, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale şi a eventualei legale sesizări a instanţei de judecată.
În virtutea considerentelor expuse, în conformitate cu art. 380 – art. 381 C. proc. pen. – soluţia dispusă de instanţa de control este legală şi temeinică, în condiţiile constatării existenţei unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat S.R.E., în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2103/2012. Penal → |
|---|
