ICCJ. Decizia nr. 2103/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2103/2012

Dosar nr. 4434/104/2010

Şedinţa publică din 14 iunie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă, pe baza materialului şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Tribunalul Olt, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 44 din 2 martie 2011, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.F. la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, ce a constituit termenul de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) Cod penal condamnatul a trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care au fost aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului P.F. drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu referire la art. 8 C.E.D.O. şi cauza S. şi P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010 până la 07 octombrie 2010.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.B. la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt.

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678 /2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I. la 4 ani închisoare. şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act de faptul că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 2.100 RON (câte 700 RON fiecare) cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 RON ce au reprezentat onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.

Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial Olt nr. 1/D/P/2010 din 15 noiembrie 2010, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor B.I., P.B. şi P.F., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, constând în esenţă în aceea că cei trei inculpaţi au racolat partea vătămată V.L.F. şi au transportat-o în Italia unde au forţat-o, prin ameninţări şi violenţe să practice cerşetoria şi prostituţia pe o perioadă de aproximativ 3 luni de zile.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288-291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost şi din probele strânse la urmărirea penală şi alte probe, instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, în care sens a reţinut următoarele:

La data de 26 noiembrie 2009, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt a fost sesizat că numita V.L.F. despre faptul că în luna septembrie 2009, inculpaţii B.I., P.B. ŞI P.F., care au locuit pe raza oraşului B., judeţul Olt, sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au racolat-o, iar ulterior, împreună cu inculpaţii au plecat în Italia, unde contrar voinţei acesteia a fost obligată în primă fază să cerşească, după care a fost obligată să practice prostituţia „la stradă", cu diferiţi clienţi aduşi de către cei trei inculpaţi, iar banii erau încasaţi de aceştia.

Astfel s-a stabilit faptul că, la data de 28 august 2009, la domiciliul părţii vătămate din comuna V., judeţul Olt, a venit inculpatul B.I. împreună cu inculpaţii P.B. şi P.F., care au discutat cu părinţii numitei V.L.F., despre posibilitatea unei căsătorii cu inculpatul P.F.

Întrucât între inculpaţi şi părinţii victimei a intervenit o înţelegere de căsătorie, la data de 6 septembrie 2009, au organizat o petrecere de logodnă, aşa zis nuntă cu naşii şi dar pentru miri, la domiciliul părţii vătămate, după care victima V.L.F. a mers la domiciliul inculpatului P.F., situat în oraşul B., judeţul Olt.

La data de 12 septembrie 2009, victima împreună cu inculpaţii B.I., P.B. şi P.F. au plecat în Italia, sub pretextul că a trebuit să meargă acolo întrucât inculpatul P.F. cel pe care l-a considerat soţul ei, a lucrat în construcţii, iar ea a urmat să aibă grijă de locuinţă şi să prepare hrana zilnică.

La data de 14 septembrie 2009 au ajuns în Italia, în apropierea localităţii Milano şi au locuit în apropierea cimitirului „M.", într-un modul, victima a locuit împreună cu P.B. şi P.F., precum şi cu alţi copii aparţinând familiei lui P.B.

După ce au ajuns în Italia, inculpatul P.F. i-a spus victimei că el nu a intenţionat să se căsătorească cu aceasta şi că de fapt, aşa zisa logodnă a fost făcută cu intenţia clară de a o aduce în Italia şi ea a urmat să practice cerşetoria.

Victima nu a fost de acord în primă fază, însă ulterior, la insistenţele inculpatului P.F., a început să meargă la cerşit, activitate ce a practicat-o circa 3 zile, însă, întrucât nu a strâns suficient de mulţi bani, inculpatul P.F. i-a spus că trebuie să practice prostituţia „la stradă", însă victima a refuzat, ea a susţinut că nu vrea să practice prostituţia şi că a dorit să plece acasă, moment în care P.F. a început să o lovească cu pumnii şi picioarele, iar inculpaţii B.I., P.B. au început să o ameninţe că dacă nu practică prostituţia, o vor ucide.

Neavând altă alternativă, aceasta a început să practice prostituţia, iar cei trei inculpaţi au racolat persoanele cu care victima a fost obligată să întreţină raporturi sexuale normale şi orale, în schimbul a diferite sume cuprinse între 70 şi 100 euro, raporturi sexuale care s-au consumat de obicei în autoturismele clienţilor, iar banii au fost încasaţi direct de către cei trei inculpaţi.

Victima a fost obligată să practice prostituţia o perioadă de circa 3 luni de zile, perioadă în care a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu diferite persoane, obţinând diferite sume de bani, bani încasaţi de către cei trei inculpaţi.

La sfârşitul lunii noiembrie 2009, victima a reuşit să ia legătura cu tatăl ei, care s-a aflat în Italia, în altă localitate, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat şi care a venit în apropierea locului unde aceasta stătea şi sub ameninţarea că a anunţat organele de poliţie, victima a putut fi luată de la cei trei inculpaţi.

Nu a putut fi susţinută apărarea inculpaţilor în sensul că la cererea tatălui părţii vătămate s-a petrecut o judecată ţigănească, stabor pentru a solicita de la familia P. bani ca urmare a vinovăţiei în relaţiile de căsătorie a numitului P.F. ci, acest stabor, aşa cum a rezultat din depoziţiile iniţial ale părţii vătămate şi ale martorilor, a fost organizat pentru a cere despăgubiri ca urmare a faptelor săvârşite de inculpaţi cu privire la partea vătămată.

Ulterior, victima a venit în România, la data de 19 noiembrie 2009 împreună cu mama sa şi la scurt timp a anunţat organele de poliţie despre ceea ce păţise în Italia.

Întreaga familie a părţii vătămate, respectiv ea şi martorii V.A. şi V.G. au făcut numeroase demersuri pentru a se lua măsuri împotriva celor trei inculpaţi.

După ce a venit în România, atât victima cât şi familia ei au fost ameninţaţi permanent de către cei trei inculpaţi, sau de către membrii familiei acestora, că dacă vor sesiza organele de poliţie vor avea numai probleme, ajungând până la ameninţarea cu uciderea.

În acest sens, s-au putut observa notele după interceptările telefonice care au avut ca obiect interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicaţiilor telefonice şi a sms-urilor purtate de către partea vătămată şi familia acesteia. Din cuprinsul acestor convorbiri a rezultat insistenţa cu care s-a încercat determinarea părţii vătămate şi a familiei acesteia de a-şi schimba declaraţiile, unele convorbiri au avut loc chiar în timp ce partea vătămată s-a aflat în incinta parchetului pentru a da declaraţii.

De altfel, în luna ianuarie 2010, părinţii victimei au fost loviţi de membri ai familiei B., fiind ameninţaţi cu moartea că dacă nu-şi vor retrage plângerea făcută la organele de poliţie, vor avea numai probleme.

Aceste ameninţări au fost făcute atât direct, cât şi telefonic, fapt ce a determinat ca aceştia să facă o plângere penală pentru lovire, violare de domiciliu şi ameninţare.

În cadrul audierii la procuror, victima V.L.F. şi-a menţinut plângerea formulată şi a susţinut că sub pretextul căsătoriei, aceasta a fost racolată de către cei trei inculpaţi, transportată în Italia, unde a fost obligată să practice în primă fază cerşetoria, iar ulterior, a fost obligată să practice prostituţia, iar banii au fost încasaţi de către cei trei inculpaţi.

Aceste susţineri ale părţii vătămate au fost confirmate de martorii audiaţi în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv numiţii V.A., V.G., D.C.A. şi V.Z., care în declaraţiile date au precizat că inculpaţii B.I., P.B. şi P.F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au racolat-o pe numita V.L.F., au transportat-o în Italia, unde au obligat-o să practice cerşetoria şi prostituţia, iar banii obţinuţi din aceste activităţi au fost însuşiţi de către cei trei inculpaţi.

Martorii au confirmat în declaraţiile iniţiale faptul că victima a fost supusă violenţelor pe perioada cât aceasta a stat în Italia şi numai la intervenţia părinţilor au reuşit să o ia şi să se întoarcă în România.

De asemenea, la data de 1 octombrie 2010, s-a procedat la confruntarea victimei cu cei trei inculpaţi, ocazie cu care victima a declarat fără tăgadă că a fost supusă violenţelor şi a fost obligată să practice prostituţia şi cerşetoria în Italia, iar sumele de bani obţinute au fost încasate de către inculpaţi.

În baza declaraţiei victimei V.L.F., la data de 01 octombrie 2010, prin ordonanţa procurorului s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor pentru numerele de telefon folosite de victimă, ordonanţă care a fost confirmată de către Tribunalul Olt prin încheierea nr. 38 din 04 octombrie 2010.

Aşa cum s-a arătat din notele de transcriere a convorbirilor telefonice a rezultat faptul că, în momentul în care victima s-a aflat la audiere a fost sunată permanent de diferite persoane, care fie au ameninţat-o, fie au încercat sub toate modurile, să o determine pe victimă să-şi schimbe declaraţiile, încercând astfel ca cei trei inculpaţi să scape de rigorile legii.

Audiaţi fiind, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească, cei trei inculpaţi nu au recunoscut faptele pentru care sunt cercetaţi, susţinând că ei nu au obligat-o niciodată pe victimă să practice prostituţia sau cerşetoria şi intenţia lor a fost numai aceea ca inculpatul P.F. să se căsătorească cu victima V.L.F.

Susţinerile inculpaţilor sunt infirmate de probele administrate în cauză, din care a reieşit faptul că cei trei au avut intenţia clară de a o transporta în Italia pe victimă (unde au şi dus-o) şi unde au obligat-o să practice cerşetoria şi prostituţia, iar sumele de bani obţinute au fost încasate de aceştia.

De asemenea, din actele de urmărire penală a reieşit faptul că după ce victima a reuşit să vină în România şi a depus plângere la organele de urmărire penală, atât ea cât şi membrii familiei sale au fost permanent ameninţări să-şi retragă plângerea şi chiar au fost supuşi violenţelor din partea inculpaţilor sau din partea membrilor familiei lor.

Nu a putut fi primită apărarea inculpaţilor pe care au încercat să o dovedească chiar şi cu cei doi martori audiaţi în cauză la cererea lor în sensul că lucrurile susţinute iniţial de partea vătămată sunt neadevărate, motivat de faptul că obiceiurile etniei nu le-au permis ca o femeie să fie trimisă la cerşit sau prostituţie susţinând că nici o persoană din etnia romă din care şi ei au făcut parte, nu a cerşit şi nu s-a prostituat.

Lăsând la o parte orice alte consideraţii teoretice raportat strict la cauza de faţă, instanţa a apreciat că din probatoriul cauzei a rezultat fără putinţă de tăgadă că lucrurile s-au întâmplat aşa cum iniţial au susţinut victima şi martorii audiaţi în faza de urmărire penală.

Din întreg probatoriul a rezultat că declaraţiile date de partea vătămată şi părinţii acesteia în faţa instanţei de judecată, sunt subiective ca urmare a puternicelor influenţe exercitate de inculpaţi în scopul schimbării de către persoanele menţionate a acestor declaraţii.

Mai mult decât atât, s-a putut observa insistenţa cu care persoana vătămată a solicitat după întoarcerea în România tragerea la răspundere penală a celor trei inculpaţi prin demersuri făcute chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde s-a plâns că lucrările cauzei sunt tergiversate de către Biroul Teritorial Olt – DIICOT.

Nici apărarea inculpaţilor referitor la faptul că s-au putut adresa părţii vătămate oricând organelor de poliţie din apropierea parcului de rulote în care au locuit, nu a putut fi primită întrucât din probatoriul cauzei a rezultat faptul că cei trei inculpaţi au acţionat violent asupra părţii vătămate, au ţinut-o permanent sub observaţie şi au ameninţat-o.

De altfel, din probe a rezultat faptul că foarte greu partea vătămată a reuşit să ia legătura chiar şi telefonic cu tatăl său martorul V.G.

Situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu a rezultat din întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, respectiv din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, care s-au coroborat în parte, cu depoziţiile martorilor V.A., V.G., D.C.A. şi V.Z. şi cu notele de transcriere ale interceptărilor telefonice ale părţii vătămate.

În privinţa depoziţiilor martorilor P.I. şi A.O. date în faţa instanţei şi potrivit cărora nicio femeie din etnia romă nu a cerşit şi nu s-a prostituat, partea vătămată a fost văzută zilnic în domiciliu, instanţa a apreciat că aceste susţineri nu au putut fi primite, declaraţiile date fiind în mod evident subiective şi în favoarea inculpaţilor în condiţiile în care pe de altă parte, cu aceeaşi ocazie, au susţinut că nu au ştiut ce face partea vătămată în afara timpului în care au văzut-o şi că erau prieteni cu inculpaţii.

În privinţa depoziţiilor martorilor V.G. şi V.A., date în faţa instanţei de judecată, care au susţinut integral apărarea inculpaţilor, instanţa a apreciat că acestea au fost modificate ca urmare a influenţelor şi violenţelor exercitate de către inculpaţi şi familiile acestora, această situaţie fiind de natură a afecta obiectivitatea acestora.

Instanţa a reţinut aşadar că cei trei inculpaţi au racolat-o pe partea vătămată şi au transportat-o în Italia unde au forţat-o, prin ameninţări şi violenţă, să practice cerşetoria şi prostituţia pe o perioadă de aproximativ trei luni de zile.

Potrivit disp. art. 12 din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane a presupus comiterea uneia din modalităţile alternative prin care s-a realizat latura obiectivă, respectiv: recrutare, transportare, cazare, găzduire sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia.

Pentru a fi reţinută ca element material a infracţiunii, acţiunile enumerate anterior au trebuit să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei şi prin unul din mijloacele expres prevăzute de lege.

Aşa cum s-a exprimat în literatura de specialitate („Traficul de fiinţe umane" – G.M.), acţiunile prin care s-a realizat traficarea s-au săvârşit de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care datorită tratamentului aplicat, au acţionat împotriva voinţei lor, au acceptat şi s-au supus cererilor traficanţilor.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forţa, a obliga o persoană în timp ce prin violenţă s-a înţeles acel mijloc prin care s-au săvârşit acţiunile de traficare şi sub influenţa căruia persoana faţă de care este întrebuinţat nu a mai avut posibilitatea de a acţiona liber conform propriei voinţe; chiar şi violenţa faţă de lucruri a putut constitui o ameninţare pentru victimă – distrugerea cu violenţă a bunurilor în faţa victimei – a avut un efect intimidant asupra acesteia şi fiind de natură a o alarma şi a exercita o puternică constrângere morală asupra acesteia.

Pe de altă parte violenţa a putut fi economică şi a constat în punerea unei dependenţe materiale a victimei faţă de traficant, în timp ce, prin „alte forme de constrângere" s-a înţeles confiscarea documentelor victimei care astfel, a fost lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber.

Frauda ca mijloc de realizare a elementului material a semnificat actul de rea credinţă săvârşit de făptuitor, de obicei pentru a obţine un avantaj material prin încălcarea drepturilor altor persoane, fiind un termen „mai îngust" ce a putut fi inclus în noţiunea de înşelăciune.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că inculpaţii sub pretextul unei căsătorii cu inculpatul P.F. au racolat-o pe partea vătămată V.L. şi au plecat împreună în Italia, unde contrar voinţei părţii vătămate a fost obligată în primă fază să cerşească, după care a fost obligată să practice prostituţia „la stradă" cu diferiţi clienţi aduşi de către cei trei inculpaţi iar banii erau încasaţi de aceştia.

Modalitatea în care inculpaţii au realizat elementul material al infracţiunii s-a încadrat în varianta privind folosirea de ameninţări, violenţă şi alte forme de constrângere în vederea practicării de către aceasta a cerşetoriei şi prostituţiei cu diverşi clienţi aduşi de către inculpaţi, iar banii au fost încasaţi de către aceştia. Activitatea infracţională a inculpaţilor, astfel cum a fost expusă de instanţă a întrunit în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii a fost intenţia directă, aceştia prevăzând rezultatul faptelor lor şi urmărind producerea acestuia, existând legături de cauzalitate între fapte şi urmările produse.

Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

La individualizarea judiciară s-a ţinut seama de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de Partea Generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite dar şi de persoanele inculpaţilor.

Instanţa a reţinut că, deşi faptele inculpaţilor au prezentat un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-au realizat în concret acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunilor, având în vedere comportamentul anterior al inculpaţilor care nu au mai avut nici un conflict cu legea penală, aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege a fost de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv prev. de art. 52 C. pen. instanţa a reţinut în sarcina inculpaţilor cu ocazia individualizării pedepselor ca împrejurări care au putut constitui circumstanţe atenuante conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunilor, astfel ca a făcut aplicarea disp. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. referitoare la efectele circumstanţelor atenuante urmând a scădea pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.

Au fost interzise astfel în baza art. 71 C. pen. inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 C.E.D.O. şi cauza S. şi P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

O condamnare a trebuit să fie proporţională cu scopul legitim urmărit, iar autorităţile naţionale să fi oferit motive pertinente şi suficiente pentru a o justifica.

Interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii se aplică, potrivit normei naţionale, automat şi absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa controlului cu privire la proporţionalitate exercitat de o instanţă

Sistemul sancţionator nu a trebuit să conducă, iar compromiterea libertăţilor prevăzute de tratate ca în cazul în care o sancţiune ar fi vădit disproporţionată faţă de gravitatea infracţiunii încât ar conduce la o restrângere a libertăţilor garantate de dreptul comunitar.

Curtea de la Luxemburg a considerat (C.J.C.E. 29 febr. 1996-Skanavi et Chryssarthakopoulos 193/94, Rec. CJCE partea 1 929, 955) că statele membre nu au fost libere să prevadă sancţiuni disproporţionate de natură să împiedice libera circulaţie a persoanelor serviciilor, ceea ce este de natură să întărească faptul că, şi în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii, a trebuit avut în vedere proporţionalitatea consecinţelor juridice cu situaţia care le-a generat.

În raport de cele sus menţionate s-a apreciat că inculpaţii au fost nedemni în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, astfel ca pe durata executării pedepsei principale vor fi interzise inculpatului aceste drepturi.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate instanţa a apreciat că scopul sancţionator şi preventiv al pedepsei a putut fi atins chiar fără executarea acesteia.

S-a avut în vedere că inculpaţilor a urmat să li se aplice pedepse sub minimul special prevăzut de lege, iar aceştia nu au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, exceptând cazul când condamnarea a intrat în vreunul din cazurile prev de art. 38 C. pen., scopul pedepsei a putut fi atins chiar fără executarea acesteia, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 86¹C. pen., în baza acestor prevederi legale a urmat să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor fixând, conform art. 86²C. pen. termene de încercare pe o durata de câte 2 ani la care s-au adăugat duratele pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat în termen legal apeluri inculpaţii B.I., P.B. şi P.F.

În motivarea apelului inculpatul B.I., a arătat că nu a desfăşurat o activitate infracţională ci în calitate de văr al tatălui victimei a făcut cunoştinţă părţii vătămate şi inculpatului P.F. în vederea căsătoriei acestora şi chiar a participat la nunta celor doi. Ulterior, între partea vătămată şi inculpatul P.F. au intervenit discuţii, aceştia s-au despărţit în fapt, ceea ce a determinat-o pe victimă şi părinţii săi să formuleze mai multe plângeri la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt în legătură cu ameninţarea inculpatului pentru a o face pe victimă să întreţină raporturi sexuale cu diverse persoane şi să cerşească, fapte care însă sunt nereale.

S-a susţinut şi că certurile dintre familia victimei şi familia concubinului său au fost soluţionate de staborul ţigănesc din Milano care a hotărât ca familia victimei să plătească suma de 3.000 euro familiei inculpatului P.F. pentru recuperare parţială a cheltuielilor ocazionate de organizarea nunţii, însă pentru faptul că familia victimei nu a acceptat această hotărâre, au formulat mai multe plângeri împotriva inculpaţilor.

De asemenea, s-a susţinut şi că în cartierul în care a locuit victima şi inculpaţii în Italia,a fost asigurat un serviciu de supraveghere de către poliţia locală, iar victima şi familia acesteia nu au sesizat niciodată că aceasta ar fi fost supusă vreunei agresiuni.

S-a arătat şi că nici prin convorbirile telefonice ale căror transcrieri există la dosarul cauzei nu s-a consemnat numele inculpatului ca participant la săvârşirea vreunei presupuse infracţiuni împotriva părţii vătămate. De asemenea, inculpatul nu a contribuit în nici un mod la relaţiile de familie dintre partea vătămată şi inculpatul P.F., acesta a locuit împreună cu familia sa într-o altă locaţie şi nu a avut cunoştinţă de raporturile dintre ceilalţi inculpaţi şi partea vătămată.

Prin motivele de apel inculpaţii P.B. şi P.F., au susţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţiile părţii vătămate din faţa primei instanţe, a rezultat nevinovăţia inculpaţilor în raport cu fapta pentru care sunt cercetaţi.

Faptul că partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor iniţiale a fost pe deplin justificat prin împrejurarea că plângerea şi declaraţiile iniţiale au fost făcute sub impulsul geloziei iar martorii audiaţi la urmărirea penală au fost rude ale părţii vătămate care nu au perceput în mod direct nimic relativ la fapta cercetată în cauză cunoscând toate cele relatate din spusele părţii vătămate. Ulterior, partea vătămată a recunoscut că acuzaţiile sale nu au fost adevărate, făcând acest lucru din gelozie, deoarece inculpatul P.F. după o perioadă de concubinaj cu partea vătămată, a vrut să o părăsească pe aceasta pentru a se împăca cu fosta concubină. De asemenea, partea vătămată şi familia acesteia a fost nemulţumită şi de rezultatul judecăţii staborului făcută ca urmare a conflictului apărut între partea vătămată şi familia inculpaţilor P.

S-a argumentat şi că partea vătămată s-a putut adresa oricând organelor de poliţie din apropierea campusului în care locuiau părţile în Italia şi care a avut în permanenţă pază asigurată, iar susţinerile părţii vătămate în sensul că a fost permanent ameninţată şi ţinută sub observaţie nu au putut fi reţinute, întrucât inculpaţii erau încadraţi în muncă, lucrau în construcţii de dimineaţa până seara, iar partea vătămată a rămas acasă având oricând posibilitatea de a se adresa poliţiei.

S-a subliniat şi faptul că inculpaţii sunt la primul conflict cu legea penală, au fost persoane respectabile în comunitate, şi-a câştigat veniturile necesare traiului în mod cinstit şi a lucrat în domeniul construcţiilor.

În apel au fost ascultaţi inculpaţii potrivit art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen. şi a fost completată cercetarea judecătorească prin audierea martorilor V.Z., D.C., M.M. şi T.G.G., propuşi prin actul de sesizare şi neaudiaţi în faţa primei instanţe, precum şi a martorilor S.M., Ş.G. şi S.S., propuşi de inculpaţi.

În baza întregului material probator administrat în cauză Curtea a reţinut că apelurile inculpaţilor au fost fondate şi au fost admise pentru următoarele considerente:

Astfel s-a reţinut că soluţia pronunţată de prima instanţă a fost consecinţa unei eronate stabiliri a stării de fapt, reţinută similar cele prezentate în actul de sesizare a instanţei, ce a avut la bază o interpretare a probelor administrate neconcordantă dispoziţiilor art. 63 şi 75 C. proc. pen., deoarece are în vedere aproape exclusiv declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate şi ale rudelor apropiate ale acesteia (părinţi, soră, cumnat), deşi aceste declaraţii au prezentat contradicţii majore şi nu au putut conduce la aflarea adevărului în cauză:

Faţă de acestea Curtea reanalizând probele administrate a reţinut următoarea stare de fapt:

Ca urmare a unor discuţii avute în Italia unde au lucrat atât inculpatul P.B., tatăl inculpatului P.F., cât şi tatăl părţii vătămate, martorul V.G. aceştia au hotărât să-şi căsătorească copii, respectiv pe inculpatul P.F. cu partea vătămată V.L.F.

În această înţelegere a fost implicat şi inculpatul B.I., văr al martorului V.G. şi unchi al părţii vătămate care a cunoscut atât pe inculpatul P.F. cât şi pe partea vătămată a dat asigurări ambelor părţi că fiecare din tineri prezintă garanţiile morale cerute de preceptele etniei din care aceştia au făcut parte spre a realiza o relaţie durabilă.

Urmare a acestor discuţii părinţii celor doi tineri au hotărât să-i căsătorească pe aceştia dacă şi ei au fost de acord.

În consecinţă, la data de 28 august 2009, la domiciliul părţii vătămate din comuna V., judeţul Olt, a venit inculpaţii P.B. şi P.F. împreună cu inculpatul B.I. dar şi alte persoane din cele două familii şi, deoarece inculpatul P.F. şi partea vătămată au fost de acord să se căsătorească s-a stabilit acest lucru.

La data de 6 septembrie 2009, s-a organizat o petrecere de logodnă, aşa zis nuntă potrivit obiceiurilor etniei, la domiciliul părţii vătămate, cheltuielile acestei petreceri fiind suportate de inculpatul P.B., care tot potrivit obiceiurilor a dat tatălui părţii vătămate suma de 2.500 euro.

Faptul că „nunta" mai sus arătată nu a fost una formală, care să ascundă adevăratele intenţii ale inculpaţilor, ci a avut scopul real de a crea o relaţie similară căsătoriei între inculpatul P.F. şi partea vătămată a rezultat din larga participare la aceasta (aproximativ 150 de persoane) şi implicit publicitatea acestui eveniment, reţinut din declaraţiile martorilor G.L. şi C.C. care au fost audiaţi în faţa primei instanţe.

Aceeaşi împrejurare a fost afirmată şi de partea vătămată indirect în convorbirea telefonică din 04,10.2010 interceptată şi al cărei transcript se află dosarul de urmărire penală în care afirmă relativ la fostul ei prieten, anterior stabilirii relaţiei de concubinaj cu inculpatul P.F.: „Şi bine i-a făcut Iustin (inculpatul P.F.) că s-a băgat peste el, că a venit împeţit la mine, în timp ce eram cu el împreună."

După „nuntă" s-au stabilit relaţiile de concubinaj, partea vătămată mergând la domiciliul inculpatului P.F., situat în oraşul B., judeţul Olt.

La data de 12 septembrie 2009, partea vătămată împreună cu concubinul său inculpatul P.F., tatăl acestuia, inculpatul P.B., inculpatul B.I., dar şi alte persoane, au plecat cu un microbuz spre Milano, Ilalia, ţară unde au lucrat.

Faptul că inculpaţii au lucrat şi astfel au obţinut venituri licite în Italia a rezultat din actele depuse în faţa primei instanţe (contract de muncă pe durată nedeterminată pentru inculpatul B.I.), dar şi depoziţiile martorilor audiaţi în apel.

La data de 14 septembrie 2009 au ajuns în Italia, în apropierea localităţii Milano şi au locuit în apropierea cimitirului „M.", într-o locuinţă modulară, „container", victima locuind împreună cu concubinul său şi cu ceilalţi membrii ai familiei inculpatului P.B.

În aceeaşi locaţie, dar într-o altă locuinţă modulară a locuit şi inculpatul B.I.

Aici, potrivit martorilor audiaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti partea vătămată a desfăşurat munci casnice.

După o scurtă, perioadă de timp (aproximativ două săptămâni) relaţiile dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. s-au deteriorat datorită faptului că partea vătămată a aflat că anterior „căsătoriei" lor inculpatul mai întreţinuse o relaţie de concubinaj şi cu o altă persoană aflată în Italia, „L.", şi l-a bănuit pe concubinul său că a continuat această relaţie şi după „căsătoria" lor.

Această împrejurare a fost confirmată fără dubiu de declaraţiile părţii vătămate, inculpaţilor şi martorilor de pe parcursul cercetării judecătoreşti, dar şi prin declaraţia dată de tatăl părţii vătămate în data de 3 februarie 2010 la urmărirea penală, în care a menţionat că după „căsătoria" părţii vătămate cu inculpatul P.F., a aflat că acesta când a venit împeţit trăia cu numita L. cu care avea şi un copil.

De asemenea, această situaţie s-a explicat şi de ce ulterior acuzaţiile părţii vătămate s-au îndreptat şi împotriva unchiului său B.I., care au garantat cu privire la onestitatea în relaţia de concubinaj a inculpatului P.F.

Deteriorarea relaţiilor dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. au determinat-o pe mama părţii vătămate să se ducă în Italia, unde locuia familia P. cu scopul de a se întoarce cu fiica sa în ţară, împrejurare negată de partea vătămată şi mama acesteia, însă afirmată în mod constant, atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei de apel de martorii V.Z. şi D.C. (sora şi cumnatul părţii vătămate).

Tot aceiaşi martori, apreciaţi ca fiind credibili datorită relaţiilor stinse de rudenie şi afinitate cu partea vătămată, a afirmat încă din faza de urmărire penală, contrar celor susţinute iniţial de partea vătămată că aceasta a putut să ţină legătura telefonic cu familia sa după plecarea în Italia, acesta fiind şi modul în care a determinat-o pe mama sa să se ducă în Italia.

Deşi, după venirea mamei părţii vătămate în Italia relaţiile de concubinaj dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. au fost reluate, mama părţii vătămate întorcându-se în aceste condiţii în ţară, conflictul dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. nu a fost însă aplanat şi acesta a reizbucnit.

Această stare de lucruri conflictuală a determinat pe inculpatul P.B. şi pe tatăl părţii vătămate, martorul V.G. a convocat o „judecată" – stabor, conform obiceiurilor etniei care să decidă cine a fost vinovat de aceasta.

„Judecata" a avut loc în Italia şi a hotărât că, datorită faptului că partea vătămată nu a avut motive temeinice să se despartă de inculpatul P.F. şi totuşi a vrut să se despartă de acesta, tatăl părţii vătămate a trebuit să plătească inculpatului P.B. suma de 2.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru că acesta a suportat cheltuielile „nunţii" şi darul pentru tatăl părţii vătămate cu această ocazie.

La patru zile după această „judecată", pe data de 19 noiembrie 2009, partea vătămată s-a întors cu mama sa în România. S-a precizat că mama părţii vătămate venise din data de 12.11.2009 în Italia, potrivit declaraţiei soţului acesteia şi tată al părţii vătămate martorul V.G. din 3 februarie 2010 la urmărirea penală.

Desfăşurarea acestei „judecăţii", deşi a fost negată de partea vătămată în declaraţiile de la urmărirea penală, care a afirmat cu totul alte împrejurări ale revenirii sale în ţară, a fost recunoscută de aceasta la confruntarea cu inculpatul B.I. la care a arătat: „După judecata ţigănească am stat la tatăl meu timp de patru zile, iar ulterior am revenit în ţară".

În acest context au fost reţinute ca neplauzibile afirmaţiile părţii vătămate în sensul că imediat după transportarea sa în Italia, inculpaţii prin acţiuni conjugate şi prin violenţă au determinat-o pe aceasta să practice cerşetoria şi ulterior prostituţia.

În primul rând aceste declaraţii care nu au avut valoare probatorie decât dacă s-au coroborat cu alte mijloace de probă potrivit art. 75 C. proc. pen. au fost inconstante.

Astfel, partea vătămată a arătat în declaraţia olografă din 16 decembrie 2009 că în timpul cât a practicat prostituţia a fost ridicată de mai multe ori de organele de poliţie (dosar urmărire penală), pentru ca ulterior să arate că nu a putut reclama poliţiei faptul că era exploatată de inculpaţi.

Mai mult, partea vătămată a afirmat că inculpaţii mai aveau şi alte persoane pe care le exploatau în acelaşi mod însă într-o altă locaţie, persoane despre care nu a putut afirma decât faptul că pe una dintre acestea o chema „M." şi era din Piatra Olt. Această afirmaţie s-a contrazis însă cu susţinerile părţii vătămate în sensul că inculpaţii au însoţit-o, au luat banii şi au supravegheat-o permanent în activitatea desfăşurată. Or, dacă s-a avut în vedere şi faptul că inculpaţii au mai desfăşurat şi muncă în domeniul construcţiilor, aşa cum a fost dovedit cu actele şi depoziţiile martorilor audiaţi în apel dar şi în faţa primei instanţe care s-au coroborat cu apărările inculpaţilor, a rezultat că a fost imposibil ca inculpaţii să desfăşoare toate aceste activităţi simultan.

Pe de altă parte susţinerile părţii vătămate de la urmărirea penală în sensul că a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia sub supravegherea inculpaţilor nu au fost susţinute decât de depoziţiile iniţiale ale martorilor V.A., V.G., V.Z. şi D.C.A. rude foarte apropiate ale părţii vătămate (părinţi, soră şi cumnat) care însă nu au aflat acest lucru decât din relatările părţii vătămate.

Ulterior şi aceştia şi-au retractat aceste declaraţii şi au afirmat în mod credibil că au aflat de la partea vătămată dar şi de la alte persoane că aceasta nu a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia.

De altfel şi relatările părţii vătămate referitoare la modul cum a fost luată de tatăl său de la inculpaţii P. (ca urmare a unui apel telefonic pe care ar fi reuşit să-l dea tatăl său a venit la Milano împreună cu fraţii săi şi au reuşit să o ia pe partea vătămată de la familia concubinului său în aceeaşi zi) au fost contrazise de probele administrate din care rezultă că despărţirea de concubinul său, inculpatul P.F., a survenit pe fondul deteriorării relaţiilor dintre aceştia şi ca urmare a unei judecăţi conform tradiţiilor etniei.

În acest context s-a explicat şi declaraţia părţii vătămate de la urmărire penală din data de 29 septembrie 2010 în sensul că fraţii tatălui său nu au dorit să dea declaraţii în faţa organelor de poliţie în legătură cu modul cum partea vătămată a plecat de la familia P.

Dacă cele relatate de partea vătămată în sensul că în Italia ar fi fost pusă de inculpaţi să practice cerşetoria şi prostituţia ar fi veridice a fost inexplicabilă şi intervenţia atât de târzie a tatălui său.

Astfel, deşi potrivit relatărilor sale acesta s-a aflat în Italia din septembrie 2009 (declaraţia din 03 februarie 2010, urmărire penală) şi a fost imposibil să nu cunoască situaţia în care s-a aflat partea vătămată, deoarece aceasta nu a mai vorbit telefonic acasă cu mama şi sora sa, potrivit declaraţiilor martorilor V.Z. şi D.C.A., acesta nu a intervenit decât la mijlocul lunii noiembrie 2009 pentru a-şi „salva" fiica.

În acest context relaţiile încordate ulterioare dintre cele două familii soldate cu ameninţări şi chiar violenţe reciproce nu dovedesc decât neînţelegerile apărute între acestea ca urmare a destrămării relaţiilor de concubinaj dintre partea vătămată şi inculpatul P.F., probabil şi pe fondul pretenţiilor pecuniare ale tatălui părţii vătămate relativ la familia inculpaţilor P., determinate de faptul că P.F. a fost acuzat că restabilise fostele sale relaţii de concubinaj şi în acest context potrivit tradiţiilor etniei a fost obligat să o despăgubească băneşte pe partea vătămată, dar şi urmare a plângerilor părţii vătămate adresate organelor judiciare care au constituit indicii ale unei activităţi infracţionale a inculpaţilor şi care a determinat cercetarea şi chiar arestarea acestora.

Instanţa de apel a mai reţinut şi că din luna octombrie a anului 2010 partea vătămată şi inculpatul P.F. au reluat relaţiile de concubinaj, or o astfel de atitudine a părţii vătămate a fost inexplicabilă în condiţiile în care aceasta ar fi fost în mod real exploatată de inculpaţi în Italia.

Faţă de starea de fapt mai sus arătată şi care a rezultat în mod neechivoc din interpretarea logică a probelor administrate în cauză a rezultat că, deşi activitatea inculpaţilor relativ la partea vătămată a putut fi caracterizată ca recrutare şi transport în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu privire la activitatea materială a inculpatului B.I., recrutare transport şi cazare cu privire la activitatea materială a inculpaţilor P.F. şi P.B., aceasta nu a fost desfăşurată prin înşelăciune sau violenţă sau alte forme incriminate în textul de lege mai sus precizat şi nu a avut ca scop exploatarea părţii vătămate astfel că fapta inculpaţilor nu a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

În consecinţă, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpaţi.

S-a desfiinţat sentinţa apelată şi procedând la rejudecarea cauzei instanţa de apel i-a achitat pe inculpaţii P.F., P.B. şi B.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În consecinţă, instanţa de prim control judiciar, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza deciziei penale nr. 259 din 30 noiembrie 2011 a admis apelurile inculpaţilor a desfiinţat sentinţa penală nr. 44 din 2 martie 2011 a Tribunalului Olt, secţia penală şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpaţii B.I., P.B. şi P.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat în termen legal recursuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova B.I., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Procurorul a invocat într-o primă critică, comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecinţă greşita achitare a inculpaţilor.

S-a susţinut, în sprijinul acestui caz de casare că soluţia de achitare a inculpaţilor pronunţată de instanţa de apel este în mod evident contrară actelor şi probelor administrate care conturează existenţa faptelor, participaţia şi vinovăţia inculpaţilor ignorate de instanţă, cu consecinţa pronunţării unei soluţii contrare faţă de cea corectă care se impunea.

S-a arătat de către procuror, în cuprinsul motivelor scrise de recurs că, potrivit art. 3 şi 4 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, atât organelor de urmărire penală cât şi instanţei de judecată revenindu-le obligaţia de a manifesta rol activ, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Se apreciază de către procuror că în cauza de faţă, instanţa de apel a nesocotit grav principiile liberei aprecieri a probelor, stabilind că niciuna dinte probele administrate nu confirmă săvârşirea faptelor de către inculpaţi.

În opinia procurorului şi contrar concluziei la care a ajuns instanţa de prim control judiciar, la dosarul cauzei există probe care, valorificate împreună relevă că inculpaţii sunt martorii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, sens în care se invocă denunţul formulat de partea vătămată V.L.F. şi declaraţiile sale ulterioare, procesul–verbal de confruntare între partea vătămată şi inculpaţi din care reiese că partea vătămată, sub pretextul căsătoriei a fost recrutată şi transportată în Italia, unde a fost obligată să cerşească şi să se prostitueze în favoarea inculpaţilor, declaraţiile martorilor V.A. şi G. (părinţii părţii vătămate), D.C. şi V.Z.; listingurile comunicate de bănci privind transferurile de bani între inculpaţi aflaţi în Italia şi familie, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămate cu alte persoane cu alte persoane, rude ale inculpaţilor.

În acest context, procurorul a considerat că în mod eronat, instanţa a considerat ca fiind verosimilă apărarea formulată de inculpaţi în sensul că în Italia partea vătămată V.L.F. s-a limitat la a desfăşura activităţi casnice, iar acuzele aduse a fi motivate de o răzbunare a familiei acesteia.

În mod greşit, instanţa a înlăturat declaraţiile date de partea vătămată la urmărirea penală, cu motivarea că există contradicţii între aceste declaraţii şi probatoriu, făcând referire la aspectul că aceasta a afirmat în declaraţia olografă din 16 decembrie 2009 că în timpul cât a practicat prostituţia a fost ridicată de mai multe ori de organele de poliţie, pentru ca ulterior să arate că nu a putut reclama poliţiei faptul exploatării sale de către inculpaţi.

În viziunea procurorului, explicaţia este simplă şi se găseşte în cuprinsul aceleiaşi declaraţii la care instanţa face referire, în continuarea menţiunii reţinută de instanţă – partea vătămată afirmă că de frica inculpaţilor nu le-a spus organelor de poliţie italiene, care o reţinuseră, adevăratul motiv pentru care se prostitua.

Opus celor constatate de instanţa de apel, procurorul nu remarcă nicio altă contradicţie în cele relatate de partea vătămată şi învederează că susţinerile părţii vătămate în sensul că a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia sub supravegherea inculpaţilor sunt confirmate nu doar de declaraţiile rudelor sale – părinţi, soră, cumnat, dar şi de inculpatul B.I., care este şi el rudă cu partea vătămată, astfel încât pretinsa subiectivitate a declaraţiilor în cauză, poate fi apreciată şi în sens contrar.

Faptul că ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, martorii au retractat aceste declaraţii, afirmând că au aflat de la partea vătămată că aceasta nu a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia însă, potrivit procurorului, această retractare este numai rezultatul manevrelor, a presiunilor exercitate de familiile inculpaţilor, prin ameninţări şi violenţe la adresa părţii vătămate şi a familiei sale, dar şi prin încercări de negociere prin oferire de sume de bani.

Elocvente în acest sens sunt nu doar declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi notele de transcriere a convorbirilor telefonice din care reiese faptul că la momentul audierii victimei, aceasta a fost apelată permanent de diferite persoane, care fie o ameninţau, fie încercau sub diverse forme, să o determine să-şi schimbe declaraţiile.

Corelativ cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., se solicită casarea deciziei instanţei de prim control judiciar cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei fondului, aceea de condamnare a inculpatului.

Suplimentar, în cadrul dezbaterii recursurilor, procurorul a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., vizând omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate, asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură a garanta drepturile şi a influenţa soluţia procesului.

Din această perspectivă s-a arătat că instanţa de control judiciar nu a procedat, astfel cum s-ar fi impus la examinarea în planul evaluării materialului probator al cauzei, a conţinutului convorbirilor telefonice ale căror transcriere se află la dosar şi care ar fi putut oferi elemente de substanţă în aprecierea cu privire la vinovăţia inculpaţilor.

Recurentul inculpat B.I., a criticat Decizia instanţei de apel, din punct de vedere al temeiului achitării, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie achitarea sa, întrucât nu este nicio infracţiune - art. 10 lit. a) C. proc. pen., or în plan subsidiar - să se constate incidenţa art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivarea este contradictorie, critici circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

A arătat recurentul inculpat că din probele administrate în faza de urmărire penală, la instanţa de fond şi apel rezultă împrejurarea că în realitate nu a comis nicio infracţiune, plângerea persoanei vătămate, având caracter de răzbunare împotriva sa, în calitate de rudă, pentru faptul că i-a făcut cunoştinţă părţii vătămate cu inculpatul P.F.

Se invocă aspectul că materialul probator a evidenţiat că partea vătămată nu a locuit în apartamentul inculpatului B.I. din Milano, ci a fost împreună cu concubinul său P.F. şi socrul ei P.B.

Întrucât în opinia inculpatului B.I., în cauză nu exista nicio dovadă certă din care să reiasă că ar fi contribuit în vreun fel la recrutarea şi transportul părţii vătămate, consideră că soluţia corectă este aceea de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau în raport cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de procuror şi inculpaţi, dar şi din oficiu, conform disp. art. 385⁹ alin. (2) şi 3 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expune:

În raport de cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., analizat cu prioritate, caz invocat de către procuror în cadrul dezbaterilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuând propriul demers analitic constată întemeiată critica. Acest caz de casare priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa, fie asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare, fie cu privire la unele probe administrate, fie asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.

În prezenta cauză se constată incidenţa situaţiei în care instanţa de prim control judiciar, în operaţiunea de evaluare a materialului probator al cauzei, nu a examinat anumite probe şi nu s-a pronunţat asupra acestora.

Astfel, investită cu o nouă judecată în cauză, în virtutea efectului devolutiv prin exercitarea căii de atac a apelului de către inculpaţii B.I., P.B. şi P.F., instanţa de prim control judiciar, avea obligaţia, în raport de limitele pe care legea le fixează efectului devolutiv, să reexamineze cauza, efectuând o confruntare între modul în care s-a desfăşurat activitatea procesuală şi modul cum trebuia desfăşurată, potrivit legii de procedură penală, între probele administrate şi probele care mai trebuiau administrate, între ceea ce a reţinut hotărârea ca adevăr şi ceea ce s-a petrecut în realitatea obiectivă; în fine, între soluţia adoptată prin hotărârea atacată şi soluţia prevăzută de lege şi de împrejurările cauzei.

Într-un asemenea context al exigenţelor, instanţa de apel s-ar fi impus a analiza, în raport şi de motivele ample de apel formulate, alături de declaraţiile părţilor, martorilor şi conţinutul convorbirilor comunicaţiilor telefonice şi a sms-urilor purtate de partea vătămată cu familia sa – notele interceptărilor telefonice, din cuprinsul cărora se puteau trage concluzii cu privire la influenţarea poziţiei procesuale a părţii vătămate în sensul determinării ori nu a acesteia de către inculpaţi şi familiile lor în a-şi schimba declaraţia.

Deşi un asemenea aspect a făcut obiectul analizei instanţei fondului, instanţa de control judiciar a omis a aplica şi a se pronunţa asupra acestor probe cu caracter esenţial în corecta soluţionarea acţiunii penale.

Din această perspectivă este lesne de observat că aspectul inconsecvenţei atitudinii procesuale a părţii vătămate se impune a fi lămurit, iar examinarea acelor convorbiri era de natură şi în măsură a ajuta organul jurisdicţional în a afla adevărul în cauză.

Procedând astfel, instanţa de prim control judiciar a concluzionat că în mod neechivoc din interpretarea logică a probelor administrate rezultă că deşi acţiunea inculpaţilor relativ la partea vătămată poate fi caracterizată ca recrutare şi transportare în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, aceasta nu a fost desfăşurată prin înşelare ori violenţă sau alte forme incriminate în textul de lege, fără însă a proceda la o analiză completă a tuturor probelor administrate în cauză şi fără a se pronunţa cu privire la aspecte cu caracter esenţial.

Este ştiut că pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii penale, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia de a aprecia complet şi just probele administrate în cauză.

Ca urmare, nu trebuia omisă de la apreciere niciuna din probele administrate, iar aprecierea fiecărei probe trebuia astfel efectuată încât convingerea formulată să corespundă adevărului.

Deşi este un element de ordin subiectiv, un sentiment de certitudine, convingerea se întemeiază pe elemente obiective, care sunt probele şi pe reguli logice, astfel încât instanţa de judecată nu numai că poate explica modul în care şi-a format convingerea, dar este obligată la aceasta.

În raport cu exigenţele înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că instanţa de prim control judiciar şi-a format convingerea în absenţa unei complete examinări a probatoriului cauzei.

În virtutea considerentelor ce preced, constatând incidenţa prioritară a cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul B.I. cu consecinţa casării deciziei penale nr. 259 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi trimiterea cauza pentru rejudecare aceleaşi instanţe.

În mod firesc, în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere criticile avansate cu privire la rezolvarea acţiunii penale, astfel cum au fost formulate, toate aspectele de fapt şi de drept, având abilitarea legală de a lămuri cauza şi a afla adevărul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 259 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi P.B. şi P.F., precum şi pentru recurentul inculpat B.I. în sumă de câte 75 RON, până la prezentarea apărătorilor aleşi se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru intimata parte vătămată V.L.F. în sumă de 150 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2102/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2175/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2103/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2103/2012. Penal