ICCJ. Decizia nr. 2192/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2192/2012
Dosar nr. 393/2/2012
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 14 noiembrie 2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 13461/95/2011, contestaţia la executare formulată de petiţionarul condamnat P.C., încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu, prin care solicita contopirea celor trei pedepse la care a fost condamnat prin sentinţa pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 5 din Barcelona la data de 29 iulie 2004, respectiv 6 ani pentru delictul de viol, 3 ani de închisoare şi amendă de 18 luni cu o cotă de 20 Euro pe zi ca autor a unui delict de prostituţie şi la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru un delict de reţinere ilegală, hotărâre rămasă definitivă prin recursul nr. 836/2004/P al Tribunalului Suprem, secţia de penale din 14 octombrie 2005.
A menţionat contestatorul că prin sentinţa penală nr. 169 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea făcută de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi conform art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată, s-a recunoscut sentinţa penală pronunţată la 29 iulie 2004 de Judecătoria de Instrucţie nr. 5, Audienţă Provincială Barcelona, definitivă prin recursul nr. 863/2004/P al Tribunalului Suprem, s-a dispus transferul său, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani şi 10.940 Euro echivalent la data plăţii, în România.
În acest sens, contestatorul a menţionat că în mod greşit s-a dispus să execute o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani, câtă vreme prin hotărârea de condamnare spaniolă nu există o astfel de dispoziţie, fiind condamnat la două pedepse de 6 ani şi la o pedeapsă de 3 ani, fără a se face o însumare a acestora, că Statul Român este îndrituit să recunoască hotărârile pronunţate de alte state pentru infracţiuni care îşi găsesc corespondentul în legea română, în conformitate cu convenţiile internaţionale la care este parte, în raport exclusiv de dispoziţiile cuprinse în dispozitivul respectivelor hotărâri.
Prin sentinţa penală nr. 226 din 13 decembrie 2011 Tribunalul Gorj a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul C.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 461 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 393/2/2012 /175/2012.
A fost ataşat dosarul nr. 958/2/2009 în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat sentinţa penală nr. 169 din 11 iunie 2009, în baza cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 4366/II/5/2008 din 19 ianuarie 2009, sentinţa menţionată a rămas definitivă urmare a nedeclarării apelului de către persoana transferabilă, C.P. (fila 132 dos.).
Prin sentinţa penală nr. 169 din 11 iunie 2009 s-au recunoscut efectele sentinţei penale pronunţate la 9 iulie 2004 de Judecătoria de Instrucţie nr. 5, Audienţa provincială Barcelona, - Secţia a şasea din Barcelona, Spania, definitivă prin recursul nr. 863/2004/P al Tribunalului Suprem - Sala de cauze penale, din 14 octombrie 2005 şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate C.P., în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani şi 10.940 Euro în echivalent la data plăţii.
În baza acestei sentinţe, a fost emis MEPI nr. 227/2009 din 05 martie 2010 (fila 141 dos.)
Prin contestaţia formulată s-a solicitat contopirea pedepselor de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, de trei ani închisoare pentru infracţiunea de obligare la prostituţie şi 6 ani închisoare pentru infracţiunea de sechestrare corespunzător legii române, prin aplicarea disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 82 din 24 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia în contra executării sentinţei penale nr. 169 din data de 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă, formulată de contestatorul condamnat C.P.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, Codul penal şi C. proc. pen. spaniol prevăd cumulul aritmetic al pedepselor aplicate, pedeapsa unică dispusă a fi executată fiind egală cu durata cumulată a pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune.
S-a arătat că din relaţiile comunicate de Audienţa Provincială Barcelona, secţia a VI-a, rezultă că pedeapsa a început la 21 septembrie 2005 şi se va termina la 17 mai 2018, fiind dedusă perioada de arest preventiv care cumulează un total de 853 zile.
Curtea de apel a observat că, în soluţionarea cererii de transfer a persoanei condamnate C.P. în vederea continuării pedepsei au fost respectate şi dispoziţiile din decizia 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, potrivit cărora conversiunea condamnării operează doar în situaţia în care felul sau durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legea română, în cazul concursului de infracţiunii fiind vorba de incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislaţia română iar nu de o incompatibilitate cu sistemul prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracţiuni prin cumul aritmetic.
Astfel, s-a arătat că, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, instanţa nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumulului juridic stabilite în Codul penal român.
Luând în considerare decizia amintită, potrivit căreia în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, instanţa trebuia să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român, instanţa de fond a constatat că cererea formulată de contestator este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, arătând că, potrivit art. 157 din Legea nr. 143/2004, executarea pedepsei este guvernată de Legea statului de executare şi în mod greşit s-a stabilit executarea pedepsei pe calea cumului aritmetic atâta vreme cât în cuprinsul hotărârii de condamnare nu se face nicio referire la aceasta.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea contestaţiei la executare şi contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare, urmând a executa pedeapsa rezultantă.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 169 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală, s-au recunoscut efectele sentinţei penale pronunţate la 9 iulie 2004 de Judecătoria de Instrucţie nr. 5, Audienţa provincială Barcelona, secţia a şasea, din Barcelona, Spania, definitivă prin recursul nr. 863/2004/P al Tribunalului Suprem - Sala de cauze penale, din 14 octombrie 2005 şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate C.P., în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani şi 10.940 Euro în echivalent la data plăţii.
În baza acestei sentinţe, a fost emis MEPI nr. 227/2009 din 05 martie 2010 (fila 141 dos.)
Din documentele transmise la dosar de autorităţile spaniole prin Ministerul Justiţiei în legătură cu stadiul executării pedepsei, rezultă că executarea pedepsei a început la data de 22 mai 2003 şi se va încheia la 17 mai 2018.
Din hotărârea de condamnare, aflată la dosar, rezultă că totalul pedepsei este de 5475 zile din care se reduce perioada de la 22 mai 2003 - când condamnatul a fost arestat, până la 20 septembrie 2005 - când s-a pronunţat sentinţa definitivă, în total 853 zile. Se face menţiunea că au mai rămas de executat un număr de 4622 zile, iar perioada rămasă, începe la data de 21 septembrie 2005 şi se va încheia la data de 17 mai 2018.
Faţă de aceste precizări, menţionate în hotărârea de condamnare, critica formulată de contestator, potrivit căreia în cuprinsul acesteia nu se face nicio referire la cumulul aritmetic este nefondată şi nu poate fi primită. De altfel, din declaraţia aflată la fila 96 dosar fond rezultă că, contestatorul condamnat a fost de acord cu transferul în România şi a luat cunoştinţă de dispoziţiile hotărârii de condamnare.
În ce priveşte celelalte critici, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 143/2004 astfel cum a fost modificată, ale Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate şi cu dispoziţiile Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, potrivit căreia, instanţa nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe cale cumului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de Codul penal român.
Înalta Curte mai constată că nelămuririle cu privire la pedeapsa ce urmează a fi executată în România, urmare a recunoaşterii hotărârii de condamnare, pronunţată de autorităţile spaniole, trebuiau invocate de contestator cu ocazia soluţionării sesizării făcute de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 4366/II/5/2008 din 19 ianuarie 2009. Or, sentinţa penală nr. 169 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin nerecurare.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestator este nefondat, iar în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul condamnat C.P. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 24 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2191/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2199/2012. Penal → |
|---|
