ICCJ. Decizia nr. 2199/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2199/2012
Dosar nr. 1934/3/2012/a7
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală nr. 356 D/P/2011 din data de 20 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: I.A.A., zis „S.T.";, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, şi de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., F.M.F., zisă „M.";, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi de sprijinire şi aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi art. 99 şi următoarele C. pen., şi R.D., zis „S.";, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi de sprijinire şi aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, fiecare cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că: începând cu luna octombrie 2011 inculpatul I.A.A., zis „S.T.";, a constituit şi coordonat din penitenciar un grup infracţional organizat, cu scopul de a trafica heroină, grupul la care au aderat şi l-au sprijinit ulterior, în acelaşi scop, inculpata minoră F.M.F., zisă „M.";, şi inculpatul major R.D., zis „S.";, iar aceşti din urmă doi inculpaţi au deţinut şi transportat, la data de 19 decembrie 2011, în vederea comercializării, o cantitate netă de 1981,8 grame de heroină, din complexul comercial „Dragonul Roşu";, situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, în Bucureşti, fiind prinşi în flagrant delict de organele poliţiei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, care se coroborează cu procesele verbale de investigaţii operative realizate cu ocazia filajului, întocmite de lucrătorii de poliţie desemnaţi să efectueze cercetări în cauză, procesele-verbale de redare a comunicărilor telefonice efectuate de inculpaţii cercetaţi în cauză, interceptate şi înregistrate, din care rezultă în mod indubitabil, chiar dacă aceştia discutau codificat, faptul că desfăşurau activităţi de trafic ilicit de droguri de mare risc, pregătind furnizarea heroinei, trimiţând bani la expeditorii din Turcia, ocupându-se fiecare, conform celor stabilite de inculpatul I.A.A., de preluare a drogurilor, transportul şi vânzarea acestora, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 145.181 din 27 decembrie 2011 întocmit în cauză, în care se menţionează că substanţa analizată este heroină, precum şi cu declaraţiile martorilor F.A.M.C. şi S.F. şi, parţial, cu declaraţiile inculpaţilor.
Prin sentinţa penală nr. 371, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepsele cele mai grele, respectiv inculpatul I.A.A. la pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute 18 ani închisoare, inculpata F.M.F., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi inculpatul R.D. la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţei penale inculpaţii au declarat apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data 21 mai 2012, context în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. „este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 16 f cu referire la art. 160 C. proc. pen. ";.
Prin încheierea din 7 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală, în conformitate cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor: I.A.A., deţinut în baza MAP nr. 322/UP din 20 decembrie 2011, F.M.F., deţinut în baza MAP nr. 1/UP din 05 ianuarie 2012 şi R.D., deţinut în baza MAP nr.2/UP din 05 ianuarie 2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel, observând în prealabil că faptele respective constituie infracţiuni pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, a considerat că lăsarea în libertate a acestora prezintă şi în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care a reţinut că aceştia sunt acuzaţi de fapte deosebit de grave, acţionând cu intenţie directă. Sintagma „pericol pentru ordinea publică"; desemnează o stare ce ar putea periclita pe viitor buna desfăşurare a relaţiilor sociale. Acest pericol rezidă nu numai din natura şi gravitatea infracţiunilor acestora, ci şi din modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, urmările produse şi temerea de a fi reluată de către inculpaţi.
De asemenea, s-a reţinut că există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta pentru care sunt cercetaţi, relevante fiind probele administrate la dosar, reţinute mai sus de instanţă.
Conform art. 5 par.1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994, necesitatea existenţei unor motive verosimile de a bănui că a persoana privată de libertate a săvârşit o infracţiune, garantează temeinicia măsurii privative de libertate.
Raportat la aceleaşi împrejurări, analizate prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., dar şi la durata arestării preventive (care nu depăşeşte un termen rezonabil), Curtea a constatat că luarea faţă de inculpaţi a altor măsuri preventive, neprivative de libertate, nu sunt justificate şi nici oportune, nedepăşind limitele unui termen rezonabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R.D. solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu este cunoscut cu antecedente penale, iar perioada reţinerii preventive a depăşit termenul rezonabil.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că începând cu luna octombrie 2011 inculpatul I.A.A., zis „S.T.";, a constituit şi coordonat din penitenciar un grup infracţional organizat, cu scopul de a trafica heroină, grupul la care au aderat şi l-au sprijinit ulterior, în acelaşi scop, inculpata minoră F.M.F., zisă „M.";, şi inculpatul major R.D., zis „S.";, iar aceşti din urmă doi inculpaţi au deţinut şi transportat, la data de 19 decembrie 2011, în vederea comercializării, o cantitate netă de 1981,8 grame de heroină, din complexul comercial „Dragonul Roşu";, situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, în Bucureşti, fiind prinşi în flagrant delict de organele poliţiei.
Având în vedere materialul probator administrat, precum şi faptul că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către aceştia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a considerat în mod corect că lăsarea inculpaţilor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaţilor.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este cea de trafic ilicit de droguri de mare risc cât şi de sprijinire sau aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni deosebit de grave, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, inclusiv a inculpatului R.D., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului R.D. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea cauzei şi să se sustragă de la judecată şi de la executarea pedepsei.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 7 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală, în dosarul nr. 1934/3/2012/a7.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2192/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Penal → |
|---|
