ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2200/2012
Dosar nr. 639/46/2012
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra cererii de faţă, deliberând, constată:
La data de 12 iunie 2012, inculpatul B.M., în prezent aflat în Arestul I.P.J. Argeş, a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
In motivarea acestei cereri, inculpatul atât prin motivele invocate în scris, cât şi prezentate oral, a arătat că o atare cerere de liberare provizorie este admisibilă şi, totodată, şi întemeiată, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune punerea sa în libertate.
In acest sens, a menţionat că este cercetat în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei ori a autorităţii, în scopul obţinerii pentru sine de sume de bani sau de foloase necuvenite prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 lit. a) C. pen.
In fapt, în motivarea cererii s-a arată că, din analiza probelor dosarului, nu rezultă că inculpatul a avut o contribuţie importantă în comiterea pretinselor infracţiuni reclamate, ci din contră rezultă faptul că, nu sunt numeroase acte materiale şi nici nu este vorba de un număr mare de persoane ce se presupune a fi implicate, fiind vorba doar de membrii filialei Buzău şi nu de întreaga Asociaţie „Metrou";. Contractele de reprezentare sunt nişte simple mandate civile, cu remuneraţie, iar inculpatul făcea parte din Biroul Executiv al asociaţiei amintite şi era preşedintele filialei Buzău, având un număr de 268 de membri. A arătat în continuare că nu a impus nimic acestor membri şi nici nu i-a influenţat să încheie astfel de contracte de reprezentare, sens în care invocă declaraţiile notariale ale membrilor acestor filiale depuse în dosarul de urmărire penală. în plus, inculpatul nu participa la luarea deciziilor, ci el se supunea dispoziţiilor luate la nivel central astfel încât nu i se poate imputa infracţiunile reclamate.
Totodată, a susţinut că, faptul depunerii mai multor plângeri penale de către revoluţionarii din judeţul Buzău, împotriva organului de urmărire penală, nu poate conduce la vreo legătură plauzibilă între inculpat şi aceştia, iar pe inculpatul C. l-a cunoscut anterior momentului luării măsurii arestării preventive, motiv pentru care nu se poate considera că putea să constituie grupul infracţional organizat de care este încriminat.
Deşi este acuzat pentru aceste infracţiuni, nu există date din care rezultă că ar zădărnici desfăşurarea urmăririi penale, aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi sau pentru alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
In acest sens, a arătat că nu se poate reţine nici o atitudine necooperantă a sa, întrucât s-a prezentat la audieri, nu a ascuns probe care să fie descoperite ulterior, nu a avut un comportament care să determine eludarea adevărului, iar acuzarea se bazează pe probe ce au fost deja administrate, este vorba de interceptări ale convorbirilor telefonice - deci probe care există deja şi nu are cum să le altereze sau să le distrugă.
Deşi învinuirile care i se aduc par a fi grave, acestea nu sunt fapte de violenţă care să determine o anumită reacţie negativă din partea comunităţii şi care să determine menţinerea sa în continuare în stare de detenţie.
Totodată, perioada lungă de timp de arestare constituie un serios avertisment, astfel că va evita pe viitor alte conflicte cu legea penală, iar prin durata deja scursă pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat, ceea ce justifică şi din acest punct de vedere punerea sa în libertate, nemaisubzistând temeiurile iniţiale ale arestării preventive.
Finalmente, inculpatul, prin apărătorul său, a invocat şi circumstanţele sale personale, care pledează pentru liberarea provizorie, şi anume, că este întreţinător al familiei, fiind un familist convins, credincios - sens în care a depus şi o caracterizare - şi, în esenţă, este cunoscut în societatea civilă ca o persoană integră, cu o conduită ireproşabilă şi din acest punct de vedere aceste elemente prezentate justifică pe deplin, orientarea instanţei pentru punerea sa în libertate sub control judiciar.
Curtea de apel, examinând cerere de liberare provizorie formulată de inculpatul B.M., a constatat că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, aşa cum pretind dispoziţiile art. 1608 C. proc. pen.
Prin încheierea penală nr. 67/F din 13 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M., în prezent aflat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. ARGEŞ.
A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că inculpatul B.M. a fost arestat începând cu data de 28 februarie 2012, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 23 lit. b) din legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 13 din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Deşi s-a dispus arestarea inculpatului B.M. pentru infracţiunile menţionate de către Tribunalul Argeş, în primă instanţă, prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012, pronunţată de acest tribunal, totuşi, ulterior, D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a dispus, prin ordonanţa din 8 mai 2012, începerea urmăririi penale - alături de extinderea urmăririi penale pentru alţi participanţi, precum şi de alte schimbări de încadrare juridică - şi faţă de S.P., avocat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ceea ce a atras competenţa Curţii de Apel, în primă instanţă, competenţă ce revine şi în cazul prezentei cereri de liberare provizorie formulată de inculpatul B.M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea, a constatat că potrivit art. 160/1 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar.
S-a arătat că alin. (1) şi (2) ale art. 160/2 C. proc. pen., reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar care se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea or distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea fapte.
În raport de dispoziţiile deciziei penale nr. 17/2011 date de Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, analizarea temeiniciei liberării provizorie se va face şi prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prin verificarea subzistenţei acesteia.
S-a arătat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar aflată pendinte, este admisibilă în principiu, deoarece infracţiunile pentru care este cercetat petentul inculpat sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani închisoare, 3 la 12 ani închisoare şi respectiv 5 la 12 ani închisoare, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa pentru fapta prev. la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
Astfel, pedeapsa cea mai gravă poate fi de 12 ani închisoare, deci mai mică decât pedeapsa de 18 ani închisoare, care este prevăzută de art. 160 alin. (1)1 C. proc. pen. (Decizia nr. 7 din 09 februarie 2009 a I.C.C.J., Secţiile unite).
S-a arătat că în fond, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat B.M. este neîntemeiată.
Totodată trebuie să se verifice în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este sau nu împiedicată printr-o eventuală lăsare în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului în cauză.
Aşa cum am arătat, inculpatul este cercetat pentru infracţiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, iar în concretizarea acestui pericol se reţine pretinsa activitate materială a inculpatului ca urmare a probelor strânse pe parcursul urmăririi penale. Aşadar, curtea apreciază că simpla îndeplinire a condiţiilor formale prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate duce automat la admiterea ei; în speţă, aprecierea temeiniciei cererii trebuie raportată la natura şi gravitatea faptelor de săvârşirea cărora inculpatul este bănuit.
Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpatul s-a asociat cu alţi inculpaţi în vederea comiterii unor infracţiuni grave, de mare rezonanţă, în zona care sau produs şi faţă de care există o bănuială legitimă.
In evaluarea pericolului social concret nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, aşa cum susţinea apărarea, ci şi cele referitoare la infracţiunea de comiterea cărora este învinuit.
In speţă, lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare şi ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, precum şi credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un accentuat pericol social.
S-a arătat că motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi nici nu au apărut împrejurări noi care să justifice admiterea cererii.
Referitor la durata detenţiei preventive considerată excesivă în opina apărării, se notează că de la data arestării preventive, 28 februarie 2012 şi până în prezent, s-a scurs o perioadă relativ mică de circa 3 luni, astfel încât nu poate fi considerată drept oneroasă în aprecierea curţii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160/2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar, se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul B.M. este cercetat în stare de arestat, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Măsura arestării preventive faţă de inculpat a fost dispusă la data de 28 februarie 2012, avându-se în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 143, art. 146, art. 148 lit. f) C. proc. pen. în sensul existenţei unor indicii temeinice şi probe verosimile din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracţiunilor imputate, sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar la dosar există date din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împrejurarea că din datele dosarului rezultă că se extind cercetările şi cu privire la alte persoane, Înalta Curte constată că la acest moment al anchetei, liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună.
Se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. care împiedică liberarea provizorie sub control judiciar în situaţia existenţei de date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului, întrucât ar putea lua legătura cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii ce urmează să fie audiaţi în cauză ori s-ar putea sustrage de la urmărirea penală.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal este necesară cercetarea inculpatului în stare de arest, astfel că recursul declarat este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 385/9 pct. l lit. b) C. proc. pen.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii penale nr. 67/F din 13 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 639/46/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu ce cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2199/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Penal → |
|---|
