ICCJ. Decizia nr. 2191/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2191/2012
Dosar nr. 8310/1/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 13 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 241/45/2011 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., şi art. 181 C. proc. pen., achitarea inculpatului H.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul H.A., în vârstă de 30 de ani, este avocat definitiv în cadrul Baroului Iaşi şi posedă permisul de conducere categoria B seria .
În seara de 01 mai 2010 inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său, marca Renault Megane cu număr de înmatriculare la clubul „Dublin"; situat în municipiul Iaşi, lângă Casa de Cultură a studenţilor, unde s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni. Pe fondul unei discuţii contradictorii cu prietena sa, în intervalul orar 02.00 - 02.20 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv 400 ml. vin şi 300 ml. whisky, apoi, fără să ţină seama de faptul că se află sub influenţa alcoolului, a urcat la valonul autoturismului sus menţionat, cu intenţia de a se deplasa în localitatea Valea Lupului, unde locuieşte.
După parcurgerea unei distanţe scurte, în timp ce se deplasa pe str. Păcurari, la ora 02.30, inculpatul H.A. a pierdut controlul volanului, autoturismul ajungând pe trotuarul din partea dreaptă lovind frontal un stâlp, după care s-a oprit ca urmare a impactului. Nu a fost accidentată nici o persoană, fiind avariat doar autoturismul condus de inculpat.
La locul accidentului s-a deplasat de îndată un echipaj de poliţie de la Secţia a II-a, care se afla în patrulare în imediata apropiere, apoi şi un echipaj al Serviciului rutier. La ora 02.38 inculpatul a efectuat testul cu aparatul Drager, rezultând o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 1,05 mg/l.
Inculpatul a fost, apoi, condus la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi pentru prelevarea de probe biologice. Prima probă a fost recoltată la ora 03.05, iar cea de-a doua probă biologică de sânge a fost recoltată la ora 04.05 (fila 7).
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 791 - 2A din 04 mai 2010, alcoolemia inculpatului H.A. a fost de 2,35 gr.%o în cazul primei probe, respectiv de 2,20 gr.%o în cazul celei de-a doua probe (fila 24).
În momentul prelevării probelor biologice, inculpatul a declarat în faţa personalului medical faptul că a consumat 2 pahare de vin (în total 500 ml. vin) în intervalul orar 15.00 -22.00.
Fiind audiat ulterior de procuror, inculpatul H.A. a recunoscut consumul de alcool, precizând că a ingerat o cantitate de 400 ml. vin alb, precum şi 300 ml whisky marca Jack Daniels, cu puţin timp înainte de a urca la volanul autoturismului, respectiv în intervalul orar 02.00 - 02.20 (filele 38-40). Martorii S.D. şi H.D., care se aflau în clubul „Dublin"; împreună cu învinuitul au confirmat consumul de alcool declarat de învinuit (filele 17-20).
Întrucât prelevarea primei probe biologice de sânge nu s-a efectuat în intervalul de 30 de minute de la momentul conducerii efective a autoturismului - recomandat de art. 6 lit. d) din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie aprobate prin Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006 emis de Ministerul Sănătăţii - s-a admis cererea de recalculare a valorii alcoolemiei formulată de inculpat şi s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la IML Iaşi, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei pentru ora 02.30, în funcţie de ambele variante de consum avansate de inculpat.
În raportul de expertiză medico-legală nr. 109/R din 15 februarie 2011 s-a recalculat alcoolemia inculpatului pentru ora 02.30, în funcţie de declaraţia de consum dată în faţa personalului medical la momentul prelevării probelor de sânge. Această declaraţie a fost apreciată ca fiind nereală şi că un consum de 500 ml. vin în intervalul orar 15.00 - 22.00 ar fi determinat o alcoolemie nulă la ora 02.30.
În raportul de expertiză medico-legală nr. 109/R din 15 februarie 2011 s-a recalculat alcoolemia inculpatului H.A. pentru ora 02.30, în funcţie de declaraţia de consum dată de acesta în faţa procurorului, rezultând pentru ora 02.30 o alcoolemie de 1,10 gr.%o, valoare care se încadrează în limita de credibilitate de ± 20% acceptată de metodologia de calcul.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate, instanţa de fond a încadrat fapta săvârşită de inculpat în dispoziţiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unei sancţiuni administrative, reţinând că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nu are antecedente penale. Este avocat, fiind cunoscut de colegii săi ca având o conduită profesională corectă, este apreciat de colegii săi, nu obişnuieşte să consume alcool, evenimentul petrecut fiind rezultatul unei relaţii tensionate cu prietena sa, petrecută spontan, martorii colegii săi care l-au însoţit în club relatând că acesta nu intenţiona să consume alcool întrucât urma să-i conducă acasă cu autoturismul său. în cursul procesului penal, la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti a cooperat cu organele de anchetă, a recunoscut fapta, făcând declaraţii exacte şi asupra cantităţii de alcool consumată, şi a manifestat atitudine de regret a faptei comise.
Profilul moral şi social al inculpatului astfel relevat prezintă importanţă în evaluarea gradului concret de pericol social a faptei comise, fiind un element în determinarea acestuia, alături de elementele obiective ale situaţiei de fapt şi, în consecinţă, instanţa de fond a reţinut că fapta comisă de inculpat şi pentru care a fost trimis în judecată nu are gradul de pericol social concret al infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002.
S-a constatat că scopul preventiv şi educativ poate fi atins prin aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ, aceasta fiind suficientă pentru reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unei noi fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
În motivele scrise şi în susţinerea orală, procurorul a invocat gravitatea faptei, aspect care nu justifică aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Prin decizia nr.3426 din 5 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 74 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat H.A.
S-a casat sentinţa recurată şi rejudecând:
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 192 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, rămân în sarcina statului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Este posibil ca o faptă, deşi prevăzută de legea penală, să nu constituie infracţiune, întrucât este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 181 C. pen., la stabilirea gradului de pericol social concret se ţine seama de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana sau conduita făptuitorului.
Delimitarea unei fapte prevăzute de legea penală de o infracţiune, impune luarea în considerare, alături de criterii obiective şi criteriile subiective, cum sunt persoana făptuitorului şi conduita sa, examinate în contextul celorlalte criterii stabilite de legiuitor. Prin urmare, este necesar a se avea în vedere o pluralitate de date privitoare atât la faptă, cât şi la făptuitor.
Analiza simultană, a datelor subiective cu cele obiective, permit instanţei de judecată să atribuie o semnificaţie omogenă şi să aprecieze dacă fapta săvârşită îmbracă sau nu forma ilicitului penal.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, de urmarea care s-ar fi putut produce dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că fapta reţinută în sarcina inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Rezultă, din probele administrate, că inculpatul H.A., în data de 2 mai 2010, s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni şi, pe fondul unei discuţii contradictorii cu prietena sa, a consumat băuturi alcoolice între orele 02,00-02,20, respectiv, 400 ml vin şi 300 ml whisky. Deşi conştient de starea în care se afla, s-a urcat la volanul autoturismului său, îndreptându-se spre localitatea Valea Lupului, unde locuieşte.
După parcurgerea unei distanţe relativ scurte, din municipiul Iaşi, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe trotuarul din partea dreaptă a drumului, lovind frontal un stâlp.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie, din 4 mai 2010, alcoolemia inculpatului H.A. a fost de 2,35 gr%o în cazul primei probe şi de 2,20 gr%o în cazul celei de-a doua probe.
Corelând împrejurările comiterii faptei - inculpatul consumând alcool, pe fondul unor discuţii contradictorii cu prietena sa, cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (avocat de profesie, conştient de riscurile care şi le asumă, de urmările care se pot produce), Înalta Curte apreciază că fapta comisă de către acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Se impune a se reţine alcoolemia ridicată (2,35%o), dar şi faptul că inculpatul nu s-a aflat într-o situaţie de forţă majoră care să-l determine să eludeze legea şi să accepte periclitarea siguranţei rutiere.
Nu are nicio semnificaţie împrejurarea că a parcurs o distanţă mică, aceasta datorându-se tocmai stării avansate de ebrietate în care s-a urcat la volanul autoturismului.
În raport de elementele teoretice şi faptice expuse anterior, Înalta Curte a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a arătat că la individualizarea judiciară a pedepsei, valorificând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), i se va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare, prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen.
Întrucât scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, Înalta Curte a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul H.A. a formulat contestaţie în anulare susţinând că la data judecării recursului a fost în imposibilitate de a se prezenta, şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare, invocând dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
În dovedirea contestaţiei în anulare, contestatorul a depus la dosar o adeverinţă medicală din care rezultă că la data de 4 octombrie 2011 a fost diagnosticat cu „discopatie lombară"; şi „viroză respiratorie";.
Prin încheierea din 26 aprilie 2012, în temeiul art. 391 alin. (2)C. proc. pen. s-a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare şi s-a fixat termen pentru soluţionarea acesteia la data de 21 iunie 2012.
La solicitarea instanţei, s-a depus la dosar copie de pe registrul de consultaţii al CMI Dr. N.D., pentru perioada 3-6 oct.2011, iar din examinarea înscrisului depus la dosar rezultă că numitul H.A. figurează în registrul de consultaţii în ziua de 3 octombrie 2011, la poziţia 22.
Examinând contestaţia în anulare în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
În cauza de faţă, contestatorul H.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3426 din 5 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., iar în dovedirea cererii a depus la dosar o adeverinţă medicală, eliberată la data de 4 octombrie 2011 de dr. N.D. cu diagnosticul „discopatie lombară"; şi „viroză respiratorie";.
Deşi contestatorul a depus la dosar o adeverinţă medicală pentru a face dovada că la data soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 74 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prezenta o suferinţă fizică, aceasta, chiar dacă l-ar fi pus în imposibilitate de a se prezenta la instanţă, nu a fost de natură să-1 pună în imposibilitate să încunoştiinţeze instanţa despre această împiedicare.
Întrucât diagnosticul prezentat de contestator nu a fost de natură să îl pună pe acesta în imposibilitate de a încunoştiinţa instanţa despre faptul că nu se poate prezenta la instanţă şi să solicite acordarea unui termen, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 386 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care contestaţia în anulare apare ca fiind nefondată.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul H.A. este nefondată şi urmează a fi respinsă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul H.A. împotriva deciziei nr. 3426 din 5 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 241/45/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2190/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 2192/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
