ICCJ. Decizia nr. 221/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 221/2012
Dosar nr.7470/1/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2956 din 7 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 19933/3/2010 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi inculpaţii B.J. şi R.T. împotriva deciziei penale nr. 103/A din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
A dedus din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor B.J. şi R.T., durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 martie 2010 la 07 septembrie 2011.
A obligat recurentul inculpat B.J. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
A obligat recurenta inculpată R.T. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorarul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Recurentul inculpat B.J. a pretins, atât în depoziţia dată la instanţa de fond, cât şi în cea administrată în instanţa de recurs că denunţul formulat de acesta împotriva lui P.C. a fost pus la punct de anchetatori şi că a ţinut legătura cu aceştia din urma, prin intermediul inculpatei R.T.
Ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au statuat în mod legal că, faptele inculpatului B.J. constând în aceea că, în mod intenţionat şi mincinos a formulat denunţ faţă de inculpatul P.C. sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, producând probe „mincinoase" împotriva acestuia prin faptul că a determinat-o pe inculpata R.T. să procure droguri şi să i le înmâneze inculpatului P.C., iar inculpata l-a îndemnat să i le livreze lui B.J. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:
- denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. faţă de inculpatul P.C.;
- instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 faţă de inculpata R.T.;
- instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. faţă de inculpatul P.C. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pe de altă parte, cu referire la recurenta inculpată R.T., astfel cum rezultă din probele dosarului, apare neîndoielnic faptul că la sugestia inculpatului B.J., a cumpărat droguri (heroină) pentru a-l ajuta în susţinerea denunţului calomnios formulat împotriva martorului P.C., realizând astfel conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Întrucât, critica iterată prin recursul procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., prin care se tinde la majorarea cuantumului pedepselor stabilite pentru cei doi inculpaţi nominalizaţi este simetric inversată faţă de cea comun promovată prin recursurile declarate de inculpaţii B.J. şi R.T. prin care ambii tind la reducerea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare, Înalta Curte va proceda la o analiză comună a acestora şi are în vedere netemeinicia lor.
Aceasta, întrucât ambele pedepse sus-menţionate aplicate în regim de executare pentru cei doi recurenţi inculpaţi, sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie reale măsuri de constrângere şi reeducare a lor, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Concomitent, aceleaşi pedepse sunt judicios dozate, prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume de limitele de pedeapsă fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din perspectiva acestor criterii, Înalta Curte a reţinut că activitatea infracţională săvârşită de cei doi inculpaţi, materializată prin acte de instigare (inculpatul B.J.) la trafic de droguri de mare risc, acte de trafic de droguri de mare risc şi acte proprii infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei, respectiv denunţ calomnios, prezintă un pericol social concret deosebit de mare.
În acest sens, s-a mai avut în vedere că gravitatea actelor de instigare şi trafic de droguri este cu atât mai mare cu cât a constituit pretextul unui denunţ calomnios, faptă de natură să aducă prejudicii majore actului de justiţie prin posibilitatea reală de a genera erori judiciare cu consecinţe asupra libertăţii persoanei.
În fine, s-a reţinut că din acest punct de vedere, rezultă indubitabil, că faptele ambilor recurenţi inculpaţi indică absenţa oricărui reper moral, aceştia neezitând să profite de slăbiciunile altor persoane (P.C. şi C.N., consumatori de droguri), acuzând fără temei o altă persoană şi provocând-o să comită o infracţiune numai pentru a realiza (prin fraudă) propriul scop, respectiv diminuarea răspunderii penale (în altă cauză) a inculpatului B.J.
Împotriva deciziei nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 19933/3/2010, a formulat contestaţie în anulare contestatorul B.J., arătând că este incident motivul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., susţinând că la judecarea recursului cauza nu a fost amânată pentru a-i da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise şi pentru a fi audiat inculpatul.
În cererea scrisă depusă la dosarul cauzei contestatorul B.J. a invocat motivele prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. pen.
A susţinut în cererea scrisă că, în faţa instanţei de recurs, a solicitat termen pentru a-i da posibilitatea apărătorului ales să depună concluzii scrise, în opinia sa, aceasta reprezentând lipsa apărării efective a sa în faţa instanţei de recurs, motiv ce este incident dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul a mai arătat că în concluziile scrise pe care trebuia să le depună apărătorul ales în faţa instanţei de recurs a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f) şi i1) C. proc. pen., susţinând, în concluzie, că sunt cumulativ îndeplinite cerinţele cazurilor de contestaţie prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. proc. pen.
Totodată, în contestaţia în anulare formulată, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a cauzei arătând că i-a fost încălcat principiul contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii impunându-i-se să fie reprezentat de către un apărător din oficiu, care în opinia sa acesta nu a studiat dosarul întrucât cauza era una complexă.
În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei penale pronunţată în recurs şi repunerea pe rol a recursului şi admiţând recursul să se dispună achitarea sa, sau după caz casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă în principiu o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestaţia să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susţinerea contestaţiei să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, se poate face contestaţie în anulare, în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părţii la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penale dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă; e) când, la judecarea recursului sau la judecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Înalta Curte, constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2011 când s-a luat în pronunţare cauza în faza de judecare a recursului prin Decizia nr. 2956 pronunţată în dosarul nr. 19933/3/2010, inculpaţii B.J. şi R.T., aflaţi în stare de arest, au fost aduşi în faţa instanţei, fiind prezenţi la dezbateri.
La pronunţarea deciziei în recurs, recurentul inculpat B.J. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A. iar inculpata R.T. a fost asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat M.A. şi de apărător ales, avocat I.G. Pe de altă parte, cu privire la acest motiv invocat de contestator, Înalta Curte constată că acest motiv nu cade sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, respectiv a dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen.
De asemenea, inculpaţii au fost întrebaţi de instanţa de recurs dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei, în temeiul art. 38514 alin. (11) şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul consimţind să dea declaraţie aceasta a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la dosar recurs, împrejurare care a fost consemnată şi în practicaua deciziei pronunţate în recurs, atacată prin prezenta contestaţie în anulare.
Totodată Înalta Curte constată că, prin Decizia pronunţată în recurs, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de către recurentul B.J. în cadrul dezbaterilor, neexistând niciuna din situaţiile în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar.
În consecinţă, motivele invocate de către contestator, nu se încadrează în cazurile astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a), b), c), şi e) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac aşa cum prevăd cazurile de contestaţie enumerate expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen. şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.J. împotriva deciziei penale nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 19933/3/2010.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.J. împotriva deciziei penale nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 19933/3/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Penal → |
|---|
