ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2194 /2012
Dosar nr. 192/2/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 910/F din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 764 din 08 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a reţinut că prin sentinţa penală nr. 764 din 08 octombrie 2010 a aceleiaşi instanţe revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 23 ani închisoare pentru infracţiunile de omor calificat şi tâlhărie, iar criticile aduse prin cererea de revizuire nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. În acest sens, prima instanţă a precizat că nu există nicio o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului care să constate că raportul de expertiză psihiatrică efectuat este fals sau că expertul şi martorii audiaţi în cauză au comis infracţiune de mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 82/ A din 07 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, întrucât nu s-a făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului că expertul care a efectuat expertiza psihiatrică şi martorii audiaţi ar fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită.
Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul C.I.A., care a arătat martorii audiaţi în cauză au declarat mincinos, iar expertul a falsificat raportul de expertiză psihiatrică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi a cazului de casare în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi numai în condiţiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).
În cauză, petentul condamnat şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., invocând faptul că martorii G.S. şi B.G. au făcut declaraţii care nu corespund adevărului, precum şi că expertiza psihiatrică a fost falsificată.
Înalta Curte constată că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) şi C. proc. pen., martorii care au declarat în cauză trebuie să fi fost condamnaţi definitiv sau printr-o ordonanţă a procurorului să se fi dispus asupra fondului cauzei în sensul constatării săvârşirii mărturiei mincinoase.
Or, în speţă, nu există o atare soluţie de condamnare pentru martori sau o ordonanţă a procurorului de netrimitere în judecată prin care, deşi se reţine că activitatea desfăşurată de aceştia se circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), se constată că există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
Nici susţinerile recurentului în legătură cu comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri de către expertul care a efectuat expertiza psihiatrică nu se confirmă în lipsa unei hotărâri sau unei ordonanţă a organului de urmărire penală prin care să se constate că raportul de expertiză care a servit la pronunţarea soluţiei de condamnare a revizuentului este fals.
Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea netemeinicei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1l) lit. b) şi c) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul C.I.A..
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I.A. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 219/2012. Penal → |
|---|
