ICCJ. Decizia nr. 219/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 219/2012
Dosar nr.1941/112/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 67/CC/2011, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins cererea formulată de revizuientul L.E., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa privind revizuirea sentinţei penale nr. 42/F/2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud ca fiind inadmisibilă.
A fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/F din 22 februarie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă ca urmare a respingerii ca nefondat a apelului revizuientului (Decizia penală nr. 50/A din 1 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj), revizuientul L.E. a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. civ. şi respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr.%o, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, pedepse ce au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a revizuientului, iar din pedeapsa aplicată s-a dispus deducerea perioadei executate, de la 22 octombrie 2006 la zi, totodată făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a reţinut că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi determinate de înfierea părţii vătămate S.D. de către unchiul revizuientului (fratele mamei acestuia), în seara zilei de 21 octombrie 2006, după ce revizuientul a parcat autoturismul taxi pe care îl conducea, pe şosea, în faţa barului C. din localitatea Budacu de Jos, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi apoi a consumat băuturi alcoolice, la plecare (revizuientul urcându-se la volanul autoturismului), văzând-o pe partea vătămată aflată în stare de ebrietate, iniţial între aceştia a avut loc o altercaţie, după care partea vătămată a intrat în bar pentru a-şi cumpăra bere. întrucât fiind ora închiderii şi astfel aceasta a fost refuzată de către barmană, la un moment dat partea vătămată a ieşit din acel bar, coborând câteva trepte cu intenţia de a intra în magazinul aflat în acelaşi corp de clădire.
Apoi, în aceste împrejurări, revizuientul, aflat în stare de ebrietate (1,20 gr.%0), a chemat-o pe partea vătămată în stradă, însă aceasta coborând de pe scări şi făcând câţiva paşi spre şosea, doar i-a spus revizuientului să meargă acasă, după care s-a întors cu spatele şi s-a îndreptat spre magazin. Cu toate acestea, profitând de situaţia creată precum şi de faptul că partea vătămată s-a aflat în stare de ebrietate, revizuientul a pornit motorul autoturismului, l-a ambalat puternic, şi apoi a pornit în urmărirea acesteia, trecând din şosea peste podeţul de pe marginea drumului, lovind-o si strivind-o de peretele barului.
După aceea, deşi partea vătămată a căzut, fiindu-i fracturate picioarele, şi a strigat după ajutor, revizuientul s-a deplasat cu autoturismul înapoi, totodată repetând manevra încă de 2-3 ori, de fiecare dată trecând cu maşina peste partea vătămată (revizuientul încetând agresiunea doar în momentul în care autoturismul s-a blocat în şanţul ce desparte şoseaua de terasa din faţa barului). Apoi, din maşină a luat un cuţit, a coborât de la volan, dar sosind la faţa locului organele de cercetare penală, a predat cuţitul unui lucrător de poliţie.
Ulterior, partea vătămată a fost transportată la spital, acordându-i-se îngrijirile medicale necesare.
Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, s-a concluzionat că: partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 135-140 zile îngrijiri medicale, soldate cu pierderea totală a capacităţii de muncă pe o durată de 6 luni de la producerea acestora, iar pentru viitor au cauzat o scădere permanentă a capacităţii de muncă cu 30-35%, neîncadrabilă într-un grad de invaliditate; că leziunile respective întrunesc caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii, şi că acestea s-au putut produce prin comprimare repetată între două planuri dure, posibil elemente ale unui autoturism şi zidul unei clădiri sau/şi sol, şi lovire, cădere.
În consecinţă, raportat la circumstanţele în care a fost comisă fapta, mijloacele prin care a fost săvârşită şi stăruinţa revizuientului de a suprima viaţa părţii vătămate (factori relevanţi, care caracterizează intenţia de a ucide), prima instanţă a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, totodată respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, reţinându-se şi că pe fondul stării conflictuale dintre familiile acestora, existentă cu mult timp înainte de comiterea faptei, revizuientul chiar s-a şi exprimat în sensul uciderii părţii vătămate.
S-a concluzionat că fapta a fost comisă cu intenţia directă de a ucide, având în vedere faptul că a trecut de mai multe ori cu maşina peste partea vătămată, care încă de la prima lovitură a rămas imobilizată la pământ, de asemenea acesta întrerupându-şi activitatea infracţională doar când autoturismul a alunecat în şanţ, deci independent de voinţa sa.
Instanţa a înlăturat şi cererea revizuientului de a se reţine în sarcina sa, starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., motivând că în cauză nu s-a dovedit faptul că acesta a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări cauzată de partea vătămată. În concret, s-a reţinut că apărările în sensul că nu a trecut niciodată cu maşina peste partea vătămată/ ci doar că a lovit-o când a trecut podeţul de la bar, sunt infirmate prin probele administrate, mai mult în cauză dovedindu-se că după ce s-au certat, revizuientul a rămas în autoturism, şi după ce partea vătămată a ieşit din bar, a lovit-o prin surprindere în mod repetat cu maşina. De asemenea, s-a mai reţinut că în cauză nu s-a dovedit nici faptul că anterior partea vătămată l-ar fi lovit cu capul pe revizuient, sau că aceasta ar fi încercat să-l lovească cu o bancă rabatabilă, motivându-se şi că, chiar dacă partea vătămată l-ar fi lovit prin geamul întredeschis al maşinii, această împrejurare nu a fost de natură să creeze revizuientului o emoţie sau o puternică tulburare, fiind eventual, doar un pretext pentru revizuient de a se răzbuna pe partea vătămată, cu care era în relaţii de duşmănie.
În apel revizuientul şi-a reiterat cererea de a se reţine în sarcina lui, starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., însă şi instanţa de control judiciar a motivat că în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul a acţionat sub imperiul unei puternice provocări din partea părţii vătămate, reţinându-se că starea conflictuală veche dintre părţi nu îndeplineşte condiţiile stării de provocare, precum şi faptul că în cauză prin nicio probă nu s-a confirmat că anterior comiterii faptei, revizuientul ar fi fost lovit sau agresat de către partea vătămată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, şi ale dosarelor nr. 3/112/2007, 8927/112/2010, 4726/112/2010, 1928/112/2009 şi 2253/112/2009, 2300/112/2008 ale Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ataşate, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a dovedit, ca urmare a constatării printr-o hotărâre definitivă, faptul că martorii audiaţi au declarat mincinos raportat la cele expuse în faţa instanţei în cauza în care a fost condamnat revizuientul, astfel încât să fie incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Pe de altă parte, avându-se în vedere faptul că acest motiv de revizuire, precum şi cele legat de faptul că nu a fost încuviinţată cu ocazia instrumentării cauzei în fond cererea de audiere martorului L.S. (aspect nereal, întrucât acesta a depus mărturie în dosarul penal nr. 3/112/2007) a mai fost analizat în dosarul penal nr. 1928/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 96/F/2009 (cererea de revizuire fiind respinsă, iar apelul declarat retras), şi raportat la dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., potrivit cărora cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări, în baza dispoziţiilor legale menţionate, cererea formulată de revizuientul L.E., privind revizuirea sentinţei penale nr. 42/F/2002 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud este inadmisibilă.
S-a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă şi raportat la celelalte aspecte invocate, care nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute la art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., astfel că, în baza dispoziţiilor legale menţionate a fost respinsă cererea formulată de revizuientul L.E. privind revizuirea sentinţei penale nr. 42/F/2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud ca fiind inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva încheierii penale nr. 67/CC/2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a declarat apel condamnatul revizuient L.E., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, sub nr. 1941/112/2011.
La termenul de judecată din data de 17 august 2011 reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat excepţia tardivităţii promovării căii de atac având în vedere data la care a fost comunicată apelantului hotărârea şi momentul la care a fost declarată efectiv calea de atac.
Condamnatul revizuient a arătat că a declarat apel în termen, întrucât a exercitat calea de atac imediat ce i s-a comunicat hotărârea instanţei de fond.
Analizând excepţia invocată, Curtea de Apel Cluj a constatat că aceasta este fondată având în vedere faptul că hotărârea instanţei de fond pronunţată în data de 8 iunie 2011 i-a fost comunicată condamnatului revizuient L.E. la data de 10 iunie 2011, conform dovezii de comunicare existente la dosarul de fond, iar apelul a fost declarat de către revizuient la data de 12 iulie 2011.
Potrivit art. 263 C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru persoanele aflate în stare de deţinere acest termen începe să curgă de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
S-a mai reţinut că revizuientul condamnat a depăşit termenul prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 C. proc. pen. alin. (1), atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Constatând aşadar, că excepţia invocată este fondată, fiind vorba de o excepţie peremtorie care face imposibilă analizarea fondului cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 139/A/2011 din 17 august 2011 a respins ca tardiv apelul declarat de către condamnatul revizuient în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi I-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei penale nr. 139/A/2011 din 17 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs revizuentul L.E., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1941/112/2011.
În motivele susţinute în faţa instanţei de recurs, recurentul revizuent a arătat că a declarat apelul la Curtea de Apel Cluj în termenul legal prevăzut de lege.
Înalta Curte analizând motivele invocate de recurent dar şi hotărârea instanţei de apel, sub toate aspectele, constată că recursul recurentului revizuent L.E. este nefondat, şi va fi respins ca tare.
Din înscrisul existent, dosar nr. 1941/112/2011 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, rezultă că revizuentului L.E. i-a fost comunicată încheierea penală nr. 67/2001 a aceleiaşi instanţe, la data de 10 iunie 2011, dată la care revizuentul a semnat de primirea comunicării.
Din înscrisul existent, dosar nr. 1941/112/2011 al Curţii de Apel Cluj rezultă că revizuentul a declarat apel împotriva încheierii penale nr. 67/CC/2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, la data de 12 iulie 2011, şi transmisă de Penitenciarul Bistriţa, Tribunalului Bistriţa la data de 13 iulie 2011.
Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Cluj a reţinut că a fost depăşit termenul de 10 zile prevăzut pentru declararea apelului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 263 C. proc. pen.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, şi pe de altă parte împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia revizuentul putea şi trebuia să-şi exercite dreptul procesual, sancţiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.E. împotriva deciziei penale nr. 139/A/2011 din 17 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuentul L.E. la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.E. împotriva deciziei penale nr. 139/A/2011 din 17 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2340/2012. Penal → |
|---|
