ICCJ. Decizia nr. 2337/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2337 /2012
Dosar nr. 4600/1/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1985/114/2012 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ţ.I..
A obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul Ţ.I. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite în totalitate de inculpat şi a declaraţiei acestuia de recunoaştere a faptelor comise, a reţinut vinovăţia inculpatului şi l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
A mai reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 30 martie 2012, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind acuzat că în perioada august 2011- martie 2012, prin înţelegere cu inculpaţii S.Ş.G., S.Ş., C.Ş. şi O.R., a cumpărat, în mod repetat, a vândut şi a deţinut cannabis şi rezină de cannabis de la inculpatul S.Ş., droguri de risc pe care le-a vândut personal sau prin intermediul coinculpaţilor unor tineri din Râmnicu Sărat şi, de asemenea, în asociere cu inculpaţii C.Ş. şi O.R. a vândut droguri de risc potenţialilor cumpărători, contactaţi de inculpatul O.R..
Totodată, a reţinut că inculpatul S.Ş. a vândut droguri de risc inculpatului C.Ş. ori de câte ori acesta îi solicita.
S-a referit că potrivit textului incriminator faptele pretins a fi comise de către inculpat sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii ce se situează sub limita de 18 ani prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel că sub acest aspect cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu, însă pe fond, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de temeinicie prevăzute în aliniatul (2) al articolului sus-arătat.
Conform art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau distrugerea mijloacelor de probă.
Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că inculpatul Ţ.I. a avut un rol important în cumpărarea şi vânzarea drogurilor, a iniţiat asocierea infracţională în scopul derulării traficului de droguri de risc, desfăşurând actele infracţionale în mod repetat o perioadă lungă de timp, astfel că lăsarea sa în libertate ar avea un impact profund negativ asupra opiniei publice, fiind de natură să întreţină climatul infracţional şi să încurajeze şi alte persoane să comită fapte de acelaşi gen.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor de care este acuzat petentul inculpat, modalitatea în care se prefigurează săvârşirea acestora, în cadrul unei asocieri infracţionale realizată prin cooptarea de către inculpatul Ţ. şi a altor persoane, recrudescenţa infracţiunilor de acest gen, în care sunt implicaţi tot mai mulţi tineri, chiar şi dintre cei care au o pregătire superioară (cum este cazul petentului), consecinţele consumului de droguri pentru viaţa şi sănătatea persoanei, curtea de apel a considerat că punerea în libertate a inculpatului, chiar sub control judiciar, ar avea un impact profund negativ pentru comunitate, existând riscul ca inculpatul să repete actele infracţionale pentru asigurarea mijloacelor de existenţă.
Curtea de Apel a apreciat că susţinerea inculpatului, în sensul că, nu prezintă pericol pentru ordinea publică nu poate fi acceptată, având în vedere că de la momentul arestării preventive, 30 martie 2012 şi până în prezent ecourile publice ale faptelor comise nu s-au diminuat şi lăsarea în libertate a inculpatului ar întreţine climatul infracţional.
Deşi petentul a invocat inexistenţa unor date sau elemente din care să rezulte că în ipoteza punerii în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cu toate acestea atari posibilităţi nu sunt excluse în condiţiile în care calea de atac exercitată are caracter devolutiv, instanţa de apel fiind înstrituită să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, implicit să administreze probe, fiind lipsit de relevanţă faptul că inculpatul s-a prevalat de art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat patru motive acceptabile pentru a refuza eliberarea în cursul procedurii judiciare aflată în curs şi anume: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, să împiedice desfăşurarea procesului penal, să comită alte infracţiuni ori riscul să tulbure ordinea publică.
S-a mai apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună întrucât există riscul ca inculpatul să împiedice desfăşurarea normală a procesului penal şi chiar să comită şi alte fapte penale pentru a obţine mijloace financiare necesare întreţinerii proprii şi a bunicii sale.
Aspectele socio-familiale invocate de petent referitoare la desăvârşirea pregătirii profesionale şi susţinerea examenului de maşter precum şi faptul că este unicul întreţinător al bunicii sale, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt argumente suficiente pentru admiterea cererii formulate, întrucât acestea au preexistat momentului arestării preventive şi nici nu au constituit un obstacol în comiterea infracţiunilor, inculpatul asumându-şi riscul privării de libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ţ.I. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Analizând recursul inculpatei, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele.
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acestuia.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârşit-o, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.
Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.I. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1985/114/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.I. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1985/114/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2335/2012. Penal → |
|---|
