ICCJ. Decizia nr. 2335/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2335 /2012
Dosar nr. 8348/121/2010
Şedinţa publică din 09 iunie 201.
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2011, Tribunalul Galaţi a dispus, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), condamnarea inculpatului G.C. la 10 ani închisoare, aplicându-i, totodată, în baza art. 71 C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b), C. pen. a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, deducând prevenţia de la 30 iulie 2010 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către fiecare parte civilă minoră a unei prestaţii periodice în cuantum de 1/8 din venitul minim pe economie de la decesul victimei până la majoratul minorelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în data de 29 iulie 2010, pe fondul uni conflict spontan, inculpatul G.C. a aplicat victimei L.T. care îl ameninţase cu biciul şi îi adresase injurii, mai multe lovituri în zona membrelor inferioare cu o coasă, provocându-i o sângerare abundentă care a condus la moartea acesteia.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza declaraţiilor inculpatului de recunoaştere parţială şi a depoziţiilor martorilor L.M., N.C., M.M. şi B.I..
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului G.C. care, în data de 29 iulie 2010, i-a aplicat victimei L.T., lovituri cu coasa în zona membrelor inferioare, cauzându-i moartea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea faptei săvârşite, împrejurările comiterii, urmarea produsă, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului care a recunoscut parţial fapta.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul G.C., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, sens în care a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, nu a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, precum şi circumstanţele prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 67/A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se reţine scuza provocării, respectiv atitudinea victimei (ameninţarea cu un bici şi injuriile adresate) nu echivalează cu un act de violenţă sau o atingere gravă a demnităţii, aptă de a determina o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi fost comisă fapta de către inculpat. S-a mai reţinut că instanţa de fond a făcut şi o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ţinând cont de gravitatea faptei, împrejurările comiterii acesteia, rezultatul produs, precum şi de atitudinea procesuală a acestuia.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale. În plus, inculpatul a susţinut că a comis fapta sub o puternică tulburare determinată de acţiunea victime, motiv pentru care sunt aplicabile şi dispoziţiile legale privitoare la scuza provocării.
În drept, inculpatul a invocat dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.C. ca fiind nefondat, având în vedere următoarele considerente.
Circumstanţa atenuantă a provocării se reţine în cazul în care săvârşirea infracţiunii a avut loc sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Or, în speţă din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul G.C. s-a aflat într-o puternică stare de tulburare cauzată de comportamentul victimei, care să-l fi determinat să riposteze violent.
În concret, nici ameninţarea cu un bici şi nici injuriile adresate inculpatului nu au fost apte a-i determina o tulburare puternică sau o atingere gravă demnităţii, cu atât mai mult cu cât victima se afla în stare avansată de ebrietate, împrejurare dovedită de concentraţia de 2,5 g %0 alcool în sânge.
Reacţia inculpatului, constând în aplicarea unor lovituri cu coasa în zona membrelor inferioare ale victimei nu este proporţională cu atitudinea de ameninţare cu biciul, aceasta depăşind cu mult actul provocator, motiv pentru care nu poate fi reţinută scuza provocării ca circumstanţă atenuantă legală.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut şi o corectă proporţionalizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancţiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, caracterul şi gravitatea urmărilor ce s-au produs, precum şi conduita inculpatului după comiterea faptelor.
Astfel, condiţiile concrete în care s-a comis fapta, modul în care a acţionat inculpatul, care pe fondul unui conflict spontan a aplicat victimei lovituri în zona membrelor inferioare, cu coasa, provocându-i o sângerare abundentă ce a condus la moartea acesteia, precum şi părăsirea locului unde a avut loc incidentul denotă un comportament agresiv al inculpatului, care trebuie să se regăsească în mod corespunzător în cuantumul de pedeapsă ce urmează a fi executat.
Pe de altă parte, a fost evaluată şi conduita inculpatului înainte şi după comiterea infracţiunii, precum şi atitudinea procesuală a acestuia care a recunoscut în parte cele întâmplate, cu precizarea că a încercat să prezinte o situaţie de fapt de natură a conduce la reţinerea scuzei provocării, cu consecinţa aplicării unui tratament sancţionator mai blând.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se justifică stabilirea unui alt cuantum pedepsei, sancţiunea penală aplicată fiind suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursurile declarat de G.C..
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia recurentului inculpat.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.C. împotriva deciziei penale nr. 67/A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata arestării preventive de la 30 iulie 2010 la 09 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 23/2012. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
