ICCJ. Decizia nr. 2380/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2380/2012
Dosar nr. 21267/63/2011/a7
Şedinţa publică din 04 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 21267/163/2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis cererile formulate de inculpatul P.C. şi inculpata P.J.
În baza art. 139 alin. (1), raportat la art. 1451 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul P.C. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi punerea în libertate a acestuia şi s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpata P.J. prin încheierea de şedinţă nr. 243 din 07 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, iar pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpaţilor le-au fost aplicate dispoziţiile art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 2 decembrie 2011, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, a primit de la denunţătorul G.A.M. pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul I.M.L. Craiova pentru a obţine un raport de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei care să-l exonereze de răspundere penală, suma de 500 euro în scopul obţinerii unei situaţii juridice mai favorabile pentru numitul S.N.
Instanţa a verificat temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive potrivit art. 3002 C. proc. pen., constatând că starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f) C. proc. pen. presupune un sentiment de temere în rândul societăţii civile, o rezonanţă a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacţie colectivă faţă de aceste stări de fapt negative.
Este adevărat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie admite că prin gravitatea deosebită a acuzaţiilor şi prin reacţia publicului la acestea se justifică o detenţie provizorie cel puţin o perioadă de timp (cazul Neumeister c Austria, cazul Letellier c Franţa), astfel că la menţinerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfăşurării procesului penal trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin trezirea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menţinerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivităţii precum şi încurajarea comiterii de infracţiuni de către alte persoane.
Prin urmare, scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen. în acest moment poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului P.C., având în vedere şi faptul că de la data arestării preventive până în prezent a trecut o perioadă relativ lungă de timp, iar acordarea mai multor termene de judecată nu a fost cauzată de inculpat, care a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimaţii inculpaţi P.J. şi P.C., recurs care a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 2 iulie 2012 sub nr. 21267/63/2011/al.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte reţine că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dosar de urmărire penală nr. 988/P/2011 din data de 14 decembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin Sentinţa penală nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj, s-a dispus condamnarea inculpatului P.C. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi s-a interzis inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit. c) C. pen.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în luna noiembrie denunţătorul G.M. a remis inculpatului P.C. suma de 3250 RON (contravaloarea sumei de 800 euro) pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul IML Craiova în vederea întocmirii unui raport medico-legal de calcul retroactiv al alcoolemiei favorabil denunţătorului, care să-l ajute în exonerarea de răspundere penală.
La data de 29 noiembrie 2011 investigatorul L.P. l-a întâlnit pe inculpatul P.C. la sediul IML Craiova şi i-a cerut să îl ajute în vederea obţinerii unui certificat medico-legal mai avantajos pentru S.N. care are calitatea de parte vătămată într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Inculpatul P.C. a fost de acord să îl ajute pe investigator prin intervenţia sa la medicul legist, astfel încât S.N. să obţină un certificat medico-legal din care să rezulte că a avut nevoie de un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite.
Inculpatul l-a condus pe investigator la cabinetul medicului legist G.G., pentru a-i demonstra că are influenţă pe lângă acest funcţionar.
În jurul orelor 10:00 investigatorul s-a prezentat la locul de muncă al inculpatului P. (IML Craiova) şi în cadrul unei scurte discuţii, investigatorul i-a remis acestuia actele medicale ale numitului S. Inculpatul P.C. a luat aceste acte, a intrat cu ele în sediul institutului şi după aproximativ 20 minute a venit cu actele la autoturismul unde se afla investigatorul. În autoturismul investigatorului i-a relatat că, după ce va fi reexaminat, lui S. i se va remite un nou act medico-legal care va menţiona că, prin leziunile suferite i-a fost pusă în primejdie viaţa, acest aspect fiind de natură a-l ajuta pe S. să obţină despăgubiri mai mari de la agresorul său. Pentru acest "ajutor" investigatorul i-a dat inculpatului P.C. suma de bani marcată criminalistic, bani pe care inculpatul i-a primit şi i-a băgat în buzunarul gecii.
Înalta Curte, reţine că încheierea atacată este netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul P.C. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, având în vedere gravitatea faptei săvârşite, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate aplicată prin Sentinţa penală nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj.
Cu toate că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare al instanţei, având o atitudine sinceră şi de regret aceasta nu constituie temeiuri care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Din analiza materialului probator rezultă starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f) C. proc. pen. care presupune un sentiment de temere în rândul societăţii civile, o anumită stare de indignare, faţă de fapta săvârşită de inculpat. Pe de altă parte, natura infracţiunii comise, pericolul social sporit al acesteia, importanţa actelor în privinţa cărora a traficat influenţa - raport medico-legal privind calculul retroactiv al alcoolemiei, certificat medico-legal, disponibilitatea inculpatului de a-şi trafica influenţa în privinţa unor acte medico-legale, conduc la concluzia că, prin lăsarea în libertate a inculpatului P.C. s-ar crea o stare de insecuritate publică.
În principiu, trecerea timpului poate conduce, în anumite circumstanţe însă, la atenuarea rezonanţei sociale a faptei presupus a fi fost săvârşită. Acest efect al scurgerii timpului, de diminuare a rezonanţei sociale, este menţionat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, însă, nu a stabilit un interval fix în acest sens, trecerea timpului neputând fi absolutizată.
Cu privire la chestiunea de a şti dacă perioada de detenţie este rezonabilă, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că aceasta nu poate fi apreciată în abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz conform circumstanţelor speciale, neexistând o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz. Instanţa europeană a decis cu valoare de principiu că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a rămas definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în prima instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii există indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 68 C. proc. pen., că acesta a săvârşit fapta pentru care a fost cercetat şi condamnat în primă instanţă, faptă care, prin modalitatea în care se reţine că s-a comis, conduce la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică în cazul în care s-ar dispune lăsarea inculpatului în libertate. De altfel, recunoaşterea faptei invocată de inculpat este o chestiune ce vizează fondul cauzei şi a fost avută în vedere cu ocazia judecării acestuia la instanţa de fond.
Argumentele expuse sunt de natură a duce la concluzia că arestarea provizorie a inculpatului, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii, primează în raport de interesul privat al acestuia de a fi pus în libertate, nefiind depăşit un termen rezonabil al privării de libertate în accepţiunea legislaţiei naţionale, dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În raport de argumentele reţinute, constată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi că menţinerea inculpatului în stare de arest este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, motiv pentru care în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului P.C.
În baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., se va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleaşi încheieri cu privire la inculpatul P.C.
Se va casa încheierea atacată şi rejudecând:
Se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul P.C. şi se va menţine starea de arest a inculpatului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Disjunge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 21267/163/2011 privind pe intimata inculpată P.J. şi fixează termen pentru judecarea recursului la data de 11 iulie 2012, complet special.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleaşi încheieri cu privire la inculpatul P.C.
Casează în parte încheierea din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul P.C.
În baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului P.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1588/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1589/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
