ICCJ. Decizia nr. 712/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 712/2012

Dosar nr. 7806/110/2010*

Şedinţa publică din 13 martie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului în Dosarul nr. 7806/110/2010 s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul B.A., din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 C. pen., în art. 211 alin. (1) şi 2 lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 211 alin. (1) şi 2 lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul B.A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului B.A.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestului preventiv, de la data de 25 martie 2010 până la zi.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost au interzise inculpatului B.A., drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatului T.D., din infracţiunile de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul T.D. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului T.D.

S-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat, perioada arestului preventiv, de la data de 25 martie 2010 la zi.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului T.D., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul G.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare domiciliu, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., sau fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.V., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului G.V., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani calculat potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. inculpaţii au fost obligaţii, în solidar, să plătească părţii civile P.P., suma de 2.000 de RON.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpaţii B.A. şi T.D. au fost obligaţi în solidar, să plătească părţii civile T.G., suma de 400 de RON. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., inculpaţii B.A. şi T.D. au fost obligaţi în solidar, la plata sumei de 1.548 RON, actualizată la data executării, reprezentând contravaloare servicii medicale acordate părţii vătămate, către Spitalul „P." Podu Turcului, judeţul Bacău.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bacău a sumei de 100 de RON, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu A.E.

S-a luat act că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi. în baza art. 191 C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 1.600 de RON cheltuieli judiciare avansate de stat, în care s-au inclus şi cele din faza de urmărire penală şi onorariu parţial avocat din oficiu, din care: câte 500 RON în sarcina inculpaţilor B.A. şi T.D., şi 600 de RON în sarcina inculpatului G.V.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, nr. 132/P/2010, au fost trimişi în judecată inculpaţii B.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen., şi art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.; T.D., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de 211 alin. (1), (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen. şi G.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., şi art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 10 spre 11 februarie 2010, inculpaţii au pătruns în grădina şi curtea locuinţei numitei P.P., de unde au sustras suma de 2.000 de RON, întrebuinţând acte de violenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 114/929/2010.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii G.V., B.A. şi T.D., părţile vătămate T.G., P.P., martorii din lucrări: B.V., M.L., G.M., L.G., D.M., S.T., T.T., P.T., C.S., martorii propuşi de inculpatul T.D. în apărare: T.E., martori propuşi de inculpatul T.D. în circumstanţiere: P.V., B.C., martor propus de inculpatul B.A. în apărare: A.A., A.I., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar la filele menţionate.

Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul G.V., a fost în cursul zilei de 10 februarie 2010 la muncă în gospodăria lui P.P. şi T.G., (foşti soţi care locuiesc împreună), prima fiind internată la acea dată la spital.

După lăsarea întunericului, inculpatul G.V., care consumase băuturi alcoolice, acest fapt fiind o obişnuinţă pentru inculpat, s-a întâlnit cu ceilalţi doi inculpaţi, împreună cu care a mai servit băuturi alcoolice, care i-au propus să meargă acasă la P.P., să pătrundă în casă, de unde să sustragă suma de bani pe care aceasta o avea ca urmare a vânzării unei vaci, fapt cunoscut în sat.

Inculpaţii B.A. şi T.D. au pătruns la locuinţa părţilor vătămate prin grădină, apoi în curte, de acolo au urcat pe prispa casei, de acolo, unul dintre ei a împins geamul de la camera unde părţile vătămate ţineau banii.

Inculpatul G.V. a pătruns în cameră, de unde a sustras 2.000 de RON bani care se aflau într-o revistă.

La momentul săvârşirii faptei, inculpatul G.V. era sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru că în acea zi băuse peste măsură, fapt confirmat de martorul B.C.

În timp ce inculpatul G.V. se afla în cameră şi căuta banii, ceilalţi doi inculpaţi au rămas afară. La un moment dat, auzind câinii lătrând, partea vătămată T.G. a ieşit pe prispa casei unde a fost lovit cu pumnul în zona feţei, de către inculpatul T.D. Ca urmare a loviturii aplicate, partea vătămată a căzut la pământ, după care inculpaţii B.A. şi T.D. l-au târât de până în chiler unde l-au legat de mâini şi de picioare cu nişte şireturi, şi la gură cu un prosop, mijloace materiale de probă ataşate la dosar.

În tot acest timp, inculpatul G.V., care nu a cunoscut ce se întâmpla afară, a găsit şi a sustras banii şi s-a dus cu ei la locuinţa lui B.A., unde le-a dat celor doi inculpaţi întreaga sumă de bani, primind în schimb un bidon de vin.

Partea vătămată T.G. a reuşit să se dezlege şi a rămas în locuinţa sa până a doua zi când s-a dus la vecinul său, B.V., pe care l-a rugat să o anunţe pe P.P. să vină acasă de la spital.

Ca urmare a agresiunii, partea vătămată T.G. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, fiind internat pentru perioada 12 - 16 februarie 2010 la Spitalul P. Podu Turcului.

Situaţia de fapt a fost astfel reţinută pe baza coroborării probelor administrate în cele două faze ale procesului penal - urmărirea penală şi cercetarea judecătorească.

Inculpatul G.V. a recunoscut săvârşirea acestei fapte, recunoaştere care s-a coroborat cu declaraţia părţii vătămate T.G. şi care, cu mici şi nesemnificative neconcordanţe (faptul că a spus iniţial că a băut cu ceilalţi coinculpaţi în sat la un bar şi ulterior acasă la inculpatul B.A.), a fost aceeaşi pe tot parcursul cercetării, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.

Inculpaţii T.D. şi B.A. au negat pe tot parcursul procesului săvârşirea faptei şi au susţinut că nu au fost la partea vătămată T.G.

Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele săvârşite de inculpaţii B.A. şi T.D., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi 21 lit. a) şi c) C. pen., faptă care absoarbe infracţiunea de violare de domiciliu, aşa cum s-a stabilit de către Înalta Curte prin decizia de soluţionarea a recursului în interesul legii, nr. 31/2007. Pentru aceste motive instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din faptele pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi, tâlhărie în varianta agravantă lit. a) şi c) în concurs cu violare de domiciliu în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de normele mai sus amintite. întrucât inculpatul B.A. fusese eliberat condiţionat la data de 08 mai 2007, rămânându-i un rest de 284 de zile, fapta a fost săvârşită de acesta în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că la încadrarea juridică a faptei s-a reţinut art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul G.V., instanţa a reţinut că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt în forma calificată prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. şi a infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., fapte săvârşite în concurs, astfel că instanţa a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul G.V., instanţa de fond a ţinut seama de faptul că la momentul săvârşirii furtului, nici înainte şi nici după, acesta nu avea cunoştinţă despre faptul că ceilalţi doi coinculpaţi l-au lovit şi imobilizat pe partea vătămată T.G.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului B.A., instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele în care acestea au fost comise, faptul că inculpatul are antecedente penale, a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, nu a recunoscut săvârşirea faptei, că a condus practic grupul infracţional. Instanţa a mai ţinut seama de faptul că persoana care a fost victima infracţiunii de tâlhărie este o persoană în vârstă, aproape lipsită de apărare. Instanţa nu a aplicat sporurile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, apreciind că pedeapsa aplicată este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului T.D., instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adică gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele în care acestea au fost comise, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că este cunoscut în comunitate a o persoană corectă şi liniştită. Instanţa, în cazul inculpatului T.D., a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi a dat eficienţă art. 76 lit. b) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special al acesteia.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului G.V., instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut pe tot parcursul procesului faptele săvârşite şi a arătat instanţei o atitudine de regret faţă de faptele comise. De asemenea, s-a mai avut în vedere că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană care nu are controlul asupra faptelor sale.

Astfel, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a dat eficienţă art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la stabilirea pedepselor pentru fiecare din infracţiunile reţinute.

S-a mai reţinut că părţile vătămate P.P. şi T.G., s-au constituit părţi civile, prima cu suma de 2000 de RON, sustrasă de inculpaţi, şi a doua cu suma de 400 de RON reprezentând contravaloare medicamente şi deplasare la spital.

În ceea ce priveşte suma de 2.000 de RON, martorii audiaţi în instanţă au confirmat că partea civilă a vândut o bovină cu această sumă, iar inculpatul G.V. a recunoscut că a sustras suma de bani, din locul unde partea civilă a indicat că îi pusese.

În ceea ce priveşte pretenţiile părţii vătămate T.G., instanţa de fond a constatat că suma pretinsă de acesta este o sumă rezonabilă, pe care aceasta a cheltuit-o pentru a se deplasa la spital şi pentru a cumpăra medicamente pentru vindecarea leziunilor produse ca urmarea a violenţelor ce s-au exercitat asupra sa.

Pentru recuperarea acestei sume, în temeiul 998, 999 şi 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii B.A. şi T.D., în solidar, să plătească părţii civile T.G., suma de 400 de RON.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii B.A. şi T.D. la plata sumei de 1.548 RON, actualizată la data executării, reprezentând contravaloare servicii medicale acordate părţii vătămate, către partea civilă Spitalul „P." Podu Turcului, judeţul Bacău.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii T.D. şi B.A.

Prin Decizia nr. 110 din 22 martie 2011 a Tribunalului Bacău s-a dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpaţii T.D. şi B.A. împotriva Sentinţei penale nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 411/829/2010 al Judecătoriei Podu Turcului, cu privire la greşita condamnare a inculpaţilor, greşita obligare la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.

A fost desfiinţată sentinţa atacată sub aceste aspecte.

S-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:

S-a dispus achitarea inculpaţilor T.D. şi B.A., cu date de stare civilă cunoscute, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi 21 lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pentru inculpatul B.A., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor T.D. şi B.A. dacă nu sunt arestaţi în alte cauză.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpaţilor la plata în solidar a despăgubirilor civile faţă de partea civilă P.P.

Au fost respinse ca nefondate acţiunile civile formulate de părţile civile T.G. şi de Spitalul „P." Podu Turcului.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a celor doi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata sumei de 600 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Bacău, câte 300 RON pentru avocat C.L. şi avocat C.C.

A fost respinsă ca nefondată cererea de scutire amenda judiciară formulată de avocat C.C.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: Instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a pronunţat o soluţie care nu se întemeiază pe probe certe, clare şi neechivoce care să înlăture orice dubiu privind existenţa vinovăţiei inculpaţilor.

S-a mai reţinut în considerentele hotărârii că în Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes";

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

S-a mai apreciat că împrejurarea că inculpatul G.V. a fost consecvent în declaraţiile date în faţa organelor judiciare este irelevantă, întrucât, conform art. 66 alin. (1) şi art. 69 C. proc. pen. „declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză."

S-a mai reţinut că inculpatul G.V. nu a declarat niciodată că ar fi văzut că inculpaţii T.D. şi B.A. ar fi lovit-o pe partea vătămată T.G. În acest caz s-a avut în vedere că iniţial, inculpatul G.V. a declarat că „în timp ce se afla în cameră şi sustrăgea banii a auzit vocea lui T.D. şi T.G. cum se certau", ulterior fiind audiat la data de 24 martie 2010 acelaşi coinculpat G.V. a arătat că „B.A. a spart cu pumnul geamul de la o fereastră şi a deschis foraibărul pentru a putea intra înăuntru. Eu am sărit pe geam în casă şi în timp ce căutam banii am auzit vocea lui T.G. care întreba cine este acolo. Mi-am dat seama că acesta a ieşit afară. După ce am luat banii am ieşit şi i-am văzut pe T.D. şi pe B.A. că se aflau în faţa camerei unde dormea T.G. pe marchiză. Pe T.G. nu l-am văzut. Precizez că afară nu era foarte luminat, însă se distingeau umbrele, mai precis conturul corpurilor. Eu m-am dus singur în grădină şi am aşteptat pe cei doi să vină pentru a pleca."

Audiat din nou la data de 13 aprilie 2010 a precizat „în timp ce mă aflam în camera de unde am luat banii de la T.G. eu nu ştiam ce se întâmplă afară. După ce am luat banii am ieşit din cameră tot pe geamul pe care am intrat şi am mers în grădină unde, dincolo de gard am găsit-o pe T.T., mama lui T.D. B.A. şi T.D. nu erau veniţi şi am stat şi i-am aşteptat. După ce aceştia au venit am plecat împreună la B.A. acasă iar eu le-am dat banii pe care îi luasem de la T.G.".

Instanţa de apel a mai reţinut în considerentele hotărârii că în faţa primei instanţe, audiat la data de 13 mai 2010 inculpatul G.V. a susţinut: „Am intrat în casă pe geam, care fusese spart de B.A. şi deschis de către mine prin ridicarea unui zăvor. Cât am cotrobăit prin casă nu am auzit nimic de afară. Am ieşit din casă tot pe geam, însă nu i-am văzut pe ceilalţi inculpaţi şi nici pe partea vătămată T.G. Cât timp am stat în casă nu am auzit nici un fel de zgomote sau voci".

Instanţa de prim control judiciar a constatat astfel că în ceea ce priveşte aspectele esenţiale ale derulării faptelor la locuinţa părţii vătămate T.G., coinculpatul G.V. nu este consecvent. Aceste declaraţii ale inculpatului G.V. nu s-au coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză. Deşi în mod constant coinculpatul G.V. a afirmat că inculpaţii T.D. şi B.A., imediat după comiterea faptei i-au povestit cum primul a lovit-o pe partea vătămată peste faţă şi cel de al doilea a legat-o pe partea vătămată, aceste susţineri ale inculpatului G.V. nu au fost de natură a proba realitatea în măsura în care nu s-au coroborat cu alte probe.

S-a mai reţinut că toţi martorii audiaţi M.L., L.G., D.M. au declarat că: „au auzit de la G.V." că inculpatul T.D. a lovit-o pe partea vătămată în timp ce inculpatul B.A. a legat-o pe aceasta.

S-a apreciat că aceste depoziţii de martori, care de altfel constituie probe indirecte, nu pot susţine declaraţia coinculpatului G.V. în condiţiile în care proba directă pe care se întemeiază aceste depoziţii o constituie tot declaraţia inculpatului G.V.

De altfel sub aspectul cunoaşterii realităţii de către coinculpatul G.V. s-a apreciat că este deosebit de relevantă declaraţia martorului P.T., care a precizat că a fost de faţă când poliţia a luat de mai multe ori declaraţie inculpatului G.V., care „la prima declaraţie acesta i s-a părut confuz"., „pe parcursul audierii inculpatului G.V., acesta repeta aproape la fiecare întrebare a poliţiei faptul că el a fost la furat la partea vătămată, a intrat a spart gemul, a luat banii pe care ulterior i-a dat pe toţi coinculpaţilor acasă la unul dintre ei. Nu a spus niciodată cine l-a lovit pe partea vătămată şi nici nu a declarat nimic poliţiştilor cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită".

În raport de această ultimă declaraţie a martorului P.T., potrivit căreia coinculpatul G.V. „Nu a spus niciodată cine l-a lovit pe partea vătămată şi nici nu a declarat nimic poliţiştilor cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită", tribunalul a constatat că în declaraţiile consemnate în cursul urmăririi penale de către organele de poliţie s-a menţionat că inculpaţii T.D. şi B.A. i-au povestit lui G.V. „cum l-au legat şi cum au lovit-o pe partea vătămată.

Instanţa de apel a constatat că toate aceste depoziţii au dovedit că inculpatul G.V. nu a văzut momentul în care partea vătămată ar fi fost agresată de ceilalţi doi inculpaţi.

Afirmaţiile acestui inculpat nefiind susţinute de alte probe, s-a apreciat că nu pot conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, fiind insuficiente, neclare şi echivoce.

Totodată, instanţa de apel nu a reţinut că declaraţiile inculpatului G.V. s-ar corobora cu recunoaşterea din grup făcută de partea vătămată T.G., întrucât fiecare a perceput direct un alt moment al faptei.

S-a mai reţinut că potrivit declaraţiei părţii vătămate civile P.P., partea vătămată T.G. i-a spus „că a fost lovit de o persoană, mi-a spus că ar fi fost T.D. pe care l-a recunoscut când s-a ridicat de după dulap", a subliniat existenţa unei îndoieli, partea vătămată nefiind sigură pe ea în ceea ce priveşte recunoaşterea făcută.

Instanţa de apel a apreciat că recunoaşterea făcută de partea vătămată T.G. nu s-a coroborat cu fapte sau împrejurări ce rezultă din probele administrate în cauză şi a constatat că prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpaţilor nu a fost răsturnată.

În ceea ce priveşte expertiza privind detecţia psihologică, efectuată la 11 martie 2010, care a concluzionat că inculpaţii T.D. şi B.A. au prezentat modificări ale stresului emoţional caracteristice comportamentului simulat, s-a apreciat că aceasta nu poate constitui o probă certă care să formeze instanţei convingerea că inculpaţii au săvârşit fapta, în condiţiile în care nu s-a coroborat cu nici o altă probă administrată în cauză.

Totodată s-a mai avut în vedere că la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor, s-a apreciat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi recurentele moştenitoare ale defunctului parte vătămată T.G. - P.P. şi Ţ.M.

Prin motivele de recurs, parchetul a invocat netemeinicia deciziei recurate pentru motivele expuse pe larg în scris şi susţinute oral de procurorul de şedinţă şi care au fost arătate în preambulul prezentei decizii.

Prin Decizia penale nr. 943/2011 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, partea civilă P.P. şi moştenitoarele P.V. şi Ţ.M. împotriva Deciziei nr. 110 din 22 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 7806/110/2010.

A fost casată în totalitate decizi recurată şi a fost menţinută Sentinţa penală nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de câte 300 RON către Baroul de avocaţi Bacău, apărători oficiu pentru inculpaţi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele;

Instanţa de recurs, examinând motivele de recurs invocate dar şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) combinat cu art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., a constatat că acestea sunt fondate.

În acest sens s-a reţinut că instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii.

Astfel, s-a constat că instanţa de fond a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi cât şi a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în faţa instanţei şi care au confirmat pe deplin situaţia de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.

Însă cu privire la analiza probatoriului instanţa de apel a reţinut greşit nevinovăţia inculpaţilor T.D. şi B.A. În acest sens s-a reţinut că din toate declaraţiile constante ale inculpatului G.V. rezultă fără dubiu prezenţa celor doi inculpaţi la locul săvârşirii faptei, cum T.D. şi B.A. l-au legat pe partea vătămată de picioare şi l-au lovit cu picioarele, împrejurări pe care nu avea cum să le cunoască decât din relatările celor doi inculpaţi. De asemenea, s-a mai avut în vedere că partea vătămată T.G. l-a recunoscut pe inculpatul T.D. ca fiind cel care l-a lovit, fapt confirmat de martorii P.T.T.T. şi C.S. Aceste împrejurări coroborate cu faptul că părţii vătămate T.G. i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale fiind internat la Spitalul P. Podu Turcului cu diagnosticul TCC Hematom facial. Contuzii antebraţe dovedesc cu certitudine săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de către cei doi inculpaţi. La fel, din declaraţia părţii vătămate P.P. rezultă că partea vătămată T.G. l-a recunoscut pe inculpatul T.D. precum şi împrejurarea că în seara faptei aceeaşi parte vătămată l-a invitat pe inculpatul G.V. să doarmă la el acasă fiind singur, inculpatul fiind un obişnuit al casei, desfăşurând anterior activităţi gospodăreşti. Despre starea în care se afla partea vătămată rezultă şi din declaraţiile martorului G.M.

Faţă de toate aceste împrejurări instanţa de recurs a apreciat că în cauză există suficiente probe care atestă vinovăţia celor doi inculpaţi iar decizia instanţei de apel prin care a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. pen. este netemeinică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T.D.

Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 385⁶ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

În raport de dispoziţiile art. 385¹ C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.

Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secţia penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 943 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie prin care au fost soluţionate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, recurenta parte civilă P.P. şi recurentele moştenitoare P.V. şi Ţ.M. împotriva Deciziei nr. 10 din 22 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 7806/110/2010.

Din dispoziţiile Codului de procedură penală, rezultă că între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speţă, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluţionarea recursului prin Decizia nr. 902 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, aşadar, că recursul declarat în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 385¹ C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 943 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 943/2011 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2372/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2374/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 697/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 699/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 707/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 711/2012. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 717/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 726/2012. Penal