ICCJ. Decizia nr. 2395/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2395/2012
Dosar nr. 16101/118/2011
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 163 din 6 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa inculpatul V.M., a fost condamnat la 10 ani închisoare si 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
In baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, şi lit. b) C. pen.
In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului V.M., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenţia, de la 4 noiembrie 2011 la zi.
S-a luat act că partea vătămata R.M. si Spitalul Clinic Judeţean Constanta nu s-au constituit părţi civile in cauza.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că:
Pe fondul consumului de alcool, la 31 noiembrie 2011, inculpatul, după o cearta, provocata de discuţia contradictorie pornita pe marginea meciului de fotbal vizionat, i-a aplicat părţii vătămate R.M. trei lovituri de cuţit, dintre care doua in zone vitale, provocându-i leziuni pentru care i-au fost necesare 25-27 de zile de îngrijiri medicale.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului V.M. instanţa a avut in vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a Codului penal, modalitatea concreta de comitere a faptei, constând in lovirea pârtii vătămate cu un cuţit în zone vitale, leziuni ce ar fi putut conduce la decesul acesteia în cazul in care nu s-ar fi intervenit în timp util si acest lucru s-a întâmplat numai pentru ca cei doi aveau opinii diferite cu privire la meciul de fotbal urmărit împreuna, uşurinţa cu care inculpatul a acţionat si a înţeles sa aplice o corecţie părţii vătămate, in aşa măsura si prin folosirea unor obiecte, apte sa ia viata unei persoane.
S-a mai reţinut că inculpatul, este căsătorit, despărţit în fapt, are trei copii, pe parcursul procesului penal acesta a avut o atitudine relativ sincera, încercând sa inducă ideea existentei unei legitime apărări, însă nu se poate trece cu vederea împrejurarea ca inculpatul a mai executat o pedeapsa pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat, ce a atras si reţinerea stării de recidiva si după 6 ani de stat în libertate acesta a recurs la acelaşi comportament violent care putea sa duca la rezultate mult mai grave, fapt ce denota caracterul violent al acestuia si tendinţa de a răspunde cu agresivitate, chiar daca ulterior incidentului, inculpatul a anunţat alte persoane care sa intervină pentru a ajuta partea vătămata.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei inculpatul V.M., a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.
Prin decizia penală nr. 60/P din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a fost menţinută stare de arest şi dedusă prevenţia la zi.
În fine, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 lei.
Pentru a se decide astfel instanţa de apel a reţinut că :
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului V.M., pe baza analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cauză; s-a mai apreciat că nu se poate reţine incidenţa circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen. întrucât declaraţiile părţii vătămate sunt susţinute de concluziile examinării medico-legale în care se arată că, la momentul aplicării loviturilor, agresorul s-a aflat în spatele părţii vătămate, cu excepţia loviturii aplicată in regiunea palmei si antebraţului, când agresorul si partea vătămată s-au aflat faţă in faţă, cea din urma încercând sa se apere.
Poziţionarea inculpatului faţă de partea vătămată exclude ipoteza unui atac prealabil exercitat asupra sa , aşa încât declaraţiile sale nu pot fi avute în vedere la stabilirea stării de fapt, fiind exclusă şi ipoteza săvârşirii faptei în legitimă apărare, cum corect a apreciat şi prima instanţă.
Circumstanţa atenuantă legală a provocării presupune identificarea unei împrejurări obiective exterioare inculpatului - actul provocator comis prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă - dar şi stabilirea modului în care actul provocator poate influenţa comportamentul făptuitorului, dat fiind că reacţia făptuitorului depinde de anumiţi factori psihici care pot induce stări emoţionale diferite.
În cauză, singura acţiune a părţii vătămate este remarca referitoare la jocul echipei favorite a inculpatului, care însă nu poate fi asimilată unei acţiuni de natură a produce în mod real inculpatului o puternică tulburare sau emoţie. Starea de emoţie a inculpatului la momentul săvârşirii faptei, dacă a existat, putea fi urmarea consumului de băuturi alcoolice, dar nicidecum nu putea fi consecinţa unui act provocator al părţii vătămate, în speţă o simplă remarca ce nici măcar nu viza persoana inculpatului, motiv pentru care nu sunt aplicabile art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la cererea de acordare a circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., instanţa de apel a reţinut că nu i se poate da relevanţa, întrucât conduita sa a ajutat la împiedicarea producerii unor urmări mai grave ( decesul părţii vătămate ), dar nu a contribuit în nici un mod la ajutarea efectivă a părţii vătămate, care fusese înjunghiată. Inculpatul s-a limitat la a anunţa alte persoane despre săvârşirea faptei, însă nu a acţionat de o manieră care să sprijine partea vătămată imediat după săvârşirea faptei.
Cu privire la circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a reţinut că acesta presupune atitudinea sinceră a inculpatului, prezentarea sa în faţa autorităţilor sau înlesnirea descoperirii altor participanţi. Ultima ipoteză este exclusă în cauză, în lipsa altor participanţi, iar în legătură cu prezentarea în faţa autorităţilor se constată că aceasta este consecinţa faptului că inculpatul a fost arestat preventiv imediat după comiterea faptei. Nu se poate aprecia că inculpatul a avut o atitudine sinceră, în condiţiile în care a prezentat o stare de fapt diferită de cea reţinută de instanţă, în scopul evitării răspunderii penale sau, cel puţin, a atenuării acesteia.
Împotriva acestei decizii inculpatul V.M. a declarat, în termen legal, recursul de faţă , prin care , invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat ca prin acordarea de circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) şi lit. c) C. pen. şi prin reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate fată de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale;
Cererea inculpatului de a fi reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi de acordare a de circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) şi lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei nu poate fi primită.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond - confirmată de instanţa de apel - a făcut o corectă încadrare a faptei, stabilind în mod just că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din parte victimei, produsă prin violenţă, atingerea demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., şi intensitatea acestora nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal, prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
În prezenta cauză, însă, nu se poate reţine ";starea de provocare";, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective şi nici a celor obiective.
Fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, nu numai prin valoarea socială ce ar fi putut fi lezată - dreptul la viaţă, dar şi prin modalitatea de comitere, inculpatul folosind un cuţit, obiect apt să producă decesul, aplicând lovituri în zonă vitală şi cu o forţă suficientă pentru producerea unor leziuni grave care să conducă la decesul victimei. Deosebit de relevant este faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, demonstrând potenţialul său violent şi ignorarea valorii sociale supreme reprezentată de dreptul la viaţă.
Conflictul preexistent între inculpat şi victimă (referitor la meciul de fotbal vizionat ) nu poate avea semnificaţia unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.
Nici acordarea de circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) şi lit. c) C. pen., solicitate de inculpat nu poate inta în discuţie.
Analizându-se actele şi lucrările de la dosar se constată că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, în condiţiile în care a prezentat o stare de fapt diferită de cea reţinută de instanţă, în scopul evitării răspunderii penale sau, cel puţin, al atenuării acesteia, după cum judicios a apreciat instanţa de apel.
Rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) că 10 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, avându-se în vedere că inculpatul este recidivist fiind condamnat anterior, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, la o pedeapsă pe care la data săvârşirii noii infracţiuni deja o executase.
Totodată, Înalta Curte, examinând cauza şi potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu a constatat existenţa vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei penale nr. 60/P din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 noiembrie 2011, la 11 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2394/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2396/2012. Penal → |
|---|
