ICCJ. Decizia nr. 2522/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2522/2012
Dosar nr. 5211/1/2012
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în Dosarul nr. 10725/99/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului P.D. (fiul lui D. şi A., născut la 31 mai 1978 în Corigliano Calabro, Italia), arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 38/U din data de 16 iunie 2011 emis de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 9319/99/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului P.D. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.D., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada 2007 - 2009, a cazat-o pe partea vătămată T.G.M. în localităţile Spesano Albanese, Trebisace şi Corigliano Calabro şi prin violenţe, ameninţări şi constrângere psihică, a exploatat-o pe aceasta, obligând-o să practice prostituţia. De asemenea, în perioada 2009 - 2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, le-a recrutat, transportat, transferat şi găzduit, prin înşelăciune, violenţă şi constrângere psihică, profitând de starea acestora, pe victimele B.L.E., D.J.E. şi M.G., toate în vârstă de 16 ani la data racolării, în scopul exploatării (cu referire la M.G. şi D.J.E.) sau pe care chiar a exploatat-o în Italia, în regiunea Calabria, prin obligarea la practicarea prostituţiei (în cazul minorei B.L.E.).
Inculpatul a recrutat victimele, profitând de situaţiile financiare precare, de faptul că provin din familii dezorganizate, inapte să le ofere afecţiunea şi educaţia necesară vârstei, unele dintre victime au văzut în ,,şansa" acordată de inculpat un mijloc sigur de eliberare din situaţii pentru depăşirea cărora nu dispuneau de posibilităţi adecvate. Unele au fost seduse de promisiunile false ale inculpatului sau alte numitului M.D. iar apoi, cu ajutorul celui din urmă, au fost obligate să practice prostituţia, la un moment dat unora dintre victime aplicându-li-se chiar corecţii corporale.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecinţele produse asupra integrităţii fizice şi psihice a părţilor vătămate, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţele anterioare.
De asemenea, instanţa reţine şi faptul că prin Sentinţa penală nr. 72 din 26 mai 2010 a Tribunalului din Castrovillari (Republica Italiană), definitivă la data de 30 septembrie 2010, recunoscută pe cale incidentală de instanţele române, inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiuni similare la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 8.000 euro amendă penală, ceea ce denotă o perseverenţă a inculpatului spre comiterea unor astfel de infracţiuni.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 206 din 23 mai 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva Încheierii din data de 13 iulie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 10725/99/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limbă italiană, echivalentul a şase ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2521/2012. Penal → |
|---|
