ICCJ. Decizia nr. 2621/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2621 /2012
Dosar nr. 5569/1/2012
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 7637/110/2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, printre altele, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a apelantului-inculpat L.M.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.M.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 129/D/2012 din 16 mai 2012, a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 7637/110/2010, s-a dispus printre altele, condamnarea inculpatului L.M., zis „M.”, cetăţean român - fiul lui M. şi M., născut în municipiul Oneşti, cu domiciliul în localitatea Comăneşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu referire la art. 15 din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;
trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 406 din 21 iunie 2011 a Judecătoriei Oneşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1252 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău.
S-a repus în individualitate pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, aplicată prin această sentinţă penală, în pedepsele componente:
8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 217/A din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 786/2007 a Curţii de Apel Bacău la data de 01 noiembrie 2007, pentru care în temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prin Sentinţa penală nr. 406 din 21 iunie 2011 a Judecătoriei Oneşti definitivă prin Decizia penală nr. 1252 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele de la pct. I, cu pedeapsa de pct. II lit. a), în pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a menţinut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei şi în baza art. 83 C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 217/A din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 786/2007 a Curţii de Apel Bacău la data de 01 noiembrie 2007.
Pedeapsă de executat: 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului L.M..
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată prin detenţie de la 07 mai 2005 la 20 septembrie 2005, şi reţinerea şi arestul preventiv de la data de 27 mai 2010 la zi.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate P.M.C./fiica lui M. şi D., domiciliat în oraşul Comăneşti, împotriva inculpatului L.M., cu date cunoscute, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., întrucât partea vătămată şi-a retras plângerea.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea şi a inculpaţilor L.F.V. şi I.C.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Ministerul Public/Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism/Serviciul Teritorial Bacău, precum şi inculpaţii L.M., L.F.V. şi I.C., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 7637/110/2010.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului se constată că în mod corect Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a apreciat ca legală şi temeinică această măsură apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, respectiv art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) şi f) C. proc. pen., nu s-au schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond, fiind incidente dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen.
Şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sunt îndeplinite în cauză cumulativ, în sensul că există presupunerea că inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există date că acesta încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Luarea şi menţinerea măsurii de prevenţie se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor presupuse a fi săvârşite, de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele.
Referitor la gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite se impune a se arăta că traficul de persoane este o infracţiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social şi una din cele mai josnice, cinice şi abjecte manifestări ale conştiinţei înapoiate.
Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câştig şi de procurare a mijloacelor de trai, dar în acelaşi timp, provoacă o gravă tulburare în desfăşurarea relaţiilor de convieţuire socială şi constituie un teren favorabil pentru săvârşirea altor fapte grave, aşa cum rezultă şi din probele administrate în cauză, unele dintre ele fiind săvârşite în statele membre ale Uniunii Europene.
Infracţiunile pentru care este judecat apelantul-inculpat, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei şi chiar a sănătăţii acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.
Gradul de pericol social al infracţiunilor presupuse a fi săvârşite de inculpat trebuie privit şi prin prisma unor circumstanţe concrete ale cauzei, consecinţele grave pe care le-au avut sau le-ar fi putut avea asupra victimelor infracţiunilor de trafic de persoane, de frecvenţa deosebită pe care a luat-o săvârşirea unor infracţiunilor de acest gen, impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracţiuni în rândul populaţiei, cu luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator, astfel că şi din acest punct de vedere lăsarea în libertate a recurentului-inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate şi neîncredere a colectivităţii faţă de aptitudinea organelor judiciare de a acţiona cu fermitate faţă de cei învinuiţi de infracţiuni grave, cum sunt cele pentru care este judecat acesta, precum şi de caracterul transfrontalier al acestora.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză presupusa activitate infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în perioada 2009 - 2010, transformându-se pentru acesta într-o adevărată îndeletnicire, în care a atras mai multe persoane, el fiind cel se presupune că coordona activitatea grupului, unele dintre acestea recrutând persoane de aceeaşi factură dornice să obţine venituri ilicite din recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea a numeroase persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în scopul exploatării acestor persoane.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri pentru care a fost condamnat inculpatul, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, chiar dacă nu este o faptă săvârşită prin violenţă, valorile sociale pe care le ocroteşte textul de lege se referă la relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia, circulaţia, transportul, cumpărarea etc. a substanţelor aflate sub control naţional.
Din probele administrate în cauză, cu deosebire transcrierile înregistrării convorbirilor telefonice purtate de recurentul-inculpat, coroborate cu declaraţiile martorilor, rezultă că inculpatul este o persoană violentă, aşa şi explicându-se teama persoanelor vătămate şi chiar a martorilor, de a date declaraţii în faţa organelor de cercetare penală, cu privirea la infracţiunile presupuse a fi săvârşite de acesta, astfel că există posibilitatea ca inculpatul să încerce să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor şi să exercite presiuni asupra persoanelor vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu acestea.
De altfel, pe parcursul procesului penal şi la instanţa de fond au apărut indicii că rude şi apropiaţi ai apelantului-inculpat L.M. au încercat să influenţeze, prin ameninţări şi intimidare, victimele din prezenta cauză şi unii martori audiaţi, situaţie care se menţine şi în prezent, faţă şi de poziţia apelantului-inculpat.
Având în vedere persoana apelantului-inculpat, aplicarea de instanţa de fond a unei pedepse rezultante aspre, de 11 ani închisoare evidenţiază şi un risc procesual major ca acesta să încerce să se sustragă executării pedepsei, în măsura în care starea de arest nu va fi menţinută de instanţele de control judiciar, temei al arestării care se adaugă la cele avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive de libertate.
Rezonanţa socială pe care a produs-o presupusele fapte săvârşite de inculpatul în comunitatea în care trăiau părţile, reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret şi aceasta este evidentă în cauza de faţă.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpat pronunţată de Curtea de Apel Bacău este legală, temeinică şi corespunzător motivată în fapt şi în drept, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva Încheierii din 23 august 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7637/110/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
Procesat de LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2691/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3559/2012. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
