ICCJ. Decizia nr. 3559/2012. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3559 /2012

Dosar nr. 58808/3/2011

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 5 din 06 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 58808/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, formulată de inculpatul V.D.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, astfel cum a fost pusă în discuţie din oficiu, după cum urmează:

- pentru inculpatul M.I., din infracţiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul H.V.C., din infracţiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul V.D., din infracţiunile prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11, lit. c), pct. 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

1. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul M.I., la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului M.I. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.I..

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul H.V.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul H.V.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului H.V.C. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului H.V.C.

3. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul V.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpatul V.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului V.D. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului V.D. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului V.D.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 60.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu (câte 200 RON pentru fiecare inculpat asistat) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2011 (în perioada 01 - 13 aprilie 2011) inculpaţii M.I., zis „O.”, V.D., H.V.C. şi martorul I.M., zis „N.” (în prezent arestat şi judecat în Germania, pentru aceleaşi fapte cercetate şi în prezenta cauză) au organizat, condus şi finanţat comiterea infracţiunii de trafic (internaţional) de droguri de mare risc, respectiv cumpărarea şi transportul unei cantităţi importante de cocaină din America Centrală (Republica Costa Rica), pe care au încercat să o introducă în România, prin intermediul altor persoane (G.I. şi G.I.D., în prezent arestaţi şi ei în Germania)/„cărăuşi”/care în prealabil înghiţeau drogurile, porţionate şi încapsulate.

Astfel, la data de 03 aprilie 2011, inculpatul M.I. şi martorul I.M. i-au condus cu un autoturism pe coinculpaţii V.D., H.V.C., precum şi pe martorul G.I. (unul din „cărăuşi”) până la aeroportul din Budapesta, de unde au cumpărat pentru aceştia bilete de avion pentru ruta Budapesta/Managua, unde îi aştepta celălalt „cărăuş” - martorul G.I.D., zis „G.”. Martorul I.M. a fost cel care i-a dat inculpatului H.V.C. banii pentru a achita contravaloarea biletelor de avion (6.000 dolari SUA).

De la Budapesta s-au îmbarcat în cursa aeriană inculpaţii H.V.C., V.D. şi martorul G.I.D., ceilalţi întorcându-se în România.

Traseul urmat a fost Germania/Mexic/San Salvador/Nicaragua, de unde inculpaţii V.D., H.V.C., precum şi pe martorul G.I.D., cu un taxi, s-au deplasat în Costa Rica, ţară unde s-au cazat la un hotel, contravaloarea serviciilor fiind achitată de către inculpatul H.V.C.

La datele de 05 aprilie 2011 şi, respectiv, 06 aprilie 2011, inculpatul M.I. şi martorul I.M. au efectuat câte un transfer bancar prin W.U., prin intermediul numitului C.N., virând în Costa Rica suma totală de 7.000 dolari SUA, beneficiarul acestei sume de bani fiind coinculpatul V.D.

În Republica Costa Rica, inculpaţii V.D. şi H.V.C., cu suma de 7.000 dolari SUA primită din România, au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi „cărăuşi” - martorii G.I.D. şi G.I.D. -, au porţionat-o în capsule, pe care aceştia din urmă au îngurgitat-o, în vederea transportării şi vânzării în municipiul Bucureşti, de către inculpatul M.I. şi martorul I.M. Inculpatul V.D. a fost persoana de încredere a coinculpatului M.I. şi a martorului I.M., el fiind administratorul banilor.

La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. şi martorul I.M. au organizat deplasarea în Germania, pentru a-i prelua de la aeroportul Frankfurt/Main pe coinculpaţii H.V.C., V.D. şi pe martorii G.I.D. şi G.I.D. Astfel, inculpatul M.I. şi M.G.M., zis „E.”, au călătorit cu autoturismul marca P., cu numărul de înmatriculare B, iar martorii I.M. şi A.C. - cu autoturismul marca R.M., cu nr. de înmatriculare B1. În timpul deplasării pe ruta terestră Bucureşti/Arad/Ungaria/Austria, aceştia au circulat în tandem, pe teritoriul României oprind ambele autoturisme, iar ocupanţii lor făcând împreună cumpărături.

Pe traseul Ungaria/Austria/Germania, inculpaţii menţionaţi au fost supravegheaţi de către organele judiciare de resort, în baza solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală din România.

La data de 12 aprilie 2011, persoanele menţionate mai sus s-au întâlnit pe aeroportul Frankfurt/Main. În autoturismul marca P., cu nr. de înmatriculare B, au urcat inculpaţii M.I., M.G.M., V.D. şi H.V.C., iar în autoturismul marca R.M., cu numărul de înmatriculare B1, martorii I.M., A.C. şi cei doi „cărăuşi” - G.I.D. şi G.I.D.

Din cauza modalităţii de transport al drogurilor de mare risc, care punea în pericol viaţa martorilor G.I.D. şi G.I.D., în urma schimbului de informaţii prin canalele poliţieneşti, autoturismul marca RM a fost oprit de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, ocazie cu care s-a stabilit identitatea pasagerilor, respectiv I.M., A.C., G.I.D. şi G.I.D., ultimii doi recunoscând că au îngurgitat cocaină, pe care au transportat-o din Managua. Urmare a radiografiei efectuate la Spitalul din Aschaffenburg, s-a constatat faptul că ambii curieri au fost plini până sus de stupefiante, transportând cantitatea totală de 1,8 kg cocaină, primul dintre având în corp 10 recipiente, iar cel de-al doilea - 91 de recipiente.

Inculpaţii M.I., M.G.M., V.D. şi H.V.C., care se aflau în celălalt autoturism - marca P., cu nr. de înmatriculare B, au reuşit să părăsească teritoriul Republicii Federale Germania, iar la data de 13 aprilie 2011 au fost depistaţi pe teritoriul României.

Astfel, reţine instanţa de fond că în drept fapta inculpatului M.I. care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii H.V.C. şi V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, pe care coinculpaţii H.V.C. şi V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăuşilor” G.I.D. şi G.I.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute şi persoanele care îngurgitaseră drogurile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, prin intermediul inculpaţilor H.V.C. şi V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deţinut şi transportat până în Germania cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, cu ajutorul a doi „cărăuşi”/curieri, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii H.V.C. şi V.D., a organizat, finanţat şi coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 Kg de cocaină (banii necesari fiind trimişi prin W.U. de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea şi aducerea „cărăuşilor” la şi de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere şi finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fiecare infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de condamnarea suferită de inculpatul M.I. prin Sentinţa penală nr. 943 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3757/2003 a CSJ, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 13 februarie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 970 de zile.

Faptele inculpatului H.V.C. care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpaţii H.V.C. şi V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăuşilor” G.I.D. şi G.I.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute şi persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deţinut şi transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuşi”/curieri, cantitatea de 1,8 Kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi V.D., a organizat, finanţat şi coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimişi prin W.U. de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea şi aducerea „cărăuşilor” la şi de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere şi finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fiecare infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de condamnarea suferită de inculpatul H.V.C. prin Sentinţa penală nr. 140 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin Decizia penală nr. 288/2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 25 ianuarie 2005, cu un rest rămas neexecutat de 1296 de zile, şi nu postcondamnatorie, cum s-a reţinut, din eroare, în actul de sesizare.

Faptele inculpatului V.D. care în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi H.V.C., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpaţii H.V.C. şi V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăuşilor” G.I.D. şi G.I.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute şi persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01-13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi H.V.C., a cumpărat din Costa Rica şi a deţinut şi transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuşi”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 01 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. şi H.V.C., a organizat, finanţat şi coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimişi prin W.U. de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea şi aducerea „cărăuşilor” la şi de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere şi finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Apreciază Tribunalul Bucureşti că faptele inculpaţilor ce se circumscriu şi dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, nu sunt absorbite de cele ale art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, inculpaţii cumpărând, transportând şi deţinând droguri de mare risc, fără drept, modalităţi normative distincte de cele prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Se apreciază de către instanţa de fond că toţi inculpaţii au comis faptele în forma autoratului, chiar dacă, drogurile au fost transportate în corpul celor doi cărăuşi, nejustificându-se în acest mod diferenţierea acestei situaţii de cea în care drogurile sunt transportate într-o geantă sau un autovehicul, în speţă martorii fiind doar un „mijloc de transport”.

Raportându-se la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 şi art. 7, art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, tribunalul a reţinut că activitatea infracţională a celor trei inculpaţi se circumscrie infracţiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, normă de sancţionare specială, distinctă, a activităţilor de organizare, conducere sau finanţare a faptelor incriminate de acelaşi act normativ, în speţă a celor de trafic internaţional de droguri.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor rezultate după schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legale de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen., inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul M.I. a invocat, sub un prim aspect, nerespectarea dispoziţiilor art. 287 alin. (1) C. proc. pen., cu ocazia soluţionării cauzei în fond, arătând că tribunalul nu şi-a exercitat rolul activ în administrarea probelor, respingând toate solicitările inculpaţilor, formulate în acest sens. Inculpatul a apreciat că judecarea şi condamnarea sa, fără verificarea probelor de vinovăţie care au stat la baza trimiterii sale în judecată, echivalează cu absenţa cercetării judecătoreşti, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.

Pe de altă parte, apelantul-inculpat a invocat lipsa de temeinicie a condamnării sale pe baza convorbirilor telefonice interceptate, ce nu sunt elocvente, şi a declaraţiilor martorilor ce nu au fost ascultaţi nemijlocit, solicitând a se dispune achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În cuprinsul concluziilor scrise, apelantul a solicitat reindividualizarea pedepsei prin orientarea ei spre minimul special, având în vedere gradul de pericol social al faptelor şi împrejurarea că drogurile nu au ajuns pe teritoriul ţării.

Apelantul-inculpat H.V.C. a invocat, sub un prim aspect, netemeinicia soluţiei de condamnare, arătând că probatoriul administrat nu confirmă săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând a se dispune o soluţie de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, invocând circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi circumstanţele sale personale favorabile, în sensul că are o familie organizată şi un copil minor în întreţinere, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul orientării acesteia spre minimul special prevăzut de lege.

Apelantul-inculpat V.D. a formulat critici similare, arătând că probatoriul nu dovedeşte săvârşirea faptelor, iar dubiul astfel persistent îi profită, impunându-se achitarea sa, conform art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, invocând modalitatea concretă de săvârşire a faptei, dar şi gradul său de implicare, apelantul a solicitat redozarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 181/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis apelurile declarate de inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 5/06 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat în parte, Sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

1) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului M.I., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- pedeapsa de 18 ani închisoare şi 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I. din infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 18 ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

2) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului H.V.C., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.V.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul H.V.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii

A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare şi 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul H.V.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

3) A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului V.D., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- sporul de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul V.D. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul V.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare şi 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul V.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului V.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale.

A menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor M.I., H.V.C. şi V.D. şi a dedus prevenţia, pentru fiecare inculpat, de la data de 14 aprilie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa; onorariul în cuantum de 300 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H.V.C./doamna avocat C.M., precum şi onorariul parţial în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul V.D. la termenul din data de 27 februarie 2012, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

A admis cererea formulată de domnul avocat G.M. şi a dispus scutirea acestuia de sancţiunea amenzii judiciare în sumă de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din data de 09 aprilie 2012.

A dispus acordarea onorariului parţial în cuantum de 100 RON, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H.V.C./domnul avocat G.M.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect modalitatea în care fiecare dintre cei trei apelanţi inculpaţi s-a implicat în conceperea şi ulterior în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale orientate spre procurarea cantităţii de 1,8 kg. de cocaină din Republica Costa Rica şi introducerea ei, în mod fraudulos, pe teritoriul României.

Reţine instanţa de prim control judiciar că toate criticile formulate de inculpaţi referitoare la lipsa unor probe certe de vinovăţie, nu sunt întemeiate, întregul ansamblu probator înlăturând orice dubiu cu privire la vinovăţia lor, operaţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc în perioada 3 aprilie 2011/12 aprilie 2011, fiind dovedită pe baza unor probe certe, clare şi legal administrate pe parcursul procesului penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reţine instanţa de prim control judiciar că soluţia dispusă de instanţa de fond este criticabilă sub aspectul reţinerii în sarcina inculpatului M.I. atât a infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cât şi a celei prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Contrar instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că acţiunile întreprinse de inculpatul M.I., în vederea introducerii în ţară a drogurilor nu reprezintă acţiuni de sine stătătoare, de natură a constitui o infracţiune autonomă de introducere în ţară de droguri, în formă tentată, ci se subsumează în integralitate laturii obiective a infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc în formă consumată.

În acest sens reţine Curtea de Apel Bucureşti că toate acţiunile desfăşurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011/12 aprilie 2011 au constituit acte de organizare a transportului de cocaină, de conducere şi de finanţare a introducerii în ţară de droguri de mare risc.

Finalitatea tuturor acestor acţiuni a fost aceea a introducerii în ţară de droguri de mare risc, iar faptul că inculpatul M.I. „a încercat să introducă în România, cantitatea de 1,8 kg. de cocaină, prin intermediul coinculpaţilor H.V.C. şi V.D.”, aşa cum a susţinut prima instanţă, defineşte tocmai acest scop al activităţii de organizare/finanţare întreprinse, iar nu o activitate ilicită distinctă.

De asemenea, reţine instanţa de prim control judiciar că activităţile complexe desfăşurate de inculpatul M.I. în organizarea transportului de droguri din data de 11 aprilie 2011 reflectă specificul laturii obiective complexe a faptei prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Ca atare o corectă calificare a faptei impune ca prevederile art. 10 din Legea nr. 143/2000 să fie reţinute nu singure ci prin raportare la dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru a se sublinia astfel, în mod integral, fapta concretă a cărei organizare a fost asigurată de inculpaţi, dar şi sancţiunea ce poate fi aplicată.

Pentru aceste motive, reţine Curtea de Apel Bucureşti că faptele inculpatului M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În privinţa inculpaţilor H.V.C. şi V.D., reţine Curtea de Apel Bucureşti că aceştia au desfăşurat activităţi legate de transportul şi circulaţia drogurilor de mare risc însoţindu-i pe cei doi cărăuşi pe traseul aerian parcurs pe teritoriul altor state, săvârşind astfel infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 4 C. pen. cât şi art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că au procurat din Costa Rica cantitatea de 1,8 kg cocaină şi au încercat să o introducă în România cu ajutorul cărăuşilor.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, reţine Curtea de Apel Bucureşti că cei doi inculpaţi nu au deţinut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecţi activi ai infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar actele lor nu se subsumează unor activităţi de „organizare”, „conducere” sau „finanţare” în înţelesul laturii obiective a infracţiunii.

Reţine Curtea de Apel Bucureşti că persoana ce a deţinut calitatea de conducător a fost inculpatul M.I., inculpaţii H.V.C. şi V.D. nu au avut autonomie decizională ci doar s-au supus acţiunilor şi măsurilor luate de inculpatul M.I.

Pentru aceste argumente Curtea de Apel Bucureşti a dispus achitarea celor doi inculpaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Sub aspectul individualizării pedepselor apreciază instanţa de prim control judiciar că modificările aduse Sentinţei sub aspectul încadrării juridice a faptelor impun o nouă evaluare a tratamentului sancţionator prin luarea în considerare a rolului deţinut de fiecare inculpat, a contribuţiei efective aduse la desfăşurarea activităţii infracţionale, dar şi a faptelor concret săvârşite.

În acest sens, reţine instanţa de apel poziţia dominantă a inculpatului M.I., spre deosebire de poziţia de subordonaţi deţinută de ceilalţi doi inculpaţi.

Din acest punct de vedere al contribuţiei efective la comiterea faptelor apreciază Curtea de Apel Bucureşti că aplicarea unor pedepse moderate, orientate spre mediul limitelor speciale prevăzute de lege, este de natură a permite iniţierea unui proces de conştientizare a consecinţelor faptelor comise, de asimilare a rolului educativ al pedepsei şi a finalităţii sale preventive.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385³ C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT/Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D.

Criticile formulate de parchet vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I., - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. şi comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecinţă greşita achitare a inculpaţilor H.V.C. şi V.D./caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În raport de aceste motive de recurs parchetul solicită casarea Deciziei penale atacate şi menţinerea Sentinţei instanţei de fond.

Recurenţii inculpaţi M.I., H.V.C. şi V.D. critică decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât instanţele au respins cererile de audiere a unor martori din Germania şi a martorului M.G.M., cerere considerată esenţială pentru corecta soluţionare a cauzei.

Recurenţii inculpaţi invocă şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., apreciind că instanţele au comis o eroare gravă de fapt ce a avut consecinţă greşita lor condamnare.

Este invocat de către inculpaţi şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca în cazul în care vor fi respinse celelalte motive de recurs să se reducă pedepsele ţinând seama de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptelor.

Analizând legalitatea şi temeinicia Deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că sunt întemeiate atât recursul declarat de parchet, cât şi recursurile declarate de inculpaţi, însă numai în anumite limite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în baza unei analize coroborate şi obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost comise cu forma de vinovăţie cerută de textul de incriminare, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor reţine Înalta Curte că instanţa de fond a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, încadrare ce corespunde situaţiei de fapt reţinute, împrejurare pentru care apreciază că recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanţa de apel nefiind corectă/caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, reţine instanţa de fond în urma analizării materialului probator, relevante în acest sens fiind procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal de redare a notei întocmite de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă ca urmare a supravegherii operative a inculpaţilor, informaţiile comunicate de autorităţile judiciare din Ungaria, Austria, Germania care au fost solicitate prin Biroul Sirene să efectueze o supraveghere operativă a celor două autoturisme folosite de inculpaţi, că în cursul lunii aprilie 2010, inculpaţii M.I., H.V.C. V.D. şi martorul I.M., în prezent arestat şi judecat în Germania pentru aceleaşi fapte cercetate şi în prezenta cauză, au organizat, condus şi finanţat comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi anume cumpărarea şi transportul unei cantităţi importante de cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin intermediul altor persoane şi anume G.I.D. şi G.I.D., în prezent arestaţi şi ei în Germania, care au îngurgitat drogurile porţionate şi încapsulate.

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt nu comportă discuţii, fiind corect stabilită de instanţa de fond şi avută în vedere şi de instanţa de apel, însă cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciază că prima instanţă a raportat corect situaţia de fapt la normele de drept incidente în cauză.

În procesul de analiză a încadrării juridice a faptelor vom porni de la expunerea normelor de drept incidente.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000.

1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 3 din Legea nr. 143/2000.

1. Introducerea sau scoaterea din tara, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsesc cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului M.I. rezultă că instanţa fondului a apreciat că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Instanţa de prim control judiciar a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă şi a reţinut în sarcina inculpatului M.I. faptele prev. de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel Bucureşti care, contrar dispoziţiilor legale incidente în cauză cât şi Deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a raportat dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 la o altă infracţiune din aceeaşi lege, respectiv art. 3 alin. (1) şi (2).

Latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, constă în organizarea, conducerea şi finanţarea uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din lege, activităţi ce au fost executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpaţii H.V.C. şi V.D., în sensul că au organizat, finanţat şi coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi anume cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg. de cocaină, transportul în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea şi aducerea cărăuşilor la şi de la aeroport.

Toate activităţile desfăşurate de inculpatul M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv organizare, conducere, finanţare au fost executate pentru introducerea în ţară a drogurilor, situaţie în care nu se poate reţine că aceste activităţi se subsumează în integralitate laturii obiective a infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc în formă consumată, aşa cum în mod total eronat a reţinut instanţa de prim control judiciar.

Pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic internaţional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în ţară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul ţării, împrejurare ce nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii, aceasta fiind raţiunea pentru care s-a reţinut forma tentată a infracţiunii de trafic internaţional de droguri.

Intenţia inculpatului M.I. a fost aceea de a introduce în ţară drogurile, intenţie ce nu a fost finalizată însă nu ca urmare a desistării inculpatului ci datorită intervenţiei autorităţilor judiciare din Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se aflau inculpaţii, intervenţie determinată de existenţa riscului de a fi pusă în primejdie viaţa martorilor G.I.D. care îngurgitase cantitatea de 10 recipiente şi G.I.D. care îngurgitase 91 de recipiente.

Dacă în cazul infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri, în cazul infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prev. de art. 2 - 9 din lege, împrejurare în raport de care apreciază Înalta Curte că cele două infracţiuni au o latură obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracţiunii prev. de art. 10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9.

Argumentele reţinute de instanţa de apel în sensul că toate acţiunile desfăşurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere şi finanţare ce au avut drept finalitate introducerea în ţară a drogurilor şi nu au constituit acţiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acţiuni privind organizarea sau finanţarea traficului internaţional de droguri ci doar introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor.

Este adevărat că aceste acţiuni de organizare, finanţare, conducere, sunt realizate în scopul comiterii uneia din infracţiunile prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona distinct aceste acţiuni ilicite, tocmai pentru a sancţiona modul organizat de comitere a infracţiunilor, împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.

Norma de trimitere cuprinsă în textul prev. de art. 10 din lege nu are forţa de a anihila caracterul de sine stătător al infracţiunii,ea referindu-se doar la modalitatea de sancţionare în sensul că împrumută sancţiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor.

Faţă de argumentele prezentate reţine Înalta Curte, că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) C. pen. cât şi ale infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, situaţia de fapt reţinută evidenţiind distinct latura obiectivă a ambelor infracţiuni.

În mod corect cele două instanţe au constatat vinovăţia inculpaţilor şi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faţă de împrejurarea că ei au obţinut aceste droguri prin intermediul cărăuşilor care au îngurgitat cantitatea de 1,8 kg cocaină porţionată în capsule, cărăuşii fiind în acest caz un „mijloc de transport”.

Reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpaţilor este determinată de incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen., care reglementează principiul personalităţii legii penale, principiu în baza căruia legea penală se aplică şi faptelor comise în afara teritoriului ţării dacă făptuitorul este român.

Recursul declarat de parchet este întemeiat şi în ceea ce priveşte criticile formulate în legătură cu greşita achitare a inculpaţilor H.V.C. şi V.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Argumentele reţinute de instanţa de prim control judiciar pentru soluţia de achitare a inculpaţilor H.V.C. şi V.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv că inculpaţii nu au deţinut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, faptul că inculpatul M.I. a deţinut calitatea de conducător, a luat deciziile necesare pentru a asigura reuşita traficului de droguri a pus la dispoziţie resursele financiare pentru derularea activităţii infracţionale, nu sunt concludente şi nu justifică soluţia dispusă.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că şi cei doi inculpaţi au calitatea de subiecţi activi a infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, mai ales că textul incriminator nu circumstanţiază subiectul activ, toate activităţile desfăşurate de aceştia înscriindu-se în elementul material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Este de necontestat că inculpatul M.I. a iniţiat activitatea infracţională, a coordonat şi finanţat traficul de droguri însă această împrejurare nu exclude vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii acestei infracţiuni mai ales că pe teritoriul statului Costa Rica ei au fost cei care au organizat activitatea infracţională în sensul că au cumpărat cantitatea de 1,8 kg. cocaină cu banii trimişi din România, i-au instruit cu privire la modul de porţionare a capsulelor şi de îngurgitare a acestora pe cărăuşi.

Cei doi inculpaţi au supravegheat întreaga activitate infracţională pe teritoriul Republicii Costa Rica şi au ţinut legătura în permanenţă cu inculpatul M.I., fapt pentru care reţine Înalta Curte vinovăţia celor doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 şi drept consecinţă va menţine soluţia de condamnare dispusă de instanţa fondului.

Motivul de recurs invocat de inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecinţă greşita lor condamnare/caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., nu este întemeiat.

Eroarea de fapt există în cazul în care situaţia de fapt este contrară conţinutului probelor administrate în cauză şi este atât de gravă încât determină pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare sau achitare.

În cauza dedusă judecăţii nu se identifică această eroare de fapt, situaţia de fapt fiind rezultatul unei analize coroborate, atente şi obiective a întregului ansamblu probator, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Situaţia factuală reţinută de instanţa de fond relevă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, probele administrate în cauză înlăturând orice îndoială rezonabilă sub acest aspect, astfel că simpla negare a faptelor fără a face dovada acestei poziţii de nerecunoaştere, nu reprezintă decât o încercare a inculpaţilor de a-şi diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolviţi de orice penalitate.

Rezultă din probele administrate în cauză modul în care inculpaţii au conceput şi, ulterior au pus în aplicare rezoluţia infracţională în scopul procurării cantităţii de 1,8 kg. cocaină din Republica Costa Rica şi introducerea ei în mod fraudulos pe teritoriul României.

Astfel după recrutarea cărăuşilor G.I.D. şi G.I.D., inculpatul M.I. şi numitul I.M. au organizat deplasarea pe calea aeriană a coinculpaţilor H.V.C. şi V.D. alături de G.I.D. până în Costa Rica.

În acest sens inculpatul M.I. şi I.M. au asigurat la data de 3 aprilie 2011 transportul celorlalţi trei persoane cu autoturismul până la aeroportul din Budapesta şi au procurat biletele de avion, I.M. fiind cel care a pus la dispoziţie sumele de bani necesare achitării transportului.

Ajungând în Costa Rica, activitatea infracţională a fost continuată de inculpaţii H.V.C. şi V.D., care au achiziţionat cantitatea de 1,8 kg cocaină au porţionat-o împreună cu cărăuşii şi i-au instruit pe aceştia cum să îngurgiteze capsulele.

La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. şi I.M. sau deplasat în Germania pentru a-i prelua de la aeroportul din Frankfurt pe coinculpaţii H.V.C. şi V.D., precum şi pe cei doi cărăuşi, urmând ca deplasarea spre România să se efectueze cu două autoturisme.

La data de 12 aprilie 2011, autorităţile germane i-au depistat pe numiţii I.M., A.C., G.I.D. şi G.I.D., în corpul acestora din urmă fiind depistate drogurile.

Cei trei inculpaţi alături de M.G.M. au reuşit să continue deplasarea către România fiind identificaţi la data de 13 aprilie 2011 când s-a şi dispus reţinerea lor.

Modul de concepere şi de derulare a activităţii infracţionale a fost stabilit, în mod neîndoielnic şi mai presus de orice dubiu, în baza proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, a proceselor/verbale întocmite de către autorităţile române, ungare şi germane cu ocazia supravegherii inculpaţilor, intervenţia autorităţilor ungare şi germane fiind solicitată de către autorităţile române prin Biroul Sirene în sensul supravegherii operative a celor două autoturisme folosite de inculpaţi, cât şi în baza declaraţiilor date de numiţii G.I.D. şi G.I.D. cu ocazia ascultării lor de către autorităţile germane.

Toate aspectele reţinute de către autorităţile implicate în supravegherea operativă naţională şi transfrontalieră a inculpatului M.I. relevă contribuţia covârşitoare a acestuia la iniţierea şi derularea activităţii infracţionale cât şi a celorlalţi inculpaţi, simpla negare a faptelor de către aceştia, contra evidenţei probelor nefiind în măsură să determine adoptarea unei soluţii contrare celei dispuse de instanţa de fond.

Atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au realizat o analiză detaliată a mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, analiză însuşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind dovedită contribuţia fiecărui inculpat la comiterea faptelor, iar atitudinea manifestată de inculpaţi de negare a realităţii evidente nu poate influenţa convingerea bazată pe probe care au forţa necesară de a înfrânge prezumţia de nevinovăţie.

Nici cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., nu este incident în cauză, ambele instanţe pronunţându-se asupra tuturor cerinţelor esenţiale formulate de inculpaţi pe parcursul cercetări judecătoreşti.

În cadrul acestui motiv de recurs, inculpaţii critică atitudinea celor două instanţe inferioare care nu au recurs la audierea prin Comisie rogatorie a martorilor I.M., G.I.D. şi G.I.D. şi a numitului M.G.M. faţă de care s-a dispus disjungerea cercetărilor.

În raport de dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, norma cu valoare de principiu, potrivit căruia în desfăşurarea procesului penale trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, reţine Înalta Curte că instanţele inferioare au avut în vedere la pronunţarea soluţiei numai acele probe care reflectă adevărul.

Faptul că în cauză nu s-a dispus audierea martorilor nominalizaţi nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor consacrat de dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai ales că instanţele inferioare au avut în vedere la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor proceselor - verbale de redare a convorbirilor telefonice, cât şi informaţiile comunicate de autorităţile judiciare din Germania, Ungaria şi Austria care au realizat supravegherea operativă a autoturismelor în care se aflau inculpaţii.

Ca atare instanţele au procedat la administrarea probelor necesare aflării adevărului şi care în acelaşi timp prezintă o relevanţă deosebită în cadrul ansamblului probator, iar faptul că nu s-a dat curs unei cereri de probatorii nu poate echivala cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât instanţele nu au dat o forţă probantă superioară declaraţiilor acestor martori la pronunţarea soluţiilor de condamnare.

Reţinând că cele două instanţe s-au pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de inculpaţi manifestând rol activ, conform art. 4 C. proc. pen., pe parcursul desfăşurării procesului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu pot fi identificate împrejurări care să justifice o eventuală trimitere a cauzei spre rejudecare.

În raport de criticile formulate deopotrivă atât de parchet cât şi de inculpaţi prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., reţine Înalta Curte că doar recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate însă numai în ceea ce priveşte aplicarea sporului la pedeapsa rezultantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor, având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cărora le-a dat eficienţa necesară.

Natura infracţiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, respectiv modul organizat şi elaborat de săvârşire a faptelor, activitatea infracţională fiind pregătită în cele mai mici detalii, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională, locul de comitere al faptelor, în sensul că a depăşit graniţele ţării, împrejurare ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen., care reglementează principiul personalităţii legii penale, potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este român, sunt împrejurări care justifică sancţiunile penale aplicate inculpaţilor atât sub aspectul naturii pedepsei principale cât şi asupra cuantumului şi modalităţii de executare.

De asemenea, reţine Înalta Curte că circumstanţele personale ale inculpaţilor, toţi fiind recidivişti în condiţiile recidivei postexecutorii prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), atitudinea procesuală negativă adoptată pe parcursul procesului penal, nu sunt apte de a schimba regimul sancţionator stabilit de instanţa de fond.

Apreciază însă Înalta Curte că pedepsele rezultante de câte18 ani aplicate inculpaţilor sunt suficiente şi în măsură să contribuie la reeducarea inculpaţilor, urmând astfel să înlăture sporul de 2 ani aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. împotriva Deciziei penale nr. 181/A din data de 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 58808/3/2011 (315/2012).

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, în rejudecare, va înlătura sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat, urmând ca, în final, inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. să execute pedeapsa rezultantă de câte 18 ani închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale atacate.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor M.I., H.V.C. şi V.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 aprilie 2011 la 02 noiembrie 2012, pentru fiecare.

Văzând şi dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. împotriva Deciziei penale nr. 181/A din data de 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 58808/3/2011 (315/2012).

Casează decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, în rejudecare, înlătură sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat, urmând ca, în final, inculpaţii M.I., H.V.C. şi V.D. să execute pedeapsa rezultantă de câte 18 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale atacate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor M.I., H.V.C. şi V.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 aprilie 2011 la 02 noiembrie 2012, pentru fiecare.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii H.V.C. şi V.D., în sumă de câte 200 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.I., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2621/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2534/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3559/2012. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3559/2012. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs