ICCJ. Decizia nr. 3049/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 492 din 5 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.P., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

în temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2 lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, respectiv ziua de 02 februarie 2011.

în temeiul art. 861C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani, termen stabilit in condițiile art. 862C. pen.

în temeiul art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție;

- va anunța Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare de domiciliu;

- va comunica orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

în temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 864C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea-credință masurile de supraveghere stabilite.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm C. civ., a fost obligat inculpatul să achite în favoarea părții civile P.K.R., născută la data de 11 mai 1996, o rentă lunară în cuantum de 479 RON de la data de 05 februarie 2011 și până la majoratul acesteia.

S-a luat act că partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara nu s-a constituit parte civilă.

în baza art. 191 C. pen., a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

în seara zilei de 05 februarie 2011, inculpatul E.P. se afla în locuința concubinei sale M.A. împreună cu aceasta și cu martora L.L.H. în jurul orelor 22:00, martora M.A. a fost sunată de victima P.L. Deranjat de faptul că victima, fost prieten al martorei M.A. a sunat-o pe aceasta, inculpatul a răspuns la telefon, ocazie cu care a purtat o discuție agresivă cu victima.

în jurul orelor 03:00, în timp ce se întorcea de la un botez, victima s-a oprit în fața blocului în care locuiește numita M.A., a început să sune insistent la interfon și să strige foarte tare. Inculpatul, deranjat de reacția victimei, a coborât în fața blocului spunându-i concubinei sale că numai astfel "poate opri" victima. Ajuns în fața blocului, inculpatul a avut o altercație cu victima căreia i-a aplicat lovituri în mai multe zone ale corpului, lovituri în urma cărora aceasta s-a prăbușit la pământ. Apoi, inculpatul a urcat în apartamentul concubinei sale și în prezența acesteia și a martorei L.L.H., inițial, a spus că "i-a tras-o" victimei, pentru ca ulterior să spună că victima a căzut. La scurt timp, probabil, realizând gravitatea consecințelor faptei sale, inculpatul s-a hotărât să anunțe salvarea.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit la data de 07 februarie 2011, rezultă că victima a fost internată în dimineața zilei de 06 februarie 2011, orele 5:56 în secția NCG cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral grav, hematom subdural emisfer drept, în comă de gradul III și că leziunile constatate la această primă examinare medico legală a victimei au fost produse prin lovire cu și de corpuri dure. De asemenea, în actul medical existent la fila 37 din dosarul de urmărire penală se arătă că traumatismul cranio-cerebral prezentat de victimă s-a datorat căderii acesteia de la propria înălțime. Victima a decedat la data de 09 februarie 2011. Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 65/a3 din 10 februarie 2011 moartea a fost violentă, s-a datorat hematomului subdural în cadrul traumatismului cranio-cerebral soldat cu fracturi craniene, iar leziunile de violență s-au putut produce prin lovire directă urmată de căderea victimei. Actul medico-legal susmenționat a reținut că există legătură de cauzalitate directă între leziunile constatate și deces.

S-a reținut că fapta inculpatului E.P. de a lovi victima care s-a dezechilibrat și a căzut, izbindu-se cu capul de un corp dur întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere pericolul social crescut al infracțiunii, rezultat din faptul că este îndreptată împotriva uneia din cele mai însemnate valori sociale și anume, dreptul la viață, împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, în contextul în care între inculpat și victimă exista o stare de adversitate legată de interesul ambilor pentru aceeași femeie, dar și faptul că victima este cea care a sunat insistent la telefon pe concubina inculpatului și care dimineața a sosit în fața blocului în care locuiește inculpatul, a sunat la interfon și i-a adresat cuvinte jignitoare acestuia. De asemenea, instanța de fond având în vedere împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, încercând să paseze responsabilitatea în sarcina victimei, dar și faptul că este la prima abatere, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuată legală prevăzută în art. 74 lit. a) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub limita prev. de art. 183 C. pen.

în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, raportat la circumstanțele vizând persoana inculpatului-vârsta, faptul că a depus la dosar un certificat medical din care rezultă că este persoană încadrată în gradul III de handicap, are în întreținere doi copii, s-a prezentat la fiecare termen, a manifestat regret față de consecințele faptei sale, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, dar in condițiile unei supravegheri așa cum reglementează textul art. 861C. pen.

Referitor la acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, instanța de fond a arătat că Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, deși a fost conceput în cauză ca parte civilă, nu a comunicat instanței în termenul prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., vreun înscris din care să rezulte eventualele pretenții bănești. O atare cerere nu a fost formulată de unitatea sanitară susmenționată nici în cursul urmăririi penale deși a fost citată pentru a-și preciza poziția cu privire la eventuale pretenții civile, din aceste condiții, instanța de fond a luat act de faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara nu s-a constituit parte civilă în cauză.

în ce privește pretențiile părții civile P.K.R., s-a reținut că aceasta este fiica victimei, iar în urma procesului de divorț dintre părinții săi a fost încredințată mamei, victima fiind obligată să-i achite lunar o pensie in cuantum de 479 lei.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, până la ultimul termen de judecată, această parte civilă a arătat că solicită să fie obligat inculpatul la plata pensiei de întreținere pe care o primea lunar de la tatăl său.

Potrivit sentințe civile cu nr. 3323 din 03 aprilie 2007, P.L.M. a fost obligat să achite fiicei sale o cotă de % din venitul net realizat până la majorat. Din cuponul de pensie a victimei depus la dosar de partea civilă, rezultă că în luna ianuarie 2011 victimei i se reținea din pensie suma de 479 lei.

Instanța de fond a constatat că în mod justificat partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei susmenționată, întrucât urmare decesului tatălui său este lipsită de veniturile necesare pentru întreținere. Prin fapta ilicită săvârșită de inculpat s-a produs părții civile un prejudiciu material, dovedit cu înscrisurile depuse la dosar. S-a reținut că există o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și acest prejudiciu, aspect care dă naștere obligației de a-l repara, în conformitate cu dispozițiile art. 998 și urm. C. civ.

în consecință, instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 479 Ron în favoarea minorei, de la data săvârșirii faptei, 05 februarie 2011 și până la majoratul acesteia. Instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului obligația de plată a sumei susmeționate până la majoratul minorei și nu până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 25 de ani, așa cum ceruse apărarea în concluziile puse pe fondul cauzei, având în vedere dispozitivul sentinței civile nr. 3323 din 3 aprilie 2007 prin care s-a stabilit că minora este îndreptățită la pensie de întreținere până la majorat.

Referitor la daunele morale s-a reținut că partea civilă, nici în cursul urmăririi penale, nici în faza cercetării judecătorești nu a solicitat obligarea inculpatului la plata vreunei sume de bani cu acest titlu.

în plus, instanța de fond a reținut că, deși partea vătămată este minoră,- având vârsta de 15 ani - nu va da eficiență prevederilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la exercitarea din oficiu a acțiunii civile când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă. Aceasta deoarece, partea vătămată, deși a fost însoțită de reprezentanta legală și de avocat la primul termen de judecată, la interpelarea instanței, a precizat expres că pretențiile civile se limitează la obligarea inculpatului de a-i achita renta lunară în sumă de 479 lei, nefăcând referire la un eventual prejudiciu moral.

împotriva sentinței penale au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea civilă P.K.R. și inculpatul E.P.

în memoriul depus la dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a criticat sentința pentru două motive și anume, că nu se justifica reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului față de pericolul concret ridicat al infracțiunii și de datele ce caracterizează persoana acestuia. Simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale nu poate conduce automat la reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare. în consecință, s-a solicitat, înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, cu executare efectivă. Cel de-al doilea motiv de apel se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 02 februarie 2011, deși acesta a fost reținut în ziua de 09 februarie 2011.

Motivele de apel formulate de apelanta partea civilă P.K.R. au vizat atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare dispuse de prima instanță. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea soluției dată în latura penală și în parte a soluției dată în latura civilă. A arătat partea civilă că instanța de fond a avut suficiente argumente să aplice inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai mare și să dispună executarea acesteia în regim de detenție. în susținerea cererii a invocat nesinceritatea inculpatului, care a acreditat ideea că el ar fi fost adevărata victimă, poziția oscilantă a acestuia în cursul procesului penal, cruzimea și determinarea cu care a comis fapta, lipsa de regret față de cele întâmplate, pasivitatea și indiferența de care a dat dovadă. S-a mai arătat că nici în faza de urmărire penală și nici la instanță, inculpatul nu a luat legătura cu familia victimei pentru a încerca, în măsura posibilităților sale, diminuarea pagubei produse sau consolarea familiei, și că instanța de fond nu a reținut la individualizarea pedepsei, gravitatea deosebită a faptei și urmarea produsă, respectiv, moartea victimei.

A mai susținut partea civilă că în mod greșit instanța de fond nu i-a acordat despăgubiri morale motivat de faptul că nu s-a constituit parte civilă. Instanța era obligată să se pronunțe și asupra daunelor morale conform dispozițiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. care reglementează situația în care acțiunea civilă se exercită din oficiu.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. deoarece a comis fapta în legitimă apărare. în subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor materiale la care a fost obligat și respingerea cererii părții civile de acordare a daunelor morale motivat de împrejurarea că fiind încadrat în gradul III de handicap astfel cum rezultă din certificatul medical depus la dosar este lipsit de posibilitatea de a plăti sumele la care l-a obligat instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 66/A din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara - secția penală - a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea civilă P.K.R. și inculpatul E.P., a desființat sentința și rejudecând:

în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. rap. la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.P. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, cu executare în regim privativ de libertate.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., precum și a dispozițiilor art. 861C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile și pe termenul de încercare prevăzut de art. 862C. pen., art. 864referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și art. 71 alin. (5) C. pen.

în temeiul art. 71 C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii de o zi, respectiv din data de 9 februarie 2011.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate de parchet, partea civilă și inculpat, instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de tribunal este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză.

Apărarea inculpatului în sensul existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare, a fost înlăturată, instanța de apel constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 44 C. pen., care impun ca fapta prevăzută de legea penală să fie săvârșită pentru a respinge un atac, o agresiune care la rândul ei trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în textul de lege sus-menționat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de apel a constatat că în mod nejustificat tribunalul a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. pe motiv că nu are antecedente penale și a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. S-a apreciat că în cauză erau incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării deoarece victima este cea care a sunat-o insistent pe concubina inculpatului și a venit la scara blocului în care locuiește inculpatul, a sunat la interfon și i-a adresat acestuia cuvinte jignitoare.

în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a apreciat că prin condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare în condițiile art. 861C. pen., nu se poate obține reeducarea acestuia și că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a sancțiunii în regim de detenție.

Referitor la apelul declarat de partea civilă, instanța de apel a reținut că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată de tribunal.

Deși avea posibilitatea să se pronunțe din oficiu asupra eventualelor daune morale solicitate de partea vătămată, raportat la situația acesteia de persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, în mod întemeiat, prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. deoarece partea vătămată a fost însoțită de reprezentanta legală și de avocat la primul termen de judecată și la interpelarea instanței a precizat expres că pretențiile civile se limitează la obligarea inculpatului de a-i achita o rentă lunară, nefăcând referire la un eventual prejudiciu moral. O atare solicitare a fost făcută doar cu ocazia concluziilor pe fond când avocatul părții civile a cerut obligarea inculpatului și la acoperirea prejudiciului moral, fără însă a-l cuantifica.

împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul E.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859alin. (1) pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen.

în concret, inculpatul a susținut că există neconcordanță între dispozitivul deciziei atacate și considerentele acesteia, neconcordanță ce constă în faptul că instanța de prim control judiciar, deși nu a găsit întemeiată niciuna din criticile pe care inculpatul Ie-a adus sentinței, a admis totuși apelul acestuia, că în mod greșit a fost condamnat, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare, că în mod nejustificat au fost înlăturate dispozițiile art. 861C. pen. și s-au aplicat prevederile art. 71, 64 C. pen., în cauză existând suficiente elemente, cu precădere cele ce caracterizează favorabil persoana sa, de natură a crea convingerea instanței că scopul preventiv și educativ al sancțiunii poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în disp. art. 3859alin. (1) pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3859alin. ultim C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cazul de casare prev. în art. 3859alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. este incident când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiată soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege".

Analizând considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia, înalta Curte constată că acestea nu se contrazic.

Contrar celor susținute de apărare, apelul formulat de inculpat a fost admis pentru că în urma verificării sentinței atacate, prin prisma cerințelor art. 378 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că în favoarea acestuia se impunea a fi reținută circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. înlăturarea, în mod justificat, de către instanța de apel a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. reținută în favoarea inculpatului de către instanța de fond nu înseamnă că acestuia i s-a creat o situație mai grea deoarece, efectul circumstanțelor atenuante, fie că este vorba de cele legale (art. 73 lit. b) C. pen.) fie că este vorba de cele judiciare (art. 74 lit. a) C. pen.), este același și anume, reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Cel de-al doilea caz de casare art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este incident atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Apărarea a susținut că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt prin nereținerea dispozițiilor art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare, cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.

Contrar celor susținute de recurent și în acord cu concluzia la care au ajuns instanțele de fond și cea de apel, înalta Curte reține că există legitimă apărare când fapta prevăzută de legea penală a fost comisă pentru a respinge un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva făptuitorului, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obștesc.

Din probele administrate în cauză rezultă că în seara zilei de 5 februarie 2011, recurentul inculpat E.P. se afla în locuința concubinei sale, M.A., împreună cu aceasta și cu martora L.L.H. în jurul orelor 22:00 martora M.A. a fost sunată de victima P.L. Deranjat de faptul că victima, fost prieten al martorei M.A. a sunat-o pe aceasta, recurentul inculpat a răspuns la telefon și a purtat o discuție agresivă cu P.L.

în jurul orelor 3:00 noaptea, în timp ce victima se întorcea acasă de la un botez, s-a oprit în fața blocului în care locuiește martora M.A. și a început să sune insistent la interfon și să strige cu voce tare. Deranjat de reacția victimei, recurentul inculpat a coborât din apartament spunându-i concubinei sale că numai astfel îl "poate opri" pe P.L.

Ajuns în fața blocului, recurentul inculpat a avut o altercație cu victima, căreia i-a aplicat lovituri în mai multe zone ale corpului, ce au culminat cu prăbușirea acesteia la pământ. Apoi, inculpatul a urcat în apartamentul concubinei sale și în prezența acesteia și a martorei L.L.H., inițial, a spus că "i-a tras-o", victimei, iar la scurt timp, realizând probabil consecințele faptei sale a spus că victima a căzut și s-a hotărât să anunțe salvarea.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 7 februarie 2011, rezultă că victima P.L. a fost internat în dimineața zilei de 6 februarie 2011, orele 5:56 în Secția Neurochirurgie cu diagnosticul traumatism cranio cerebral grav, hematom subdural emisfer drept, în comă de gradul III și că leziunile constatate la prima examinare medico-legală a victimei sunt produse prin lovire cu și de corpuri dure. S-a mai reținut în actul medico-legal întocmit în cauză că traumatismul cranio-cerebral suferit de victimă s-a datorat căderii acesteia de la propria înălțime.

Victima a decedat la data de 9 februarie 2011. Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr. 65/A3 din 10 februarie 2011, moartea victimei a fost de natură violentă, s-a datorat hematomului subdural în cadrul traumatismului cranio-cerebral soldat cu fracturi craniene, iar leziunile de violență s-au putut produce prin lovire directă urmată de căderea victimei.

Din situația de fapt mai sus expusă și care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea cerințelor art. 44 C. pen., respectiv, că recurentul inculpat ar fi comis infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, venit din partea victimei.

Sunt incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen., reținute corect de instanța de apel, motivat de împrejurarea că victima este cea care în seara zilei de 5 februarie 2011 a sunat-o insistent la telefon pe concubina inculpatului, acțiune ce a culminat în jurul orelor 3:00 dimineața cu prezența victimei la scara blocului în care locuiau inculpatul și concubina sa, ocazie cu care a sunat insistent la interfon și i-a adresat cuvinte jignitoare inculpatului care a coborât din apartament și sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea provocatoare a victimei a lovit-o pe aceasta în diferite zone ale corpului cauzându-i multiple leziuni ce au condus în cele din urmă la deces.

în ce privește critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, cu referire la modalitatea de executare efectivă a acesteia, în regim de detenție, dispusă de instanța de apel în urma înlăturării prevederilor art. 861C. pen., înalta Curte constată că este întemeiată.

Este adevărat că infracțiunea reținută în sarcina recurentului inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social concret prin faptul că este îndreptată împotriva uneia din cele mai însemnate valori sociale, dreptul la viață.

Dar, tot atât de adevărat este faptul că la stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia trebuie avute în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și care se referă nu numai la gradul de pericol social concret al faptei, ci și la împrejurările ce atenuează răspunderea penală și la datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Referitor la aceste din urmă aspecte este de reținut atitudinea provocatoare a victimei care, într-o primă fază a sunat-o la telefon pe concubina recurentului inculpat, după care spre dimineață, în jurul orelor 3:00, în timp ce se întorcea de la un botez, fiind în stare de ebrietate, s-a oprit la scara blocului în care locuiește recurentul inculpat și a sunat continuu la interfon până când i-a răspuns inculpatul căruia i-a adresat cuvinte jignitoare, situația inculpatului care are în întreținere doi copii minori, suferă de mai multe afecțiuni medicale, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că este încadrat în gradul II de handicap și atitudinea acestuia după lovirea victimei, de a anunța salvarea pentru a i acorda primul ajutor.

Chiar dacă lipsa antecedentelor penale, prin ele însele nu justificau reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen., înalta Curte, având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, descrise mai sus, și înscrisurile din care rezultă starea de sănătate a inculpatului, apreciază că menținerea condamnării în condițiile art. 861C. pen., dispusă de instanța de fond, constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși infracțiuni.

în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul E.P., se vor casa în parte decizia și sentința pronunțate în cauză și rejudecând, se vor înlătura din decizia atacată dispozițiile art. 71,art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. cu toate consecințele și se vor menține dispozițiile art. 861C. pen. dispuse de instanța de fond.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârilor recurate se vor menține celelalte dispoziții ale acestora.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 lei până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3059/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3048/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3049/2012. Penal