ICCJ. Decizia nr. 3048/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

1. Tribunalul Mehedinți prin sentința penală nr. 36 din data de 07 februarie 2011, pronunțată în dosar, a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.M., din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

în baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.M., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă V.C.D. și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.I.M. să-i plătească părții civile, suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, Ț.C., în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părții civile V.C.D.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 484/P/2009, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 257 C. pen., constând în esență, în acea că, în perioada iulie - septembrie 2009, a obținut suma totală de 3.000 lei de la partea vătămată V.C.D., pe care a indus-o în eroare și, prin intermediul unei alte persoane, făcând-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București și există posibilitatea angajării sale în cadrul acestei instituții.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi instanța a examinat și apreciat materialul probator amintit, conformând existența faptei ilicite deduse judecății, faptă căreia i-a dat o nouă încadrare juridică, precum și vinovăția penală a autorului acesteia, în care sens a reținut următoarele:

La începutul lunii iulie 2009, V.C.D., fiind angajat în cadrul SC M. SRL Drobeta Tr. Severin, stația P.E.C.O. Petrom, l-a cunoscut pe inculpatul D.I.M., care l-a întrebat dacă dorește să se angajeze la S.P.P. București.

După două - trei zile, cei doi s-au întâlnit din nou și, întrucât, V.C.D. a fost de acord cu propunerea formulată, inculpatul i-a solicitat copii de pe diploma de studii, cartea de identitate, certificat de naștere, permis de conducere, 2 poze, un tabel cu rudele de gradul I și sumele de 300 euro și 150 lei, pentru întocmirea dosarului de angajare.

Ulterior, V.C.D. i-a înmânat inculpatului actele solicitate și sumele respective pe care le-a împrumutat de la colegul său de serviciu, martorul B.C.A., care a făcut un împrumut la B.R.D în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Ulterior, D.I.M. l-a sunat pe V.C.D., spunându-i că a depus dosarul, urmând ca în perioada următoare, o comisie din cadrul S.P.P. să se prezinte în Drobeta Tr. Severin, pentru a verifica rudele de gradul I.

Cu această ocazie, inculpatul a solicitat și primit suma de 600 lei pentru comisie.

Deși D.I.M. a primit banii, acesta l-a sunat pe V.C.D. și i-a spus că membrii comisiei nu mai pot ajunge în Drobeta Tr. Severin și ar fi trebuit să plece personal la București pentru a depune verificările privind rudele lui V.C.D., solicitându-i suma de 500 lei pentru combustibil, cazare și hrană.

V.C.D. i-a înmânat inculpatului și această sumă, pe care a împrumutat-o de la același martor.

La începutul lunii august 2009, inculpatul l-a anunțat pe V.C.D. că dosarul pentru angajare a fost aprobat.

La data de 08 septembrie 2009, V.C.D. a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a transmis că s-a aflat în București și că pe data de 10 septembrie 2009 a fost examenul la proba sportivă, spunându-i că-i va aranja să promoveze examenul, fără să fi fost prezent.

Pe data de 10 septembrie 2009, D.I.M. l-a sunat pe V.C.D. și i-a spus că a luat examenul sportiv, dar să vină la București pe data de 11 septembrie 2009, întrucât a urmat să susțină un interviu, pe care nu l-a putut aranja.

De asemenea, i-a precizat să aibă asupra sa, suma de 500-600 lei.

în București, inculpatul D.I.M. i-a solicitat lui V.C.D. să rămână în autoturism și a intrat într-o clădire, unde i-a spus că lucrează medicul care îi va da avizul pentru certificarea examenului sportiv. La întoarcerea din clădire, i-a spus că a obținut avize, însă pentru acest lucru a trebuit ca V.C.D. să-i dea medicului 20 litri de vin.

V.C.D. i-a spus nu avea suma de bani suficientă pentru achiziționarea vinului solicitat și că va face acest lucru în Drobeta Tr. Severin.

în ziua de 12 septembrie 2009, D.I.M. l-a contactat din nou telefonic pe V.C.D. și i-a cerut suma de 350 lei, spunându-i că banii au fost pentru comisia de susținere a interviului din cadrul S.P.P. București, cu care urma să se întâlnească în Drobeta Tr. Severin.

în dimineața zilei de 18 septembrie 2009, la solicitarea inculpatului, V.C.D. a fost contactat telefonic, de pe un număr privat, de martora G.D.C. care i-a spus că în dimineața zilei de luni, 21 septembrie 2009, ora 09,00, să se prezinte la o unitate militară din cadrul S.P.P. București, cu buletinul de identitate și permisul de conducere, pentru a susține o probă în legătură cu angajarea sa.

V.C.D. l-a contactat telefonic pe D.I.M. pentru a se întâlni să discute amănunte în legătură cu plecarea la București, iar acesta i-a cerut suma de 200-300 euro, pe care a urmat să o remită prim adjunctului directorului S.P.P., pentru a-i rezolva examenul pe care ar fi trebuit să-l susțină pe 21 septembrie 2009, la Brănești.

V.C.D. i-a spus că nu are suma respectivă, însă ar fi putut primi acești bani de la o cunoștință, căruia a urmat să-i trimită bani mama acestuia care lucra în Italia.

D.I.M. a insistat să facă rost de acești bani în cursul aceleiași zile, precizând că vrea să plece urgent la București să-i rezolve denunțătorului examenul.

în cadrul discuțiilor dintre cei doi, V.C.D. l-a întrebat pe D.I.M. cine este persoana din cadrul S.P.P. și ce funcție are, la care D.I.M. are influență pentru a-i rezolva angajarea, iar acesta i-a răspuns că este vorba de directorul adjunct al S.P.P București, fără să-i dea numele.

în zilele următoare, V.C.D. a mai fost contactat de D.I.M., care a insistat să-i dea banii, dar, deoarece denunțătorul nu i-a făcut rost de ei, ulterior nu au mai discutat probleme legate de angajarea sa.

Starea de fapt expusă mai sus, reținută în mod corect și în actul de sesizare, a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și cursul cercetării judecătorești, după cum a urmat: declarațiile părții vătămate V.C.D.; procesul verbal de redare în formă scrisă, a convorbirilor purtate în mediul ambiental; procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice; adresa a R. București; adresa a V. SA; adresa a SC C.R. SA; adresa a SC O.R. SA; declarația părții civile V.C.D.; adresele ale SC O.R. SA; proces verbal de identificare a utilizatorului postului telefonic 0744/XXXXXX; declarații martorilor G.D.C.; V.C.; B.C.A.; I.R.; C.P.; B.S.B.; contractul de credit din 23 iulie 2009; adresa a S.P.P. București; adresa din 15 octombrie 2010, a S.P.P. București; proces verbal întocmit în urma examinării lucrării nr. S/ 234 din 12 noiembrie 2009 a S.P.P. București; declarațiile inculpatului D.I.M.; proces verbal prin care i-au fost prezentate învinuitului redarea convorbirilor înregistrate.

Fiind audiat, inculpatul D.I.M. a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținând că V.C.D. l-a rugat să-l ajute să se angajeze "în Poliție sau Armată", nu i-a spus și i-ar fi dat de înțeles că este angajat la S.P.P. și nu a pretins și primit niciodată bani de la V.C.D. pentru a-l angaja în cadrul S.P.P. București. Totodată inculpatul a precizat că, în realitate, el l-a împrumutat pe V.C.D., cu sumele de 300 lei și 200 euro care nu i-au fost restituite.

Apărările formulate de inculpat, au urmat a fi înlăturate, ca nesincere, în raport de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, din declarația martorului B.C.A. a rezultat că l-a împrumutat, în mai multe rânduri, cu suma totală de 3.000 lei, pe V.C.D., care i-a relatat că D.I.M., i-a promis în schimbul unei sume de bani, să-l angajeze la S.P.P. București, unde ar fi cunoscut angajați din cadrul acestei instituții.

Martorul V.C. a relatat că fiul său, V.C.D. i-a spus că a înmânat suma de 300 lei, unei persoane care i-a promis că-l poate angaja în cadrul S.P.P. București.

Prin declarația dată în cursul urmăririi penale, martora I.R., a declarat că a aflat de la V.C.D. că acesta i-a înmânat, în mai multe rânduri, suma totală de 1.000 euro, inculpatului D.I.M., care i-a promis că-l va angaja la S.P.P.

Martora G.D.C. a declarat că l-a cunoscut pe inculpat la începutul verii anului 2009, iar în luna septembrie sau octombrie, a fost sunată de acesta, fiind rugată să-l contacteze telefonic pe V.C.D. și să-i comunice să se prezinte, într-o zi de luni, având asupra sa, permisul de conducere și buletinul de identitate, la o unitate militară din Băneasa.

Martora a mai declarat că, în aceeași zi, l-a sunat pe V.C.D. și i-a comunicat aceste aspecte, afirmând că este de la S.P.P., iar, după câteva zile, tot la solicitarea inculpatului, l-a contactat telefonic din nou și i-a transmis că "dacă nu se va duce acolo, la S.P.P., va pierde".

Declarația martorei G.D.C. a fost confirmată de convorbirile telefonice purtate în ziua de 18 septembrie 2009, între inculpat și martora G.D.C., pe de o parte și între aceasta și V.C.D., pe de altă parte - procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice.

Din procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice dintre inculpat și V.C.D., a rezultat în mod evident demersurile insistente făcute de inculpat pentru a-l determina să facă rost de bani, de la socrul său și de la o altă persoană care ar fi trebuit să facă un împrumut de la bancă.

Din procesul verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua de 18 septembrie 2009, a rezultat că, în cadrul discuțiilor dintre cei doi, inculpatul i-a spus lui V.C.D. că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că, în perioada iulie-septembrie 2009, inculpatul D.I.M. l-a contactat, în mai multe rânduri, pe V.C.D. și, prin inducerea acestuia în eroare, în sensul că, va interveni la adjunctul directorului S.P.P. București, pentru a-l angaja în cadrul acestei instituții, l-a determinat să-i înmâneze suma totală de 3.000 lei.

Deși, în actul de sesizare s-a reținut o stare de fapt corectă, în raport cu probatoriul administrat, s-a constatat că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat a fost greșită, iar acesta a comis infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., iar nu, infracțiunea de trafic de influență pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Potrivit Codului penal, traficul de influență este incriminat în art. 257 alin. (1), după cum urmează: "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoana care are influență sau lasă să se creadă ca are influenta asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani".

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență a fost necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca actul pentru care se promite intervenția să facă parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

în cauza de față, s-a constatat că, potrivit adresei nr. 1140 din 15 octombrie2010, emisă de Serviciul de Protecție și Pază București, adjunctul Directorului S.P.P. nu a avut ca atribuiții de serviciu angajarea persoanelor în cadrul acestei instituții.

în aceste condiții, nu s-a putut reține că s-a adus atingere obiectului juridic al infracțiunii de trafic de influență care a fost reprezentat de relațiile sociale a căror formare și dezvoltare s-au întemeiat pe încrederea și prestigiul de care a trebuit să se bucure orice funcționar și orice salariat care a exercitat o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerințe pentru realizarea cărora a fost necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora.

în cazul infracțiunii de înșelăciune persoana înșelată a fost de bună - credință, fiind indusă în eroare de făptuitor, spre deosebire de cumpărătorul de trafic care a fost de rea - credință, câtă vreme a urmărit obținerea satisfacerii unui interes prin coruperea sau influențarea unui funcționar.

în speța de față s-a constatat că, în scopul obținerii sumei de 3000 lei, inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată, V.C.D., pe care a făcut-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București și a existat posibilitatea angajării sale în cadrul acestei instituții.

în raport de cele de mai sus, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.M., din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

în cauză, s-a constatat că fapta de inducere în eroare s-a realizat prin mijloace frauduloase, în condițiile în care inculpatul a determinat-o pe martora G.D.C. ca aceasta să o sune pe partea vătămată și să-i spună să se prezinte la o unitate militară a S.P.P. București.

în drept, fapta inculpatului D.I.M. care în perioada iulie - septembrie 2009, a obținut suma totală de 3.000 lei, de la partea vătămată V.C.D. pe care a indus-o în eroare și, prin intermediul unei alte persoane, făcând-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București și că a existat posibilitatea angajării sale în cadrul acestei instituției menționate, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

Fiind dovedită vinovăția inculpatului, a urmat ca acesta să răspundă penal pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestor gen de infracțiuni, criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta pe tot timpul parcursul procesului penal, nu a fost cunoscut cu antecedente penale, precum și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, elementele de raport la care instanța a aplicat o pedeapsă în cuantum de 4 ani închisoare care să fi fost executată prin privare de libertate, astfel încât scopul educativ preventiv prev. de art. 52 C. pen. să fie realizat.

în cauză s-a aplicat art. 71 C. pen., precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii civile, V.C.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, pe care a înmânat-o inculpatului pentru a-l angaja la S.P.P. București.

Având în vedere declarația martorului B.C.A., care a confirmat pretențiile civile formulate de partea vătămată, în sensul că a împrumutat-o cu 3.000 lei, pe care i-a înmânat-o inculpatului, a urmat a se admite acțiunea civilă formulată de partea civilă V.C.D., iar, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.I.M. să-i plătească părții civile V.C.D., suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale.

2. împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul D.I.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin motivele de apel astfel cum au fost precizate cu ocazia dezbaterilor a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității, arătând în principal că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care a fost sesizată instanța a fost înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, întrucât inculpatul nu a indicat în concret numele sau funcția unui angajat din cadrul S.P.P. care să fi avut ca atribuții de serviciu angajarea denunțătorului. S-a considerat că a trebuit înlăturat alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare a denunțătorului, ci doar a denaturat adevărul, sprijinul oferit de martora G.D.C. neputând fi considerat mijloc fraudulos în sensul legii. S-a arătat că infracțiunea s-a prezentat în formă continuată, întrucât inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acte care au prezentat fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, inducându-l în eroare în mod repetat pe denunțător pentru a-l determina pe acesta să îi remită sume de bani.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei susținând pe de o parte că probele administrate în faza de urmărire penală și judecată nu au fost suficiente pentru a se stabili starea de fapt în baza căreia a fost condamnat, în realitate el fiind cel care a împrumutat-o pe partea vătămată cu diverse sume de bani și a încercat să o ajute pe aceasta să se angajeze în cadrul S.P.P. București, însă prin mijloace legale, respectiv obținerea unor informații despre condițiile de angajare și datele examenelor, depunerea dosarului de înscriere sau transportul părții vătămate la București, unde oricum a trebuit să se deplaseze pentru rezolvarea unor probleme de sănătate ale membrilor familiei. S-a arătat că faptele descrise în rechizitoriu nu au existat și, în acest sens, s-a indicat că la toate întâlnirile cu partea vătămată consumația a fost plătită de către inculpat și că, în condițiile în care aceasta știa că nu a corespuns din punct de vedere fizic pentru a fi angajată în structurile S.P.P. a fost ilogic să se presupună că l-a indus în eroare. A precizat inculpatul că în două ocazii diferite a împrumutat-o pe partea vătămată o dată cu 300 lei și o dată cu 500 euro și că a procedat în acest mod, întrucât partea vătămată îi relatase despre o datorie pe care o avea la un italian.

Au fost contestate notele de transcrie a interceptărilor convorbirilor telefonice apreciindu-se că acestea au fost scoase din context și prezentate trunchiat pentru a sprijini acuzarea. Totodată, s-a arătat că interceptările s-au realizat cu încălcarea dispozițiilor legale fiind efectuate înainte de a se obține autorizare de la judecător. Cât privește declarația martorei G.D.C. s-a considerat că a fost interpretată greșit, întrucât cea din urmă nu s-a recomandat niciodată ca fiind de la S.P.P. în discuția cu partea vătămată. S-a făcut trimitere la declarațiile martorilor M.D., B.S. și G.R. pentru a se dovedi natura exactă a relațiilor din inculpat și partea vătămată.

Motivele de apel au fost suplimentate la data de 24 noiembrie 2011 prin memoriul depus la dosar (filele 65 - 74). Deși inculpatul a arătat inițial că intenționează să invoce o excepție de neconstituționalitate în baza acestor motive suplimentare, ulterior a revenit și a indicat că dorește să fie analizate ca motive de apel (ședința din 26 ianuarie 2012).

S-a procedat la audierea inculpatului, fiind încuviințată, totodată la solicitarea acestuia proba cu doi martori (A.A. și C.M.) ale căror declarații au fost consemnate și atașate la filele 76 - 77 dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, instanța a reținut că apelul parchetului a fost întemeiat și apelul inculpatului a fost nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept.

Prima instanța a analizat corespunzător materialul probator existent la dosar, reținând în mod argumentat situația de fapt prin coroborarea plângerii și declarației părții vătămate cu declarațiile martorilor și datele care au rezultat din notele de redare a convorbirilor telefonice. Totodată, s-au analizat și apărările inculpatului, acestea au fost înlăturate în mod motivat.

Deși inculpatul a învederat prin motivele de apel că nu a indus niciodată în eroare partea vătămată pentru a o determina să îi remită sume de bani, cu promisiunea că poate interveni pentru ca aceasta să se angajeze în S.P.P., instanța a reținut că susținerile părții vătămate cu privire la succesiunea acțiunilor întreprinse de inculpat sunt susținute prin declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire penală cât și în instanță, respectiv V.C. și B.C. dar și de datele rezultate din interceptarea convorbirilor dintre cei doi.

De asemenea, martora G.D.C. prietena inculpatului încă din anul 2009 și care a fost implicată de acesta fără voia ei în activitatea infracțională derulată a confirmat că la solicitarea inculpatului, la sfârșitul anului 2009 a contactat de pe telefonul mobil o persoană căreia i-a indicat să se prezinte la o unitate militară din București cu actul de identitate, pentru ca ulterior, la câteva zile, să revină cu un alt telefon către aceeași persoană, în cadrul discuției comunicându-i că ar fi fost angajată a S.P.P. și că a trebuit să se prezinte în localitatea București la un poligon al S.P.P. cu permisul de conducere și cartea de identitate.

Declarația acestei martore a corespuns integral sub aspectul împrejurărilor prezentate cu plângerea și declarația părții vătămate care a precizat că la data de 18 septembrie 2009 a fost contactat telefonic de o doamnă care i-a indicat să se prezinte la unitatea militară S.P.P. din București, refuzând să își decline vreo identitate sau să îi dea detalii cu privire la ce a trebuit să se întâmple, discuția telefonică fiind confirmată ulterior și de inculpatul Dincă Ion care la o jumătate de oră după ce partea vătămată fusese sunată de martora G. l-a sunat și l-a admonestat pentru că și-a permis să pună întrebări sau să ceară detalii. Pentru a fi credibil în fața părții vătămate, inculpatul a arătat că știe conținutul discuției de la un angajat al S.P.P., ceea ce a întărit părții vătămate convingerea că inculpatul are cunoștințe printre angajații acestei instituții.

Astfel fiind motivul de apel vizând greșita interpretare a declarației date de martora G.D.C. nu a putut fi considerat întemeiat, aspectele relatate de această martoră fiind confirmate de încă o persoană și fiind univoce în sensul că s-au circumscris eforturilor constante ale inculpatului de a induce și menține în eroare partea vătămată. Mai mult, la 18 septembrie 2009 inculpatul a contactat-o pe martoră dându-i detalii foarte exacte despre ce a trebuit să îi spună părții vătămate și solicitându-i să îi indice că ar suna de la București, și totodată să îi reproșeze că nu s-a prezentat la programarea anterioară (notă de redare de la fila 46 d.u.p.) "Mai sună-l odată și îi spui: domne’ sunt de la București, de ce nu v-ați prezentat ieri?... trebuia să vă prezentați ieri la ora 9 la ăsta. De ce nu v-ați prezentat?". La numai două minute de la această discuție cu inculpatul, martora l-a apelat pe V.C.D., recomandându-se ca sunând de la S.P.P. București și confirmându-i că trebuie să se prezinte la București cu actele pentru a susține un test - fila 47 d.u.p., iar la zece minute după această discuție, inculpatul a sunat-o din nou pe martoră pentru a avea confirmarea că partea vătămată a fost contactată - fila 48 discuție de la 18 septembrie2009 ora 10,24.

în aceeași zi inculpatul a contactat-o pe partea vătămată, a certat-o pe aceasta pentru că și-a permis să pună întrebări martorei cu privire la testul de urma să fie susținut la București și dându-i asigurări că s-a implicat activ pentru a justifica lipsa părții vătămate la o testare anterioară - fila 49 verso, discuție din 18 septembrie2009 ora 11,04 și ulterior la 11,10.

De altfel, discuțiile dintre inculpat și partea vătămată privind sumele de bani pretinse și destinația pe care inculpatul a susținut că o dă acestora au fost mai mult decât lămuritoare, inculpatul solicitând fie sume de bani fie diverse produse (inițial 300 euro și 150 lei, ulterior 600 lei, 20 litri vin ș.a.m.d.) sub pretextul că îi sunt necesari pentru a le da membrilor comisiei de angajare, pentru a asigura cazarea și hrana acestora din urmă, pentru a rezolva promovarea unui examen sportiv sau pentru a obține avizul de la un medic ce supraveghea examenele sportive. Totodată, pentru a întări cele spuse inculpatul făcea referire la cunoștințele sale din cadrul S.P.P. București - "persoană asupra căreia are autoritate doar directorul S.P.P." - recomandându-se ca fiind angajat al S.P.P. cu atribuții importante. (discuții în mediu ambiental redate la fila 37 d.u.p.).

Susținerile părții vătămate în principal în ceea ce privește sumele de bani remise inculpatului au fost confirmate de martorul B.C., coleg de serviciu al părții vătămate și totodată persoană care l-a ajutat cu diverse sume de bani pe care Vladu Cristian i-a remis inculpatului în diferite ocazii.

în ceea ce a privit declarația martorei I.R. de care s-a prevalat inculpatul, Curtea a constatat că aceasta privește restituirea unei sume de bani pe care partea vătămată ar fi dat-o inculpatului anterior, iar declarația martorului C.P. a fost ambiguă și nu a permis identificarea persoanelor la care s-a făcut referire. în aprecierea pertinenței acestei probe instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul în cuprinsul declarațiilor date la urmărire penală (filele 129 - 131) nu a făcut nici o referire la aceste întâlniri sau la remiterea sumelor de bani în modalitatea descrisă de martori. Abia în fața primei instanțe la data de 06 septembrie 2010, inculpatul și-a adus aminte de discuțiile pe care le-a descris martora Iacob dar și de faptul că ar fi rugat-o pe numita G. să îl contacteze pe V.D. și să îi spună să se prezinte la București, deși anterior a negat existența unor asemenea convorbiri.

Lipsa de sinceritate a inculpatului a fost cu atât mai evidentă cu cât din discuții a rezultat că elementul determinant pentru partea vătămată, care a convins-o pe aceasta să îi remită în mod repetat diverse sume de bani l-a reprezentat presupusele relații pe care inculpatul le-ar fi avut în cadrul S.P.P., precum și pretinsa funcție a acestuia în cadrul aceleiași instituții, de altfel în discuțiile dintre partea vătămată și martorul B., primul spunându-i exact aceleași lucruri ("Acesta mi-a spus că inculpatul este de la S.P.P. și îl angajează în cadrul acestei instituții, întrucât are relații" - fila 119 dosar instanță).

în ceea ce privește modul în care s-au realizat interceptările convorbirilor telefonice, criticat de apelant prin cererea de la fila 65 dosar, Curtea a reținut din analiza actelor depuse la dosarul de urmărire penală că interceptarea convorbirilor s-a realizat cu respectarea procedurii impuse art. 91¹și urm. C. proc. pen. Nu s-a putut reține că angajaților S.R.I. care au dat concurs la realizarea interceptărilor li s-ar fi dat atribuții specifice ofițerilor de poliție judiciară, întrucât aceștia au sprijinit numai din punct de vedere tehnic realizarea acestei activități procesuale, situație expres prevăzută de dispozițiile art. 91²alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., fără a efectua acte de urmărire penală.

Pe de altă parte s-a constatat că, deși inculpatul a contestat din punct de vedere procedural modul de realizare al interceptărilor, prevalându-se și de pretinse abuzuri săvârșite de către organele de anchetă, nu a indicat ce anume pasaje din discuții ar fi fost falsificate sau redate parțial, contestând numai la modul general transcrierile deși prin declarațiile repetate date în cursul procedurii penale s-a confirmat existența și conținutul discuțiilor care au fost considerate relevante de către instanță în stabilirea situației de fapt, astfel încât apărările formulate pe acest aspect au urmat a fi înlăturate.

în cele din urmă, sub aspectul situației de fapt, Curtea a reținut că la solicitarea inculpatului la termenul din data de 06 octombrie 2011, s-a încuviințat proba cu doi martori (A.A. și C.M.), persoane despre care inculpatul a precizat că ar avea cunoștință despre relațiile dintre el și partea vătămată, însă fiind audiați la termenul din data de 24 noiembrie 2011 cei doi au indicat că nu cunosc nimic în legătură cu faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (declarații de la filele 76 - 77 dosar).

în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat, Curtea a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut că nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, argumentele expuse în cuprinsul sentinței penale apelate neimpunându-se să mai fie reluate. în susținerea aceluiași punct de vedere cu privire la încadrarea juridică a faptelor s-a constatat și faptul că inculpatul nu a indicat niciodată în mod concret numele sau funcția persoanei pe lângă care ar fi urmat să intervină, referirile la directorul S.P.P. fiind generale și oricum privind un funcționar care nu a avut competența legală de a dispune în sensul promis părții vătămate.

Cu toate acestea, s-a apreciat că nu s-a impus reținerea alineatului doi al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare a părții vătămate. Faptul că, în realizarea activității analizate inculpatul a recurs la un moment dat la sprijinul martorei G. pentru a menține în eroare partea vătămată nu a putut fi considerat mijloc fraudulos, acțiunile în cauză reprezentând simple mijloace de inducere în eroare, specifice oricărei înșelăciuni.

Pe de altă parte, dat fiind că în mod repetat inculpatul a acționat în același mod inducând în eroare partea vătămată pentru a o determina să îi remită în cinci ocazii diferite sume de bani sau bunuri într-un interval de timp de aproximativ trei luni au impus reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapta fiind săvârșită în formă continuată. Chiar dacă toate acțiunile au vizat aceeași parte vătămată și sumele de bani au fost remise în toate ocaziile sub același pretext nu s-a putut reține că infracțiunea s-a prezentat în formă simplă, întrucât plata eșalonată nu a fost stabilită încă de la începutul discuțiilor (iulie 2009) ci periodic, sub diverse pretexte, inculpatul a solicitat părții vătămate să îi remită sume de bani suplimentare, inducându-l în eroare cu privire la destinația sumelor.

Pentru aceste considerente în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în ceea ce privește pedeapsa aplicată, instanța a considerat că pedeapsa de patru ani închisoare ce urmează a fi executată în regim de detenție a fost just individualizată corespunzând criteriilor instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a avut în vedere în principal modul elaborat în care inculpatul a acționat pentru a induce în eroare partea vătămată, recurgerea la sprijinul altor persoane, precum și durata în timp a activității infracționale, conduita procesuală nesinceră a inculpatului, caracterizată nu numai prin negarea faptelor dar și propunerea unor probe (martori) care nu au avut nici o legătură cu faptele și care a generat întârzieri în soluționarea cauzei, datele despre antecedentele inculpatului și prejudiciul care a fost produs.

Aceleași considerente referitoare la fapta analizată și persoana infractorului au exclus aplicarea disp. art. 18¹C. pen., dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) sau c) C. pen., apelul inculpatul și sub acest motiv a fost considerat ca neîntemeiat.

în consecință, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 18 din 27 ianuarie 2012, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 07 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar.

A respins apelul formulat de inculpat.

A desființat sentința penală în ceea ce privește latura penală.

în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul D.I.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

A constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.

S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.

3. împotriva deciziei evocate a formulat, în termen legal, recurs inculpatul D.I.M., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii pronunțate în cauză.

într-o primă critică circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 3 C. proc. pen., recurentul inculpat susține starea de incompatibilitate a judecătorului fondului, despre care afirmă că a înțeles că este rudă cu partea vătămată.

Se mai arată că la primul termen de judecată, judecătorul s-a antepronunțat cu privire la pedeapsa ce urma a fi aplicată, context în care recurentul inculpat a formulat cerere de recuzare, iar judecătorul a refuzat să o pună în discuție.

O altă critică avansată a vizat audierea inculpatului, în lipsa avocatului, în împrejurarea în care apărătorul desemnat din oficiu, la momentul ascultării inculpatului, a părăsit sala de ședință.

Se apreciază că în cauză este incident și cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen., existând o contradicție între motivarea soluției instanței de apel și dispozitivul deciziei.

De asemenea, în opinia apărării inculpatului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., nepronunțându-se asupra motivelor de apel ce constituie cereri esențiale de natură a garanta drepturile părților și a influența soluția procesului, sens în care se invocă omisiunea de a anula convorbirile telefonice și ambientale (din 16 septembrie 2009 până la 21/ 22 septembrie 2009) ca fiind nelegale, refuzul instanței de a audia martora I.R., consemnările greșite făcute la luarea declarației martorului M.D.l.

în cadrul acelorași critici se arată că instanța nu a ținut cont de scrisoarea trimisă de numitul Pătrașcu Marian din care reiese că în perioada 5 septembrie 2009 - 15 septembrie 2009, inculpatul nu s-a aflat în țară.

Un alt caz de casare invocat a fost cel prev. în art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., în condițiile în care prin comiterea unei grave erori de fapt, s-a pronunțat o greșită soluție de condamnare, iterându-se că, indiferent de încadrarea juridică dată faptei, se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând probe certe din care să rezulte săvârșirea unei fapte penale, în sensul primirii unor sume de bani.

în fine, se invocă și greșita individualizare judiciară a pedepsei complementare aplicate, în împrejurarea în care la săvârșirea pretinsei infracțiuni inculpatul nu s-a folosit de o funcție sau profesie.

S-a solicitat, de asemenea, în plan subsidiar în raport cu criticile formulate în precedent, reindividualizarea judiciară a pedepsei principale, apreciate ca fiind prea aspră.

Examinând cauza, în raport cu criticile invocate, dar și în conformitate cu disp. art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, expune:

Din situația de fapt corect reținută de instanță, pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate, a rezultat în mod neîndoielnic că recurentul inculpat D.I.M. a indus în eroare partea vătămată V.C.D. pentru a o determina să-i remită sume de bani cu promisiunea că poate interveni pentru ca aceasta să se angajeze în S.P.P.

în analiza motivelor de recurs formulate, a cazurilor de casare înfățișate, înalta Curte de Casație și Justiție, constată, pentru început, că starea de incompatibilitate a judecătorului fondului este iterată pentru prima dată în fața instanței de recurs. Pe de altă parte, susținerile recurentului inculpat în acest sens nu sunt fondate, neexistând vreun element care să determine concluzia că judecătorul fondului s-ar fi aflat în vreun caz de incompatibilitate.

Nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor privind desfășurarea judecății în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie, circumscris cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 6 C. proc. pen., nu este fundamentată, actele procesuale și procedurale fiind întocmite în condițiile legii, inculpatul beneficiind de asistența juridică efectivă. Susținerile inculpatului, potrivit cărora ar fi fost audiat în lipsa avocatului nu pot fi primite.

în același registru se înscriu și nemulțumirile inculpatului vizând modalitatea în care s-au consemnat declarațiile sale, ale martorilor, pretinsele intervenții ale procurorului în consemnările făcute de grefier la momentul luării declarațiilor, apreciindu-se caracterul nefondat al acestor critici.

Recurentul inculpat D.I.M. a susținut că este nevinovat, în perioada în care se susține comiterea infracțiunii nefiind în țară, instanțele stabilind o situație de fapt contrară probelor dosarului, probe care nu dovedesc cu certitudine, în opinia recurentului inculpat, inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate pentru a o determina să-i remită sume de bani.

în plan probator, inculpatul a contestat procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice, arătând că sunt scoase din context și prezentate trunchiat pentru a sprijini acuzarea, dar invocând și aspectul că ar fi nelegale în lipsa autorizației de la judecător.

De asemenea, în raport cu decizia curții de apel, recurentul inculpat a formulat critici cu privire la omisiunea de a se pronunța asupra motivelor de apel, cereri cu caracter esențial, dar și contradicțiile între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia.

Criticile sunt nefondate, în virtutea următoarelor considerente:

Probele cauzei, astfel cum au fost administrate de prima instanță, dar și de instanța de prim control judiciar au fost în mod judicios evaluate, conducând, fără dubiu la concluzia vinovăției inculpatului.

în efectuarea controlului judiciar, instanța de apel a constatat întemeiat că situația de fapt reținută de instanța fondului se reflectă pe deplin în plan probatoriu, apărările inculpatului fiind înlăturate motivat.

Procedând la examinarea criticilor cu privire la realizarea interceptărilor convorbirilor telefonice, la pretinsele abuzuri săvârșite de organele de anchetă, în baza propriului examen, înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost respectate exigențele art. 91¹_i urm. C. proc. pen.

Pe de altă parte, întregul material probator administrat în cauză a fost în mod corect apreciat de către instanțe în plan factual, situația reținută având pe deplin corespondent în probele cauzei, astfel încât nu poate fi primită critica ce vizează comiterea unei grave erori de fapt cu consecința unei greșite condamnări.

în contextul cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen., recurentul inculpat a invocat o serie de cereri esențiale asupra cărora instanța de prim control judiciar ar fi omis a se pronunța.

Astfel, se invocă aspectul că instanța nu a anulat interceptările convorbirilor telefonice, nu a audiat martora I.R., a reținut stări de fapt nereale, în viziunea inculpatului.

Toate aceste elemente, cereri de probatorii ori apărări formulate de inculpat, au fost avute în vedere de instanță și nu pot constitui omisiuni în sensul art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen.

Se observă că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, în mod judicios, argumentat, context în care nici critica privitoare la existența unei neconcordanțe între considerentele și dispozitivul deciziei nu este fondată.

Astfel, în cuprinsul considerentelor, instanța de apel a înfățișat rațiunile pentru care în cauză nu se impunea reținerea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), stabilind corect încadrarea juridică a faptei comise de inculpat și ținând seama că în realizarea activității infracționale ilicite, inculpatul a recurs la un moment dat la sprijinul martorei G. pentru a menține în eroare partea vătămată, însă un asemenea procedeu nu poate fi considerat mijloc fraudulos, ci se înscrie în mod firesc în modul de săvârșire, a infracțiunii de înșelăciune prin inducere în eroare. în mod, de asemenea, just, instanța de prim control judiciar a reținut forma continuată a infracțiunii de înșelăciune, în temeiul art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând tragerea la răspundere penală a inculpatului.

în raport cu ultima critică adusă de recurentul inculpat, hotărârea pronunțată și care privește greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Instanța de apel, în urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 257 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei a menținut pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de instanța fondului, apreciind că este exclusă incidența art. 18¹C. pen., dar și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) sau c) C. pen.

Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie în conformitate cu art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a a) și b) C. pen.

în cauză nu s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, astfel încât criticile avansate în acest sens sunt nefundamentate.

în aplicarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța de prim control judiciar a avut în vedere modul elaborat în care inculpatul a acționat pentru a induce în eroare partea vătămată, recurgerea la sprijinul altor persoane, precum și durata de timp a activității infracționale, conduita procesuală nesinceră a inculpatului, constând atât în negarea faptelor ilicite cât și în propunerea unor probatorii fără legătură cu cauza, datele despre antecedentele inculpatului, prejudiciul produs.

în adevăr, toate aceste elemente sunt demne de reținut în activitatea de individualizare judiciară a pedepsei.

în baza propriului demers analitic, înalta Curte de Casație și Justiție arată, însă, că individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii reale de reeducare, reinserție socială a făptuitorului.

în această manieră, retribuția însă realizează și scopul pedepsei cel de prevenție generală și specială.

Trebuie avute în vedere, la stabilirea naturii, cuantumului, modalității de executare a pedepsei, în egală măsură persoana infractorului și respectiv reeducarea și reintegrarea sa socială, precum și buna funcționare a mecanismului justiției penale pentru restabilirea ordinii de drept, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

în raport cu circumstanțele reale ale cauzei cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și ținând cont de noua încadrare juridică dată faptei de instanța de prim control judiciar pedeapsa stabilită - 4 ani închisoare - apare ca aspră, în cuantumul său, împrejurare în care înalta Curte de Casație și Justiție constată că se impune reducerea sa la 2 ani închisoare. Se apreciază că o asemenea pedeapsă reflectă corespunzător gravitatea concretă a faptei și realizează o justă individualizare, dând ponderea cuvenită aspectelor ce conturează personalitatea infractorului dar și a celor ce caracterizează fapta săvârșită.

în virtutea considerentelor ce preced, înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul D.I.M. împotriva deciziei penale nr. 18 din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală atacată numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și rejudecând:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Va constata că inculpatul D.I.M. este arestat în altă cauză.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3049/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3016/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3048/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3048/2012. Penal