ICCJ. Decizia nr. 3062/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3062/2012
Dosar nr. 1585/2/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a Il-a penală s-a dispus, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului T.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia provizorie de la 05 noiembrie 2009 la 23 martie 2010.
2. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B.I.A. zisă „I." la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. şi b) C. pen.
În baza art. 26 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata B.I.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărarea de influenţă.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate, astfel încât inculpata a executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care s-a executat după executarea pedepsei principale potrivit art. 66 C. pen.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul T.S. la restituirea sumei de 3.150 lei către stat, cu
La scurt timp după această discuţie, martora denunţătoare i-a cerut inculpatei B. să o ajute pentru a fi pusă, la rândul său, în libertate, inculpata B. luând legătura cu inculpatul T.S. căruia i-a prezentat situaţia martorei, cerându-i să o ajute.
Până la plecarea din penitenciar, inculpata B.I.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul T.S. solicitându-i să o ajute pe martora denunţătoare pentru a fi cercetată în stare de libertate, aspect care rezultă şi din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 27 mai 2009.
Ulterior, inculpatul T.S. i-a cerut inculpatei B.I.A. să verifice dacă martora C.G. are banii pretinşi, respectiv suma de 30.000 euro iar în data de 18 octombrie 2009, inculpata i-a trimis un mesaj inculpatului T.S. în care îi comunica faptul că a luat legătura cu martora C., că aceasta are 30.000 euro, rugându-l să o ajute.
În aceleaşi condiţii s-au purtat discuţiile ulterioare între cei doi inculpaţi, pe de o parte, şi martora denunţătoare pe de altă parte, inculpata B.I.A. având certitudinea că denunţătoarea are suma promisă şi că inculpatul T.S. o poate ajuta.
Pe de altă parte, inculpatul T.S. i-a confirmat inculpatei B.I.A. că atunci când a fost contactat de martora denunţătoare, aceasta a afirmat că a vorbit cu I. (inculpata B.I.A.) care cunoştea situaţia sa.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cumpărarea influenţei, sub aspectul elementului material, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase care nu i se cuvin, unei persoane care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Promisiunea, ca formă alternativă a elementului material, presupune un angajament, o făgăduială, o obligaţie pe care şi-o asumă o persoană faţă de un funcţionar de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase, dacă va acţiona sau nu va acţiona în scopul urmărit şi dorit de acea persoană. Promisiunea presupune un act material al celui care cumpără influenţa, fără a condiţiona actul corelativ al acceptării sau nerespingerii de către funcţionar.
Mijloacele sunt multiple, pot fi verbale, scrise, orice alt mod, cu condiţia să ajungă la cunoştinţa funcţionarului.
Şi a constatat că martora denunţătoare are suma la care a făcut referire, întărind convingerea inculpatului că martora dispune de suma pretinsă de acesta pentru exercitarea traficului de influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Galaţi.
Complicitatea - ca formă a participaţiei penale - presupune îndeplinirea următoarelor condiţii; existenţa a cel puţin două persoane, unul autor, iar celălalt complice; între aceştia a existat o înţelegere prealabilă ori concomitentă pentru săvârşirea unei infracţiuni; autorul, respectiv complicele acţionează cu forma de vinovăţie a intenţiei; să se săvârşească o infracţiune sau o tentativă la o infracţiune; să existe legătura de cauzalitate între înlesnirea comiterii şi infracţiunea propriu-zisă.
Complicitatea poate fi anterioară şi concomitentă săvârşirii infracţiunii, în prima formă intrând orice ajutor dat autorului pentru săvârşirea infracţiunii.
Pot exista două cazuri de complicitate anterioară şi anume complicitatea morală a celui care întăreşte o rezoluţie delictuoasă luată de o persoană, respectiv darea de instrucţiuni, sfaturi, indicaţii, înainte de a se începe executarea de către autorul faptei.
Complicitatea concomitentă presupune ajutorul dat autorului faptei.
A ajuta înseamnă a interveni în activitatea ilicită a unei alte persoane, în orice moment, până la consumarea infracţiunii, cu un act care, fără să fi fost indispensabil desfăşurării acelei activităţi, totuşi, i-a folosit din punct de vedere material.
Ajutorul este, deci, un sprijin material în timp ce asistarea înseamnă a interveni, în acelaşi mod, ca şi în caz de ajutor, cu singura deosebire că actul cu care se intervine nu foloseşte din punct de vedere material, ci moral, întărind autorului faptei elementul subiectiv necesar desfăşurării activităţii ilicite.
Prin urmare, a asista înseamnă a sprijini moral pe autorul infracţiunii, fără a fi obligatorie prezenţa complicelui la desfăşurarea acţiunii ilicite, el putând lipsi în tot intervalul cât s-a desfăşurat acţiunea ilicită propriu-zisă.
În speţa de faţă, activitatea infracţională a inculpatei B.I. se circumscrie unor acte de complicitate anterioară şi concomitentă ceea ce atrage răspunderea sa penală pentru infracţiunile reţinute în actul de sesizare.
Astfel, inculpata B.I.A., fiind în aceeaşi cameră, în penitenciar, cu denunţătoarea C.G. i-a spus acesteia că urmează a fi pusă în libertate de către avocatul T.S. şi că pentru o sumă mai mare va fi posibilă punerea în libertate a altui inculpat din acelaşi dosar, respectiv inculpatul B.A.
Opiniile profesionale pe care le comunică clientului său şi nici pentru actele juridice pe care le propune clientului său urmate de săvârşirea de către client a unei fapte prevăzute de legea penală".
Aceste dispoziţii erau în vigoare la data comiterii faptei, ele fiind abrogate prin O.U.G. nr. 10 din 14 februarie 2011, dar nu sunt incidente în cauză.
Textul enunţat are în vedere recomandările şi opiniile profesionale date în limitele unui contract de asistenţă juridică onest, ori în cauză, aşa cum s-a arătat la fond şi în analiza motivelor de recurs, inculpatul şi-a depăşit limitele mandatului său, pretinzând sume de bani în schimbul unei pretinse influenţe asupra magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, în scopul punerii în libertate a martorei C.G.
Ca atare, activitatea infracţională a inculpatului a fost depăşită, intrând în sfera ilicitului penal.
Coroborând, astfel, toate probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, înalta Curte apreciază criticile inculpatului ca fiind neîntemeiate, vinovăţia sa fiind probată dincolo de orice dubiu. Rezoluţia infracţională a fost luată independent de atitudinea martorului denunţător, respectiv a investigatorului sub acoperire, neputându-se reţine o provocare din partea acestora.
Nefondată este şi critica aceluiaşi inculpat privind pedeapsa aplicată.
Nu se justifică nici reducerea acesteia, nici schimbarea modalităţii de executare şi nici limitarea pedepsei accesorii, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile în care, inculpatul avea obligaţia de a-i acorda martorei asistenţă juridică cu bună-credinţă şi cu respectarea dreptului la apărare.
II. Recurenta inculpată B.A. a criticat sentinţa primei instanţe pentru motiv de nelegalitate în sensul că actele sale nu pot fi circumscrise unui ajutor, nu constituie o înlesnire în sensul cerut de dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) şi în consecinţă, se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că în sarcina inculpatei B.A. au fost reţinute infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, constând în aceea că, urmare discuţiilor purtate cu martora C.G. i-a comunicat inculpatului T.S. că aceasta are disponibilă suma de 30.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluţionează dosarul nr. 1012/121/2008 în care denunţătoarea avea calitatea de inculpată în scopul punerii sale în libertate, iar ulterior, i-a comunicat aceluiaşi inculpat că a verificat (fii.56-58, 111-112 d.u.p. şi cele din cursul judecăţii ( fii.51-52 dosar fond) arătând că, în perioada în care se afla la Penitenciarul Galaţi, până la punerea sa în libertate, a stat în aceeaşi cameră cu martora C.G., manifestându-şi disponibilitatea de a lua legătura cu inculpatul, căruia, telefonic, i-a relatat situaţia martorei şi la solicitarea acestuia a confirmat că martora are suma de 30.000 euro şi este dispusă să o folosească pentru a fi pusă în libertate.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile investigatorului sub acoperire P.N. (fii. 197 dos. fond) care, conform autorizaţiei dată în condiţiile legii, s-a întâlnit cu martora C.G. fiind rugat să-l contacteze pe inculpatul T.S. pentru a-i da diferite sume de bani pentru ca aceasta să fie pusă în libertate. în discuţiile purtate cu martora C.G., aceasta i-a confirmat faptul că a luat legătura cu inculpatul care i-a promis că îi va obţine eliberarea din penitenciar.
La solicitarea martorei C., investigatorul sub acoperire, s-a întâlnit în mod repetat cu inculpatul T. căruia i-a dat diverse sume de bani, iar în data de 5 noiembrie 2009 s-a întâlnit, potrivit înţelegerii, la biroul său, dată la care a fost organizat şi flagrantul.
Ulterior, urma ca suma de 10.000 euro să-i fie daţi inculpatului în momentul în care se realiza punerea efectivă în libertate a martorei C.G.
În acelaşi sens, martorul B.P. (fii.258, dos. fond) arată că a purtat discuţii cu inculpatul T.S. în privinţa situaţiei juridice a martorei C.G., inculpatul afirmând că nu a putut să ia legătura cu procurorul la care se afla dosarul rudei sale. De asemenea, de la martorul S.M. a aflat că i-a dat 12.000 euro inculpatului T.S., fără a percepe în mod direct evenimentele.
În ceea ce priveşte autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice în faza actelor premergătoare, este unanim acceptat, atât în jurisprudenţa naţională cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că acestea sunt permise de lege putând fi folosite ca probe în procesul penal, cu condiţia întocmirii procesului verbal de constatare a actelor premergătoare conform art. 2241 C. proc. pen., dispoziţii care, în cauză, au fost respectate.
Nefondată este şi critica recurentului inculpat în ceea ce priveşte încetarea procesului penal făcându-se referire la dispoziţiile art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 280 din 22 decembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (61) din Legea nr. 270 din 22 decembrie 2010 „avocatul nu răspunde pentru recomandările şi G. şi nici o depăşire a limitei activităţilor întreprinse de investigatorul sub acoperire P.N., rezoluţia infracţională aparţinând, în totalitate inculpatului T.S.
Împrejurarea că martora denunţătoare C.G. era arestată preventiv - aflând că alţi inculpaţi cercetaţi în dosare pentru săvârşirea unor fapte mai grave au fost puşi în libertate, în percepţia denunţătoarei acest lucru fiind posibil doar prin săvârşirea unor fapte de corupţie - nu alterează conţinutul denunţului său înregistrat la D.N.A. în data de 18 mai 2009.
Denunţul a fost generat, astfel cum rezultă din declaraţiile constante ale martorului denunţător, de discuţiile pe care le-a avut în penitenciar cu inculpata B.I.A., aceasta afirmând că şi-a angajat un apărător ales din Bucureşti, respectiv pe inculpatul T.S. care i-a promis că va interveni pe lângă judecători pentru a fi pusă în libertate, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat.
În acest context, denunţătoarea C.G. i-a cerut inculpatei B.I.A. să o ajute, să intermedieze legătura cu inculpatul T.S. pentru a interveni şi în cazul său, la magistraţii Curţii de Apel Galaţi, în acelaşi scop şi anume punerea sa în libertate.
Din declaraţiile martorei C.G., respectiv declaraţiile inculpatei B.I.A. rezultă că, aceasta din urmă i-a spus că o poate ajuta în schimbul sumei de 30.000 euro, comunicându-i modalitatea în care urma să ia legătura cu un apărător din Baroul Bucureşti.
Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, denunţătoarea C.G. a arătat că ştia de la inculpata B.I.A. că suma pretinsă de inculpat, pentru a fi pusă în libertate, este de 30.000 euro. De asemenea, în urma vizitelor la penitenciar, inculpatul i-a solicitat să nu mai folosească cuvântul „şpagă", acesta folosind deseori, cuvântul „relaţii".
Pretinderea - ca formă alternativă a infracţiunii de trafic de influenţă, reţinută în cauza dedusă judecăţii alături de primirea unor sume de bani - rezultă fără echivoc din declaraţiile martorei C.G., care se coroborează cu declaraţiile inculpatei B.I.A. şi ale martorilor dar şi cu declaraţiile investigatorului sub acoperire P.N., respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martora denunţătoare dar şi între inculpat şi investigatorul P.N.
Relevante, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul T.S., sunt relatările inculpatei B. în declaraţiile date în faza de urmărire penală. Provocarea, din partea agenţilor statului, poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, fiind reglementată o procedură de simulare a comportamentului infracţional, procedură supusă autorizării procurorului.
Utilizarea acestor tehnici speciale de investigare nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, cu condiţia ca - astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - limitele acestora să fie clare, iar când un inculpat susţine că a fost provocat se impune ca instanţele să verifice atent materialul probator.
Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracţional, reprezintă tehnici specifice de investigaţie care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infracţională a autorului faptei.
Putem vorbi de provocare numai dacă organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta, în mod pasiv activitatea infracţională, exercitând o influenţă asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârşirea infracţiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârşită.
Legislaţia naţională nu defineşte „provocarea", dar pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Eurofmacom c. Franţei; (provocarea nu poate fi reţinută dacă autorităţile aveau deja informaţii din care rezulta posibilitatea comiterii infracţiunii); Cauza Sequeira contra Portugaliei (denunţătorul a început să colaboreze cu autorităţile după ce autorul faptei îl contactase deja), se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităţilor sau a vreunui martor denunţător.
Esenţial este ca autorităţile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acţiunile investigatorului sub acoperire au depăşit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupţie ar fi săvârşit infracţiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunţător. Cu alte cuvinte, iniţiativa infracţională să-i aparţină întru-totul inculpatului şi să nu fi survenit urmare atitudinii provocatoare a denunţătorului sau a investigatorului sub acoperire.
Înalta Curte reţine că, în cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine o provocare din partea martorului denunţător C. disponibilă suma de 30.000 euro pentru a interveni la judecătorii Curţii de Apel Galaţi în vederea punerii în libertate a denunţătoarei, comunicându-i inculpatului că a verificat şi a constatat că martora are, cu certitudine, suma la care a făcut referire, întărindu-i convingerea acestuia că va putea intra în posesia banilor dacă obţine punerea în libertate a martorei denunţătoare C.G.
I. Prealabil oricărei analize, înalta Curte apreciază că se impune stabilirea limitelor de aplicare a dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen., şi implicit situaţia în care se poate reţine existenţa unui act de provocare din partea autorităţilor sau a martorului denunţător, dat fiind faptul că inculpatul a invocat nulitatea urmăririi penale, susţinând că a fost provocat de C.G., respectiv de investigatorul sub acoperire P.N.
Aceasta, deoarece particularităţile infracţiunilor de corupţie, care implică doi autori distincţi - cauzele de impunitate sau de atenuare a răspunderii penale, situaţiile de restituire a bunurilor, (în anumite condiţii), reglementate tocmai pentru prevenirea şi represiunea săvârşirii faptelor de corupţie - determină o analiză atentă a declaraţiilor martorului denunţător, stabilirea bunei sale conduite, a interesului în cauză, a împrejurărilor formulării denunţului, dacă a fost sau nu determinat de organele de urmărire penală să formuleze denunţul, mai ales în situaţia martorului cercetat - situaţia din cauza dedusă judecăţii - şi în special, arestat, dacă a provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe.
Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.
În alin. (2) al aceluiaşi text se arată că este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.
Sintagma „a determina" presupune o instigare la comiterea infracţiunii - îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participaţie penală - precum şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârşirea unei infracţiuni.
Provocarea este reglementată în dreptul intern ca o formă de constrângere, aspect ce rezultă din denumirea marginală a textului, „Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care în cuprinsul alin. (1) se referă la obţinerea de probe prin constrângere, respectiv determinarea săvârşirii sau continuarea săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe, care le comunică clientului său şi nici pentru actele juridice pe care le propune clientului său, urmate de săvârşirea de către client a unei fapte prevăzute de legea penală.
Dat fiind faptul că această cauză de nepedepsire a fost menţinută prin art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, iar la data de 14 februarie 2011 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 10/2011, - cauza fiind judecată de instanţa de fond la aceeaşi dată, - se impune încetarea procesului penal.
În fine, a criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei - art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
În concluziile scrise sunt menţinute aceleaşi critici, făcându-se trimitere şi la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen.
Recurenta inculpată B.A. a solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare achitarea sa, deoarece activităţile efectuate de aceasta nu constituie nici acte de înlesnire şi nici de ajutorare, nefiind prevăzute de legea penală.
A susţinut că infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă nu poate fi reţinută în condiţiile în care suma de 30.000 euro nu a fost menţionată ca o promisiune certă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Materialul probatoriu administrat în cauză confirmă acuzaţiile reţinute în actul de sesizare al instanţei şi anume că inculpatul T.S., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în perioada mai - noiembrie 2009, a pretins sume de bani de la martora denunţătoare C.G., pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluţionează dosarul penal nr. 1012/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi, în care martora denunţătoare avea calitatea de inculpată şi în scopul punerii sale în libertate, a acceptat promisiunea oferirii sumei de 30.000 euro transmisă de martora denunţătoare prin intermediul inculpatei B.I.A., primind în acest scop sumele de 1.000 RON şi 500 Euro de la investigatorul sub acoperire P.N., iar la data de 5 noiembrie 2009 a fost prins în flagrant în timp ce primea 5000 Euro.
Inculpata B.I.A., având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre inculpatul T.S. şi denunţătoare - i-a comunicat inculpatului că martora are sub acoperire P.N. dar şi a martorului B.P., respectiv inculpata B.I.A.
Se contestă procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, menţiunile fiind - în opinia inculpatului - nereale, precum şi încheierile date de judecător, privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice.
Ca atare, întrucât urmărirea penală a început la data de 6 noiembrie 2009, actele de cercetare penală efectuate până la data de 5 noiembrie 2009, ora 1700 - data organizării flagrantului - sunt acte de cercetare prealabilă şi nu pot constitui probe în procesul penal.
S-a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., fiind provocat de martora denunţătoare C.G.
De asemenea, inculpatul critică modalitatea în care au fost emise ordonanţele de introducere în cauză a investigatorului sub acoperire, fiind încălcate - în opinia apărării - dispoziţiile art. 224 şi art. 2241 C. proc. pen.
Acele întocmite de investigatorul sub acoperire sunt valabile - susţine inculpatul - numai după începerea urmăririi penale, orice altă interpretare contravine legii, astfel că sunt incidente prevederile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
Totodată, în ceea ce priveşte interceptările telefonice din 6 octombrie 2010, purtate cu denunţătoarea C.G. la penitenciar, inculpatul arată că aceasta nu a avut autorizaţie de deţinere asupra sa a dispozitivelor telefonice de înregistrare, lipsind autorizarea Comandantului Penitenciarului Galaţi.
Ca atare, discuţiile purtate cu martorul denunţător exced cadrului legal şi nu pot fi folosite ca probe în procesul penal astfel că se impune achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen., rezultă, în opinia apărării din aceea că, în raport cu dispoziţiile art. 39 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, infracţiunea de trafic de influenţă face parte din categoria infracţiunilor pentru care avocatul nu răspunde penal.
Prin urmare, existând o cauză de nepedepsire se impune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Se invocă, în susţinerea acestei critici şi dispoziţiile art. 37 alin. (61) din Legea nr. 270/2010 potrivit cu care „avocatul nu răspunde penal pentru recomandările şi opiniile profesionale pe contractul de asistenţă juridică încheiat cu C.G., urmând să mai primească încă 10.000 euro ca onorariu de succes.
În drept, fapta inculpatului T.S. a fost încadrată în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpata B.A.I.
În sarcina aceleiaşi inculpate s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Instanţa de fond a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpaţilor şi în raport de gradul de pericol social al faptelor au fost aplicate pedepse cu executare în regim de detenţie.
Împotriva sentinţei au declarat recurs inculpaţii T.S. şi B.I.A.
Recurentul inculpat T.S. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12, 172, 171 18, 14 şi 20 C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În motivele scrise (fii. 47-58 dosar recurs) şi în susţinerile orale, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Sub acest aspect se reţine că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii - întrucât inculpatul nu a creat, niciun moment convingerea şi nici nu a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în care denunţătoarea C.G. avea calitatea de inculpată - dar şi situaţia premisă, dat fiind faptul că denunţătoarea nu a crezut că inculpatul are influenţă asupra unui magistrat, de natură să influenţeze soluţia în cauza sa.
Recurentul inculpat susţine că activitatea sa a fost limitată la mandatul pe care-l avea, acela de a-i acorda asistenţă juridică martorei denunţătoare C.G., iar sumele de bani au fost primite cu titlu de onorariu şi exclusiv pentru activităţile ce trebuiau întreprinse în calitatea sa de apărător ales.
În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., s-a arătat că probele administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, deoarece au fost administrate, în opinia inculpatului, cu nerespectarea dispoziţiilor legii. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere atitudinea oscilantă şi contradictorie a investigatorului acoperire P.N. căruia i-a solicitat urgent, suma de 2.000 euro, reprezentând o parte din suma de 5000 euro convenită cu martora denunţătoare numai pentru serviciile sale. În dialogul avut cu investigatorul sub acoperire, acesta din urmă îi spune inculpatului că trebuia să-i aducă cei 5.000 euro dar nu a mai avut nici un drum la Bucureşti dar va face tot posibilul dacă este o urgenţă. Cu această ocazie, inculpatul îi transmite investigatorului că cei 10.000 euro pe care trebuia să-i aibă pregătiţi şi sunt onorariu de succes pentru punerea în libertatea a lui G., insistând pentru a primi 2000 euro în acea zi „Deci mai precis, vreo 2000 euro astăzi ar trebui", „Dar astăzi ar fi trebuit o anumită sumă de bani, iar asta vă spun şi nu mi se pare normal să mă.. să-mi scot eu banii din bancă, să folosesc banii mei pentru treaba asta. Mai ales că i-am spus demult nu de acuma".
În continuare P.N. încearcă să se justifice spunând că a înţeles că era vorba de data de 13 noiembrie însă inculpatul T.S. îi spune că acela este termenul pentru proces care nu are nicio legătură cu această sumă „.. păi atunci e termenul, domnule!.. nu are nicio legătură una cu alta".
Inculpatul i-a solicitat investigatorului să facă demersurile necesare pentru a primi suma de 2000 euro, indiferent de modalitatea în care urma să fie transmisă suma prin poştă, la Oficiul poştal nr. 1, sau direct prin deplasarea lui P. la Bucureşti.
În aceste condiţii, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a fost pregătită acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului T.S., fiind consemnate seriile celor 100 de bancnote, în cupiură de 50 de euro, care urmau să fie remise inculpatului de către investigatorul sub acoperire P.N., 8 dintre bancnote fiind şi inscripţionate cu „trafic"; suma de 5000 euro provenea din fondul special al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Astfel, în ziua de 05 noiembrie 2009 la indicaţiile date prin telefon de către inculpat, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la sediul Biroului de avocatură al lui T.S., situat în Bucureşti, unde a pătruns în scara blocului şi în biroul acestuia i-a înmânat plicul cu cei 5.000 euro, inculpatul spunându-i că despre hârtii va discuta cu „coana mare" dar să mai aibă pregătiţi încă 10.000. După primirea plicului au intervenit organele de cercetare care, în prezenţa a doi martori asistenţi, au verificat conţinutului plicului găsit la inculpatul T.S. ce conţinea aceeaşi sumă de 5000 euro pregătită pentru flagrant, despre care acesta a afirmat că este avans la dacă vin la Galaţi, vin ca să iau dosarul şi ca să încasez banii pentru mine ca avocat. Restul, v-am spus, în 2, 3 termene şi în niciun caz la Galaţi nu veţi fi pusă în libertate, numai la Curtea Supremă".
La scurt timp după convorbirea cu inculpatul T.S., martora denunţătoare a contactat-o telefonic şi pe inculpata B.I.A. căreia i-a povestit despre modul în care s-a desfăşurat procesul din acea zi şi faptul că s-a înţeles cu avocatul T. care i-a spus preţul de 5.000 euro pentru el şi 10.000 puşi deoparte, preţ care a mulţumit-o pe martoră. în cursul discuţiei inculpata B. i-a cerut martorei să nu mai vorbească la telefon despre sume să-i spună doar că s-a înţeles cu el. în acest context, martora denunţătoare îi transmite inculpatei B. că este un preţ bun faţă de cel la care se aştepta, martora referindu-se la suma de 30.000 euro spusă de inculpată la început când s-a oferit să o ajute.
În timpul convorbirii, inculpata B. îi cere martorei C. să nu mai vorbească amândouă despre această treabă, acesta să fie ultima conversaţie, însă îi confirmă martorei că inculpatul S. a ajutat-o şi pe ea cu liberarea pentru care i-a plătit onorariul corect, cum s-a cerut, acesta fiind o persoană care se implică şi emoţional „Aşa este, el şi-a luat maxim şi cu mine când a fost, ai înţeles?.. Băi S., asta este, zic. Nu eu.. Mă eliberez nu mai pot! M-ai înţeles? Nu a avut omul încotro. Da" eu sper să fie bine. Da" el s-a mai lovit, ţi-am zis, cu mine o dată şi ştie. Cred că e şi mai ambiţios acuma ".
La datele de 01 noiembrie 2009 şi 03 noiembrie 2009 martora denunţătoare a luat legătura cu numitul L.S., fost deţinut în Penitenciarul Galaţi şi transferat la Penitenciarul Codlea, pe care inculpatul T.S. îl reprezenta în procesul de revizuire, căruia i-a povestit despre „onorariul" solicitat de inculpat iar L. i-a confirmat faptul că şi el i-a dat inculpatului jumătate din „onorariul" de 25.000 euro, prin intermediul soţiei sale M. chiar în sala de judecată, urmând ca până de Revelion să fie liber. Din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de cei doi rezultă că aceştia erau convinşi că inculpatul T. avea relaţii printre judecători şi putea obţine liberarea lor: C.G.: „El are, am înţeles, judecător, chestii,trestii.", L.S.:,,Are de toate", numitul L. având mari speranţe că va fi liber de sărbători având în vedere că judecătorul i-ar fi cerut câteva hotărâri „..i-am trimis şi motivele pe care le am. A scos M. sentinţele în original de la tribunal..", „Asta a cerut judecătoarea..ai înţeles?Bine, e, tu ştii mai bine, na ce..".
În realizarea scopului propus inculpatul T.S. la data de 05 noiembrie 2009 l-a contactat telefonic pe investigator.
La data de 26 octombrie 2009 inculpatul T. urmare discuţiilor telefonice purtate cu P.N. s-a întâlnit cu acesta în sediul Tribunalului Bucureşti unde a primit suma de 2150 Ron, echivalentul a 500 euro, în bancnote 100 Ron şi una de 50 Ron, banii care proveneau din fondul special al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Tot cu această ocazie, inculpatul T. i-a transmis investigatorului că mandatul său este limitat la a-i remite nişte sume de bani după ce îi confirmă G. iar modul în care se fac cercetările şi se rezolvă problema nu este treaba acestuia.
În aceste împrejurări, având în vedere că verificările efectuate prin persoane apropiate şi inculpata B. nu i-au confirmat suspiciunile în legătură cu un posibil denunţ al lui C., după ce a primit şi suma de 500 euro, inculpatul T.S. s-a prezentat la termenul de la 28 octombrie 2009 la Curtea de Apel Galaţi, în calitatea de apărător ales, deşi, inculpata avea angajaţi alţi doi apărători respectiv, avocat B.M. şi R.C.A. (care asigura substituirea av. B. dat fiind că îi reprezentase pe copiii inculpatei la judecata pe fond şi cunoştea dosarul dar şi pe martora C., cu aceasta păstrând legătura), solicitând amânarea cauzei pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării pentru data de 29 octombrie 2009 (filele 81-83 Voi. III d.u.p). Chiar în sala de judecată, inculpatul în perioada cât a fost suspendată şedinţa de judecată i-a solicitat inculpatei suma de 5000 de euro, arătând suma printr-un gest cu degetele de la mână, aspect care a fost sesizat de martora R.C.A., avocat prin substituire în cauză, dar care a apreciat că ar fi vorba de onorariu.
După şedinţa de judecată, în jurul orelor 1700, inculpatul T. a fost sunat de către C.G. care îi spune inculpatului că nu are nevoie de un avocat în cauză, dar ceea ce urmăreşte este să iasă afară, aspect perceput corect de către inculpat care îi răspunde acesteia printr-o întrebare retorică „Deci cât de repede puteţi ieşi afară?", ocazie cu care acesta îi comunică că dosarul este complex, că i-a solicitat copia dosarului avocatei R.C.A., că în 2, 3 termene se poate ieşi, iar preţul pentru acest dosar este de 5.000 de euro partea lui şi 10.000 de euro urmând ca martora să-i aibă pregătiţi „..deci, fără 5000 euro banii mei, eu nu mă bag. Şi tre" să mai aveţi încă 10.000 puşi deoparte".
Faptul că inculpatul T.S. a fost angajat de martora denunţătoare C.G. pentru a o pune în libertate, urmare relaţiilor pe care inculpatul a lăsat să se înţeleagă că le are asupra magistraţilor rezultă clar din dialogul purtat în continuare cu martora denunţătoare „Da. Eu vă spun următoare treabă, eu în realizarea activităţilor de verificare a martorei C.G., inculpatul T.S. a luat legătura cu unele persoane cunoscute astfel cum rezultă şi din interceptarea convorbirilor telefonice din data de 06 octombrie 2010 dintre inculpat şi o persoană numită „L." şi dintre inculpat şi numitul „I.", ambii interlocutori confirmând inculpatului că „G. este cea mai mare escroacă". În cursul dialogului inculpatul T. confirmându-i lui I. că nu se bagă pentru că este posibil ca G. să încerce să obţină o reducere de pedeapsă pe seama sa, întemeiat pe dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 143/2000: „..cred că nu mă bag, că am impresia că femeia aia a făcut o deaia cu.. Vrea să-şi facă un „19" pe mine".
Ulterior, în cadrul discuţiei telefonice purtate cu investigatorul sub acoperire P., la data de 07 octombrie 2009, inculpatul îi spune acestuia despre suspiciunile pe care le avea în legătură cu C. că ar putea face un denunţ împotriva sa, stabilind cu acesta să se întâlnească la data de 26 octombrie 2009 pentru a primi cei 500 de euro.
Pentru că inculpatul efectua verificări în ceea ce o priveşte pe C., la data de 18 octombrie 2009 a primit de la inculpata B.I.A. un mesaj pe telefon în care aceasta îi comunica că a fost contactată de C. care are banii, suma de 30.000 euro şi a rugat-o să o ajute.
După primirea mesajului, inculpatul T. a contactat-o pe inculpata B. care i-a confirmat că a efectuat verificări aşa cum i-a cerut inculpatul şi că G. are banii întrucât a vândut un apartament. Inculpatul T. În cursul dialogului insistă asupra verificărilor privind existenţa sumei de 30.000 euro şi îi cere inculpatei B. să-i solicite lui G. un extras de cont sau un document în acest sens „Măcar spune-i, băi foto, adu-mi un extras de cont, adu-mi ceva ..să văd că ai banii ăştia", pentru că altfel nu se bagă, oferindu-i inculpatei chiar un comision, însă acesta refuză întrucât au rămas prieteni după ce acesta a ajutat-o şi nu are niciun alt interes decât să ajute.
Spre seară, inculpatul a fost contactat de martora C. care îi confirmă că a vorbit cu „I." şi a înţeles că îl poate contacta, după care îi comunică că ştie de ancheta pe care acesta a făcut-o în ceea ce o priveşte dar este firesc acest lucru iar, în continuarea discuţiei, inculpatul se angajează să o reprezinte şi să o ajute în condiţiile impuse de acesta. Astfel, inculpatul T. stabileşte cu C. că va veni la termenul din 28 octombrie 2009 va vedea dosarul, îşi va depune delegaţia şi pe data de 30 octombrie îi va spune ce a hotărât.
Tot cu această ocazie inculpatul T.S. a încheiat cu martora şi contract de asistenţă juridică din 06 octombrie 2009, pentru onorariu de 500 euro (fila 18 Voi. II d.u.p.), stabilind ca banii să-i fie daţi de P.N.
După plecarea de la penitenciar, inculpatul T.S., împreună cu martorul A.C., s-au deplasat la Restaurantul „V." de la ieşirea din Galaţi unde s-au întâlnit cu P.N. care a aflat că urma să plătească suma de 500 euro inculpatului. Motivând că nu a vorbit cu C., denumită de acesta „coana mare", investigatorul sub acoperire P. a stabilit cu inculpatul să vină în Bucureşti să-i aducă banii.
În cursul dialogului, inculpatul T. i-a spus investigatorului că o va ajuta pe C. dar nu poate cere bani „aiurea" ci doar în momentul în care are pe ce să-i ceară, făcând referire la relaţiile sale şi nu bazându-se pe probatoriile din dosar, aşa cum era firesc în cadrul unei convenţii de asistenţă juridică „D.N., eu trebuie să stau de vorbă cu nişte oameni pe tema asta, ca să pot să-i promit ceva".
Faptul că inculpatul i-a promis martorei denunţătoare că o ajuta să se libereze creându-i acesteia convingerea că are relaţii în rândul magistraţilor rezultă şi din împrejurarea că avea unele suspiciuni cu privire la faptul că martora C. ar putea face un denunţ în ceea ce îl priveşte. Relevante sunt discuţiile purtate în mediu ambiental, când inculpatul îi spune investigatorului sub acoperire că „Vreau să-mi fac şi eu nişte verificări ca nu cumva C. sau şeful lui C. să-i fi promis că o dă afară dacă mă leagă pe mine. Deci, eu trebuie să-mi fac şi eu verificările mele", confirmând totodată lui P.N. că s-a certat cu C. dar şi faptul că a avut clienţi importanţi, precum „C." şi „G.".
În continuarea discuţiei, inculpatul T.S. i-a confirmat lui P.N. că nu va face nimic până nu va efectua verificările sale, iar pe data de 14 octombrie, după termenul din 12 octombrie, îi va spune lui G. (C.G.) ce poate face pentru ea, cât o costă şi ce înseamnă implicare sa. Tot inculpatul i-a relatat lui P. discuţia din penitenciar cu G., faptul că acesta a semnat contractul de asistenţă juridică, act ce i-a şi fost prezentat de către martorul A.Ş.C., investigatorului, la maşină, faptul că urma să primească suma de 500 euro precum şi împrejurarea că dosarul nici nu îl interesează nici nu îl dezinteresează, ceea ce îl interesa fiind obţinerea unor câştiguri în realizare scopului propus „.. sincer vă spun, dosarul acesta nici nu mă interesează nici nu mă dezinteresează", „în măsura în care pot să câştig nişte bani, mă bag "vadă "..la ce judecător e..Să vedem la ce astea..", precizându-i investigatorului sub acoperire că există soluţii. Tot în cadrul discuţiei i-a cerut investigatorului sub acoperire şi suma de 10 milioane pe care acesta s~a angajat să o aducă a doua zi.
Respectând înţelegerea, la data de 01 octombrie 2009 P.N. s-a întâlnit cu inculpatul la Restaurantul „H.", unde i-a înmânat suma de 1000 lei, respectiv, 20 de bancnote de câte 50 lei care proveneau din fondul special al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După plecarea din restaurant investigatorul sub acoperire l-a contactat telefonic pe inculpatul T.S. întrucât nu a semnat nicio hârtie pentru bani pe care i-a dat însă acesta l-a liniştit spunându-i că va semna contractul cu martora C.
La data de 06 octombrie 2009 inculpatul T.S. s-a deplasat la Penitenciarul Galaţi împreună cu asociatul său, martorul A.Ş.C. - avocat - unde au discutat cu martora C. Din discuţiile purtate şi înregistrate în mediu ambiental rezultă că inculpatul T.S. i-a cerut martorei C. date privind situaţia dosarului în care aceasta era cercetată (faptele ce i-au fost reţinute, situaţia dosarului, numărul, completul care judecă dosarul, cine o reprezintă şi dacă dosarul a fost mediatizat, următorul termen de judecată) spunându-i că va cere copii de pe întreg dosarul cauzei la termenul din 12 octombrie 2009 iar, la data de 14 octombrie, după ce se documentează, va reveni şi îi va spune ce anume poate să facă. Pentru a întări convingerea martorei că poate să o ajute pentru a fi pusă în libertate, inculpatul i-a relevat acesteia împrejurarea că la Galaţi „l-a pus liber pe „I." iar acum urmează S., cel transferat la Braşov". Pe inculpatul L.S. martora denunţătoare îl cunoştea de la soţul său aflat şi el în penitenciar, L. fiind transferat din Penitenciarul Galaţi la Penitenciarul Codlea.
În continuare discuţiei C.G. i-a spus inculpatului că dosarul este voluminos cuprinzând 18-20 de volume dar acesta i-a spus că este dreptul său şi va obţine copii ale actelor urmând să depună în acest sens, o cerere, la termenul din 12 octombrie, chiar la completul de judecată pentru a-i fi aprobată de către preşedintele de complet.
Pe parcursul dialogului cu martora C., inculpatul T.S. având unele suspiciuni cu privire la faptul că martora ar putea să-l „bage în cerneală" a cerut acesteia „să scoată din vocabular" cuvântul „şpagă" folosit de acesta atunci când îi spunea inculpatului că este dispusă să facă orice pentru a fi liberată, întrucât nu se cunoşteau destul de bine. Serviciul Teritorial Galaţi, arătând că înainte de a pleca din penitenciar, inculpata B.A.I. i-a promis că o poate ajuta pentru a fi pusă în libertate în schimbul sumei de 30.000 Euro şi că trebuie să încheie un contract de împrumut cu un avocat din Baroul Bucureşti, pe nume „S.", care are relaţii şi pe care inculpata urma să-l contacteze pentru a-i explica situaţia martorei denunţătoare. A doua zi, după plecarea inculpatei B.A.I., denunţătoarea C.G. l-a contactat pe inculpatul T.S. care i-a confirmat că vorbise cu inculpata B.A.I., urmând să efectueze o vizită la penitenciar în câteva zile.
Martora denunţătoare a fost audiată de către procuror la data de 26 mai 2009, astfel că, existând indicii cu privire la posibilitatea săvârşirii unor fapte de corupţie, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A - Serviciul Teritorial Galaţi, constatându-se că inculpatul T.S. este apărător şi în dosarul nr. 1280/2009 al Tribunalului Galaţi în care era cercetată inculpata B.A.I.
A doua zi, 27 mai 2009, denunţătoarea l-a contactat din nou pe inculpatul T.S., solicitându-i să meargă la penitenciar pentru a purta o discuţie cu aceasta în privinţa situaţiei sale, discuţiile telefonice fiind purtate - în aceleaşi condiţii - şi în zilele următoare, respectiv 4 iunie 2009 şi 21 august 2009, de fiecare dată inculpatul T.S. fiind contactat de martora denunţătoare.
În cadrul acestor discuţii, inculpatul a afirmat că acceptă să o ajute numai dacă sunt bani şi dacă există o persoană în libertate, o rudă a denunţătoarei care „să alerge pentru ea".
În raport de aceste împrejurări, prin ordonanţa procurorului din 24 septembrie 2009 s-a dispus introducerea în cauză, a investigatorului sub acoperire P.N., numele acestuia fiindu-i invocat în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu martora denunţătoare, aceasta afirmând că este un nepot al său care are o firmă de construcţii şi „face drumuri" la Bucureşti, astfel că „poate alerga pentru ea", urmând ca inculpatul T.S. să discute cu acesta orice este necesar, bani pentru relaţii, comisioane, tot el fiind şi persoana care îi va lăsa suma de 10 milioane pentru deplasarea la Galaţi.
În ziua de 30 septembrie 2009 inculpatul T.S. s-a întâlnit cu P.N. în incinta Tribunalului Bucureşti unde au discutat despre termenul de judecată din 12 octombrie 2009 şi despre posibilitatea unei eventuale reduceri de pedeapsă, punerea în libertate a martorei denunţătoare, toate acestea în contextul în care inculpatul urma să vină la Galaţi să se documenteze şi să titlu de confiscare specială, reprezentând suma primită pentru trafic de influenţă.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a ridicat sechestrul asigurător luat asupra bunurilor aparţinând inculpatei B.A.I., prin ordonanţa din 25 noiembrie 2009 din dosarul de urmărire penală şi anume apartamentul situat în Galaţi.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul T.S. a la plata sumei de 13.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpata B.A.I. la plata sumei de 12.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 544 din 5 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatei C.G. - denunţătoarea din prezenta cauză - la o pedeapsă de 17 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În perioada 15 aprilie 2009 - 11 mai 2009, denunţătoarea C.G. a stat în aceeaşi cameră, din Penitenciarul Galaţi, cu inculpata B.A.I., între cele două stabilindu-se o relaţie mai apropiată. Inculpata B.A.I. i-a spus denunţătoarei C.G. că a angajat un apărător ales din Bucureşti, respectiv pe inculpatul T.S., care i-a promis că, în schimbul sumei de 30.000 Euro, va interveni la judecătorii care-i soluţionează cauza pentru a fi pusă în libertate. La scurt timp după discuţia purtată cu denunţătoarea C.G., inculpata B.A.I. a fost pusă în libertate de Curtea de Apel Galaţi. În acest context, martora C.G. i-a cerut inculpatei B.A.I. să o ajute şi pe ea să ia legătura cu inculpatul T.S. pentru a interveni în favoarea sa la magistraţii Curţii de Apel Galaţi, pentru a fi pusă în libertate, cauza aflându-se în apel.
Înainte de a fi pusă în libertate şi a pleca din penitenciar, inculpata B.A.I. i-a spus denunţătoarei că o poate ajuta să fie pusă în libertate, dar trebuie să-i dea suma de 30.000 Euro, urmând să angajeze un avocat din cadrul Baroului Bucureşti.
Având suspiciuni asupra independenţei şi imparţialităţii magistraţilor care au soluţionat dosarele în care martora denunţătoare avea calitatea de inculpată, aceasta a formulat, la data de 18 mai 2009, un denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Din analiza probelor rezultă, cu certitudine, că inculpatul T.S. a luat decizia de a continua discuţiile cu martora C. numai după ce inculpata B.I.A. i-a confirmat că aceasta are suma de bani pretinsă, ce urma a fi folosită pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra magistraţilor investiţi cu judecarea cauzei, ceea ce atrage răspunderea inculpatei B.I.A. şi pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă.
Prin urmare, nici una dintre critici nu sunt fondate, faptele sale intrând în sfera complicităţii la trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii T.S. şi B.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.S. şi B.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 375 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3141/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2012. Penal → |
|---|
