ICCJ. Decizia nr. 495/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 495/2012
Dosar nr. 10105/1/2011
Şedinţa Publică din 3 aprilie 2012
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii L.P., E.B., C.G.P., L.I., R.C., A.O., V.F., R.A., D.N. şi S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la infracţiuni de fals, distrugere şi tulburarea folosinţei locuinţei.
În argumentarea soluţiei procurorul a arătat că infracţiunile reclamate de petent au făcut obiectul mai multor sesizări, toate soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, soluţii care au fost confirmate de procurorul ierarhic superior dar şi de instanţele de judecată.
Analizând plângerea, procurorul a constatat că afirmaţiile petentului au caracterul unor presupuneri fără suport probator. Simpla împrejurare că
soluţiile date în cauzele pe care petentul le-a avut anterior şi cu referire la aceleaşi fapte care fac obiectul prezentei plângeri, nu sunt favorabile petentului nu constituie un argument solid pentru a declanşa cercetarea penală împotriva magistraţilor.
Plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 1309/P/2010 a fost respinsă prin rezoluţia din 6 decembrie 2011 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
S-a arătat că nemulţumirile petentului cu privire la soluţiile dispuse de procuror sau de judecători nu reprezintă un argument în vederea declanşării cercetării penale a magistraţilor.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul C.I. s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 decembrie 2011. Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele: Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale investeşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că soluţia adoptată de parchet faţă de intimaţi este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la infracţiuni de fals, distrugere şi tulburarea folosinţei locuinţei, întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârşirii acestor infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimaţii nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei 1309/P/2010 din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluţiei din 23 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 1309/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 494/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 523/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
