ICCJ. Decizia nr. 3152/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3152 /2012
Dosar nr. 3716/3/2012
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 22669/3/2008 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii L.P. şi Ţ.V. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.
S-a dedus din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata arestării preventive de la 1 martie 2003 la 11 iunie 2003 şi de la 19 iunie 2008 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul L.P. şi de la 16 ianuarie 2009 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul Ţ.V.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul L.P., solicitând anularea acelei părţi referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi scoaterea celor 3 ani care au fost adăugaţi prin cumul aritmetic din pedepsele aplicate. Totodată a solicitat contopirea celor două pedepse.
Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 7 februarie 2012, iar prin Decizia penală nr. 4/A din 24 februarie 2012 a acestei instanţe, în temeiul art. 302 C. proc. pen. şi art. 39 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că prin cererea de contestaţie formulată de contestatorul L.P., acesta a precizat că a fost condamnat prin două hotărâri penale diferite, respectiv Sentinţa penală nr. 181 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi Sentinţa penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia ala penală, solicitând anularea acestora, repunerea pedepselor în individualitatea lor şi contopirea pedepselor.
S-a reţinut că motivele invocate se circumscriu în prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen. şi întrucât instanţa la care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei revine acesteia instanţe.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulităţi privind actele de procedură.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.
Art. 386 C. proc. pen. prevede expres şi limitativ cazurile în care se poate formula contestaţie în anulare precum şi hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunţate de către instanţa de recurs.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În speţă, petiţionarul a formulat contestaţie în anulare solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în sensul anulării părţii referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi înlăturarea celor 3 ani care au fost adăugaţi prin cumul aritmetic, din pedepsele aplicate. A arătat că din cuprinsul Deciziei nu rezultă destul de clar contopirea pedepselor, respectiv pedeapsa ce a mai rămas de executat.
Deşi petiţionarul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc printre cele prevăzute de textul de lege menţionat.
Prin urmare, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 22669/3/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu dec cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3147/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3156/2012. Penal → |
|---|
